„Însă Allah știe mai bine cui trimite mesajul Său.” (Al-`An’am 6:124)
Există multe momente de înțelepciune în ascensiunea islamului la Mecca și în răspândirea sa din acest oraș binecuvântat în întreaga lume. Versetul de mai sus, „Allah știe mai bine cui trimite mesajul Său”, poate fi înțeles din perspectiva numirii Divine a Mesagerilor, precum și din perspectiva dimensiunilor geologice, antropologice, istorice, umane, spațiale și lingvistice ale Mesajului Divin. Într-adevăr, Dumnezeu Cel Atotputernic știe cel mai bine pe cine să încredințeze Mesajul Său și în ce comunitate să vină Mesagerul. De asemenea, El este Cel care știe cel mai bine în ce moment din timpul conflictelor religioase și al ciocnirilor dintre națiuni va apărea noua religie. Să trecem în revistă aceste observații:
- Latura sau dimensiunea umană a Mesajului Divin
Conform acestui punct, versetul semnifică: Dumnezeu Cel Atotputernic știe cel mai bine cui să acorde Mesajul Divin sau pe cine să numească ca Mesager al Său. Mulți politeiști din Mecca considerau că Walid ibn Mughı̄rah și Urwa ibn Mas’ūd ath-Thaqafı̄ sunt mai potriviți pentru misiunea de Mesager. Conform standardelor lor, ei nu l-au perceput pe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, ca fiind egal cu ei în ceea ce privește averea sau statutul și au afirmat: „De ce nu a fost trimis acest Coran unui om de vază din cele două cetăți (Mekka sau At-Ta’if )?” (Surat Az-Zukhruf 43:31). Coranul le răspunde astfel:
„Oare ei împart îndurarea Domnului tău? Noi le-am împărțit lor cele spre trebuință în viața din această lume și i-am ridicat pe ei unii deasupra altora, în trepte, pentru ca unii dintre ei să-i pună pe alții să lucreze. Iar îndurarea Domnului tău este mai bună decât ceea ce adună ei.” (Az-Zukhruf 43:32)
Dacă totul în viața omului, inclusiv mijloacele de subzistență, depinde de împărțirea Divină, Mesajul divin, care este cel mai important element al existenței umane, cu siguranță nu depinde de opinia ființelor umane. Din moment ce Dumnezeu este Cel care dorește revirimentul spiritual și intelectual al ființelor umane și știe prin ce mijloace ele vor fi trezite la viață, cu siguranță știe și cine le poate transmite Mesajul Său în cel mai bun mod cu putință. Prin urmare, indiferent de persoana pe care a desemnat-o Dumnezeu pentru a fi Mesagerul Său, cu siguranță este cea mai potrivită pentru această misiune. Cei care, precum Walid ibn Mughı̄rah, au clevetit împotriva Mesagerului Divin, au comis intenționat cea mai mare fărădelege, întrucât l-au denigrat pe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Din moment ce nelegiuirea lor a însemnat insultarea și denigrarea Profetului, ei au fost osândiți să fie supuși unei mari umilințe în ochii lui Dumnezeu. Astfel, restul versetului se referă la sfârșitul lor tragic, spunând: „Pe cei care au săvârșit mari răutăți îi va lovi umilirea lui Allah și osândă aspră pentru ceea ce ei au uneltit.” (Al-`An’am 6:124). Acest lucru se întâmplă deoarece desemnarea Profeților aparține exclusiv lui Dumnezeu Cel Atotputernic: „Allah alege trimiși dintre îngeri și dintre oameni” (Al-Hajj 22:75). Dacă Dumnezeu este Cel care alege și numește, atunci ceea ce ne revine nouă este să respectăm și să ne supunem acestei alegeri. În caz contrar, chiar și o mică nemulțumire față de alegerea lui Dumnezeu coboară ființele umane la un nivel josnic. De asemenea, astfel de oameni sunt privați de binecuvântările care vin prin profeți; sfinți; învățați sfinți și curățiți; evlavioși; și prin cei apropiați de Dumnezeu. Cel ce nu respectă alegerea lui Dumnezeu se înjosește și devine surd și orb la toate mesajele Divine.
