Allah nu i-a dat omului două inimi înlăuntrul său și nu le-a făcut pe soațele voastre, de care voi vă despărțiți, să fie asemenea mamelor voastre. Și nu i-a făcut pe copiii voștri înfiați să fie asemenea fiilor voștri. Acestea sunt cuvinte ce ies din gurile voastre, însă Allah spune Adevărul și El îl călăuzește (pe om) pe drumul cel drept. (Al-‘Ahzab 33:4)
Zayd ibn Harı̄thah, Dumnezeu să fie mulțumit de el, a fost un sclav eliberat al Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Întrucât Zayd a preferat să stea cu Profetul în detrimentul tatălui său biologic, Profetul l-a adoptat, iar după aceea, pentru o vreme, Zayd a fost numit Zayd ibn Mahomed (adică Zayd, fiul lui Mahomed). Prin versetul de mai sus, Coranul a interzis ca el să fie numit asemenea Profetului, subliniind, de asemenea, că nimeni, cu excepția părinților biologici, nu poate fi considerat părinte și că identitatea copiilor trebuie să le aparțină propriilor părinți. După revelarea acestui verset, Zayd a fost numit Zayd ibn Harı̄thah. În ceea ce îi privește pe cei care s-au convertit la islam prin intermediul musulmanilor, aceștia au fost numiți „Mawlā cutare și cutare” (adică sclavul eliberat al lui cutare și cutare), ca în exemplul lui Sālim Mawlā Hudayfa.
Al doilea aspect semnalat în versetul de mai sus este următorul:
- arabii din epoca preislamică obișnuiau să creadă că oamenii inteligenți și capabili aveau două inimi; și
- atunci când un soț îi spunea soției sale: „De acum înainte, ești precum mama mea pentru mine”, ceea ce se numește zihār, se credea că acea soție este precum mama soțului și era considerată divorțată.
Astfel, versetul a desființat deodată aceste două afirmații și practici greșite.
Expresia „Dumnezeu nu a făcut pentru niciun om două inimi în trupul său” are, de asemenea, un sens metaforic. Inima menționată aici nu este inima biologică; este ceea ce sufiții musulmani numesc facultatea Divină din ființa umană, deși există o oarecare legătură cu inima biologică. Așa cum inima biologică este cel mai vital organ al unei ființe umane, întrucât pompează sânge în tot corpul, cauzând moartea atunci când se oprește, tot astfel inima spirituală sau facultatea Divină este cel mai vital mecanism al vieții spirituale și morale umane. Cu toții avem o inimă biologică și una spirituală, nu două. Nimeni nu are două inimi: una pentru credința în Unitatea lui Dumnezeu, cealaltă pentru politeism, una pentru sinceritate, cealaltă pentru ostentație și ipocrizie, una pentru adevăr, cealaltă pentru minciună și falsitate. Pe scurt, versetul spune: Albul este alb și negrul este negru. Nici soțiile voastre pe care le declarați mamele voastre nu sunt mamele voastre, nici copiii voștri adoptați nu sunt adevărații voștri copii. Nici oamenii inteligenți și capabili nu au două inimi. La rândul vostru, aveți o singură inimă și nici credința în Unitatea Divină și politeismul, nici sinceritatea și ipocrizia, nici adevărul și minciuna nu pot coexista în ea.
Abordând versetul dintr-o altă perspectivă, o ființă umană se poate afla sau poate fi percepută într-o stare de dualitate din pricina diferitelor condiții prezente în anumite perioade de timp. Cu toate acestea, Islamul nu permite nicicând o astfel de atitudine, care este considerată a fi punctul de plecare al unui cerc vicios, întrucât din cauza unei astfel de poziții sau atitudini, o ființă umană devine mai periculoasă decât necredincioșii agresivi. Coranul califică această atitudine drept ipocrizie și declară că ipocriții se află în cea mai adâncă prăpastie a Iadului. Dacă o persoană pretinde că urmează calea lui Dumnezeu și că are o relație strânsă cu El, deși cutreieră pe cărări întortocheate și sinuoase, înseamnă că în piept îi bat două inimi. Versetul în discuție respinge o astfel de atitudine. De fapt, Dumnezeu declară în două versete diferite că: „(Unica) religie acceptată de Allah este Islamul” (Al – ‘Imran 3:19) și „Acela care dorește o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată” (Al – ‘Imran 3:85).
Într-adevăr, dacă calea este una, atunci și inima ar trebui să fie una. Cei care rătăcesc pe cărări greșite nu vor putea scăpa de tulburarea din gândurile, ochii și inimile lor. Declarațiile lor de credință nu sunt decât simple vorbe goale, așa cum se spune în verset. Dacă o persoană care pretinde că este musulmană insultă islamul și valorile sale, atunci nu poate fi decât un ipocrit.
În consecință, nimeni nu are două inimi și două conștiințe în inimă. Prin simțul încrederii și al nevoii de ajutor, adică nevoia de a se baza pe o sursă de putere supremă și de a căuta ajutor la ea, trăiri pe care orice ființă umană le simte în inima sa, absolut toată lumea are o singură inimă, iar inima este cel mai puternic și incontestabil martor al existenței și Unității lui Dumnezeu. Așa cum toți avem o singură inimă spirituală, avem și o singură inimă biologică și o singură mamă și un singur tată reali. Nimeni nu poate avea o altă mamă și un alt tată pretinzând că cineva este mama sau tatăl său și nimeni nu poate avea un copil real pretinzând că cineva este copilul său. Coranul respinge și desființează aceste dualități și stabilește unitatea adevărului cu manifestarea sa în lumea exterioară.
