A iubi și a respecta omul pentru simplul fapt că este om înseamnă, de fapt, a arăta respect față de Creator. În schimb, a-i iubi și a-i respecta doar pe cei care gândesc la fel ca tine nu este o iubire și un respect sincere și umane, ci înseamnă egoism și idolatrizarea propriei persoane. Mai ales, a-i disprețui și a-i privi de sus pe cei care, deși împărtășesc aceleași convingeri de bază și aceeași viziune, nu gândesc identic cu noi în toate aspectele, este o lipsă de noblețe și o formă de egocentrism.
Noi ne imaginăm viitorii arhitecți și constructori ai societății ca fiind un grup de oameni de mare ținută morală, care vor analiza problemele nu în funcție de punctele de plecare și cauze, ci în funcție de scopuri. Din moment ce noi, cei care împărtășim aceleași idealuri, ne străduim să ajungem la același scop, chiar dacă urmăm căi și strategii diferite, de ce să îi ponegrim pe acești călători ai unui țel atât de nobil?
Modul în care se va structura forțat sau liber viitorul umanității – mai ales în lumea actuală – ne obligă să fim atât de atenți și vigilenți, încât orice decizie luată în grabă acum poate duce în viitor la greșeli ireparabile. De aceea, arhitecții viitorului sunt datori să clădească lumea pe care o vor forma într-un cadru de sens și „aparență” bazat pe iubire și respect pentru umanitate.
Lumea contemporană, prin tot ceea ce a adus, ne-a condus pe căi întunecate. Și acum ne confruntăm cu o mulțime de probleme ale căror cauze nu le cunoaștem. Problemele pe care încercăm să le rezolvăm par extrem de neclare, iar rezultatele lor sunt, în aceeași măsură, pline de contradicții… Da, există mii de Hızır (personaje salvatoare din tradiția islamică) care s-au avântat spre Muntele Kaf (simbol al idealului suprem) pentru a aduce apa vieții umanității; însă niciunul nu poartă în sine semnele elixirului nemuririi. Și, în ciuda tuturor eforturilor acestor pseudo-apostoli, respectul pentru sufletul uman se află în fața unor pericole serioase.
Ani de zile ne-am zbătut în acest fel; dar nu am reușit nicicum să ajungem la combinațiile care să pună bazele zilei de mâine. Și nu puteam ajunge, pentru că promisiunile și roadele diferite ale sentimentelor și gândurilor noastre ne-au transformat în niște muzicieni care colindă din ușă în ușă cu o placă spartă și o melodie neterminată. Atât timp cât fiecare individ, cu o părticică din ceea ce crede că este adevărul, continuă să nege alte adevăruri și să considere că toți ceilalți sunt obligați să se conformeze fragmentului său, oare este posibil să ajungem la un consens al ideilor, la noi sinteze și la rețete salvatoare? Cu atât mai puțin dacă, împotriva celor care nu pot fi convinși, se ajunge să se folosească arme precum excluderea, condamnarea și chiar agresiunea fizică…
Astăzi, punctul la care s-a ajuns din cauza acestor greșeli de metodă este trist și demn de meditație. Oamenii care merg cot la cot pe același drum au ajuns să nu se mai recunoască unii pe alții. Adevărurile și erorile au fost scoase din temeliile lor reale și așezate pe șine instabile, în funcție de dorințele grupurilor. Într-o asemenea harababură nu mai este posibil să deosebești măreția scopului de diferențele mijloacelor care duc la el.
Omul de astăzi este ca și cum ar fi ieșit în natură pentru a se bucura de primăvară, dar s-a blocat la o singură floare galbenă. De fapt, pe acest drum unde se ceartă pentru mijloace, a pierdut de mult speranța de a mai ajunge la scop. Ceea ce face acum nu este altceva decât o agitație de dragul agitației, o mișcare de dragul mișcării. Așa cum ghidul dintr-un templu, preocupat doar să pară simpatic turiștilor, uită scopul templului și slujirea Divinității, tot așa și cei care s-au atașat orbește de un grup sau un partid au devenit străini și indiferenți față de ideal și țel.
Omul de astăzi a devenit sclavul unei flori pe calea primăverii, prizonierul unei picături pe drumul mării. Mi se pare că nu vom putea opri această idolatrizare până în clipa în care nu reușim să-i oferim o nouă perspectivă. Dar, în ciuda tuturor, noi avem datoria de a fi purtători ai adevărului. Măcar de-am reuși…
Oricât de atrăgător și captivant ar fi aerul care ne intră în ochi și ne umple inima, nu ne este permis să uităm adevărul în care credem cu toată ființa. Noi, cei din aceeași tabără, nu putem rămâne străini unii altora. Nu deținem monopolul binelui și al frumosului, încât să ne fie permis să luptăm cu cei care merg pe alt drum spre același țel.
Putem face o analiză critică a căii și sistemului altuia care gândește diferit. Aceasta este o expresie a modului diferit în care funcționează rațiunea. Dar dacă ne zbatem cu sinceritate pentru a ajunge la același orizont, atunci trebuie măcar să arătăm respect gândirii celuilalt. Acesta este un rezultat firesc al faptului că împărtășim același scop, aceeași credință, aceeași terminologie și, mai presus de toate, respectul față de sensul sacru onorat de Înalta Divinitate.
Să respectăm omul! Să respectăm adevărurile înalte pe care le conține în sine. Să știm să-l iubim și să-l cinstim pentru Creatorul care l-a făcut. O societate pe care o putem forma cu acest tip de înțelegere va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-și revină și va ști să-și recupereze ceea ce a pierdut.
Fethullah Gülen, Sızıntı, anul II, nr. 16, mai 1980
