Întrebare: Se menționează că Satana îi hărțuiește pe toți în funcție de nivelul lor. Ați putea explica acest lucru?
Răspuns: Satana este o creatură care nu are nici cea mai mică aplecare spre bine, o ființă cu totul orientată spre răutate și plină de sentimente demonice. Din momentul în care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu Cel Atotputernic, el a devenit cel mai mare dușman al omenirii. Pentru a înțelege acest lucru, vă puteți imagina un om furios care este ca o bombă gata să explodeze – deși omul nu poate deveni în întregime precum Satana. Puteți vedea uneori astfel de oameni în jurul vostru. Dacă dorințele unei astfel de persoane nu sunt satisfăcute, s-ar putea să fiți martorii unor comportamente sălbatice: trage fața de pe o masă și dărâmă totul, cu tacâmuri cu tot, sau dă cu piciorul într-un scaun de lângă sau dărâmă rame de tablouri de pe perete. Dacă încercați să pomeniți despre virtuțile blândeții într-un astfel de moment, s-ar putea să primiți un pumn, deoarece acea persoană nu este în toate mințile. O astfel de criză de furie este o stare de delir, care are urmări dezastruoase.
Cât despre Satana, el este plin de furie împotriva omenirii, nutrind toate sentimentele rele precum gelozia, disprețul, ranchiuna și ura. El este atât de răzbunător față de omenire încât nu se va simți împăcat nici dacă îi va duce pe toți copiii lui Adam în rătăcire. De fapt, odată cu crearea lui Adam, Satana și-a arătat tot disprețul și gelozia față de el și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu rostind cuvintele insolente: „A zis [Iblis]: „Pe puterea Ta [jur]! Eu îi voi duce în ispită pe toți” (Sad 38:82). După cum se menționează într-un alt verset, el își declară ura și ostilitatea spunând: „Și îi voi împresura în valuri, din față și din spatele lor, de la dreapta și de la stânga lor” (Al-’A’raf 7:17). Din aceste cuvinte, se înțelege că el dorește să inducă oamenii în eroare în diferite feluri, ca de exemplu prin aroganță, deznădejde, stil de viață boem și necredință. Acesta este motivul pentru care nobilul Mesager al lui Dumnezeu căuta adăpost în Dumnezeu împotriva tuturor acestor pericole prin rugăciunile sale de dimineață și de seară: „O, Doamne, ocrotește-mă (împotriva pericolelor) care vin din față, din spate, din dreapta, din stânga și de sus, și caut scăpare în măreția Ta pentru a nu fi înghițit de pământul de sub mine.”[1]
Satana îi ia în vizor pe cei mai binevoitori oameni pentru a provoca cel mai mare rău asupra omenirii, pe care o detestă atât de mult. Pare de înțeles că o ființă malefică precum Satana, care a fost creat din foc fără fum,[2] nutrește animozitate față de Adam, cel pur al lui Dumnezeu,[3] și unul dintre cei mai buni slujitori.[4] Animozitatea pe care Satana o simte față de marii călăuzitori ai omenirii este mult mai mare decât ura față de oamenii obișnuiți. Animozitatea lui față de Moise și Aaron este foarte diferită de cea față de samariteanul nechibzuit și Core. Pe scurt, cu cât cineva este mai aproape de Dumnezeu prin acțiunile sale, cu atât Satana i se împotrivește mai mult.
Mijloacele pe care le folosește Satana și oamenii leneși
Marele învățat Abu’l-Lays as-Samarqandi are o lucrare intitulată Tambih al-Ghafilin (Sfaturi pentru cei indiferenți), care este o carte de desăvârșire spirituală (raqaiq). Când aveam în jur de 15 ani și în araba mea stâlcită, am ținut cursuri pentru oamenii din satul Korucuk.[5] Primul capitol al acestei lucrări este despre sinceritate. Următorul capitol este despre Paradis și Iad. După alte câteva capitole care evocă desăvârșirea spirituală, As-Samarqandi relatează în ultimul capitol întâlnirea lui Satana cu nobilul Profet, pacea și binecuvântarea fie asupra sa. Deși parabola nu este relatată în sursele primare ale hadisului, faptul că o figură importantă precum As-Samarqandi relatează o astfel de parabolă, înseamnă că mesajul pe care îl transmite merită să fie luat în seamă. Astfel, parabola conține un argument important cu privire la subiectul nostru: Atunci când Trimisul lui Dumnezeu îl întreabă pe Satana: „Care este cel mai mare dușman al tău?” Satan răspunde fără ezitare: „Tu!”.[6] Este absolut normal ca cel blestemat, care pretinde că este zeitatea întunericului, să fie un dușman al Celui Neprihănit, care a doborât asupritorii cu o singură mișcare și a adus lumină în lumea întunecată. De aceea, cei care susțin învățătura Divină și o promovează așa cum se cuvine sunt țintele principale ale Satanei. Bediüzzaman spune: „Satana luptă foarte mult împotriva celor care încearcă să facă aceste lucrări”.[7] Cu alte cuvinte, Satana îi atacă pe cei care s-au dedicat credinței și slujirii de binefacere.
