Însă aceia care zic: „Domnul nostru este Allah!” Și apoi urmează calea cea dreaptă, asupra lor se vor coborî îngerii, (zicându-le): „Nu vă temeți și nu fiți mâhniți și primiți bunăvestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit! (Fussilat 41:30)
„A urma calea cea dreaptă” presupune a duce o viață curată și a căuta întotdeauna adevărul. Atunci când Coranul spune: „fāstaqīmū” (fii drept, urmează calea cea dreaptă)[1], ne poruncește să rămânem pe calea cea dreaptă în timpul vieții noastre. Versetul în discuție aduce vestea bună acestor oameni drepți. De fapt, Profetului Mahomed, care este cel mai drept din întreaga creație, i s-a poruncit să urmeze calea cea dreaptă, în următorul verset: „Și mergi pe calea cea dreaptă – așa cum și s-a poruncit”.[2] Dumnezeu îi poruncește să urmeze calea cea dreaptă pe care o are în natura sa primordială.
De fapt, este destul de dificil să înțelegem și să urmăm calea cea dreaptă așa cum este ea în viziunea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care porunca lui Dumnezeu a fost revelată fără a specifica ce înseamnă a urma calea cea dreaptă sau a sta drept și neclintit. Prin urmare, ni se adresează următorul avertisment: „Fiți cât de neclintiți și drepți puteți în ascultarea poruncilor și interdicțiilor lui Dumnezeu”. Iată ce dorește Dumnezeu să facem. De fapt, Trimisul lui Dumnezeu ne lămurește în hadith-ul său: „Ocoliți lucrurile pe care Dumnezeu le-a interzis și împliniți poruncile Lui cu toată puterea voastră.”[3] Hadith-ul nu spune să ne ferim pe cât posibil de lucrurile pe care Dumnezeu le-a interzis, cum ar fi adulterul, furtul, consumul de alcool și așa mai departe. Întrucât nu ne este permis să comitem aceste păcate până la anumite limite, ele sunt categoric interzise. Dar ni se cere să îndeplinim poruncile Divine pe cât de mult posibil.
A urma Calea Dreaptă sau a sta drept și neclintit conduce la roadele bune despre care Dumnezeu le dă vestea cea bună credincioșilor prin Coran. Îndreptând cititorul să consulte o altă carte pentru aceste rezultate,[4] vom menționa doar câteva puncte mai jos:
- A sta drept și neclintit este „pâinea” cea de toate zilele pentru cel aflat pe drumul său spre Dumnezeu, pentru o comunitate sau un stat pe drumul vieții. Cei care pornesc la drum fără „pâinea” vieții drepte și a statorniciei se împotmolesc pe căile lor și nu își ating niciodată scopul. Însă, pentru un credincios este esențial să poată atinge obiectivul pe care Dumnezeu ni l-a arătat. Nu contează dacă acest obiectiv se referă la viața noastră personală, familială sau socială.
Într-adevăr, a urma calea cea dreaptă este un pilon vital atât în viața noastră personală, cât și în cea națională. Întotdeauna au existat persoane care au obținut un oarecare succes folosind minciuni și înșelătorii, dar un astfel de succes nu poate fi niciodată de durată, iar atunci când adevărul se revelează, ele vor pierde succesul rând pe rând. Își vor pierde, de asemenea, creditele în încercarea de a restabili ceea ce au pierdut. A rămâne neclintit pe Calea cea Dreaptă reprezintă un astfel de credit pe care, atunci când îl pierzi, cei care au contribuit la succesul tău își vor retrage contribuțiile, lăsându-te cu nimic. Această importantă semnificație a continuării pe calea cea bună (care aduce câștig, în timp ce reversul atrage pierderi) este cea care l-a împins pe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, să spună „Surat Hud m-a făcut bătrân”.[5] Această sură include porunca: „Deci rămâi pe calea cea dreaptă, așa cum ți s-a poruncit” (Hud 11:112). Prin urmare, nici Profeții nu erau scutiți de grija de a rămâne drepți și neclintiți; chiar și un Profet se întreabă dacă este suficient de ferm pe cât i se cere și se dorește să fie. Când unul dintre Companionii săi i-a cerut sfatul, acel erou al statorniciei i-a spus „Crede în Dumnezeu și apoi fii statornic”.[6]
Dacă rămânem cât mai mult neclintiți pe Calea cea Dreaptă, chiar dacă dușmanii sau prietenii invidioși ne ponegresc, va veni ziua în care Destinul Divin ne va declara nevinovați și vom lua înapoi tot ceea ce am pierdut, rând pe rând. Prin urmare, nu trebuie să părăsim niciodată calea dreaptă indiferent de situație și de moment.
