Să vorbești rar și să asculți îndelung sunt virtuți și semne ale maturității; dorința de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual și lipsă de cuviință, dacă nu chiar una din fețele nebuniei.
Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o întrebare, iar cel care pune întrebarea și care ascultă răspunsul nu trebuie să-și piardă răbdarea.
Să nu vorbești mult, să nu mănânci sau să dormi peste măsură, este regula de aur a bărbaților și femeilor care caută perfecțiunea. Cei care vor să-și îmbunătățească însușirile spirituale trebuie mai întâi de toate să tacă, să nu vorbească de dragul de a vorbi și să nu spună tot ce le trece prin minte.
Cu cât îi copleșești mai puțin pe ceilalți cu propriile tale cuvinte și cu cât îți iubești propriile cuvinte mai puțin decât cuvintele celorlalți, cu atât ești mai aproape și mai plăcut Creatorului și creației Sale; dacă nu te poți călăuzi după acest adevăr, nu-ți poți îndeplini datoria față de Allah și nici față de oameni.
Nu există oameni mai vrednici de milă decât aceia care le spun altora să facă, însă ei înșiși nu fac. Astfel, în cuvintele Celui Adevărat, a-ți ține limba în frâu și a-ți păstra curățenia ferindu-te de relațiile sexuale în afara căsătoriei sunt chei care deschid porțile Paradisului.
Omul trebuie să vorbească numai când este necesar și să tacă atunci când cuvintele nu sunt la locul lor. Dar acele cuvinte mult folositoare celorlalți trebuie spuse întotdeauna. Iată de ce trebuie să înveți buna purtare și să înțelegi că a ști să taci este o virtute. Așa cum ne spune și un frumos proverb: „Cine vorbește mult, greșește mult”.
Omul se dezvăluie pe sine prin cuvinte și își manifestă nivelul spiritual prin purtări. Cei care se poartă ca și când ar fi singurii în drept să-și spună părerea ajung întotdeauna să fie rău priviți de semenii lor și condamnați până și de prieteni. Astfel, un cuvânt fie și înțelept din partea lor va fi dat la o parte și adevăruri vor rămâne neluate în seamă.
Oamenii cu judecată îi lasă să vorbească pe cei ale căror cuvinte sunt mai folositoare. Dacă te afli în preajma unor oameni îmbunătățiți, cu mințile bogate în cunoștințe și cu sufletele pline de darurile spirituale ale ivinității, este o lipsă de respect să-i lași pe alții să vorbească. Tăcerea unor astfel de oameni este o pierdere pentru societate.
Vorba prea lungă este un defect care purcede dintr-o lipsă de echilibru a minții și a sufletului. Folosește cuvinte precise, care să nu încurce mintea celui care te ascultă, și puține, atâtea câte ai nevoie ca să-ți transmiți mesajul. Prea multe cuvinte fac rău. Într-adevăr, cu cât folosești mai multe, cu atât riscul de a te contrazice devine mai mare, ceea ce nu poate decât să-l deruteze pe cel care te ascultă. Nu-l ajuți cu nimic în felul acesta. Din contră, îi faci un rău.