Permiteți-mi să lămuresc mai bine acest lucru folosind o parabolă: Un om care nu a făcut Rugăciunile iese din grădina unei moschei. El vede pe cineva care aștepta cu o mulțime de frânghii în mâini. Omul se apropie de acea persoană și o întreabă cine este. Aceasta din urmă răspunde: „Eu sunt Satana”. Apoi bărbatul întreabă pentru ce sunt frânghiile. Satana răspunde: „În acea moschee sunt închinători care și-au dăruit inimile lui Dumnezeu. Intenționez să le folosesc pentru a-i smulge din acea atmosferă și a-i face să calce pe urmele mele”. Omul se întreabă dacă există o frânghie și pentru el și întreabă: „Care este frânghia mea atunci?” Satana spune: „ Pentru tine nu este nevoie. Tu deja vii alergând după mine la o simplă chemare!”
Prin urmare, dacă cineva își dedică inima lui Dumnezeu și se hotărăște să reînvie învățătura Divină și este dedicat slujirii pe calea Sa, Satana își va dedica mai multă energie pentru a se război cu acea persoană. Satana nu își irosește energia cu cei săraci care se complac în îmbuibări sau se prosternează în fața idolilor, întrucât el este un pervertitor, ispititor și amăgitor profesionist.
Satana și familia
Satana îi hărțuiește pe toți în funcție de capacitatea lor. El se ocupă în primul rând de oamenii care sunt apreciați de un anumit număr de persoane. El încearcă să cucerească mai întâi vârful. Se bucură când are succes, deoarece îi face plăcere să răspândească răul pe pământ. Într-un hadis referitor la acest subiect, Trimisul lui Dumnezeu a afirmat „Diavolul își așază tronul pe apă: Apoi își trimite forțele încoace și încolo pentru a face răul”. Unele dintre ele reușesc să îi facă pe oameni să se angajeze în escrocherii, altele incită ochiul să privească lucruri interzise, declanșează sentimente boeme și îi fac pe oameni să acționeze după poftele lor. Unele dintre ele controlează gura și o fac să mintă, să bârfească sau să îi calomnieze pe alții. Se poate spune că fiecare dintre ajutoarele sale face ceea ce vrea în funcție de capacitatea sa specifică de a ispiti. „Cei mai apropiați de el în rang sunt cei care provoacă cele mai mari discordii. Toți se duc la Diavol pentru a-i spune ce au făcut. Unul dintre ei vine și spune: „Am făcut asta și asta”. Dar Diavolul îi spune: „Tu nu ai făcut nimic”.
De fapt, Diavolul este încântat de fiecare păcat comis, pentru că în fiecare păcat există un drum spre necredință. Fiecare păcat provoacă o pată neagră pe inimă. Totodată, o persoană care comite un păcat face un pas prin care se îndepărtează și mai mult de Dumnezeu. Cu toate acestea, Diavolul are așteptări mai mari de la ajutoarele sale. „Apoi unul dintre ei vine și spune (ceva despre o problemă frecventă în zilele noastre): „Nu l-am cruțat pe un astfel de om până când nu s-a despărțit de soția lui”. Diavolul îl cheamă să vină mai aproape și îl complimentează: „Ai făcut bine!””.[8]
Ce îl face pe Satana să se bucure așa de tare și de ce i-a făcut un compliment atât de entuziast ajutorului său? Deoarece căminul este celula de bază a unei societăți; de aici începe destrămarea. Este peste puterile noastre să îndreptăm ceva într-o societate coruptă până la un asemenea nivel. Când luăm în considerare toate aceste lucruri, vedem că Satana clasifică relele pe care le va face în funcție de cât de importante sunt. Conform strategiei sale, el încearcă mai întâi să doboare oamenii „cu greutate” care au influență asupra altora. Când reușește să îi doboare pe acești oameni, cei din categoria de mai jos devin o pradă mai ușoară pentru el. Unii dintre ei vor veni la el în fugă la o simplă chemare. Din acest motiv, Satana îi hărțuiește mai întâi pe Profeții respectați, apoi pe cărturarii purității (asfiya), pe sfinții respectabili (awliya al-fiham) și pe marii cărturari ai înțelepciunii (mujtahidin al-izam). Cei dedicați glorificării Numelui lui Dumnezeu sunt, de asemenea, una dintre țintele sale principale.
