Dainuirea unei națiuni depinde de capacitatea ei de a educa noile generații, de le trezi spiritul și conștiința națională, precum și de a le desăvârși mintea. Dacă o națiune nu poate crește generații desăvârșite, cărora să le poată încredința viitorul,acesta va fi cu siguranță unul întunecat. Principala responsabilitate în a crește astfel de generații le revine, fără îndoială, părinților.
Adam, primul bărbat, și Eva, prima femeie, au fost creați împreună, chiar la începutul al existenței umane. Aceasta ne arată caracterul natural al căsniciei. Scopul cel mai important al acestei stări naturale este reproducerea. O căsnicie întemeiată pe alte scopuri decât creșterea unor noi generații este doar aventură și vremelnică disctracție. Copiii care vin pe lume într-o astfel de căsnicie sunt nefericitele roade ale unor trăiri trecătoare.
Generațiile vin și pleacă. Reprezentanții lor care ating un nivel înalt de spiritualitate pot fi considerați oameni. Cei care, prin lipsă de educație, nu își dezvoltă capacitățile spirituale nu merită să poarte acest nume. Sunt doar ciudate creaturi, deși coboară din Adam. Iar părinții lor, cărora le sunt o povară, sunt de compătimit pentru nenorocul de a-i fi crescut.
Părinții care își încurajează copiii să-și dezvolte capacitățile și să devină folositori lor înșine și comunității dăruiesc națiunii un nou stâlp de susținere trainică. Din contră, cei care nu cultivă sentimentele umane ale propriilor copii aruncă un cuib de scorpioni în sânul comunității.
Părinții au un drept asupra copiilor lor atâta vreme cât îi educă și îi înzestrează cu virtuți. Nu pot pretinde vreun astfel de drept atunci când îi neglijează. Ca să nu mai vorbim despre acei părinții care își obișnuiesc copiii cu răutatea și necuviința, și-i fac să se îndepărteze de umanitate.
Voi, care aduceți copii pe lume, ridicați-i spre tărâmurile de dincolo de Ceruri. Așa cum vă îngrijiți de sănătatea trupurilor lor, îngrijiți-vă și de viața lor spirituală. Fie-vă milă și salvați-i pe acești nevinovați lipsiți de apărare. Nu lăsați viețile să li se irosească.
Copacii bine curățați cresc mai frumos și dau mai multe roade. Dacă nu sunt curățați așa cum se cuvine, se sfrijesc și se usucă. Oare omul, cu multiplele lui înzestrări și capacități, nu merită aceeași grijă pe care o arăți unui simplu copac?
Nu te căsători de dragul veșmântului sau al bunăstării sau al frumuseții exterioare. Căsătorește-te de dragul frumuseții spirituale, al cinstei și moralității, al virtuții și caracterului.
Dacă un cuplu vrea să se despartă, motivele cele mai înțelepte nu sunt de niciun ajutor pentru cei care nu s-au căsătorit din bune motive. Important este nu să scapi cât mai întreg din vâlvătaia de acasă, ci să nu lași să se aprindă o asemenea vălvătaie.
Orice uniune care se face în numele căsătoriei, dar fără gândire temeinică, lasă în urmă văduve înlăcrimate, orfani și răni în sufletul familiei.
Națiunile se sprijină pe familie și pe individ. Dacă familia este bună, atunci națiunea este bună, iar dacă familia este rău clădită, și națiunea este rău clădită. Cei care vor binele națiunii ar trebui mai întâi să se uite la propriul lor cămin!
Familia este o mică națiune, iar națiunea este o familie mai mare. Cine știe să-și gospodărească bine căminul și să și-i ridice pe ai săi la un înalt nivel de umanitate poate cu ușurință să conducă și o organizație mare.
Ce este drept este bine plăcut și cinstit, chiar dacă pierde, iar ce este nedrept este detestabil și urât, chiar dacă câștigă.
Ce este drept este și frumos prin natura sa, iar cel care este drept este și plăcut. Chiar și căzută în noroi, dreptatea rămâne la fel de curată și adevărată; chiar și unsă cu mosc, nedreptatea rămâne la fel de murdară și de respingătoare.
Culoarea și forma se schimbă, însă nu și esența. Un nume și un titlu se schimbă, dar nu și caracterul. Mulți s-au lăsat și încă se mai lasă păcăliți de astfel de prefaceri.
Cei care îi asupresc pe cei slabi sunt înfrânți, chiar dacă au învins. Cei care sunt drepți sunt învingători, chiar dacă au pierdut.
Unele căsătorii, bazate pe logică și judecată, se fac prin căutarea refugiului în Dumnezeu. Caracterul lor este atât de sacru încât, pe durata întregii vieți, sunt ca o școală, iar „elevii” lor, o garanție a dăinuirii națiunii.
Scopul căsătoriei nu este plăcerea. Este întemeierea unei familii, asigurarea viitorului și dăinuirii națiunii, eliberarea omului de orice gând sau sentiment nestatornic și îmblânzirea dorințelor trupului. Ca multe alte lucruri care se leagă de natura noastră înnăscută, dată de Dumnezeu, plăcerea este imboldul care ne cheamă spre căsătorie.
Temelia cea mai trainică a națiunii este familia în care se revarsă fericirea materială și spirituală, căci o asemenea familie este o școală sacră, care ridică oameni plini de virtuți. Când o națiune transformă căminele oamenilor în școli luminate și prospere, iar școlile în cămine primitoare, săvârșește cea mai profundă reformă și asigură mulțumirea și fericirea generațiilor viitoare.
Căminul se numește cămin datorită oamenilor care îl alcătuiesc. Sunt oameni fericiți, dacă împărtășesc valorile umane. Putem spune că oamenii trăiesc în mod uman laolaltă cu membrii familiilor lor. Un cămin devine cămin datorită membrilor lui.
