Întrebare: Un hadis menționează două tipuri de ochi care vor fi feriți de focul iadului; una dintre aceste tipuri se referă la ochii unui străjer care veghează în apropierea granițelor. Ce înseamnă „ochi veghetori” și care este mesajul care trebuie desprins din această noțiune în contextul condițiilor actuale?
Răspuns: Acest termen este folosit pentru a desemna soldații curajoși care veghează cu vigilență în apropierea frontierelor pentru a împiedica eventualele încălcări ale legii. Ei veghează până în zorii zilei pentru binele țării, credinței, copiilor, viitorului lor și a altora asemenea. După cum se precizează în întrebare, hadisul ne oferă vești bune: „Două categorii de ochi nu vor fi atinse niciodată de focul Iadului: cei care lăcrimează din temere și admirație față de Dumnezeu și cei care își petrec noaptea în alertă, veghind pentru Dumnezeu”.[1]
Pericolul din interior și identificarea lui de la bun început
Această afirmație a nobilului Profet a reprezentat o veste bună pentru cei care erau de pază în acele zile. A servit drept o puternică sursă de motivație pentru cei care vegheau pentru patrie și credință. Cu toate acestea, pericolele care îi amenință pe credincioșii de astăzi au căpătat o altă dimensiune. Asemenea pericole și amenințări există în țările musulmane, iar oamenii trăiesc alături de ele. Comploturile sinistre care se vâră prin mijloace ipocrite țintesc moștenirea noastră spirituală și provoacă distrugeri grave. A suferi preocupat de țară, idealuri, oameni și credință și, prin urmare, a-ți pierde nopțile de teama unui nou val de degenerare spirituală, se încadrează în conceptul de „ochi veghetori” menționat în hadis. Întrucât acești ochi sunt în permanență atenți și vigilenți, ei încearcă să detecteze pericolele cât mai devreme posibil și să ia măsurile de siguranță care se impun. Ei nu doar că ridică un zid de apărare, ca în cazul castelelor din trecut, ci mai multe ziduri de rezistență împotriva pericolelor. Construiesc astfel de ziduri încât, atunci când atacatorii îl dărâmă pe unul dintre ele, următorul le ține piept; dacă dărâmă și acel zid, se lovesc în fața lor de un alt zid insurmontabil.
Orbirea și societățile manipulate
Caut ajutor la Dumnezeu pentru a nu arunca acuzații asupra înaintașilor noștri. Trimisul lui Dumnezeu i-a sfătuit pe musulmani să își amintească de persoanele decedate nu pentru defectele lor, ci întotdeauna pentru calități.[2] Asta încercăm să facem astăzi pe cât posibil. De asemenea, nu mă pot abține să nu expun aici un adevăr. Este foarte trist că musulmanii au ajuns sub dominație într-o anumită perioadă din cauza disocierii lor de lume. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a faptului că s-au complăcut în nepăsare și confort. Nu au existat proiecte de deschidere către lume; chiar și cei care au lăudat virtuțile națiunii lor nu au venit cu niciun proiect serios, stabil, pe termen lung. A fost o perioadă de disociere, în care oamenii trăiau pentru a-și satisface poftele. Această stare a făcut loc și unei paralizări a entuziasmului și a sentimentelor nobile. Dacă ar fi existat ochi veghetori care să detecteze pericolele la timp, atunci ar fi fost posibil ca totul să fie reînnoit și să se ia măsurile necesare de siguranță împotriva pericolelor care se strecurau. Dacă s-ar fi putut face acest lucru, consecințele nu ar fi fost atât de dezastruoase. Dacă ar fi fost posibil să înțelegem mai bine lumea și să identificăm pericolele într-un stadiu incipient și, cel mai important, să construim bariere de protecție împotriva lor, atunci situația putea fi foarte diferită în prezent.
Chiar dacă se depun eforturi pentru a împărtăși lumii valorile moștenirii noastre spirituale, este cert că cercurile de conspiratori nu așteaptă pasive. Aproape întreaga lume este agitată. În unele țări, oamenii încearcă să răstoarne tiranii aflați la putere. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că, dacă o societate a cunoscut declin și decădere, mijloacele și metodele de redresare trebuie să fie foarte bine gândite. Este cu neputință ca toți să se transforme dintr-o dată în oameni drepți. Oamenii au fost îndepărtați de religie și sunt practic amorțiți de stilul de viață secular; reabilitarea lor pentru a recunoaște potențialul unic acordat omenirii presupune timp și este un proces îndelungat. În acest sens, toate proiectele care vizează o astfel de călăuzire trebuie să fie foarte bine gândite de la început până la sfârșit. În special în ceea ce privește o chestiune crucială precum credința în Dumnezeu, dacă nu poți rezolva problema educării unor persoane care să aibă o moralitate puternică, Mefisto își va face jocul încă o dată, iar omenirea va pierde împotriva lui încă o dată.
Haosul și confuzia nu duc la ordine
Revoltele dintr-o societate sunt, de cele mai multe ori, reacții de tip „talmeș-balmeș”. Este posibil ca oamenii să acționeze cu bună intenție. Cu toate acestea, nu se știe niciodată unde pot duce astfel de evenimente. Din acest motiv, întotdeauna am îndoieli cu privire la mișcările agitate și tumultoase.