Măreția și priceperea inegalabile ale Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, au fost recunoscute de-a lungul veacurilor. Chiar și locuitorii din Mecca i-au recunoscut superioritatea și calitățile morale excepționale înainte de a fi Profet. În plus, au existat multe semne și vești bune despre venirea sa. Într-adevăr, în ciuda tuturor schimbărilor, conform studiului și cercetării multor învățați islamici, precum Allāmah al-Hindı̄ și Hussayn al-Jisrı̄, au existat în jur de 114 semne și vești bune despre Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, în Scripturile sau Cărțile Divine mai vechi. Toți Profeții, de la David, Solomon, Moise, Ioan Botezătorul, Zaharia până la Iisus, pacea fie asupra lor, au adus unanim vestea bună a venirii Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, ca Ultimul Profet și au spus comunităților lor că el va întruni toate calitățile pe care le dețineau. În ceea ce privește această poziție superioară a Trimisului lui Dumnezeu față de toți Profeții, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a primit „statutul de stăpân deplin al tuturor excelențelor”.
Într-adevăr, toți Mesagerii lui Dumnezeu de dinaintea Profetului Mahomed au fost superiori celorlalți în anumite privințe. Fiind Cel din urmă Mesager și datorită universalității Mesajului său, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a întrunit în persoana și misiunea sa toate aceste calități în cel mai înalt grad. Misiunea sa a avut mai multe dimensiuni. A fost întemeietor, stabilind ceea ce trebuia stabilit în numele Mesajului Divin. El a fost îndreptar, întrucât a explicat adevărul a ceea ce a fost denaturat în Religie. Și a devenit reformator sau înnoitor absolut care a revitalizat ceea ce se pierduse din Religie. Niciun alt Mesager nu va veni după Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Căci odată ce Religia și Mesajul Divin au fost încheiate și desăvârșite în dimensiuni universale, oricine ar veni după el nu ar face decât să dezbine și să distrugă. Prin urmare, Profetul Mahomed a fost Mesagerul final. Prin el, omenirea a dobândit bazele pentru toate aspectele vieții în gândire, sentimente, credință, practică și mod de a trăi. Nu mai este nevoie de un Mesager nou sau de un Mesaj nou. De acum înainte, întreaga omenire își va gândi și își va desfășura toate activitățile esențiale în conformitate cu standardele finale trasate de acest ultim Mesager.
O altă dimensiune a problemei este următoarea: Inițial, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a fost atât Profet, cât și Mesager înaintea tuturor celorlalți Profeți și Mesageri. El spune: „Primul lucru pe care Dumnezeu l-a creat a fost Lumina mea”[1]. Într-un alt hadı̄th, el declară: „Am fost Profet în timp ce Adam era între lut și apă.”[2] Prin urmare, în ceea ce privește esența Profeției și a Mesajului din perspectiva Voinței și a Destinului Divin, el a existat înaintea oricărei alte ființe din univers. Învățații sufiți au dezbătut pe îndelete acest subiect sub titlul de Haqīqah Ahmadiyah (Adevărul lui Mahomed ca Ahmad), întrucât numele său înainte de venirea sa pe lume era Ahmad. Sufiții au socotit, de asemenea, acest Adevăr ca fiind adevărul universului, și au înțeles prin aceasta măreția excepțională a Profetului nostru și faptul că a fost binecuvântat cu cea mai înaltă misiune, de a transmite Mesajul.
Următoarea chestiune merită, de asemenea, discutată: Nimeni nu a fost și nu va fi vreodată capabil să ajungă în punctul în care a ajuns Iubitul Profet în ceea ce privește calitatea și cantitatea luminii pe care a răspândit-o necontenit, iar noi am primit Mesajul Profetului fără cea mai mică alterare. Acesta este cel mai clar semn al măreției sale excepționale și a măreției Mesajului său. Există multe religii pe întreg mapamondul și, în toate aceste religii, de-a lungul timpului, Mesajul Divin a fost distorsionat și alterat într-o anumită măsură. Numai în Islam Mesajul Divin se păstrează întru întregul său adevăr și cu toate dimensiunile sale.