El nu îi lasă în pace și continuă lupta pentru a-i ameți, pentru a le distrage privirea și pentru a le preocupa viețile cu lucruri inutile.
Personalități istorice supuse atacurilor
La fel ca diavolii, complicii lor umani aplecați spre pervertire îi vizează mai ales pe prietenii lui Dumnezeu. De exemplu, vezi într-un serial de televiziune că o personalitate importantă, precum Suleiman Magnificul, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții călare, este prezentată ca o persoană care a dus o viață imorală la palat. Fără a se baza pe vreo sursă de încredere, personajul este prezentat ca fiind bețiv, ca o persoană care a dus o viață boemă. Căutăm ajutor la Dumnezeu împotriva unor astfel de idei. Regretatul Malek Bennabi, care a fost un mare scriitor și filozof algerian, a spus: „Dacă nu ar fi fost societatea turcă din nordul lumii islamice, astăzi nu ar fi existat nicio lume islamică. Dacă nu ar fi fost turcii, astăzi nu ar fi existat islamul pe pământ”. Cei care fac remarci deplasate despre acest mare sultan nu știu că în timpul domniei sale de aproape jumătate de secol, el a fost persoana care a ajutat oamenii dintr-o regiune atât de întinsă să trăiască în pace. Maladiile de astăzi, cum ar fi incitarea, teroarea și tulburările, erau răspândite și în acele zile. Cu toate acestea, astfel de lideri și-au sacrificat confortul, s-au ridicat împotriva pericolului și au depășit toate problemele. Gândindu-mă la frământările limitate care mă apasă din interior, încerc să îmi imaginez tulburările cu care s-au confruntat acei mari sultani și încerc să îmi dau seama care era starea lor. Cred că ceea ce am suferit eu o viață întreagă echivalează doar cu ceea ce au suferit ei într-o noapte; majoritatea dintre noi nu trecem prin astfel de dureri o viață întreagă. Unele lucruri sunt mai ușor de zis decât de făcut. Noi, oamenii obișnuiți, am fi fost probabil zdrobiți dacă aceste necazuri s-ar fi abătut asupra noastră. Datorită caracterului puternic al conducătorilor, anumiți sfinți au menționat statul otoman – înainte ca el să existe – și au afirmat că acesta se clasează după perioada califilor dreptcredincioși în ceea ce privește nivelul său de importanță.[9] Cu toate acestea, unele programe TV produse de cei care nu sunt conștienți de valoarea epocii prezintă o imagine complet distorsionată a acestor mari figuri. Fie ca Dumnezeu să ne îngăduie să vedem adevărurile și să salveze pe toată lumea de nelegiuire și nedreptate.
[1] Sunan Abu Dawud, Adab, 110; Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 2/25
[2] Vezi Ar-Rahman 55:15
[3] Abu’sh-Shaykh, Al-Azama, 5/1596; As-Sa’labi, Al-Kashf wa’l-Bayan, 6/51
[4] Vezi Al İmran 3:33.
[5] Această remarcă reflectă mai degrabă atitudinea plină de modestie a lui Gülen, care cunoștea de fapt foarte bine limba arabă.
[6] As-Samarqandi, Tanbihu’l-Ghafilin, 763
[7] Nursi, The Gleams, p. 226
[8] Sahih Muslim, Munafiqun, 67; Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 3/314
[9] İbn Arabi, Ash-Shajaratu’n-Nu’maniyya fi’d-Dawlat’ul-Uthmaniyya, p. 37
