Există dovezi raționale că legământul chiar a avut loc?

Există lucruri ce nu pot fi explicate prin intermediul rațiunii, dar putem menționa posibilitatea ca ele să existe. Noi nu putem obiecta la ceea ce Dumnezeu a afirmat. Atotputernicul comunică cu creația Lui prin multe feluri. Și noi folosim metode diferite și stiluri de a comunica cu ceilalți. Pe lângă cuvinte mai deținem și capacități […]
Ce înseamnă fitra (natura primordială)?

Într-un hadith autentic, Profetul Muhammad spune că fiecare nou-născut se naște în fitra islamică, după care părinții sunt cei care decid dacă respectivul copil devine creștin, evreu sau membru al unei alte religii. Acest hadith denotă că orice persoană prezintă potențialul înnăscut de a deveni musulman. Însemnând pace, salvare și ascultare, islamul este mai întâi […]
Va deveni religia, dezvoltată de către așa zișii „primitivi” pentru a putea explica necunoscutul, ne

Cei care răspund cu „da” acestei întrebări, își bazează răspunsul pe următoarele presupuneri: – Persoanele care nu puteau explica sau controla un anumit fenomen natural, l-au atribuit Creatorului său.– Oamenii au desemnat anumitor fenomene o aură de consacrare. În unele cazuri s-a mers până la zeificare; astfel a devenit Râul Gange sfânt pentru indieni, Nilul […]
De ce începe primul verset al revelației coranice cu îndemnul iqra (recită, citește)?

Comanda Divină de a proclama islamul începe cu imperativul sublim iqra. Tradus de obicei ca „recită”, înseamnă de asemenea și „repetă cu voce tare” sau „citește”. Aceste vorbe sunt adresate omenirii deoarece Profetul (s.a.a.w.s) reprezintă omenirea în relația ei cu Dumnezeu. Iqra este deci o comandă universală, o deschidere a fiecărui individ de a se […]
Ce reprezintă ghidarea? Îi putem ghida pe ceilalți?

Ghidarea este precum o lumină aprinsă în om de către Dumnezeu ca rezultat al folosirii liberei voințe în căutarea credinței. Precum am afirmat mai sus, doar Dumnezeu poate ghida către adevăr. Sunt multe versete în Coran care atestă acest lucru. De exemplu: „Dacă Dumnezeu ar fi vrut, i-ar fi adunat întru călăuzire.” (6:35)„Dacă Domnul tău […]
Care este scopul tensiunii spirituale?

Tensiunea spirituală (sau metafizică) este o atitudine interioară, un fel de răbdare în fața atracției spirituale și morale. În aspectul său pozitiv, acest lucru înseamnă că individul prezintă o dispoziție puternică, excepțională la tot ceea ce este bun și permis; el fiind preocupat de aceste lucruri și încercând mereu să le obțină. Această tensiune spirituală […]
Cum poate fi restaurată tensiunea spirituală?

Menținerea tensiunii spirituale este mai grea decât obținerea ei. De aceea este nevoie de perseverență și hotărâre pentru a o câștiga. Tensiunea încetează treptat din cauza obișnuinței și familiarizării. Credincioșii se pot obișnui cu acel lucru pentru care ei luptă și astfel se plictisesc de el. Uneori egoismul, pasiunea, ambiția, invidia, lăcomia, avariția, iubirea de […]
Poate rezolva islamul toate problemele?

Răspunsul acestei întrebări este „da”. Ceea ce voi relata aspura acestui subiect a mai fost relatat de multe persoane. Multe predici la adresa islamului ce provin din lumea vestică sunt un argument puternic ce susțin abilitatea islamului de a rezolva o bună parte din probleme. Cine poate conduce o fabrică mai bine dacă nu cel […]
De ce este de acord islamul cu sclavia?

Pentru a răspunde acestei întrebări trebuie să ne bazăm pe istorie, societate și psihologie. În primul rând, cuvântul sclavie înseamnă regret și dezgust deplin, mai ales când ne gândim la cum erau tratați sclavii în Roma și Egiptul Antic. Ne vin în minte imagini cu oameni ce construiau piramidele, cu gladiatori ce se luptau până […]
A fost scris Coranul de Profetul Muhammad?

Datorită faptului că această întrebare a generat multe scrieri, îmi voi baza răspunsul pe cele mai pertinente puncte. Această afirmație este făcută de către Orientaliști1, așa cum era făcută de predecesorii lor: scriitorii creștini sau evrei care respingeau răspândirea islamului. Primii care au făcut-o au fost oponenții Profetului (s.a.a.w.s), după cum citim în Coran: „Când […]
De ce a fost dezvăluit Coranul pe o perioadă de 23 de ani?

Înainte de a răspunde la această întrebare, să ne gândim că dacă Coranul ar fi fost revelat deodată, oamenii ar întreba de ce deodată și nu treptat… Răspunsul fundamental la aceste întrebări se găsește doar în Dumnezeu, Înțeleptul, Atotștiutorul. Deciziile noastre se bazează pe un punct de vedere foarte limitat, pentru că și noi suntem […]
De ce nu sunt discutate în Coran temele științifice ce ne preocupă în zilele de azi?

Coranul a fost dezvăluit în scopuri bine stabilite: a ne face pe noi conștienți de existența Creatorului, să afirmăm că El se face cunoscut prin Creația Sa, să ne ghideze spre credință și venerare și pentru a ne ordona viețile individuale și colective în așa fel încât să atingem adevărata fericire aici și în Viața […]
Când științele moderne sunt în concordanță cu Coranul

În ziua de azi facem referire la multe ramuri ale științei și la fapte științifice pe care le folosim pentru a analiza diferite lucruri și evenimente, chiar și chestiunile legate de religie. Menționăm aceste fapte pe rând sau grupate, pentru a dovedi existența și Unicitatea lui Dumnezeu celor care au nevoie de asemenea dovezi. În […]
Care este rolul profetismului și al profeților?

Profetismul este cel mai mare rang dar și cea mai mare onoare pe care un bărbat îl poate primi de la Dumnezeu. Asta dovedește superioritatea lăuntrică a unui om asupra celorlalți. Un profet este ca o ramură ce se întinde de la Dumnezeu la aria umană. El posedă un intelect suprem ce penetrează realitatea lucrurilor […]
Câți Profeți au existat? Proveneau toți din Arabia?

Profeții au fost trimiși oamenilor în perioade diferite de timp. Un hadith menționează că numărul acestora ar ajunge la 124.0001, iar altul spune că ar fi 224.000. Numărul acestora nu este important, ci ar trebui să fim conștienți că nicio adunare nu a fost vreodată lipsită de Profet. A pedepsi o adunare înainte ca aceasta […]
A fost misiunea Profetului temporară și limitată?

Toate informațiile și resursele de care dispunem arată ca misiunea lui este universală și eternă. Unii oameni, precum Alexandru Cel Mare, familia romană a Caesarilor, Napoleon, Hitler, dar și imperialiștii Europei, Rusiei și ai Americii au căutat să domine pentru a căpăta putere și autoritate. Dar când Profetul Muhammad (s.a.a.w.s) a spus urmașilor lui să […]