- Dimensiunea spațială a Mesajului Divin
Versetul „Însă Allah știe mai bine cui (și unde) trimite mesajul Său” abundă în înțelepciune cu privire la Mesajul Divin pe care Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, l-a împărtășit la Mecca. După cum bine se știe, Mecca înconjoară buricul (centrul) pământului. Ka’bah este buricul sau punctul central al pământului și inima întregii existenței. Potrivit oamenilor revelării spirituale, Ka’ba a fost creată împreună cu Preaiubitul Profet, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Adevărul Ka’bah este identic cu Adevărul (Profetului Mahomed ca) Ahmad, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Întrucât persoana Profetului Mahomed a fost aparent o ființă lumească, anumiți sfinți au greșit afirmând că adevărul Ka’ba este înaintea Adevărului lui Mahomed. Totuși, adevărul este că Adevărul lui Mahomed nu este niciodată în planul secund față de Adevărul Ka’bei. Acestea sunt precum cele două fețe ale unei monede. Prin urmare, dacă un Mesaj Divin universal trebuie reprezentat în vreun loc de pe Pământ, cu siguranță acel loc ar trebui să fie Ka’ba, care l-a adus pe lume pe Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa. Acesta poate fi motivul pentru care Coranul numește Mecca „Ummu’l Qurā” (Mama cetăților).[3] Cu adevărat, Mecca a devenit orașul natal al Profetului, crescându-l ca într-un pântec. În mod similar, Moise a primit Mesajul Divin cu privire la Copiii lui Israel nu la Aykah în Midian, unde a petrecut mulți ani după ce a fugit din Egipt, sau în oricare alt loc, ci în locul sfânt al Muntelui Sinai, care ar corespunde iudaismului. Astfel, un Mesaj universal pentru întreaga omenire precum Coranul s-ar fi manifestat și s-ar fi răspândit în întreaga lume din orașul în care se află Ka’bah, și chiar așa s-a întâmplat.
Un alt aspect al acestui subiect este următorul: Mecca este un oraș destul de relevant și important din punct de vedere strategic. În special în perioada în care a fost onorat cu Mesajul Divin, a fost un loc în care sau în jurul căruia s-au întâlnit și s-au izbit valurile care se ridicau din țările învecinate și din superputerile vremii. În plus, atât Mecca, cât și Medina se numără printre orașele care au devenit leagănele multor civilizații antice, precum Sheba (Saba’) și Ahqaf. Conform consemnărilor istorice, o persoană care pornea din Yemen ajungea în Hijaz (unde se află Mecca și Medina) fără să vadă soarele. Regiunea era întru totul verde și plină de păduri. Coranul menționează locuințele civilizației din Saba ca fiind înconjurate de grădini paradisiace.[4]
Deși au fost leagănul unor civilizații antice, Mecca și Medina au fost, de asemenea, deschise către cele două mari civilizații ale Imperiilor Sasanid și Roman. Cultura romană a intrat în contact cu cultura egipteană antică prin canalul Antiohiei (Antakya) și a rezultat orașul istoric Alexandria. Roma a fost superputerea acelor vremuri. Surat Ar-Ra’d, cel de-al treizecilea capitol al Coranului, a fost revelat în timpul anilor de luptă dintre romanii bizantini și sasanizi și a descris acest război în primele versete. În timpul anilor în care s-a născut Profetul nostru, Imperiul Sasanid domina în Yemen. Provocat de regimul sasanid, guvernatorul abisinian Abrahah ibn Sabāh a atacat Mecca în încercarea de a distruge Ka’ba. Armata sa dispunea de elefanți de război. Abrahah ridicase un mare templu în San’a, sperând să atragă pelerinii arabi din Mecca pe teritoriul său. Dar armata a fost înfrântă cu adevărat prin ajutorul extraordinar al lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Care a făcut din acest oraș sacru Mecca al-baladi’l-‘amīn – „cetate sigură”,[5] și i-a protejat astfel pe locuitorii săi.