- Dacă o persoană nu dă dovadă de statornicie pe Calea cea Dreaptă, ea nu va fi niciodată la adăpost de griji. Astfel de oameni se tem întotdeauna că faptele rele și nelegiuirile lor vor fi scoase la iveală. Dacă au comis aceste fărădelegi sau nelegiuiri împreună cu alții, teama lor sporește. Ei se frământă în permanență cu privire la momentul în care vor fi înjunghiați pe la spate. Așa cum spune celebrul proverb: „Când hoții se ceartă, furtișagul iese la iveală”. Ei trăiesc mereu în frică și anxietate și încearcă să mulțumească pe toată lumea prin lingușire și măgulire.
- Să continuăm cu o observație a lui Bediüzzaman Said Nursi, care, explicând motivele pentru care noi, musulmanii, am rămas în urma Occidentului, a spus: „Cel care urmează o cale nelegiuită (sau greșită) pentru a atinge un obiectiv drept (sau corect) obține, în general, rezultatul opus celui dorit”. Adică, un rezultat drept nu poate fi dobândit prin metode greșite. Mijloacele care duc la un rezultat corect trebuie să fie, de asemenea, drepte.
De exemplu, nici aprobarea sau buna plăcere a lui Dumnezeu, și nici vreun rezultat util nu pot fi obținute prin trucuri (politice) și ticăloșie. De asemenea, este greșit să încercăm să atingem un scop profitând de psihologia maselor; în cele din urmă, ne amăgim doar pe noi înșine. De asemenea, este greșit să încercăm să obținem un rezultat bun prin încercări artificiale de recuperare. Nu vedem niciuna dintre aceste metode sau încercări nici în viața Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, nici în vremurile în care islamul era respectat și urmat cu strictețe. Prin urmare, indiferent de metoda sau calea urmată, aceasta trebuie să fie corectă și dreaptă. În caz contrar, toate eforturile greșite sau mincinoase vor fi în zadar, iar căile sau metodele greșite vor duce la eșec. Într-o zi, Dumnezeu ne va cere socoteală pentru aceste eforturi, metode și pentru eșecurile înregistrate. Chiar dacă intențiile noastre sunt sincere și corecte, oamenii au fost conduși pe căi greșite, imaginea islamului a fost afectată, iar dușmanii religiei au găsit pretexte pentru a denigra islamul și musulmanii.
Într-adevăr, pentru problemele care privesc întreaga comunitate este nevoie de consultări și schimburi de opinii în cadrul unor platforme ample. Dacă nu te consulți și nu faci schimb de opinii cu nimeni, atunci i-ai implicat pe oameni în diverse acțiuni după propriilor dorințe, iar Dumnezeu îți va cere cu siguranță socoteală pentru asta. Din păcate, în ziua de azi, astfel de greșeli se întâlnesc în fiecare colț al lumii musulmane. În timp ce nenumărați oameni mor în haos și tumult, mulți alții duc lipsa unei felii de pâine și a unei pastile. În urmă rămân case distruse, văduve, orfani și o comunitate tulburată și confuză. Este posibil ca Dumnezeu să nu-i tragă la răspundere pe cei care provoacă astfel de tragedii?
Pe scurt, statornicia pe calea cea dreaptă și onestitatea în gândire, credință, sentimente și fapte fac parte din practicarea credinței în viața de zi cu zi. Primele generații ale islamului au tratat problema din această perspectivă. Ei au interpretat expresia „apoi ei urmează Calea cea Dreaptă” în următoarele moduri 1) ei sunt statornici în a crede în Unitatea lui Dumnezeu și acționează în consecință, fără a comite păcate; 2) ei acționează cu onestitate în ascultare față de Dumnezeu, fără nicio rătăcire și înșelătorie; 3) ei acționează cu sinceritate în slujirea față de Dumnezeu; și 4) ei îndeplinesc întocmai obligațiile religioase și își păstrează integritatea, fără ca lumea lor interioară și acțiunile lor să se contrazică între ele.
Îngerii îi vizitează întotdeauna pe cei care sunt statornici pe Calea cea Dreaptă, aducându-le adieri de liniște, siguranță și mulțumire. La fel cum diavolii și spiritele rele îi vizitează pe cei care acționează manifestând gânduri și sentimente satanice sau diavolești, spiritele pure și îngerii îi bucură pe cei care cred și rămân fermi, vizitându-i și oferindu-le vestea bună cu privire la viitorul lor: „Nu vă temeți și nu fiți mâhniți și primiți bunăvestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit!” (Fussilat 41:30).
