În pragul zilelor frumoase și în aceste zile în care zorii răsuflă sărbătoare, este de asemenea un adevăr că avem unele tulburări care par de neînvins. Crizele care cuprind societățile, cum ar fi dificultățile sociale, suferințele naționale și calamitățile naturale, nu pot fi rezolvate prin măsuri zilnice. Soluționarea unor crize de asemenea amploare depinde de răspândirea înțelepciunii, științei și clarviziunii la nivel de societate. În schimb, încercarea de a rezolva aceste probleme prin manevre politice zilnice, fără viziune și scop, nu va însemna altceva decât o risipă de timp.
Din trecut până în prezent, cele mai mari crize și tulburări au fost rezolvate de oamenii spiritului, ai clarviziunii și ai sensului profund, prin intermediul acelei înțelepciuni vaste și al acelei determinări care depășește chiar și închipuirile noastre, mobilizând, într-o oarecare măsură, resursele de astăzi în folosul viitorului. De multe ori, am crezut că măsurile lor geniale sunt supraomenești și am rămas uimiți. Cu toate acestea, tot ce au făcut oamenii de succes, tot ce au realizat, nu a fost altceva decât folosirea până la capăt și în mod eficient a aptitudinilor și oportunităților pe care Domnul le-a dăruit lor.
Da, aceștia se gândeau mereu, ocupându-se cu grijile zilei de mâine împreună cu cele de astăzi… și foloseau toate resursele și dinamica actuală drept materiale pentru construirea unui pod către viitor, luptând pentru a aduce prezentul în ziua de mâine… Luptau, pentru că rezolvarea problemelor este, într-o oarecare măsură, legată de depășirea timpului prezent, sau mai precis, de a fi dincolo de timp… pentru a fi dincolo de timp în măsura în care pot vedea și evalua ieri, azi și mâine cu aceeași claritate. Acest orizont larg de gândire, care înseamnă să îmbrățișezi ziua de mâine din prezent și să înțelegi spiritul, sensul și conținutul viitorului, poate fi numit ‘ideal’, dacă doriți; însă pentru cineva care nu are un asemenea orizont, nu este vorba de a putea depăși aceste multe probleme, și nici de a promite ceva pentru viitorul nostru.
Faraonii, Nimrodii, Napoleoanii și Cezaurii – chiar dacă unii naivi îi idealizează – nici acea fastuoasă strălucire, nici acele vieți zgomotoase nu au fost, și nu ar fi putut fi niciodată, promițătoare pentru viitor; pentru că acești oameni au pus dreptatea în slujba puterii, au căutat legături sociale bazate doar pe interes și și-au trăit viețile ca sclavi irecuperabili ai dorințelor egoiste.
Cu toate acestea, începând cu Califii Râșituni și cei care au făcut din Anatolia o patrie, au creat lucrări care, ca efect, depășesc lumea și ajung la viața de apoi – lucrări care, pentru cei care nu se lasă înșelați de ‘eclipsele’ temporare, au o valoare care va concura cu secolele… Da, chiar dacă aceștia și-au trăit viețile pline și s-au dus, vor continua să trăiască în inimile oamenilor ca o amintire plăcută. Da, spiritul și sensul lui Alparslan, Melikșah, Osman Gazi și Fatih încă dăinuie în toate colțurile patriei noastre, aducând speranțe și vești bune sufletelor noastre din idealurile lor.
Cezar a sacrificat idealul roman pentru dorințele sale; Napoleon a înlănțuit și distrus idealul unei Mari Franțe în plasa propriilor ambiții; Hitler a devorat visul unei Mari Germanii prin nebuniile sale aventuroase. Însă idealul acestei națiuni, care aspiră la desăvârșire și continuitate, este o idee care transcende toate vulgaritățile și a fost onorat precum un drapel, atât în victorie cât și în înfrângere, pentru care s-au sacrificat vieți. Fatih a trecut peste Istanbul sub acest drapel și a răsunat ca un strigăt de victorie în vest… Suleyman Magnificul a pășit spre eternitate, contemplând cum acel steag flutura pe colinele vestice… Eroii de la Çanakkale au scris legende cu sângele lor în numele lui, ca și la Bătălia de la Badr, iar oamenii Anatoliei, înconjurați de lipsuri, și-au onorat ultima dată datoria de loialitate față de acest steag, răsunând din nou inima istoriei noastre sacre cu un strigăt ‘veșnic’.
Idealul, în mâinile unui om dedicat cauzei, atinge valori dincolo de valori și devine farmecul victoriilor și succeselor. Dacă însă oamenii care reprezintă acel ideal nu sunt adecvați, idealul nu devine un drapel; devine o simplă flamură de sub care răsună ambițiile josnice și lipsite de profunzime. O asemenea flamură poate aduna copii ai străzii și să îi îndrume către țeluri neînsemnate de joc, dar nu este capabilă să realizeze profunzimea spirituală a națiunii noastre.
Mai presus de toate, omul idealului este un erou al iubirii. Îl iubește pe Dumnezeu cu o iubire nebună și sub aripile acestei vaste iubiri simte o afecțiune profundă pentru toată creația: îi îmbrățișează pe toți și totul cu compasiune… își leagă țara și poporul de inimă cu o iubire de măsura unei pasiuni… mângâie și îngrijește copiii ca pe niște boboci ai viitorului… le arată tinerilor țeluri înalte și îi îndeamnă să devină oameni ideali… onorează bătrânii cu cea mai sinceră respect și venerație… caută mereu o cale de dialog cu toată lumea… și construiește punți pentru a conecta diferitele segmente ale societății, luptând pentru a înlătura orice discrepanță chiar și între cei deja în armonie.