Din această perspectivă, se poate spune că Peninsula Arabică a fost locul cel mai potrivit pentru răspândirea mesajului universal al Islamului. Într-adevăr, un Mesaj care se adresa întregii lumi ar fi fost transmis dintr-un astfel de loc, astfel încât să se poată răspândi în întreaga lume de îndată ce existența sa ar fi fost conștientizată. Mecca și Medina au avut toate aceste avantaje. De îndată ce adevărul Mesajului nu a mai depins de nimeni, a intrat imediat în contact cu cele mai mari culturi și civilizații ale vremii (romanii și sasanizii), iar prin intermediul lor a ajuns la o multitudine de națiuni. Apoi, a ajuns la porțile Europei și până în interiorul continentului asiatic într-un timp foarte scurt. Astfel, și-a îndeplinit misiunea în ritm universal și rapid.
De asemenea, în acea perioadă, Mecca a fost un mare centru comercial. Comercianți din diferite părți ale lumii obișnuiau să vină frecvent la Mecca pentru a face comerț sau pentru a importa sau exporta. După cum se menționează și în Coran, Mecca era un oraș în care se puteau organiza cu mare ușurință caravane comerciale către regiunile Damasc și Yemen în fiecare sezon.[6] Mai mult, în ceea ce privește comerțul, Mecca era inima regiunii. Chiar și evreii, care controlau în acea vreme comerțul în Medina, nu au mai putut face afaceri acolo atunci când musulmanii din Mecca au imigrat în Medina. Asta indică faptul că locuitorii din Mecca cunoșteau foarte bine structura socială și culturală a superputerilor de la acea vreme datorită relațiilor lor comerciale cu lumea. Astăzi înțelegem mai limpede că a cunoaște caracteristicile generale și sociale ale unui popor și a deveni conștient de interesele și preocupările acestuia sunt elemente extrem de importante pentru a identifica structurile lor economice și financiare și pentru a intra în relații cu acestea. Prin urmare, prin intermediul relațiilor comerciale, poporul din Mecca a înțeles foarte bine cultura popoarelor și a statelor din jur. Asta a creat o bază solidă pentru Mesajul Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, care va apărea mai târziu.
Apariția Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, cu un mesaj universal în jurul Ka’bei și cu proiecția Sidrah-ului pe pământ și în jurul Meccăi, a fost atât de importantă încât dacă ar fi avut loc într-o altă regiune, întreaga ordine ar fi fost compromisă și toate avantajele oferite de Mecca și Medina ar fi fost irosite.
În plus, trebuie să precizez că apariția Mesajului în mijlocul unui deșert torid a mai avut un avantaj. Acel deșert mistuise și curmase mulți Napoleoni, Hitleri, Rommels și alții asemenea. Primii războinici musulmani , care erau obișnuiți cu căldura dogoritoare și cu asprimea deșertului, au câștigat fiecare război pe care l-au purtat și au ieșit victorioși. Acești războinici au străbătut trecătorile alergând, în timp ce alții s-au târât. De exemplu, dacă luptătorii din bătălia de la Tabuk, care a avut loc în al nouălea an al perioadei Medina a Mesajului Profetului, ar fi fost din Turcia sau Damasc, cel mai probabil, ei nu ar fi putut respira aerul fierbinte al deșertului și ar fi fost nimiciți.
Un alt aspect care trebuie menționat cu privire la dimensiunea spațială a Mesajului Divin este că, întrucât Peninsula Arabică este un deșert arid, marile state de atunci nu luaseră în vizor acea zonă. Nici petrolul și alte metale prețioase nu erau cunoscute încă. Verdețurile erau rare. Din cauza tuturor acestor motive și a altora similare, Mecca și Medina nu erau ținuturi atrăgătoare, cu potențial pentru a fi descoperite sau ocupate, cu excepția comerțului, și au rămas ferite de exploatarea altor state.
