Națiunea

Naţiunea
Cartea recomandată

35,00 lei

Condiția pentru ca o națiune să se dezvolte este ca oamenii ce o alcătuiesc să aibă același țel. O națiune nu se poate dezvolta și nu poate progresa, chiar și când este plină de vitalitate, dacă unii dintre membri săi spun că un lucru este negru, iar alții că este alb.
Dacă nu acceptăm criticile din partea celor pe care îi iubim și care ne iubesc, s-ar putea să rămânem fără prieteni și fără cunoașterea propriilor noastre defecte.


Nu ține minte promisiunile pe care ți le-au făcut alții și nu și le-au ținut, dar ține minte propriile tale promisiuni pe care nu le-ai respectat. Nu-i învinui pe alții că nu-ți fac bine, ci adu-ți mai bine aminte de câte ori ai avut prilejul să faci bine altora și nu ai făcut-o.


Una din marile noastre slăbiciuni ca popor este că suntem naivi în fața celor care ne înșeală, dându-se drept prietenii noștri. Nu crede orice promisiune și nu te lăsa înșelat de sfaturi care ți se dau cu un zâmbet.


Dacă un popor poate dezvolta legături atât de strânse ca legăturile de familie, națiunea lor va progresa cu repeziciune. Însă o națiune ai cărei membri nu arată dragoste și nici încredere unul într-altul nu poate fi considerată o națiune în adevăratul sens al cuvântului, iar viitorul ei se arată întunecat.


Nu ține minte promisiunile pe care ți le-au făcut alții și nu le-au respectat, ci ține minte propriile tale promisiuni pe care nu le-ai respecta!. Nu-i învinui pe alții că nu-ți fac bine, ci adu-ți mai bine aminte de câte ori ai avut prilejul să faci bine altora, dar ai ales să nu o faci.


Națiunea cea mai elevată este națiunea în care oamenii sunt uniți în toate problemele de interes public și respectă opinia majorității. Este de la sine înțeles că oamenii unei astfel de națiuni trebuie să primească o educație bazată pe aceleași valori religioase, să vorbească aceeași limbă și să aibă aceeași conștiință a propriei istorii.


O bună administrație și o politică bună se caracterizează prin recunoașterea drepturilor, supremația legii și conștiința propriei datorii, precum și prin așezarea unor oameni cu simțul răspunderii în funcții care cer un efort brut și susținut, și a unor oameni bine pregătiți și experimentați în funcții care cer finețe și subtilitate. Năpădit de paraziți, înseamnă că trupul demult s-a desprins de cap.


Guvernul reprezintă dreptate și ordine publică. Nu putem vorbi de guvernare când acestea nu există.


Legile trebuie să lucreze mereu, pretudindeni și pentru toată lumea. Cei care le aplică trebuie să fie curajoși și drepți, în așa fel încât oamenii să aibă oarecare teamă, dar nu într-atât încât să nu mai aibă încredere în ei și să nu se mai simtă în siguranță.


Marile națiuni făuresc mari guverne, iar acestea la rândul lor sunt făurite din generații de oameni cu o înaltă spiritualitate, cunoaștere științifică, oportunități financiare și o largă conștiință, precum și din fiecare om în parte, care se luptă să devină el însuși.


Forța unei națiuni stă îndeosebi în unitatea de simțire, de gândire și de cultură. Orice pierdere a unității morale și religioase slăbește națiunea.


Există o metodă pentru orice lucru. Metoda de a reînnoi o națiune este aceea de a-ți nesocoti propriile plăceri, de a te bucura numai când națiunea se bucură și de a te întrista numai când ea se întristează.


Oamenii maturi nu fac din diferențele de gândire și de opinie o sursă de conflict, totuși nimeni nu are dreptul să tolereze acele concepții și vederi care îi așează pe oameni în tabere opuse și care distrug societatea. A tolera dezbinarea înseamnă a vedea cum națiunea piere și a-ți întoarce privirea.


Oamenii trebuie să știe să tragă folos din cunoștințele și părerile altora care pot fi folositoare pentru propriul lor sistem, propria lor gândire și, mai ales, propria lor lume, și nu trebuie să scape niciodată prilejul de a beneficia de priceperea celor care au adunat experiență.


Prevalența puterii este trecătoare, pe când prevalența adevărului și a dreptății este eternă. Chiar dacă astăzi ele nu există, într-un viitor foarte apropiat vor izbândi. De aceea politicienii onești au datoria de a-și spune politica și de a se pune pe sine înșiși în acord cu adevărul și cu dreptatea.


Când conducătorii unui stat sunt aleși pe criterii de noblețe a spiritului, a ideilor și a simțămintelor, acela va fi un stat bun și puternic. Un guvern alcătuit din oameni lipsiți de astfel de calități rămâne un guvern, dar nu unul bun și nici unul durabil. Mai devreme sau mai târziu, faptele reprobabile ale membrilor săi vor apărea ca niște pete de negreală, care vor întuneca fața unui astfel de guvern în ochii oamenilor.


Sunt oameni care nu gândesc ca tine, dar care pot fi sinceri și binevoitori. Nu trebuie deci să le respingi orice idee care-ți pare contrară și să-i gonești din preajma ta. Caută o modalitate de a lua ceva folositor din opiniile lor și intră în dialog cu ei. Altminteri, nemulțumiți că-i ținem la distanță pentru că nu gândesc la fel ca noi, astfel de oameni își pot strânge rândurile, pot porni împotriva noastră și ne pot înfrânge. Oameni ca ei, chinuiți de nemulțumiri, n-au realizat nicicând ceva benefic, dar au reușit să distrugă state nenumărate.


Politica este arta de a conduce treburile unei națiuni într-un fel plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. Un guvern care îi ferește pe oameni de rele și îi apără împotriva opresiunii poate fi considerat un guvern de succes și cu bune perspective de viitor. Altfel, nu va putea rămâne la putere și va lăsa în urma lui dezordine și contestații.


Oamenii care ocupă funcții în stat trebuie să fie oameni cu suflet bun și inima caldă, și în același timp oameni care respectă legea. Vor putea astfel să-și păzeazcă propria onoare și reputație, precum și onoarea și reputația legii și a statului pe care îl servesc. Să nu uităm că severitatea dusă la extrem poate isca revoltă, iar bunătatea dusă la extrem poate da naștere și poate ocroti idei dăunătoare.


Cei pentru care politica înseamnă partide, propagandă, alegeri și luptă pentru putere greșesc. Politica este arta de a conduce având o largă o perspectivă de ansamblu asupra zilei de azi, a zilei de mâine și a Zilei de Apoi, spre mulțumirea oamenilor și spre dobândirea încuviințării lui Dumnezeu.

Cartea din spatele acestui articol

35,00 lei

Cărți din aceeași temă

Articole relevante