Întrebare: În zilele noastre, multor oameni le lipsește eleganța în comportament sau vorbire. Pot fi învățate manierele din cărți? Care sunt recomandările dumneavoastră pentru a face din bunele maniere o calitate intrinsecă a personalității noastre?
Răspuns: Eleganța presupune puritate, decență, amabilitate și respect în relațiile interpersonale; ea presupune evitarea atitudinilor care ar putea răni inimile celorlalți chiar și atunci când suntem supuși unui tratament rău sau unor evenimente dureroase și, de asemenea, adaptarea cuvintelor și comportamentelor noastre la trăsăturile esențiale ale rafinamentului, blândeții și sincerității.
Lumea islamică, care a clădit cândva o civilizație de un rafinament și o eleganță care i-ar fi făcut invidioși pe îngeri, și-a pierdut din păcate această calitate după o anumită perioadă și, în schimb, a intrat practic într-o nouă epocă a ignoranței, precum Epoca preislamică a Ignoranței. Cu trimitere la acest adevăr, „Ignoranța secolului al XX-lea” a fost folosită chiar ca titlu de carte în Egipt. După cum spune un poet turc, toate valorile pe care le dețineau musulmanii s-au prăbușit, una câte una. Secolul al XX-lea este perioada în care s-a înregistrat distrugerea totală a valorilor din cadrul sistemului de credințe, un sistem pe care s-a fundamentat o întreagă moștenire spirituală referitoare la practicile musulmane de închinare și de cunoaștere a bunelor maniere. Pe măsură ce musulmanii au pierdut contactul concret cu religia lor, au pierdut și importanța valorilor, a disciplinei și a terminologiei despre bunele maniere; în relațiile interpersonale, au devenit străini de propriul univers de gândire și cultură, inclusiv de maniere și curtoazie. De exemplu, în perioada otomană, atunci când un bărbat trebuia să facă referire la fiul unei alte persoane căreia i se adresa, alegea mai degrabă termenul politicos makhdum (un stăpân care este slujit). Dacă era vorba de o fiică, atunci se exprima politicos prin karima (cea onorată și prețuită). Când interlocutorul trebuia să se refere la el însuși, spunea cu umilință „ robul tău”. Iar atunci când două persoane se adresau una alteia, foloseau expresii de respect precum „ înălțimea ta” sau „stăpânul meu”. Acest stil nu era deloc artificial. Dimpotrivă, era produsul natural al manierelor cultivate. Astăzi, vedem uneori oameni care folosesc aceste cuvinte amabile în mod eronat, referindu-se nu la alții, ci la propriii copii. Un lucru pe care nu l-am uitat niciodată este acela că un profesor universitar s-a referit la el însuși spunând: „Înălțimea mea gândește astfel despre această problemă…” Când am auzit, nu am știut cum să reacționez. Cum au ajuns aceste fraze, care erau o reflectare exterioară a smereniei și a rafinamentului spiritual, să fie folosite greșit? S-a întâmplat pentru că, timp de câteva secole, nu am cultivat manierele și nu am reușit să le facem să fie o dimensiune indispensabilă a vieții noastre. Dacă eliminăm din viața de toate zilele aceste maniere cultivate, împreună cu moralitatea și valorile pe care se bazează, atunci cuvintele devin forme uscate, lipsite de sens, condamnate uitării. Atunci când încercăm să folosim aceste cuvinte golite de sens și conținut ca expresii extravagante, inevitabil vom face astfel de greșeli.
