Lumea se rotește încet spre orbita sa de bază… dar oare adevărații moștenitori ai pământului sunt pregătiți să-și recâștige moștenirea pe care cândva au lăsat-o altora? Primul drept este unul, dar dreptul dobândit prin reprezentare este altul. Dacă acest drept nu este reprezentat la valoarea sa reală, chiar dacă inițial a fost acordat unui popor sau unui grup, poate fi oricând revocat… și va circula între cei care dețin o formă relativă de bine până când apar adevărații reprezentanți.
Allah spune în Furkân, Cuvântul Glorios al Distincției: *„Am scris în urma Tevratului, și în Psalmi: ‘Cu siguranță, robii Mei cei drepți vor moșteni pământul.’”* În fața acestei promisiuni, nu ar trebui să existe nicio îndoială că va veni o zi în care această realitate se va împlini. De asemenea, moștenirea aceasta nu se va limita doar la pământ, căci cel care va fi stăpân pe Pământ va ajunge să cucerească și profunzimile cerurilor. Putem numi aceasta o dominație universală. Și, întrucât este o dominație realizată prin delegație, conformitatea cu calitățile cerute de Adevăratul Stăpân al cerurilor și pământului este deosebit de importantă; putem spune chiar că, în măsura în care aceste calități sunt întrupate și trăite, această viziune va deveni realitate.
Dacă într-o perioadă tulbure a istoriei, cei care pretindeau că sunt adevărații moștenitori ai pământului au fost privați de această moștenire de către adevăratul Stăpân al lumii pentru că nu au putut manifesta performanța cerută de acest mandat divin, singura cale de a scăpa de o astfel de deprivare este de a reveni la El și a căuta refugiu.
Allah a promis moștenirea pământului nu oricui, ci robilor Săi cei drepți… celor care reprezintă spiritul lui Mohammed, moralitatea coranică… celor care trăiesc în unitate și armonie… celor conștienți de vremurile în care trăiesc… celor care sunt înzestrați cu cunoștințe și știință, echilibrând întotdeauna viața lumească și viața de apoi… tuturor celor care, precum stelele cerului profeției, se mișcă pe aceeași orbită cu nobilii companioni (sahaba) ai profetului. Aceasta este o lege divină („sünnetullah”) care nu va fi niciodată schimbată, conform versetului *„Nu vei găsi vreo schimbare în legile lui Allah, și nu vei găsi nici o modificare în ele.”*
Prin urmare, pentru a deveni moștenitori ai pământului, este esențial, mai întâi, să trăim în concordanță cu salahatul, adică viața religioasă în conformitate cu linia Coranului și a tradiției profetice, astfel încât Islamul să devină viața noastră. Apoi trebuie să stăpânim științele și cunoștințele vremii. Nu trebuie să uităm niciodată acest adevăr: în univers, acele comunități care nu respectă legile divine pe care le cunoaștem ca manifestări ale voinței și puterii lui Allah, ori comunitățile care suferă o schimbare interioară spirituală, chiar dacă astăzi sunt în poziția de a domina, nu pot evita soarta lor de a deveni supuse mâine. Istoria, care este mormântul națiunilor dispărute, strigă acest adevăr cu glas tare și, asemenea versetului care spune că „un popor nu este schimbat de Allah până nu-și schimbă el însuși starea”, ne atrage atenția asupra unei realități importante despre supremație și supunere, despre noblețe și umilire și subliniază un gol serios în rândul musulmanilor de astăzi.
Putem rezuma acest gol la deformarea spirituală și morală suferită de musulmanii de astăzi și la rămânerea lor mult în urma vremurilor. Fie că acest declin provine din obstacolele externe care au survenit unul după altul timp de secole, fie din propria noastră ignoranță, slăbiciune și inadecvare, nu contează. Cert este că, în ultimele secole, umma islamică a pierdut constant și a devenit indiferentă față de sursele de putere care o susțineau și o făceau adevăratul moștenitor al pământului.
