Rugăciunea (As-Salat) împiedică de la ceea ce este rușinos și de la ceea ce este oprit. (Al-’Ankabut 29:45)
Deși oamenii rostesc Rugăciunea, iar Rugăciunea îi ferește de tot ceea ce este rușinos și oprit, este oricând posibil ca ei să greșească. Următorul hadı̄th al Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, este destul de sugestiv cu privire la această realitate: „Toate ființele umane săvârșesc greșeli, iar cei mai buni dintre cei care săvârșesc greșeli sunt cei care se căiesc.”[1]
Dacă oamenii rostesc perfect Rugăciunea, perioadele strălucitoare din viața lor se extind considerabil, în timp ce perioadele întunecate și obscure se restrâng. Expansiunea lor spirituală se intensifică, apare mai frecvent și durează mai mult, în timp ce momentele lor de suferință aproape dispar. Căile care permit accesul carnalității și diavolului în lumea lor lăuntrică se îngustează, în vreme ce căile care se deschid spre spiritualitate și natură și obiceiuri îngerești se lărgesc. Însă, toate acestea depind de înfăptuirea Rugăciunii în mod conștient, cu inimă trează și sentimente fierbinți. Prin urmare, Rugăciunea descrisă în versetul de mai sus este Rugăciunea rostită în chip desăvârșit. Cei care nu pot atinge o astfel de stare de spirit în timpul Rugăciunii cu siguranță vor face greșeli.
Faptul că o Rugăciune îi ferește pe oameni de rușine și rele și îi îndeamnă la bine și fapte bune depinde, de asemenea, de concentrarea susținută în timpul ei. De exemplu, în momentul în care încheiem postul Ramadanului după o zi lungă și fierbinte de vară, simțim apa pe care o bem prin fiecare celulă a corpului nostru. La fel ar trebui să simțim în conștiința noastră fiecare cuvânt pe care îl rostim și fiecare gest pe care îl facem în timpul Rugăciunii. Fiecare cuvânt și fiecare act al Rugăciunii ar trebui să trezească în noi un fior și ar trebui să ne reamintească faptul că ne aflăm în prezența lui Dumnezeu, astfel încât Rugăciunea să ne poată înfrâna de la ceea ce este rușinos și de la ceea ce este oprit. Astfel, putem considera că suntem departe de rău în limitele nivelului sau gradului de spiritualitate și conștiență pe care îl dobândim prin intermediul Rugăciunii. Cu alte cuvinte, profunzimea în practicarea Rugăciunii poate deveni în timp un factor important în conturarea comportamentului nostru.
Lăsând la o parte subiectul, vreau să precizez următorul lucru: oamenii ar trebui să își pună mereu întrebări cu privire la integritatea modului lor de viață și de închinare, cu condiția să nu își piardă voința și să se lase pradă disperării. Ei ar trebui să se întrebe în permanență dacă rugăciunile lor și alte forme de devoțiune vor fi refuzate în Viața de Apoi. Cu toate acestea, ar trebui să-și facă griji doar pentru ei înșiși și să se abțină de la a gândi rău despre alții. Islamul ne interzice să îi bănuim pe alții de rău fără a avea dovezi concrete. În acest context, este necesar să reiterăm acest adevăr: o persoană ar trebui să acționeze precum un procuror și un reclamant în nume propriu și precum un avocat în numele altora. O persoană ar trebui să își privească chiar și cele mai mici greșeli ca fiind periculoase asemeni șerpilor, dar ar trebui să ierte și să fie plină de compasiune asemenea unei mame în ceea ce privește chiar și cele mai mari abateri ale altora. În timp ce îi avertizează pe alții cu privire la greșelile lor, ei ar trebui să le vorbească deschis și sincer pentru a-i convinge pe ceilalți să se schimbe. Iată maniera și stilul Coranului, iar Dumnezeu Cel Atotputernic ne cheamă să urmăm învățătura Coranului în toate gândurile și acțiunile noastre, după cum urmează: „Recită ceea ce ți s-a revelat din Carte și împlinește Rugăciunea [As-Salat]!” (Al-’Ankabut 29:45).
Revenind la subiect, atât timp cât Rugăciunea este rostită doar cu intenția de a îndeplini o poruncă importantă de la Dumnezeu și de a-L mulțumi și atât timp cât este rostită în mod regulat, fără a pierde timpul, atunci cu siguranță Rugăciunea va fi o stavilă în calea săvârșirii faptelor rele și rușinoase, mai devreme sau mai târziu. O Rugăciune care ne ferește de rău și imoralitate ne va feri cu siguranță de asocierea partenerilor cu Dumnezeu sau alte rătăciri și de abaterile și păcatele care duc la ele. Rugăciunea este un act de închinare alcătuit din pomenirea verbală și activă, glorificarea, lauda și înălțarea lui Dumnezeu. Ea este cel mai măreț act de închinare, așa cum se afirmă în verset: „Iar pomenirile lui Allah sunt lucru și mai mare, iar Allah știe ce faceți voi!” (Al-’Ankabut 29:45).
[1] Tirmidhī, Qiyāmah, 49; Ibn Mājah, Zuhd, 30; Dārimī, Riqāq, 18.