Potrivit unora, vizita și veștile bune vin la moartea lor; potrivit altora, în timpul învierii lor; și potrivit altora, atât în timpul morții, cât și al învierii lor. Cine știe? Poate că vizita are loc în orice moment și veștile bune vin de-a lungul întregii vieți, iar siguranța, pacea, liniștea și mulțumirea se revarsă mereu în inimile lor! Chiar dacă experimentează această stare sub formă de gânduri și sentimente în timpul vieții lor datorită credinței din inimi, ea se va dezvolta și va deveni mai clară în timpul morții. Se va consolida și se va dezvolta și mai mult în Momentul Învierii și se va extinde la dimensiunile sale finale prin mila și puterea Divină atunci când vor păși în Paradis.
Dumnezeu știe cel mai bine și la El este revenirea și calea de întoarcere acasă.
Noi le vom arăta semnele Noastre (în cele mai îndepărtate) zări (ale pământului) și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el (Coranul) este Adevărul. (Fussilat 41:53)
Versetul dă vestea bună credincioșilor care se confruntă cu greutăți și prigoniri că li se vor arăta limpede „semnele” existenței și Unicității lui Dumnezeu și adevărul Coranului și al islamului care există atât în univers, cât și în lumile lăuntrice ale ființelor umane,rând pe rând, toate proclamând și conducând către Adevărul Suprem. De asemenea, promite că inimile din interiorul și din exteriorul sanctuarului de la Mecca vor primi credința și pe cei credincioși, că atât adevărurile din lumea lor interioară, cât și cele din lumea exterioară vor fi găsite drept dovezi ale Coranului și ale islamului, că atât peninsula arabă, cât și multe alte regiuni vor îmbrățișa islamul și vor fi însuflețite de lumina sa și că spiritul mahomedan va pătrunde în toate colțurile lumii. Această promisiune le garantează, de asemenea, că îi așteaptă vremuri pașnice și favorabile.
Prin stilul și conținutul său, acest verset deschide în fața noastră un orizont foarte larg de gândire și ne oferă un reper pentru a urmări adevărul. Semnele și dovezile adevărului sunt clasificate în două categorii. În timp ce semnele și dovezile furnizate de univers și de tot ceea ce se află în el, precum și de toate categoriile de fenomene și întâmplări care au loc în jurul nostru sunt numite dovezi externe, semnele și dovezile furnizate de lumea interioară a ființelor umane sunt numite dovezi interne.
Prin acest verset din Surat Fussilat, care a fost revelat la Mecca, Dumnezeu Cel Atotputernic dă vestea bună că adevărul Coranului și cel al Mesagerului nostru Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, se vor manifesta prin dovezile furnizate de univers și de întâmplările din tărâmul uman, precum și din lumea lăuntrică umană la scurt timp după începutul revelației coranice. Această veste bună s-a materializat ca urmare a dezvoltării științelor fizice, sociale și religioase și a științelor care se concentrează asupra diferitelor aspecte ale lumii interioare umane.
Dovezile oferite de știință nu se limitează la descoperirile care au fost deja făcute. Există încă atât de multe domenii care urmează să fie studiate de științe, cum ar fi anatomia, fiziologia, psihologia, biologia, fizica și astrofizica, care vor fi explicate în viitor și vor oferi numeroase dovezi noi pentru adevărul tuturor credințelor islamice, în special, pentru existența și Unitatea lui Dumnezeu, Coranul ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și învățătorul nostru Mahomed ca Mesager al lui Dumnezeu. Expresia „Noi le vom arăta” din verset indică faptul că omenirea va continua să vadă și să descopere tot mai multe adevăruri și să admită că Coranul și universul se descriu reciproc – Coranul traduce universul, în timp ce universul „citește” Coranul.
[1] Vezi sura at-Tawba 9:7; Fussilat 41:6.
[2] Vezi sura Hud 11:112; aș-Șura 42:15.
[3] Bukhārī, I’tisam, 2; Muslim, Hajj, 412; Fadā’il, 130; Nasāī, Hajj, 1.
[4] Vezi Gülen, Culmile de smarald ale inimii – Concepte cheie în practicarea sufismului, 2023, Vol. I, pp. 110–113.
[5] Tirmidhī, Tafsı̄ru Sūrah 56:6.
[6] Muslim, Iman, 62; Musnad Ahmad, 3/413; 4/385.