Mă întreb, în numele poporului nostru, dacă acei care în timpul unei perioade nefericite au pretins că reprezintă Islamul au avut o viață spirituală profundă și vie, la fel ca cei dintâi. Și putem spune despre musulmanii din acea perioadă că au renunțat la dorința de a trăi, așa cum au făcut companionii, și s-au concentrat pe ideea de a da viață celorlalți? Câți oameni luminoși pot fi arătați în această perioadă care au preferat să moară nobili decât să trăiască în umilință? Câte suflete pure pot fi arătate care nu au cedat niciodată în fața presiunilor inamicilor noștri și care și-au continuat viața fără a-și schimba niciodată linia?
Mai mult, în această perioadă nefastă, slăbiciunea conducerii și a celor care conduc este de-a dreptul sfâșietoare. Coranul interzice musulmanilor să trăiască sub tutelă, dar cu toate acestea, nu ne-am eliberat niciodată de tutelă. De secole suntem zdrobiți de tiranii care ne-au ținut sub dominația lor, și este imposibil să negăm acest lucru. Religia noastră cere ca noi să fim mereu pregătiți împotriva dușmanilor nemiloși ai țării și visurilor noastre, și ne amintim jurămintele din Coran pe cai și mijloacele de luptă, precum și directivele de a fi pregătiți cu orice armament și echipament militar. Se poate spune că am demonstrat capacitatea de a ne ridica la nivelul unui moștenitor al pământului?
În realitate, cândva, am comis una dintre cele mai neiertabile greșeli ale istoriei: pentru a ne prospera lumea, am sacrificat religia și am adoptat o gândire care a preferat lumea în detrimentul religiei… și de atunci, am fost prinși într-o plasă de imposibilități. Religia a dispărut, și lumea, de asemenea, nu a fost câștigată… iar această lume glorioasă dar nefericită trăiește o perioadă de vid: o moștenire de o mie de ani este respinsă… un punct de plecare artificial este încercat să fie impus poporului… un mare stat este proiectat pe o structură fragilă și lipsită de rezistență… istoria, națiunea, descendența și cultura națională sunt insultate și disprețuite… și se caută adăpost la vechii noștri dușmani și la gândirea lor ostilă… cele mai fără credință idei, cele mai grosolane expresii sunt introduse în țară… iar cei care le exprimă în versuri sau proză sunt premiați, iar pe acest vast teritoriu al celor asupriți, al celor subjugați și oprimați, s-a încercat impunerea unui comunism aproape total în sentiment, gândire și moralitate.
Mi-amintesc de vremurile când un grup de neputincioși, dezorientați și nesiguri pe ei înșiși, simțind nevoia să se adăpostească în fața unor ideologii politice, a unor persoane și a unor tabuuri pentru a ataca religia, acum își manifestă în mod josnic și rușinos ura și mânia. Iar în acele zile când comunismul și socialismul erau la modă, aceiași oameni nefericiți se sprijineau pe aceste sisteme fără rădăcini, aruncându-și toată ura și dușmănia, și luptând cu îndârjire pentru a
reduce la tăcere credința și pe cei credincioși.
Poetul speranței luptei noastre pentru independență, cel care a legat renașterea unei națiuni de Imnul Independenței, își exprima durerea pentru acele vremuri întunecate când Islamul și musulmanii erau urmăriți, distruși și corupți:
*„Decența s-a risipit; câtă nesimțire, peste tot
Ce fețe urâte acoperise o pânză subțire!
Nu mai există fidelitate, respect față de angajamente,
Cuvântul ‘încredere’ e lipsit de sens.
Minciuna circulă, trădarea e pe toate drumurile, dreptul e necunoscut.”*
Însă vreau să spun că, în ciuda tuturor anilor de opresiune impusă, această națiune nobilă nu a fost complet distrusă și ideile sale eterne nu au fost niciodată stinse. Aceste idei, fie ca o scânteie mocnind sub cenușă, fie ca o mică flacără la o atingere ușoară, fie ca o sursă de lumină suficientă pentru a ilumina întreaga lume, au supraviețuit în secret, restrânse într-o mică sămânță datorită forței de atracție a prudenței, a trecut cu bine prin vremurile cele mai dificile și sunt pregătite să lumineze din nou lumea când va veni timpul.
Dacă Allah ne dă ajutorul, intenționăm să ne continuăm călătoria pe această cale pierdută de demult.