Revenind la subiectul nostru principal, totul s-a întâmplat ca urmare a comportamentului nostru de somnambuli și a incapacității noastre de a conștientiza ceea ce se întâmplă, având ochii închiși. Așadar, oamenii din cadrul unei societăți, care au avut ochi veghetori, au prevăzut amenințările care se apropiau și au știut cum să ia măsuri de siguranță. De exemplu, Sayyid Qutb și-a petrecut viața într-o luptă continuă; s-a născut într-o cămin în care ideea de luptă era omniprezentă. Tatăl, mama și fratele său împărtășeau toți această idee. Când studiezi lucrările sale precum În umbra Coranului și Justiție socială, descoperi un om gata să moară pentru idealurile sale. Într-adevăr, înainte de moartea sa, oamenii lui Abdel Nasser i-au spus că ar putea evita execuția dacă își cere iertare conducătorului lor, dar el a refuzat propunerea spunând că un credincios nu își va cere niciodată iertare unui necredincios. A mers spre moarte cu demnitate și a devenit martir. În ciuda vieții sale de luptă, într-una dintre ultimele scrisori pe care le-a scris din temniță, el și-a făcut autocritica și și-a exprimat regretul pentru faptul că a neglijat credința. El a mărturisit: „Credinței era adevăratul leac pentru problemele societății. Aceasta este ceea ce nu am reușit să vedem” și a atras atenția asupra unui adevăr: Redarea propriului spirit indivizilor și reclădirea lor este problema de maximă importanță de care trebuie să ne ocupăm pentru a aduce o societate la forma dorită. Cu alte cuvinte, pentru a realiza o schimbare reală, problema trebuie abordată în ansamblul ei. Toate părțile corpului trebuie să fie sănătoase pentru ca organismul să poată funcționa corect; la fel, aducerea vieții sociale la o formă dezirabilă necesită abordarea tuturor unităților sale. Dacă lași un gol undeva, cazi, la fel ca un membru paralizat. Dacă nu vă faceți planurile cu rațiune solidă, judecată, compasiune și perspicacitate, atunci acțiunile voastre se vor risipi în haos. De aceea, trebuie să ne întrebăm „ce” trebuie făcut și „cum”? Trebuie să ne întrebăm: „ Sunt drumurile sigure pentru a călători sau există posibile probleme de circulație de-a lungul lor?” Trebuie să medităm profund asupra acestor întrebări.
Putem înțelege „ochii veghetori” într-un sens general care să acopere toate aceste semnificații. Prin urmare, putem spune că, așa cum ochii care varsă lacrimi zi și noapte de dragul lui Dumnezeu nu vor vedea focul iadului, cei care au ochii veghetori și care sunt vigilenți față de astfel de atacuri care vizează credința și moștenirea lor spirituală vor fi, de asemenea, feriți de focul iadului.
Întrebare: Care este legătura dintre ochii veghetori și suferință?
O persoană poate suferi din cauza unor probleme personale sau familiale, sau poate suferi din cauza unor probleme legate de vecini, de oraș sau de țară. O astfel de suferință în conștiința cuiva este o condiție necesară a ființei umane. Cu toate acestea, adevărata suferință reprezintă un sentiment mai înalt, care ține de îngrijorarea față de problemele întregii omeniri, de găsirea unor soluții pentru acestea și de deschiderea brațelor și a inimii față de întreaga omenire. Dacă trăiți cu adevărat acest tip de suferință, atunci ea va duce la insomnie și nu vă veți simți confortabil nici măcar atunci când stați în pat. Dacă nu sunteți în stare să răspundeți la problemele existente și nu puteți găsi modalități alternative de rezolvare a acestora, atunci probabil că vă veți arunca pătura și vă veți plimba de colo-colo într-o stare aproape delirantă. O astfel de suferință nu vă va lăsa să dormiți și vă va face să deveniți deținător de ochi veghetori. Cu toate acestea,sumt nevoit să reamintesc că adevărata sursă a suferinței este credința temeinică în Dumnezeu. Adică, pentru ca o persoană să simtă o astfel de suferință în propria conștiință, trebuie să știe ce înseamnă cu adevărat Paradisul sau Iadul și să cunoască calea nobilului Profet. Cel care spune „Aș vrea să pot îmbrățișa întreaga omenire! Mi-aș dori să pot insufla valorile mele în oameni de toate categoriile! Aș vrea să pot revărsa însuflețirea sufletului meu în inimile lor!” și simte suferința nu va putea dormi, iar o astfel de persoană va continua să facă noi planuri și să caute noi căi de acțiune. Acea persoană – scuzați-mă – va fi preocupată să găsească soluții chiar și în timp ce se întoarce de la toaletă. Atunci când îi vine în minte o idee bună, o notează sau sună imediat persoane care se ocupă de problema respectivă și le împărtășește ideea. Uneori, astfel de idei neașteptate îl vor face să întrerupă abluțiunile sau Rugăciunea; căci se comportă precum un medic în fața diferitelor probleme sociale și caută continuu idei despre leacurile potrivite. O persoană suferindă care vede că rețetele pe care le-a încercat nu funcționează și se întreabă ce altceva poate face va pune imediat în practică toate alternativele utile pe care le poate găsi. O astfel de suferință nu îl lasă pe om să doarmă și îl face să se plimbe de colo-colo cuprins de delir.
[1] Sunan at-Tirmidhi, Jihad, 7; Abu Ya’la, Al-Musnad, 7/307
[2] Sunan at-Tirmidhi, Janaiz, 34; Sunan Abu Dawud, Adab, 42