Miezul problemei este respectul față de ființa umană
Atunci ce este de făcut? În primul rând, trebuie să arătăm respectul cuvenit față de esența umană, fiindcă Dumnezeu ne arată că El a creat omul ca ființă demnă de cinste, cu o valoare transcendentală: „Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare” (at-Tin 95:4). Aceasta este scara valorii potențiale a omului. După cum știm, Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, s-a ridicat în semn de respect când a văzut trecând un cortegiu funerar evreiesc. Când oamenii i-au atras atenția că era o înmormântare evreiască, fără să vorbească prea mult, el le-a amintit că persoana aceea a fost o ființă umană.[1] Prin urmare, chiar dacă cineva arată lipsă de respect față de tine, nu ar trebui să renunți niciodată la respectul față de esența umană onorată de Divinitate. Dacă alții vă disprețuiesc valorile și demonstrează lipsă de respect față de Dumnezeu și Mesagerul Său, atunci ar trebui să le răspundeți respectând manierele voastre cultivate, pe care ar trebui să le considerați drept onoarea voastră. Nu trebuie să uitați că sunteți musulmani și că sunteți înzestrați cu manierele nobilului Profet și cu principiile morale ale Coranului. Atunci cum este posibil să vă purtați ca restul? Poate că mulți folosesc expresii urâte, alții lasă gunoaie în urma lor și – dacă-mi permiteți – își arată colții față de toată lumea. Dar voi nu trebuie să vă purtați niciodată așa. Chiar și în cele mai rele situații, trebuie să vă distingeți printr-o manieră specială și pozitivă.
De fapt, dacă un om este credincios în adevăratul sens al cuvântului, inima sa ar trebui să înghețe în fața profanării lui Dumnezeu și a Trimisului Său. Dar un credincios model răspunde cu delicatețe și blândețe, spunând: „ În virtutea comportamentului cultivat pe care l-am învățat de la binecuvântatul Profet, ar fi mai bine să le răspund astfel”, și îndură răutățile doar de dragul lui Dumnezeu și al Trimisului Său. Pe de altă parte, va explica adevărul problemei într-un stil delicat și blând, care să transmită dragoste și compasiune. Astfel, trebuie să adoptați „respectul față de omenire” ca principiu de bază și să arătați respect față de toți oamenii în funcție de rangul lor. De exemplu, puteți arăta respect față de o persoană care nu împărtășește aceleași convingeri cu dumneavoastră pentru că este un slujitor al lui Dumnezeu sau față de o alta pentru că este un slujitor credincios. Puteți arăta respect față de celălalt pentru că este un slujitor care Îl acceptă pe Dumnezeu în mod corect sau pentru că este un slujitor care împărtășește același destin cu dumneavoastră și aleargă spre aceeași țintă. Astfel, respectul pe care îl arăți față de ceilalți crește și capătă o valoare incomensurabilă prin multiplicare. Dar mai întâi, acest respect trebuie să se nască în interiorul nostru. Apoi, manierele ar trebui să reflecte acest sentiment, iar mai apoi, lucrând continuu în această privință, el ar trebui să devină o parte intrinsecă a naturii noastre. Ca parte a bunelor maniere stabilite într-o anumită familie, am cunoscut câțiva frați care se adresau unul altuia adăugând la numele lor respectabilul titlu „effendi”. Fie că este vorba de fratele mai mare sau mai mic, esența umană merită de fapt un astfel de respect. Așadar, mai întâi ar trebui să acceptați acest adevăr, astfel încât să îl puteți oglindi.
De exemplu, personalul unui anumit canal TV a adoptat o atitudine diferită de cea obișnuită și a început să se adreseze unii altora cu titluri precum „domnule…”. În timp, aceasta a devenit o formă consacrată de adresare și nimeni nu a mai considerat-o neobișnuită. Este posibil ca la început să fi părut un pic artificială, dar cu timpul acest sentiment a dispărut. În această privință, ar fi bine să încercăm să readucem la viață toate valorile noastre care transmit respect, una câte una, și să le transpunem în practică. Atunci vom putea să ne conștientizăm identitatea așa cum este și să ne exprimăm confortabil într-o atmosferă de respect. Prin urmare, nimeni nu se va lovi de expresii neplăcute care să-l rănească.
Este timpul să o luăm de la capăt, fie și doar cu câteva persoane
Acceptarea și asimilarea unui astfel de cod de bune maniere presupune o perioadă de timp; vorbim despre o societate expusă îndelung unui asalt puternic de lipsă de respect. În vremurile noastre, oamenii vorbesc de obicei fără să respecte o anumită limită sau un anumit cod. Se poate spune că întreaga societate este străbătută de un fel de argou. În ceea ce privește limbajul folosit în mass-media, acesta este chiar mai rău decât limbajul folosit în societate. Dacă apelați la dicționare pentru a afla semnificația anumitor cuvinte folosite în mass-media, veți găsi mențiuni care spun că sunt expresii grosolane și argotice. În acest context, ar trebui să o luăm de la capăt și să ne străduim să reînviem sentimentele de respect. La început, doar câteva persoane vor respecta acest cod. Chiar dacă la început se limitează la un anumit cerc, ei vor aduce o contribuție importantă prin manierele și atitudinile lor și vor reprezenta astfel un bun exemplu pe care ceilalți să îl urmeze.
