Întrebare: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru a putea transforma slujirea în numele lui Dumnezeu în scopul suprem al vieții?
Răspuns: Transformarea unei sarcini de care cineva este responsabil până într-acolo încât să o considere scopul propriei vieți depinde în primul rând de cunoașterea valorii, semnificației și importanței sale adevărate. De exemplu, dacă o persoană consideră subiectele legate de credință drept „O chestiune foarte importantă pentru izbăvirea veșnică, fără de care nu se poate face nimic”, atunci acea persoană își va conduce și își va contura viața în baza acestui ideal.
Dumnezeu Cel Atotputernic îi poruncește Trimisului Său: „Vestește ceea ce ți-a fost trimis de la Domnul tău! Dacă nu o faci, înseamnă că nu ai transmis mesajul Lui.” (al-Maida 5:67). Acest avertisment adresat în primul rând binecuvântatului Profet este valabil și pentru urmașii săi. După cum el nu poate scăpa de responsabilitatea cu care a fost însărcinat, același lucru este valabil și pentru credincioșii din ziua de azi.
Atitudinea religioasă demnă de urmat
Având în vedere că Dumnezeu Cel Atotputernic își pune încrederea în cei demni de încredere, nu ar trebui să ignorăm faptul că este vorba de o abordare plină de speranță. Așa cum un om poate gândi pozitiv și poate avea o perspectivă plină de speranță asupra celuilalt, Divinitatea are o perspectivă pozitivă, înălțătoare, sublimă și sfântă față de oameni. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Cel Atotputernic ne consideră vrednici să primim Încrederea Sa. Prin urmare, nimeni nu poate fugi de responsabilitate pe motiv că nu este eligibil. Altminteri, ce scuză putem invoca atunci când suntem trași la răspundere în fața lui Dumnezeu? Evident, vom fi mustrați pentru că am neglijat o responsabilitate atât de importantă. Un credincios adevărat va ține cont de toate acestea și va acționa în consecință.
În plus, nu trebuie să uităm că apartenența la cercul de voluntari este o binecuvântare specială. Cred că pot să vă dau un astfel de exemplu: Există o poartă foarte largă pe lângă care trec mii de oameni. Uneori, poarta este pe jumătate deschisă, iar trecătorii care se află acolo în acel moment sunt poftiți înăuntru. Fiecare voluntar își poate da seama în retrospectivă că a primit cândva o astfel de invitație. Cu toate acestea, unii s-ar putea să nu fie atât de norocoși să beneficieze de această binecuvântare, în ciuda faptului că au pășit pe acea poartă. Când locuia în Erzurum, Mehmed Kırkıncı – fie ca Dumnezeu să-i primească faptele bune – a adunat un grup mare de oameni pentru a asculta un discipol al lui Bediüzzaman care venise în oraș. Când am plecat din Erzurum, doar una sau două persoane din acel prim grup rămăseseră. Din acest motiv, a rămâne în interior după ce ai pășit înăuntru ține în continuare de grija pe care o acordă Dumnezeu, cu condiția ca omul să-și folosească voința în această direcție. Prin urmare, aceasta este o favoare specială din partea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, omul trebuie să încerce să demonstreze că este demn de ea.
Pe de altă parte, faptele bune făcute în numele lui Dumnezeu aduc un alt tip de plăcere. Nu pot afirma că am experimentat această plăcere deplină. Pot spune că sunt cuprins de oboseală. S-ar putea chiar să țin în secret gânduri de a mă sustrage responsabilităților care îmi stau în față. Sunt pe deplin convins că nu sunt o persoană bună și de folos. M-am confruntat cu diferite presiuni și îngrădiri de-a lungul vieții mele. Numai Dumnezeu știe prin ce am trecut după lovitura de stat militară din 1980. Chiar și acum, cu privire la circumstanțele în care mă aflu, mă simt ca pe ace. În ciuda tuturor acestor lucruri, spun: „Indiferent cât de superficial sunt ca slujitor pe calea lui Dumnezeu, merită să trec prin necazuri de zece ori mai rele pentru această cauză”.
