Întrebare: Cum putem să ne salvăm mințile și inimile de efectele dăunătoare ale acumulării subconștiente negative?
Răspuns: Un astfel de fundal care ne poluează mintea, spiritul, lumea emoțiilor, raționamentul și judecata, apare în fața noastră ca un obstacol care blochează mecanismele noastre de raționament și judecată și poate duce la rezultate tulburătoare. Este o constatare neplăcută. Acesta paralizează sentimentele religioase ale unei persoane și îi poluează facultățile subtile spirituale. Din acest motiv, trebuie să încercăm să dăm voinței ceea ce i se cuvine și să încercăm să scăpăm de astfel de influențe cât mai mult posibil. Este posibil ca astfel de acumulări urâte și dăunătoare să fi apărut ca urmare a unor situații din propria noastră voință. Dar nu trebuie uitat că astfel de factori negativi devin elementele lumii care ne testează. Prin urmare, trebuie să le vedem ca pe niște agenți care declanșează greșeala și păcatul și, astfel, să luăm măsurile de precauție cuvenite. De exemplu, ochiul întâlnește undeva o scenă negativă, iar memoria imortalizează o imagine ca o fotografie. Imaginea respectivă, stocată în subconștient, poate ieși la suprafață mai târziu. Această situație ar putea îndrepta persoana către gânduri obscene, amintiri urâte și terenuri alunecoase. Pentru a reitera, este necesar să dăm voinței ceea ce i se cuvine și să o ținem sub control cât mai mult cu putință. Într-adevăr, atunci când simți că se trezesc la viață amintiri urâte, versetele din Sfântul Coran recomandă îndepărtarea imediată de acea atmosferă.[1]
Virusuri fatale și medicina preventivă
Pentru a da un exemplu, o imagine mentală lăsată de o întâlnirea cu o imagine obscenă sau o expresie urâtă ar putea tenta un om în orice moment. Prin urmare, trebuie să scapi imediat din această situație, fără a-i oferi gândului respectiv nici cea mai mică șansă de a supraviețui. Pentru că, pe măsură ce trece timpul, aceste gânduri își fac simțită prezența și presează persoana în anumite moduri. Am putea spune ca se aseamănă cu virusurile. Așa cum germenii încep să prevaleze asupra corpului în timpul unei perioade de slăbiciune fizică, virusurile subconștiente intră în scenă în vremuri de slăbiciune spirituală și absența sentimentelor sublime. Ei lansează un atac și încearcă să ia individul sub control. Din acest motiv, unele figuri spirituale și-au planificat viața într-un mod care să nu le permită să comită nimic rău, chiar dacă cineva ar intenționa să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, acei mari ghizi au luat o astfel de atitudine prin precauțiile pe care le-au luat de la bun început și au blocat astfel căile chiar și ale neglijenței minore. Unii chiar au preferat să trăiască ca pustnicii pentru a se feri de păcate. Ei au văzut izolarea ca pe o barieră împotriva relelor care îi puteau ispiti. Cu toate acestea, pentru cei care ar trebui să nu doar practice credința, ci și să o predea și altora, în special pentru primitorii moștenirii profetice, calea adevărată care trebuie urmată este să fie cu Realul, chiar și în în public. Aceasta se numește jalwat (compania oamenilor) în sufism. Să fii împreună cu Divinitatea în societate este o atitudine profetică. Este datoria esențială a unui credincios să-și nuanțeze mediul înconjurător. Deoarece un credincios dorește să păstreze inima curată, este necesar să se străduiască să facă din atmosfera în care trăiește un loc curat și să elimine complet de acolo factorii răului.
