Noi v-am pogorât o Carte în care se află pomenirea voastră (și cinstirea). Oare nu pricepeți? (Al-’Anbiya’ 21:10)
Beneficiarul Mesajului Divin, „Noi v-am pogorât o Carte”, este întreaga omenire. Prin urmare, Dumnezeu Cel Atotputernic le-a promis primilor beneficiari ai Coranului, în mod explicit, și tuturor celor care vor veni după ei, în mod implicit, că vor câștiga renume și glorie prin Cartea – Coranul – trimisă către ei. El chiar a sugerat că a început să le confere acestora renumele și gloria și i-a încurajat să fie recunoscători în orice împrejurare.
În ceea ce privește renumele și gloria, care vor propăși la nesfârșit pe lumea cealaltă, se pot analiza următoarele elemente:
- Coranul ne reamintește implicit de mijloacele potrivite pentru a ajunge la adevăr și la Adevărul Suprem – Dumnezeu Cel Atotputernic – ca de exemplu poruncile și interdicțiile divine. Versetul: „El (Coranul) este doară îndemnare pentru tine și pentru neamul tău” (Az-Zukhruf 43:44), subliniază cu siguranță acest lucru.
- Cuvântul „dhikr”, care este folosit în verset și căruia i se dă aici sensul de renume și glorie, sugerează, de asemenea, îndrumare și predicare. Hadı̄th-ul, „Religia este îndemnare”,[1] care este concis în formulare, dar cuprinzător în semnificație, subliniază această realitate. Versetul, „Și îndeamnă, căci îndemnarea le este spre folos dreptcredincioșilor.” (Adh- Dhariyat 51:55), confirmă aceeași idee.
- De asemenea, versetul sugerează: În timp ce statele și comunitățile din jurul vostru își sfârșesc ciclul de viață și se retrag de pe scena istoriei rând pe rând, voi veți putea trăi veșnic datorită acestui „dhikr” binecuvântat – Coranul.
Versetele „Oare nu văd ei (necredincioșii) că Noi venim cu porunca Noastră pe pământ și că Noi îl îngustăm? Allah judecă și nimeni nu poate împiedica judecata Sa și El este repede la socotire.” (Ar-Ra’d 13:41) și „Oare nu văd ei (neamul din Mekka) că Noi am făcut (locul în care trăiesc ei) un loc
sacru și sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiți?” (Al-‘Ankabut 29:67), sugerează același lucru – primul implicit, iar celălalt explicit.
- În plus, versetul indică, de asemenea, poziția pe care o vor câștiga primii beneficiari ai Coranului. Acesta sugerează: Datorită Coranului, veți ocupa o poziție și veți dobândi onoare și glorie printre popoare, lucruri pe care niciun alt popor nu le va putea atinge. Întrucât acest Coran vă va proteja limbajul de lapsusuri și limbile de degradare și va fi principalul reper pentru toți cei care doresc să cunoască islamul – adevărata religie pe care trebuie să o îmbrățișați. Aceasta este cu siguranță o mare binecuvântare, pe care nu ar trebui să o uitați niciodată și pentru care trebuie să fiți recunoscători. Onoarea și gloria voastră vor fi cunoscute printre popoarele lumii.
Atunci el (Iona) a strigat în întunecimi: „Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!” (Al-’Anbiya’ 21:87)
Mai întâi de toate, ar trebui să menționăm un detaliu referitor la Profetul Iona, pacea fie asupra sa: Conform câtorva tradiții ale Profetului, întrucât poporul lui Iona nu credea în el, atunci când au apărut semnele unui dezastru care a distrus națiunile anterioare, Iona a părăsit orașul în care locuia fără a primi vreo poruncă vădită de la Dumnezeu. Întrucât acest comportament este considerat un derapaj și o greșeală în cazul celor apropiați de Dumnezeu, precum Profetul Iona, Destinul Divin a judecat că el va fi aruncat în mare, iar Iona a fost înghițit de un delfin sau de o balenă. Într-un moment în care mijloacele și cauzele fizice nu erau nici imaginabile, nici utile pentru a se salva, Iona a devenit foarte conștient de omniprezența lui Dumnezeu, care este Creatorul cauzelor, având o percepție profetică mai profundă. Apoi s-a întors la Dumnezeu din adâncul inimii sale și a început să strige către El. Coranul ne relatează despre invocarea lui Iona în acel moment și loc special:
„Atunci el (Iona) a strigat în întunecimi: „Lā ilāha illā Anta” (Nu există altă divinitate în afară de Tine!); „Subhānaka” (Slavă Ție! [în sensul că Tu ești absolut deasupra oricărui defect. Tu nu ai nici parteneri, nici egali, nici pereche în Esența, Atributele și Acțiunile Tale. Și nu există nimeni care să fie slăvit și invocat în afară de Tine. Totul se împlinește sau nu numai cu permisiunea Ta. Orice voiești Tu să fie, este, și orice voiești Tu să nu fie, nu este. Astfel, am fost aruncat în mare pentru că Tu ai vrut acest lucru; prin urmare, pot fi salvat numai prin voia Ta!]); „Innī kuntu mina’z-zālimīn” (Eu am fost dintre cei nelegiuiți!).” Această rugăciune sinceră constituie atât recunoașterea unei greșeli, cât și pocăința pentru ea.