De fapt, în cultura islamică s-au scris volume de lucrări despre bunele maniere. Ele pot fi menționate cu ușurință. Dar trebuie să ne amintim că acceptarea aspectelor menționate doar în cărți depinde de practicarea lor în anumite cercuri. Într-o anumită perioadă din trecut, oamenii au învățat atât de mult din atitudinile și comportamentele imamilor și muezinilor care predicau în moschei. Societatea a beneficiat de numeroase frumuseți din partea moscheii. Pe de altă parte, cei din lojele sufite ofereau o lecție separată despre maniere. Relațiile lor erau întotdeauna centrate pe respect și reverență. Cum viața a continuat întotdeauna cu respect, acesta a devenit o calitate înrădăcinată în natura oamenilor. Prin urmare, oamenii se comportau respectuos și manierat în mod natural și fără niciun efort artificial. În trecut, existau cincizeci de astfel de locuri binecuvântate. Puteați vedea cincizeci de înțelepți predând frumusețile acestei moșteniri spirituale. Oamenii care vizitau acele locuri ar fi primit cu siguranță aceste lecții. Acum, străzile trec printr-o penurie îngrozitoare din acest punct de vedere. Unele instituții și-au pierdut caracterul productiv, iar altele nu mai există deloc. În plus, nu există persoane care să îi învețe pe alții codul moral al islamului. Acesta este motivul pentru care am subliniat necesitatea de a readuce la viață aceste maniere în rândul unui număr limitat de persoane din anumite cercuri. Un grup de prieteni care stau într-un apartament pot spune „Bismillah” (În numele lui Dumnezeu) și pot începe să reînvie respectul și bunele maniere cu intenția de a dobândi această natură. Deși problema manierelor poate părea marginală în comparație cu aspecte cruciale precum credința în Dumnezeu, în Profeți, în înviere și rostirea cu seriozitate a Rugăciunilor, totuși nu ar trebui neglijată. Mândria Omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a afirmat că credința cuprinde mai mult de șaptezeci de subdiviziuni și că cea mai importantă este credința în Dumnezeu, în timp ce cea mai neînsemnată este înlăturarea din cale a lucrurilor care îi vor deranja pe oameni.[2] Această cea mai neînsemnată subdiviziune a credinței este o formă de bună purtare. În același mod, a zâmbi unui credincios pe care îl întâlnești[3] sau a da apa pe care o scoți dintr-o fântână unei alte persoane[4] sunt, de asemenea, incluse printre subdiviziunile credinței și nu ar trebui să fie niciodată privite neimportante.
Ca un ultim comentariu, permiteți-mi să afirm că toate subdiviziunile credinței și faptele legate de acestea sunt componente complementare. Dacă puneți în practică anumite maniere pentru a căuta buna plăcere a lui Dumnezeu, acestea servesc, de asemenea, ca aducere aminte cu privire la Dumnezeu, la Trimisul Său și la Ziua Judecății. Un singur moment în care vă aduceți aminte de Dumnezeu și sunteți împreună cu El pentru o fracțiune de secundă valorează cât mii de ani petrecuți fără El. Apoi, chiar dacă par mărunte, astfel de chestiuni sunt atât de valoroase în raport cu semnificația lor. Din acest motiv, indiferent de acțiunile altora, trebuie să ne readucem la viață propria înțelegere asupra rafinamentului, bazându-ne pe manierele islamului și ale Coranului.
[1] Sahih al-Bukhari, Janaiz, 50; Sahih Muslim, Janaiz, 81
[2] Sahih Muslim, İman, 58; Sunan at-Tirmidhi, İman, 6; Sunan Abu Dawud, Sunnah, 14
[3] Sahih Muslim, Birr, 144; Sunan at-Tirmidhi, Birr, 36, 45
[4] Sunan at-Tirmidhi, Birr, 36; Al-Bazzar, Al-Musnad, 9/457–458