De fapt, uneori, guvernatorii generali erau trimiși în aceste locuri binecuvântate chiar de superputerile vremii. Cu toate acestea, ei nu puteau obține nici câștiguri și nu puteau suferi nici pierderi în acele regiuni. Prin urmare, culturile din alte zone nu au fost capabile să estompeze ideile neatinse ale poporului lor. Prin urmare, islamul a putut să își păstreze propriile credințe curate și fără a fi influențate de alte civilizații și culturi, și le-a răspândit cu ușurință și în integritatea lor brută. Dacă, dimpotrivă, Mecca și Medina ar fi fost influențate de culturile și ideologiile străine ale vremii, transmiterea islamului către alte popoare ar fi întâmpinat multe dificultăți. Într-adevăr, cultura islamică a curs prin zonele civilizate ale vremii și s-a adunat ca un izvor de apă pură. Nici credințele păgâne ale Sasanizilor, nici cele ale Romei nu s-au putut vărsa în izvorul pur și cristalin al Mesajului Divin. Așa cum spune expresia arabă: „Nu gălețile murdăresc”, gălețile scufundate în acea apă pură nu au putut tulbura izvorul întemeiat pe Revelație, care izvorăște dintr-o sursă binecuvântată și care este păstrat în condiții de siguranță absolută.
În concluzie, datorită faptului că proiecția Sidrah pe pământ (adică Ka’bah) se află în interiorul orașului și că poziția geografică este printre continentele lumii vechi este extrem de importantă, Mecca a fost unicul loc care putea găzdui și primi Mesajul Divin universal. Chiar dacă din motive strategice în perioadele următoare Mesajul Divin s-a răspândit și în alte zone și a găsit diferite centre, Mecca și Medina s-au bucurat de avantajul unic de a fi locurile în care Mesajul Divin a apărut și a fost consacrat pentru prima dată. Alte orașe, precum Damasc și mai ales Bagdad și Istanbul, au fost capitale ale civilizației islamice și centre ale prosperității acesteia pentru o lungă perioadă de timp. Istanbulul, în special, a contribuit cel mai mult la moștenirea misiunii de Mesager și la păstrarea moștenirii Mesajului islamic. Cu toate acestea, Mecca și Medina și-au păstrat în continuare supremația ca locuri binecuvântate și iubite, chiar și în timpul anilor în care Islamul a fost reprezentat de Istanbul.
- Dimensiunea lingvistică a Mesajului Divin
La fel ca versetul, „Însă Allah știe mai bine cui (și în ce limbă) trimite mesajul Său”, există multe alte versete în Coran care indică foarte clar că Coranul a fost revelat în limba arabă. Acest fapt dovedește poziția excepțională a limbii arabe, în special în la acea vreme. Limba arabă era în perioada de glorie aur atunci când Coranul a fost revelat. De fapt, există o epocă de aur pentru fiecare limbă. De exemplu, epoca elisabetană sau epoca actuală poate fi considerată epoca de aur a limbii engleze. Ei nu au făcut aceeași greșeală pe care am făcut-o noi în ceea ce privește limba, înstrăinându-ne de trecutul nostru și îngustându-ne vocabularul. Engleza a continuat să fie receptivă la împrumutul de cuvinte din alte limbi și la interacțiunea cu diverse alte culturi. Englezii au fost întotdeauna respectuoși față de epoca elisabetană. De asemenea, epoca revelației coranice poate fi considerată epoca de aur a limbii arabe. Atunci au fost consolidate dimensiunile sale gramaticale, semantice, lexicale și stilistice și chiar și cele mai simple expresii erau aproape opere de artă. Coranul a fost revelat în dialectele clanului Mudar și ale tribului Quraysh. Cu toate acestea, a fost deschis și la diverse alte dialecte.
Până în ziua de azi, un număr mare de oameni au fost implicați în domeniul lingvistic și literar al Coranului. De asemenea, domeniul a dat mulți învățați cunoscuți. Abdu’l- Qāhir al-Jurjāni, as-Sakkāki, az Zamakhshārı̄, Muhammad Sādiq ar-Rāfi’ı̄, Sayyed Qutb și Bediüzzaman Said Nursi – autorul Ishārātu’l I’jāz (Semnele minunilor) sunt doar câțiva dintre aceștia.