Crăpături reparate ca măsură de precauție împotriva dușmanilor sinistri
Există o pildă despre iubitul profet și nobilul Abu Bakr în timpul emigrării lor din Mecca. Când au ajuns la Peștera Thawr, Abu Bakr, Dumnezeu să fie mulțumit de el, a intrat mai întâi în peșteră pentru a verifica dacă există animale dăunătoare și pentru a curăța interiorul. Apoi a umplut crăpăturile pe care le-a văzut smulgând bucăți din haina sa pentru a preveni ca vreun parazit să-l facă rău nobilului Profet. Apoi, Mesagerul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a venit să se odihnească. Cu toate acestea, bucățile de pânză nu au fost suficiente pentru a acoperi o ultimă crăpătură, pe care Abu Bakr a acoperit-o în cele din urmă cu piciorul. Chiar în acel moment, a venit un șarpe și i-a mușcat călcâiul. Deși această pildă nu este povestită de surse de încredere, esența poveștii ne transmite anumite adevăruri. Una dintre ele este cât de loial a fost Abu Bakr față de iubitul Profet. Dacă ar fi existat pericolul ca un șarpe să-l atace pe binecuvântatul Profet, nobilul Abu Bakr ar fi făcut orice pentru a-l împiedica în orice situație, chiar și cu prețul împingerii călcâiului în gura unui șarpe. A doua lecție care trebuie desprinsă din poveste este că credincioșii trebuie să umple toate crăpăturile și hăurile din mediul lor împotriva oricărui tip de pericol care le-ar putea dăuna relației cu Dumnezeu și vieții lor spirituale – inclusiv găurile care au posibilitatea de a deveni periculoase. Un credincios adevărat trebuie să umple acea gaură cu propria ființă, dacă este necesar și să-L implore pe Dumnezeu astfel: „Dumnezeule, s-ar putea să pierd totul în acest moment în ceea ce privește viața mea lumească, dar te rog să mă protejezi de orice factor periculos care îmi poate dăuna relației cu Tine și conștiinței supunerii în fața Ta; „Așa că, lasă ca monumentul spiritului meu să stea mereu drept și, dacă se va închina vreodată, să se închine înaintea nimănui în afară de Tine.”
După cum am afirmat mai înainte, este întotdeauna posibil să punem la îndoială autenticitatea acestui eveniment, dar în ceea ce privește semnificațiile care trebuie derivate din mesajul său, acesta nu transmite doar un exemplu de loialitate, ci și o lecție importantă de atenție și de precauție. În acest al doilea sens, morala poveștii este că „Un credincios dă culoare mediului înconjurător și construiește o atmosferă sigură în care poate trăi în conformitate cu propriile sentimente și gânduri”.
Prietenul rău și șarpele
Revenind la subiectul nostru principal, putem enumera lucrurile pe care le putem face de dragul de a scăpa de gândurile și imaginile urâte:
1. Nobilul Profet a oferit ca povață model de acțiune împotriva unui sentiment sau gând cu potențial corupător precum furia, care ne poate deriva spre pierzanie: „Furia este de la Satana; Satana a fost creat din foc, iar focul este stins cu apă. Atunci când unul dintre voi este furios, să facă abluțiuni.”[2] Aici, Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, se referă la o schimbare de stare și atitudine. Atunci când problema este analizată din perspectiva psihologiei umane, se va vedea că acest sfat este un mod eficient de acțiune pentru controlul furiei. Bazându-ne pe o vorbă a nobilului Profet, putem spune că persoanele trebuie neapărat să-și schimbe starea și mediul de dragul eliberării de atmosfera păcatului. Astfel, acest om va fi mai întâi eliberat de presiunea amintirilor și imaginilor corupătoare, iar apoi, integrându-se într-o atmosferă diferită și la diferite tipuri de sentimente și gânduri, își va putea elibera mintea și inima de influența acestor elemente negative.
2. Credinciosul trebuie să aibă întotdeauna prieteni drepți și să fie împreună cu ei. După cum am reiterat în multe discuții, primul lucru pe care îl predam unui învățăcel nou pentru a învăța disciplina religioasă era un cuplet care însemna: „Un prieten rău este mai rău decât un șarpe. În cazul în care intri sub influența lui, el te duce în derivă spre Iad. Cât despre un prieten bun, el te duce în Paradis”.
