Și apoi au zis (djinnii): „Noi am auzit un Coran minunat, care călăuzește către drumul cel drept! Noi credem în el și nu-i vom face Domnului nostru nici un asociat!” (Al-Djinn 72:1-2)
Cuvântul original tradus prin minunat este „’ajabān”, care înseamnă „extraordinar și ciudat”. Acest caracter straniu și extraordinar nu înseamnă legendar sau mitic. Se referă la minunile și minunățiile Coranului sau la modul rafinat al Coranului de a descrie lucrurile și evenimentele. Într-adevăr, Coranul ne prezintă lucruri uimitor de extraordinare și ciudat de rafinate încât putem fi conștienți de ele prin suflările înviorătoare și razele de lumină ale Coranului. Fără Coran, nu am fi fost capabili să le identificăm și să le înțelegem. Astfel, atunci când câțiva dintre djinnii care aveau o anumită cunoaștere și înțelegere a adevărurilor dincolo de existența materială au auzit de Coran, și-au exprimat admirația și aprecierea, spunând: „Noi am auzit un Coran minunat, extraordinar de rafinat”. Fără să se mulțumească doar să-l audă, ei s-au lăsat mânați de Coran și au crezut în el, exclamând: „Noi credem în el”. Întrucât aveau o anumită cunoaștere a realității din spatele existenței materiale și, astfel, erau capabili să ridice vălurile care acopereau lucrurile și evenimentele și să înțeleagă într-o anumită măsură semnificațiile lor interioare, câteva versete au fost suficiente pentru ca ei să creadă.
De câte ori și în ce circumstanțe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, s-a întâlnit cu djinnii? Nu voi face referire la acest aspect aparte al misiunii maestrului maeștrilor ale cărui vieți fizice și metafizice sunt inextricabil legate între ele. De fapt, o astfel de problemă, care este dincolo de sfera noastră de înțelegere, nu intră în responsabilitățile noastre.
Ceea ce este important pentru noi cu privire la acest verset și la djinni este că Mesajul universal al mândriei omenirii și a djinnilor, pacea și binecuvântările fie asupra lui, include și djinnii, iar acest lucru trebuia să fie și a fost declarat în verset: „Spune: „Mi-a fost revelat mie că o ceată de djinni au ascultat (la acest Coran) și apoi au zis: „Noi am auzit un Coran minunat, care călăuzește către drumul cel drept! Noi credem în el” (Al-Djinn 72:1-2). O altă lecție pe care ar trebui să o învățăm aici este faptul că, în timp ce mulți din tribul Quraysh au respins cu obstinație credința, chiar dacă văzuseră multe minuni sau lucruri miraculoase, acei djinni au fost foarte norocoși să creadă imediat ce au auzit doar câteva versete din Revelația Divină și s-au întors imediat la poporul lor pentru a-l chema la Islam.
O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și dă-ne puterea să îl urmăm; și arată-ne minciuna ca fiind minciună și dă-ne puterea să ne ferim de ea.