Din momentul în care a fost revelat, Coranul și-a provocat întotdeauna adversarii prin elocvență și prin caracterul miraculos. Mulți oameni interesanți de literatură și limbă au încercat să imite Coranul, însă toți au fost amarnic dezamăgiți. Pe de altă parte, mulți prieteni ai Coranului și-au îmbogățit cuvintele, poeziile și articolele cu versetele sale, dar nu au atins niciodată frumusețea întocmai a Coranului. Recitat astăzi de sute de milioane de oameni, Coranul ne zâmbește din cel mai înalt punct al cerului Revelației ca o stea deosebit de strălucitoare și ne înfățișează modul său de exprimare, care nu poate fi imitat. Mulți poeți și autori din anii Revelației sale au fost fermecați de cuvintele Coranului și i s-au supus după ce l-au ascultat o singură dată. Mulți alții, cum ar fi Walid ibn Mughı̄rah, Utba ibn Walid, și Abū Jahl au fost fermecați de el în ciuda ostilității lor severe, și nu au încercat să concureze nici măcar cu unul dintre versetele sale. ‘ Umar, care a spus odată: „Pot citi din memorie o mie de cuplete din moștenirea literară a Epocii Ignoranței (preislamice) fără să mă opresc”, a fost fascinat de Coran când a auzit Sūra Ta-Ha recitată în casa surorii sale. Voia să îl ucidă pe Profet, însă s-a dus la el dornic să îi dea crezare. Potrivit relatărilor, toată lumea din Mecca era atât de familiarizată cu poezia încât, dacă cineva oprea o persoană pe stradă și o întreba, aceasta putea recita poezii din memorie ore întregi.
Coranul a fost trimis drept Cartea unei noi religii și a fost revelat într-o limbă atât de bogată, de o mare frumusețe și profunzime literară. Stilul literar și complexitatea semnificațiilor sale satisfăceau pe oricine indiferent de nivelul de cunoaștere și înțelegere, de la o persoană obișnuită din deșert până la experți în literatură și științe. Cei mai remarcabili oameni de literatură și știință obișnuiau să recite Coranul cu un entuziasm și o plăcere de nedescris alături de cei din deșert care își pășteau cămilele.
Așa cum se menționează în versetul în cauză, este absolut adevărat că Dumnezeu este Cel care știe cel mai bine cui și în ce limbă să își transmită Mesajul. Limba și stilul literar întâlnite în Coran nu ridică probleme de înțelegere unui jurist. De asemenea, un administrator, un teolog sau un exeget pot găsi cu ușurință în Coran detaliile fine din domeniul lor de specialitate și astfel, lucrurile le sunt clarificate. Asta se întâmplă în ciuda faptului că fiecare știință – fie că este vorba de drept, literatură, teologie, fizică sau comentariul și exegeza Coranului – are propriul limbaj. Coranul le ia în considerare pe toate în același timp, fără să le atingă nici măcar cele mai subtile puncte, principii și reguli. Aici găsim istoria islamului, jurisprudența islamică, școli de drept, școli de literatură, școli de gândire, școli de comentariu și exegeză coranică și școli de alte științe, care au format mii de specialiști și experți. Toate aceste școli și-au avut sursa în Coran și au elaborat o mulțime de lucrări datorită acestuia.
Într-adevăr, Dumnezeu Cel Atotputernic, este Cel care ”știe cel mai bine cui, unde și în ce limbă să Își transmită Mesajul”. De fapt, cel mai potrivit ar fi să spunem aici: „Dumnezeu este singurul care știe cui, unde și în ce limbă să Își transmită Mesajul”. În afară de El, nimeni nu are dreptul de a hotărî cu privire la această chestiune. Așa cum continuă versetul, pe cei care vor să se amestece în alegerea lui Dumnezeu îi așteaptă umilirea în această lume și osânda în Viața de Apoi.[7]
[1] Al-‘Ajlūnı̄, Kashfu’l-Khafā, 1/265.
[2] Ibid, 2/129–130, 132.
[3] Vezi surele al-An’ām 6:92; ash-Shūrā 42:7
[4] Vezi Surat Saba’ 34:15
[5] Vezi Surat At-Tin 95:3.
[6] Vezi Surat Qurayș 106:2
[7] Surat Al-`An’am 6:124