Este de o importanță crucială să ai prieteni buni, deoarece nici o persoană nu poate sta singură în picioare tot timpul. Dacă comparăm oamenii cu un cort, nu ai cum să fii și stâlp central și cuiele periferice în același timp. Câtă vreme omul poartă cortul ființei pe umerii săi, asemenea unui stâlp principal, el are nevoie de câțiva prieteni care să servească drept cuie care să țină pânza acestuia la locul ei. Abia atunci acea structură poate rămâne în picioare. Atunci când pietrele care formează chiar si o cupolă se sprijină una pe alta, ele nu cad. Din acest motiv, nobilul Profet a afirmat: „Un călător este un diavol. Doi călători sunt doi diavoli (care riscă să cadă de acord asupra unui lucru rău). Dar trei călători sunt un grup.”[3] Așa cum Trimisul lui Dumnezeu ne-a sfătuit să păstrăm o astfel de companie, credinciosul trebuie să-și ajusteze mediul întocmai. Apoi, credincioșii ar trebui să rămână doar în compania prietenilor drepți și adevărați. Astfel, atunci când suntem înclinați spre o anumită greșeală, acei prieteni ne vor avertiza imediat și vor încerca să ne aducă cu picioarele pe pământ în fața unei posibile greșeli. Cine știe, poate în majoritatea timpului, ne va fi rușine atunci când vom fi în preajma celor neprihăniți și ne vom ține departe de sentimente și considerații rele.
În acest moment, aș vrea să exprim un fapt despre lumea mea interioară. Când prietenii mei neprihăniți m-au avertizat cu privire la anumite greșeli ale mele, este posibil să mă fi simțit puțin rușinat și jenat. S-ar putea să-mi fi fost greu. Dar dacă priveam problema din punctul de vedere al rezultatului pe care l-a produs, întotdeauna Îl lăudam cu recunoștință pe Dumnezeu pentru aceasta și mă simțeam sincer recunoscător față de acei prieteni. De fapt, Bediüzzaman face un avertisment înțelept spunând: „Dacă cineva mi-ar spune că am un scorpion pe gât sau la subsuoară, i-aș fi recunoscător, nu ofensat.”[4] Dacă un credincios neprihănit îl avertizează pe un tovarăș de credință cu „Nu ești suficient de atent cu ceea ce-ți atinge ochii și urechile!”, atunci persoana respectivă va fi probabil zdruncinată ca o mașină oprită brusc în timp ce coboară într-o râpă. Cu toate acestea, atunci când el sau ea analizează problema cu privire la viața veșnică, atunci va fi clar că nu este deloc cazul să se îngrijoreze. Un astfel de avertisment va ajuta la revenirea în sine și la salvarea de la căderea într-un cerc vicios. Aceasta este răsplata prieteniei cu tovarăși drepți.
3. Credinciosul trebuie să fie o viață întreagă plin de sentimente și gânduri cu privire la valorile în care crede, trebuie să citească și să gândească în permanență și să se hrănească din sursele esențiale fără a lăsa un gol în viața sa personală. În plus, cu un efort serios și o rugăciune sinceră în acest sens, este necesar să se roage pentru protecție, ajutor și ocrotire din partea lui Dumnezeu cu mărturisirea: „O, Doamne, te rugăm să ne salvezi de păcătuire și răzvrătire. Fii protectorul nostru! Ține-ne de mână, nu ne putem descurca fără Tine!” De fapt, Mesagerul lui Dumnezeu ne învață un curs de acțiune prin rugăciunea: „O, Cel Atotviețuitor și Auto-subsistent! Eu caut ajutor prin mijloacele Milostivirii Tale, îndreaptă pentru mine toate treburile mele și nu-mi încredința sufletul meu pentru o secundă, nici cât ai clipi din ochi.”[5]
Permiteți-mi să fac o ultimă precizare: așa cum cei care s-au întors la Dumnezeu în mod cu sinceritate și din inimă nu au rămas pe drumuri, cei care adoptă o companie dreaptă și cu ajutorul lui Dumnezeu nu s-au pierdut niciodată.
[1] Al-A’raf 7:200–201; Fussilat 41:36
[2] Sunan Abu Dawud, Adab, 4
[3] Sunan Abu Dawud, Jihad, 86; Sunan at-Tirmidhi, Jihad, 4
[4] Nursi, Mektubat, p. 66
[5] An-Nasa’i, As-Sunanu’l-Kubra, 6/147; Al-Bazzar, Al-Musnad, 13/49
