Scrisul și cititul sunt lucruri de primă importanță în educația copilului. Dar a învățarea scrisului și cititului trebuie făcute cu un scop și nu numai de dragul învățării. Este la fel de important să știi să citești, cum e să știi de ce citești.
Să ne gândim la următoarele întrebări: „Ce este cunoașterea? Care este scopul cunoașterii? De ce oamenii citesc? Care este scopul pe care vrem să-l atingem citind și înțelegând?”
Dacă cineva învață regulile și principiile complicate ale matematicii, dar nu cunoaște vreo aplicație practică sau nu încearcă să-și îmbunătățească cunoștințele cu teorii și ipoteze, e greu să spui că și-a atins vreun scop.
Tot așa, dacă învățăm principiile de bază ale medicinii, dar nu ne folosim de ele pentru a ajuta nici măcar un singur bolnav, ne vom irosi cunoștințele dobândite.
Cunoașterea din care nimic nu se reflectă asupra ta sau asupra altora nu folosește nimănui.
Scrisul și cititul
Coranul ne arată că scrisul și cititul sunt de mare însemnătate. Dar simpla memorare, fără efortul de a înțelege scopul divin, nu are niciun merit. Să luăm copilul de mână, să-i trezim interesul în Coran și să facem Coranul să îi bucure inima. Odată cu trecerea timpului, acel copil va încerca să înțeleagă ce ne cere Dumnezeu. Din păcate, ni se pare de ajuns să-l punem pe copil să rostească „Bismillah”. „Bismillah” este foarte importantă și hrănește credința. Dar sunt lucruri și mai importante. Mai presus de orice, trebuie să-i învățăm pe copii Scopurile Divine, atât cât le permite vârsta lor. Istoria noastră a cunoscut multe perioade de glorie. În toate țările musulmane, au existat în timp guvernatori, judecători și legislatori care cunoșteau Coranul pe dinafară. Și totuși, oamenii aceștia nu au pătruns esența lucrurilor pe care le studiau, ci doar și-au imitat înaintașii, fără a face vreun comentariu original în probleme de natură științifică sau religioasă. Le-a lipsit puterea de judecată.
A venit apoi un timp când astfel de oameni cu mintea îngustă, care se agățau de puțina lor cunoaștere, s-au încăpățânat să treacă sub tăcere metode și principii care veneau în contradicție cu religia noastră. Oamenii aceștia nu au știut să păzească cinstea și demnitatea islamului. Greșeala lor a fost o badjocură pentru noi și pentru religia noastră. Cunoașterea nu a devenit parte din ei și nu le-a călăuzit inimile. Versetul coranic „… iar aceia pe care îi duce întru rătăcire sunt pierduți” (7 : 178) este explicat în felul următor într-un hadith pe care Huzayfa ibn al-Yaman i l-a relatat lui Hafiz Abu Ya‘la: „Un lucru mă neliniștește. Cei care citesc Coranul reflectă strălucirea Coranului în întreg felul lor de a fi. Islamul devine pentru ei o haină. Ei poartă această haină până când vine ceasul hotărât de Dumnezeu. Atunci, se leapădă de ea. Se apropie de frații lor cu sabia ridicată și îi acuză că i-au ademenit.” Huzayfa a întrebat: „O, Trimis lui Dumnezeu, cine e mai aproape de a ademeni? Cel acuzat sau cel care acuză?” Trimisul lui Dumnezeu a răspuns: „Cel care acuză” (Ibn Kathir, Tafsir al-Qur’an, 3 : 59).
Chiar și în ziua de azi, există oameni cu înalte demnități care trăiesc în ignoranță, care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nici pe Trimisul Lui. Cei care nu cugetă la miile de versete și miile de dovezi din univers, cei care rămân nepăsători față de tot ce-i înconjoară, oricare ar fi demnitatea la care au urcat, sunt cu desăvârșire ignoranți. „Cunoașterea” este acea cunoaștere care ne luminează mintea și sufletul. Celelalte tipuri de cunoaștere nu sunt decât poveri pentru ființa noastră.
Prima poruncă din Coran ne spune: „Citește! În numele Domnului tău…” Dumnezeu nu a spus „citește Coranul”. El nu spune „citește ce ți s-a revelat”. Înțelesul cuvântului „citește” este explicat chiar în Coran. Creației i se poruncește: „Citește! În numele Domnului tău care a creat” (96 : 1). Aici putem vedea și recunoașterea semnelor lui Dumnezeu pe chipul creației Sale.
