Fiecare om poartă în sine atât germenii virtuții cât și puterea de a face răul. Trăsăturile negative, cum ar fi patima și ambiția de a fi mai presus decât ceilalți, coexistă cu trăsături benefice, precum sinceritatea, altruismul și modestia. Trebuie să ținem seama de toate când judecăm natura umană, pentru a nu ajunge să fim dezamăgiți.
Dumnezeu va încuviința. Dar, pentru că nu oricine poate mereu lucra pentru credință în deplină sinceritate a sufletului, trebuie mereu să reflectăm dacă binele cântărește mai mult decât răul. Multe lucruri făcute de formă, fără reală sinceritate, nu trebuie privite ca fiind fundamental greșite. Uneori patima și ambiția întinează faptele, oamenii nu caută mereu încuviințarea lui Dumnezeu și nu se căiesc pentru greșelile lor. Nu avem totuși dreptul să spunem că oamenii aceștia nu se află de partea adevărului.
Dacă fiecare persoană dintr-un grup încearcă să se impună ca unică autoritate într-un anume domeniu și dacă alții îi urmează exemplul, disciplina piere, apare confuzia și comunitatea se destramă. Din cauza confuziei cu privire la cine este cel care conduce cu adevărat, ordinea dispare și se naște lupta pentru putere dintre conducători și cei care sunt conduși.
De s-ar mulțumi inimile oamenilor cu ceea ce le-a dăruit Creatorul Sublim! De-ar vrea să caute plăcerea Lui Divină! Unii oameni, absorbiți de propria lor persoană, îi întorc spatele Soarelui și se mulțumesc cu lumina șovăitoare din mâinile lor. Dar, cu o astfel de lumină, nu vor găsi niciodată poarta către lumina veșnică. Căutând doar beneficii drept răsplată, activitatea guvernului se blochează, statul se prăbușește și instituția intră în haos. Un guvern trăiește din propria sa disciplină, un stat se dezvoltă din principiile sale și o armată se sprijină pe structurile sale de comandă și de executare a comenzilor. Orice stare contrară arată o nesocotire a elementelor vitale care asigură în mod tradițional coeziunea societăților umane.
În mod firesc, fiecare simte o oarecare dorință de a cunoaște gloria și a atinge un anume statut. Când astfel de dorințe nu își găsesc satisfacția într-o oarecare măsură, oamenii fără stăpânire de sine își pot face rău lor înșiși, tot așa cum pot face rău societății. Ambițiile unor astfel de oameni trebuie canalizate în direcții inofensive. Altminteri, frustrarea și dorințele lor neîmplinite pot aduce nenorociri.
Setea de glorie a unor suflete necizelate poate fi dăunătoare. Și totuși, strădania lor de a-și atinge scopul poate fi benefică, pentru că le împiedică să săvârșească un rău și mai mare. De exemplu, este mai bine ca cel dăruit cu glas frumos de Dumnezeu să cânte imnuri decât cântece necuviincioase.
Sinceritatea sau puritatea intențiilor determină valoarea actului și a celui care îl înfăptuiește, și atrage sau nu încuviințarea lui Dumnezeu. Dar, pentru că nu oricine poate lucra pentru credință în deplină sinceritate, trebuie mereu să reflectăm dacă binele din oameni cântărește mai mult decât răul. Multe acte săvârșite cu ostentație și lipsă de sinceritate nu ar trebui judecate ca fiind rele cu desăvârșire. Uneori patima și ambiția întinează faptele, oamenii nu caută mereu încuviințarea lui Dumnezeu și iertarea greșelilor lor. Nu avem totuși dreptul să spunem că oamenii aceștia nu se află de partea adevărului.