De fapt, Profeții s-au căit de greșelile lor în moduri care li se potriveau și în conformitate cu circumstanțele și condițiile lor. De exemplu, Profetul Adam a implorat, spunând: „Doamne, am fost nedrepți cu sufletele noastre și dacă nu ne ierți și nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduți” (Al-’A’raf 7:23). În mod similar, Profetul Moise a rostit în rugăciune: „Doamne, eu am fost nedrept față de mine însumi. Deci iartă-mă pe mine!” (Al-Qasas 28:16). În ceea ce îl privește pe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, nu știu să existe o rugăciune specială care să aibă același înțeles, însă el a folosit cuvinte similare în rugăciunea pe care i-a predat-o lui Abū Bakr, și anume: „Domnul meu! Am greșit mult față de mine și nimeni nu poate ierta păcatele afară de Tine. Așa că iartă-mă și ai milă de mine, căci negreșit Tu ești Cel Atotiertător, Cel Atotmilostiv.”[2]
Dacă ne întoarcem la verset, în primul rând, observăm mesajul despre Măreția, Unicitatea absolută și Maiestatea lui Dumnezeu: „Nu există altă divinitate în afară de Tine!”. Profetul Iona a declarat acest lucru conștient pe deplin de faptul că toate mijloacele și cauzele fizice pentru a fi salvat nu ar fi de niciun folos într-un astfel de moment. Acest aspect este foarte important. De fapt, aproape toți oamenii, în mod inevitabil, se întorc imediat spre Dumnezeu atunci când mijloacele și cauzele sunt complet inutile. Astfel, rugăciunea „Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!” capătă semnificația care a fost atribuită în acest context.
Această rugăciune a profetului Iona reprezintă deopotrivă recunoașterea propriei nimicnicii și întoarcere către Dumnezeu, prin care ne mărturisim greșelile și dorim să atragem Mila Sa. De fapt, una dintre cele mai eficiente modalități de a ne ruga și de a atrage mila și iertarea lui Dumnezeu este mărturisirea propriilor greșeli sau păcate. Aceasta este și calea Profeților.
Există un alt aspect pe care trebuie să îl menționăm aici cu privire la afirmația: „Nu există altă divinitate în afară de Tine!”. Bediüzzaman Said Nursi subliniază că această afirmație se referă la viitorul nostru. Și anume, prin prisma principiului de a acționa în concordanță sau în conformitate cu circumstanțele, prin exclamația „Nu există altă divinitate în afară de Tine!”, Profetul Iona a subliniat faptul că numai Dumnezeu este Cel care îl va salva și îl va duce în siguranță pe țărm. Astfel, el a cerut ceva pentru viitor. Pornind de la acest aspect, putem sublinia faptul că, așa cum Dumnezeu a fost singurul care l-a salvat pe Profetul Iona, tot Dumnezeu este singurul care ne va salva de orice fel de întunecime care ne înconjoară. Întrucât numele Divin Dumnezeu ( Allāh) cuprinde toate celelalte nume precum Domnul (Rabb), Creatorul (Khāliq) și Întreținătorul (Razzāq), „Nu există altă divinitate în afară de Tine!” este o declarație a tuturor dimensiunilor Unității Divine. Adică, ea poartă semnificațiile: Nu există Domn în afară de Tine; nu există Creator în afară de Tine; nu există Salvator în afară de Tine; nu există Întreținător în afară de Tine. Profetul Iona a proclamat toate dimensiunile Unității lui Dumnezeu, dar, în conformitate cu circumstanțele sale specifice, el a spus: „Nu există altă divinitate în afară de Tine!”, nu „decât Dumnezeu”. În contextul general în care ne aflăm, ar fi mai bine să spunem: „Lā ilāha illa’llāh” (Nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu).
În versetul: „Allah este ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la Lumină” (Al-Baqara 2:257), se subliniază faptul că există multe feluri de întunecimi. Prin urmare, dacă Profetul Iona, pacea fie asupra sa, a fost aruncat în mare și înghițit de un pește noaptea, putem deduce că întunecimea are mai multe înțelesuri. Una dintre aceste întunecimi era negura sau neliniștea care i-au cuprins inima ca urmare a greșelii făcute. Rușinea sa ca urmare a greșelii sale, întunericul pântecelui peștelui, întunericul mării și întunericul nopții erau alte întunecimi care îl înconjurau.
Ca nobil și ilustru Profet al lui Dumnezeu care a crezut în Unicitatea Sa absolută și în singura Sursă de scăpare, Iona, pacea fie asupra sa, nu s-a întors la Dumnezeu slăvindu-L doar atunci când era în burta peștelui. El s-a întors totdeauna către Dumnezeu, aducându-I preamărire. Chemarea sa, „Slavă Ție!”, care demonstra legătura sa strânsă cu Dumnezeu, însemna: „Domnul meu! Mă adăpostesc în Tine recunoscând și proclamând dreptatea Divinității Tale și acțiunile care se cuvin sau care sunt cerute de Înțelepciunea Ta. Și îmi proclam neputința în fața măreției Divinității Tale.”
