Și Noi am întărit stăpânirea lui (David) și i-am dat lui înțelepciunea și judecata sănătoasă în vorbire! (Sad 38:20)
Chiar înainte de acest verset, Dumnezeu Cel Atotputernic îi amintește Profetului nostru și prin el, tuturor celorlalți ce slujitor desăvârșit a fost Profetul David, pacea fie asupra sa, și îi menționează și alte câteva dintre virtuțile sale, după cum urmează:
Fii răbdător cu ceea ce spun ei și adu-ți aminte de robul Nostru David, cel cu putere (în adorare și credință), cel care a arătat căință! Noi am supus munții să slăvească (pe Allah) împreună cu el, seara și dimineața! Și păsările cele adunate! Toate se vor întoarce spre El! (Sad 38: 17-19)
După aceste versete, Dumnezeu Cel Atotputernic subliniază faptul că David a fost un exemplu demn de laudă pentru că a știut să îmbine stăpânirea împărăției cu apropierea de El. Aici, El atrage atenția asupra următoarelor trei binecuvântări acordate lui David, pacea fie asupra lui:
„Noi am întărit stăpânire lui” indică faptul că, după ce a trecut prin multe necazuri, greutăți și dezastre, Profetul David a fost făcut calif în completarea misiunii sale de Profet, iar guvernarea sa a fost validată și întărită. Acest lucru conferă implicit și vestea bună că viitorul misiunii Profetului Mahomed va fi foarte luminos.
„Și i-am dat lui înțelepciunea”, expresie a dimensiunii profunde a Profetului lui David, sugerează că Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, ar fi înzestrat cu înțelepciune desăvârșită.
„Și judecata sănătoasă în vorbire” sugerează că Profetul Mahomed, stăpânul atât al omenirii, cât și al djinnilor și propovăduitorul tuturor timpurilor și locurilor, pacea și binecuvântările fie asupra sa, ar fi deosebit în ceea ce privește vorbirea eficientă și hotărâtă. La fel cum rugăciunile și psalmii lui David au răsunat prin munți, melodiile coranice ale Privighetorii Profeților, pacea și binecuvântările fie asupra sa, vor răsuna într-o zi în majoritatea piepturilor.
Multe dintre comentariile clasice asupra Coranului bazate pe relatările Profetului, ale Companionilor și ale primilor învățați au interpretat expresia „fasla’l-khitāb” (judecată sănătoasă în vorbire) ca „ammā ba’du” (după aceasta); adică abilitatea de a separa două discursuri unul de celălalt și de a trece de la primul la al doilea. Însă, aproape toată lumea are această abilitate; prin urmare, a menționa o astfel de abilitate obișnuită drept o mare favoare pentru un Profet nu se înscrie în elocvența Qur’ān și în statutul Profetului. Așadar, înseamnă capacitatea de a analiza și descrie chestiuni sau adevăruri atât de în detaliu și de convingător încât toată lumea să fie convinsă și lămurită cu privire la subiect. Reprezintă, de asemenea, capacitatea de a analiza și clarifica o chestiune până în cel mai mic detaliu, fără a stârni obiecții sau întrebări ulterioare.