Omul adevăratului ideal este, în același timp, un om al înțelepciunii. Contemplă toate lucrurile pe de o parte prin prisma minții care cuprinde lumea, iar pe de altă parte le măsoară cu criteriile pline de respect ale inimii, le analizează prin criteriile de conștientizare și reflecție, le frământă în forja judecății și încearcă mereu să îmbine lumina minții cu lumina inimii.
Omul idealului este un exemplu de responsabilitate față de societatea în care trăiește. În drumul către obiectivul său – în primul rând pentru a câștiga mulțumirea Creatorului – își sacrifică, fără să clipească, tot ce i-a dăruit Dumnezeu… nu se teme de nimic și nu se lasă sedus de nimic altceva în afară de El… în ochii săi nu există dorința de fericire sau teama de nefericire. El este un Heraclit al sensului profund, pentru care este irelevant să fie în mijlocul flăcărilor iadului atâta timp cât idealul și țara sa vor dăinui.
Omul dedicat idealului său simte respect pentru valorile sale cu profunzimea unei supravegheri și le onorează cu bucuria unei rugăciuni și trăiește mereu ca o persoană plină de pasiune și entuziasm. În drumul său către ideal este gata să-și sacrifice viața, persoana iubită, averea, familia, prezentul și viitorul într-o singură mișcare și, cu o atenție deosebită la fiecare detaliu, își alege mereu prioritățile în direcția idealului său suprem. Este stăpân pe sine, supus adevărului, dezinteresat de poziție și putere, iar lucruri precum faima, dorința de confort sau ambițiile lumești le consideră otrăvuri mortale și duce o luptă continuă în inima sa împotriva lor. Prin urmare, el câștigă mereu pe tărâmul victoriei și transformă arenele înfrângerii în ringuri de succes tehnic.
Pe acest drum măreț, el este atât de atașat de calculele divine încât furtunile de ambiții care îi vin în cale îi întăresc și mai mult simțul dreptății; furtunile de ură și invidie amplifică izvoarele iubirii și compasiunii din sufletul său și trece cu ușurință peste darurile lumești și adevărurile înțelepciunii, pe care alții se poticnesc. Când reflectăm la adevăratul său orizont, vedem în fața ochilor noștri hotărâri profetice, iar din ușa deschisă a asociațiilor ni se varsă în inimi imagini supraomenești, și imaginația noastră devine plină de eroisme istorice… în deșerturile Africii, simțim loialitatea și sinceritatea lui Ukbe… ne pierdem în fața curajului și nesăbuinței lui Tarik dincolo de Coloanele lui Hercule… admirăm hotărârea și acțiunea lui Fatih… sărutăm cu respect sabia care nu s-a predat inamicului la Plevna… și în final salutăm cu reverență Leii de la Çanakkale, care întâmpinau exploziile bombelor și ghiulelelor cu zâmbetul pe buze.
Da, astăzi avem nevoie nu de altceva, ci de asemenea oameni cu un ideal înalt și cu un caracter nobil. În anii care vor urma, reconstruirea națiunii noastre va fi realizată de acești eroi ai spiritului și oamenii mari ai idealului. Acești curajoși, a căror substanță este formată din credință, iubire, înțelepciune și clarviziune, nu s-au plecat niciodată în fața atacurilor din interior și din exterior de peste nouăzeci de ani, și nici nu au fost clătinați; deși s-au restrâns și au devenit mai puțini, au câștigat mai multă fermitate și sunt pregătiți să supravegheze cu o putere deosebită a spiritului, contemplând epoca cu o așteptare activă.
Da, este adevărat că, în ultimele câteva secole, iubirea, înțelepciunea, clarviziunea și conștiința responsabilității s-au restrâns, iar problemele simple și cotidiene au ajuns să înlocuiască idealurile naționale. În această perioadă, nu putem spune că am făcut ceva semnificativ în numele progresului. Așa-zisele progrese din această perioadă nu au fost decât imitații lipsite de profunzime și adaptări mediocre. Astfel de șabloane, pe care le putem descrie drept o corupere a ideii naționale și o distrugere a spiritului național, au provocat mai mult rău decât bine. În timp ce națiunea pierdea sânge din cauza multiplelor distrugeri din interiorul societății, adevărata problemă nu a fost înțeleasă, metodele de tratament nu au fost stabilite, și masele au fost paralizate de intervenții greșite. Această perioadă de criză de câteva secole încă se face simțită astăzi prin acea erupție de neliniște.
Astfel, la fel ca ieri, dacă astăzi nu ne concentrăm pe cauzele reale ale problemelor, dacă nu ne adresăm suferințelor individuale, familiale și sociale cu grijă și pricepere și nu ieșim din mlaștina mizeriei în care ne zbatem de secole, vom continua să alergăm de la o greșeală la alta în căutarea unei soluții, adâncindu-ne și mai mult crizele și rămânând prinși în ciclul vicios al crizelor.
Cei care dețin puterea continuă să persiste în încăpățânarea lor de secole, dar avem deplină încredere că generațiile care sunt orientate către viitor prin emoțiile, gândurile și acțiunile lor, care își iubesc idealul, țara și poporul cu o iubire profundă, care sunt dedicate serviciului și trăiesc cu un simț al responsabilității, vor depăși toate aceste obstacole și vor realiza noi schimbări. La un moment dat, pasiunea lor pentru ideal și dorința de a servi va pătrunde în toate straturile societății și se va transforma în germeni acolo unde va ajunge. Da, această gândire, care va lăsa deoparte realitățile materiei și corporalității, își va țese inevitabil propria esență cu propria sa viziune și plan de acțiune, în lumina spiritului său.