Recunoașterea „Eu am fost dintre cei nelegiuiți!” reprezintă mărturia profeților cu privire la derapajele sau greșelile lor minore pe care le percep ca fiind o mare crimă sau fărădelege. Această recunoaștere presupunea: „Sunt în această stare și este evident pentru Tine!”. Semăna cu următoarea zicală a unui poet: „Eu am multe nevoi, iar Tu ai cunoaștere și pricepere! Tăcerea mea este precum vorbirea însăși”. În concluzie, este evident ce răspuns ar primi rugăciunea pe care un slujitor ales al lui Dumnezeu a rostit-o într-un stil specific celor aleși: „Noi l-am izbăvit (pe Iona) de mâhnire” (Al-’Anbiya’ 21:88).
Doamne! Izbăvește-ne de primejdie și de nenorocire, așa cum l-ai izbăvit pe el de primejdie, de dragul celui pe care l-ai trimis drept îndurare pentru toate lumile! Și dăruiește-i binecuvântări lui și întregii sale familii!
Voi și cei pe care îi adorați, în afară de Allah, veți fi hrană pentru Gheena, spre care voi veniți. (Al-’Anbiya’ 21:98)
În primul rând, politeiștii vor fi aruncați în Focul Iadului împreună cu lucrurile pe care le divinizează și cărora li se închină; de asemenea, ei vor fi acolo împreună cu oamenii pe care îi divinizează și cărora li se închină în afară de Dumnezeu. Acest lucru le va intensifica suferința în Foc întrucât, pe lângă remușcările lor, ei și „idolii” lor se vor acuza reciproc. Vor suferi, de asemenea, durerea faptului că cei pe care îi divinizează și cărora li se închină nu le vor fi de niciun folos în fața pedepsei lui Dumnezeu. Mustrările de conștiință se vor adăuga la suferința lor.
Expresia „hrană pentru Gheena”[3] subliniază faptul că lucrurile din această lume care sunt divinizate și venerate în afară de Dumnezeu vor fi transformate în surse de ardere în Lumea de Apoi și că totul va arde violent în focul Iadului. Acest lucru sugerează că politeismul este un păcat de neiertat și reprezintă chiar supliciul, idolii fiind mijloacele de pedeapsă și supliciu din Iad. Prin urmare, politeiștii nu vor putea fi niciodată salvați de pedeapsa și chinul istovitor din Iad.
Ce final demn de milă pentru o ființă care a fost creată ca fiind cea mai nobilă existență și cel mai bun model al creației de cea mai înaltă statură, să se coboare la condiția de ființe oarbe, surde și fără inimă și să împartă aceleași condiții și același scop cu lucrurile făcute din fier, pământ și lemn.
Verbul „warada” tradus prin „a veni” înseamnă „a veni la o sursă de apă cu o găleată sau un obiect similar pentru a lua apă”. Cu toate acestea, utilizarea verbului în verset are un caracter ironic. Și anume, la fel ca în enunțul din Coran: „vestește-le un chin dureros”,[4] versetul se referă la faptul că cei care ar trebui să meargă la Profetul Mahomed cu gălețile lor pentru a lua apa credinței și a mântuirii nu profită de această ocazie. Ca urmare, drumul pe care îl urmează îi duce în Iad. Același sens este prezent și în: „Și nu se află nimeni printre voi care să nu treacă pe acolo (Iad).” (Maryam 19:71). Verbul original, care a fost tradus prin „a trece”, este tot „warada”. Prin folosirea acestui verb, Dumnezeu Cel Atotputernic subliniază cât de jalnic și dezolant este ca cineva care ar trebui să alerge la apă pentru a bea să rateze această minunată sursă de apă și să se trezească într-un foc violent.
Prima parte a versetului, „Voi și cei pe care îi adorați, în afară de Allah, veți fi hrană pentru Gheena”, poate constitui un argument pentru necredincioșii sau politeiștii care susțin că focul iadului nu îi va arde. Dumnezeu le transmite învățătura pe care ar trebui să o primească, spunând: „Sunteți ca niște vreascuri pentru foc în fața focului care vă va arde”, ceea ce le accentuează mai mult deznădejdea.
[1] Bukhārī, Imān, 42; Muslim, Imān, 95; Tirmidhī, Birr, 17; Nasāī, Bay’ah, 31; Dārimī, Riqāq, 41
[2] Bukhārī, Adhan, 149; Tawhı̄d, 9; Daawah, 16; Muslim, Dhikr, 47–48; Ibn Mājah, Du‘ā’, 2; Tirmidhī, Daawah, 96; Nasāī, Sahw, 59.
[3] N.T. În versiunea în limba engleză a Coranului, „hrană pentru Gheena” este tradus „firewood for Hell” (lemne de foc pentru Iad).
[4] Vezi Surat Al ‘Imran 3:21; at-Tawba, 9:34; al-Inșiqaq 84:24.