Chiar dacă rămâi singur
Iată un exemplu de eroism povestit de Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Un soldat foarte credincios se afla pe câmpul de luptă, când toți prietenii săi au căzut, unul câte unul. Când a văzut că el era singurul în picioare, și-a sprintenit calul, pentru a nu se mai întoarce niciodată.[1] Acesta este nivelul de devotament de care avem nevoie. Chiar dacă rămâi pe cont propriu și întreaga lume este împotriva ta cu toate forțele sale, trebuie să îți continui drumul cu o hotărâre de neclintit. Dumnezeu ne-a dăruit încăpățânarea ca înțelepciune; ar trebui să o folosim sub forma perseverenței pe calea cea dreaptă. O persoană care vede lucrurile din această perspectivă consideră că împărtășirea adevărurilor credinței este cea mai importantă cauză. O astfel de persoană crede că aceasta este chiar ceea ce dă sens existenței sale și își organizează viața în consecință. Este foarte important să transformăm această cauză în scopul propriei vieți. În fiecare moment al vieții, trebuie să avem în minte următorul gând: „Existența mea nu are niciun sens dacă nu-L slujesc pe Dumnezeu”. Țineți minte acest gând timp de vreo cinci-zece ani și chiar declarați-vă angajamentul față de soț și copii, astfel încât să devină o responsabilitate pe care o așteaptă de la voi. De vreo treizeci sau patruzeci de ori spuneți-le: „Să-mi ia Dumnezeu sufletul dacă nu slujesc pentru El”. Dacă într-o zi dai semne că nu-ți respecți cuvântul dat, cei din familia ta îți vor aminti de jurământul tău și vor spune: „Nu erai tu cel care ar fi trebuit să acționeze așa?” Și astfel, prin acest jurământ al tău, te vei fi obligat și vei fi atras sprijin și energie din partea celorlalți, pe o cale pe care nu o poți urma singur. Vei evita rușinea de a-ți călca cuvântul dat și vei continua să mergi datorită conștiinței.
De aceea, credincioșii ar trebui să se lege de o goa nobilă – cu cel puțin cincizeci de funii – pentru a-i face pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu. Până în ultima clipă a vieții lor, ei ar trebui să facă tot posibilul să rămână neclintiți.
„Ei nu mi-au apreciat valoarea”
Nu trebuie să uităm că este absolut necesar să ne angajăm într-o misiune pentru a avea mereu un ideal nobil în suflet. Se poate întâmpla ca unei persoane să nu i se încredințeze datoria la care se aștepta. De exemplu, un om poate fi eligibil pentru a conduce o întreagă companie, dar i se poate da datoria de a conduce o singură divizie a acesteia. Chiar dacă este capabil să îndeplinească o responsabilitate mai mare, acea persoană ar trebui să încerce să își îndeplinească datoria în cel mai bun mod, fără să se plângă că nu i-au apreciat valoarea.
De altfel, să adăugăm faptul că persoanele cu funcții administrative ar trebui să cunoască foarte bine potențialul persoanei pe care o vor angaja și să o lase să lucreze într-un domeniu în care are șanse de succes. Atunci când o persoană are succes, ea îl va lăuda pe Dumnezeu, va fi fericită, va aduce mulțumiri și se va simți motivată să lucreze. În caz de eșec, este necesar să le oferim oamenilor mijloacele și oportunitățile necesare pentru a-și repara greșelile.
„Trebuie neapărat să mă întrebe”
Punctele pe care le-am menționat nu au devenit încă o regulă în rândul musulmanilor. Din păcate, perspectivele înguste încă ne domină acțiunile. Cei care ocupă poziții administrative au următoarea convingere: „Ei trebuie neapărat să-mi ceară aprobarea și să mă întrebe ce să facă pentru a rezolva problemele”. Cu toate acestea, liderii buni trebuie să testeze oamenii cu care lucrează dându-le mai întâi anumite sarcini, iar apoi să îi lase să își valorifice potențialul, încredințându-le sarcini în domeniile în care au șanse de reușită.
Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a descoperit aptitudinile ascunse ale oamenilor și i-a angajat în poziții surprinzătoare. De exemplu, nobilul Profet l-a desemnat pe Zayd ibn Haritha, care era sclav eliberat, drept comandant al unei armate de trei sau patru mii de oameni într-o bătălie crucială în Muta, iar Zayd s-a dovedit vrednic de misiunea sa.[2] Având în vedere cultura predominantă, desemnarea unui sclav eliberat pentru a conduce armata a fost un eveniment foarte important. Trimisul lui Dumnezeu a oferit îndatorirea unei persoane cu potențial și a distrus o concepție greșită din cadrul societății respective. Atunci când îi privim viața în ansamblu, vom vedea că i-a plasat pe toți într-o poziție în care își puteau realiza potențialul la cel mai înalt nivel.
Prin urmare, trebuie să le oferiți tuturor o responsabilitate care să corespundă nivelului lor. Nu trebuie să uităm că, dacă nu le permitem oamenilor să își asume anumite sarcini și nu le oferim responsabilități importante, potențialul lor nu va fi niciodată atins. În acest caz, oamenii nu vor lucra cu entuziasm, vor obosi, iar acest lucru va duce la incapacitatea de a susține ceea ce este corect și adevărat. Una dintre cele mai importante dinamici din spatele apogeului musulmanilor a fost angajarea tuturor în cele mai performante domenii. Din acest motiv, însușirea acestei idei este crucială pentru viitorul musulmanilor.
[1] İbn Hibban, As-Sahih, 6/298
[2] Sahih al-Bukhari, Maghazi, 44; Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 1/256, 5/299, 300