„Citește! Domnul tău este cel mai Nobil, Este Cel care l-a învățat cu calemul …” (96 : 3-4).
Scrisul și cititul sunt menționate împreună. Deci, oamenii vor scrie și vor citi. Dar indiferent de ceea ce citesc, vor citi pentru a-și discerne facultățile lor cele mai profunde, pentru a pătrunde esența Coranului și pentru a simți puterea divină, care este dincolo de creație și de legile universului. Uneori, își vor îndrepta privirea asupra propriei lor fiziologii și anatomii; vor observa creația. Apoi vor transmite rezultatul reflecției lor și celorlalți, începând cu propria lor familie.
Mergând mai departe, vedem că porunca „citește” nu se referă numai la versetele Coranului. Poruncindu-ne să citim, Coranul ne îndeamnă să citim poruncile divine, să înțelegem scopul creației și să descoperim legile universului. Așadar, când citim, trebuie să reflectăm asupra creației, asupra legilor universului și asupra Revelației în Numele lui Dumnezeu. Numaidecât, Coranul ne îndreaptă gândul spre misterul creației, spunându-ne că am fost creați din alaq1, care într-unul din versetele următoare este descris ca o picătură de apă.
Dumnezeu, care ne poruncește să citim și cartea universului alături de Coran, îi înfățișează ființele în așa fel încât oricine poate trage învățăminte, de la omul cel mai simplu până la savantul cel mai distins.
Coranul vorbește și despre calem, adică despre scris: „Nun. Pe calem și pe ceea ce ei scriu…” (68 : 1). După litera de la începutul versetului 1, Dumnezeu începe sura cu un jurământ pe calem, prin care se arată importanța scrisului.
Poate fi calem-ul îngerilor, cu care sunt însemate faptele noastre, calem-ul care ne scrie destinul sau penița cu care copilul scrie la școală sau cu care scrii tu. Nu are nici o importanță cu ce se scrie. Important este cine scrie. Și jurământul lui Dumnezeu pe calem adună împreună tot ce am pomenit mai sus.
Cunoașterea duce la respect și teamă de Dumnezeu
Într-un alt verset se spune: „Singurii ce se tem de Dumnezeu sunt învățații dintre robii Săi” (35 : 28). Adevărat, numai oamenii învățați Îl respectă pe deplin pe Dumnezeu, pentru că respectul divinității presupune cunoaștere. Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu cunosc misterul divinității, nu simt respect și nici teamă.
Dacă vrem să ne creștem copiii așa cum se cuvine, trebuie să le insuflăm o credință trainică. Trebuie totodată să le oferim, pe cât se poate, dovezi ale existenței lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Astfel de dovezi spulberă îndoiala, dar copilul nu le poate întotdeauna înțelege. Părintele va căuta atunci alte căi.
Trebuie totodată să le sădim în inimi dragostea pentru Profet. Și pentru asta, le vom vorbi despre viața lui.
Spulberarea îndoielii
Ne confruntăm adeseori în ziua de azi cu întrebări cum ar fi: „Cine a creat Universul?” sau chiar „Cine L-a creat pe Dumnezeu?” Din recurența unor astfel de întrebări vedem că părinții nu le explică copiilor ceea ce trebuie despre Dumnezeu. Motivul care stă la baza întrebării „De ce Profetul a avut mai multe soții?” este același. Copilului care pune o astfel de întrebare nu i s-a spus ceea ce trebuie despre Trimisul lui Dumnezeu.
Sunt oameni care spun: „Trimisul lui Dumnezeu a fost un cu o minte deosebită. Schimbarea pe care a dus-o este produsul acestei minți.” Astfel de oameni nu au avut parte de o educație religioasă și nu înțeleg sensul cuvântului Profet.
Lucrurile devin și mai grave când o serie de informații greșite vin chiar din partea societății. Trebuie să hrănim lumea spirituală a copilului nostru cu idei sănătoase, pentru ca în viitor credința lui să fie trainică. Dacă îi spui copilului lucruri pe care este în stare să le înțeleagă la vârsta lui, aceste lucruri vor putea fi convingătoare și îi vor spulbera posibilele îndoieli.
Adoratorii lui Zarathustra (adoratori ai focului) i-au pus întrebări asemănătoare lui Abu Hanifa și i-au cerut un răspuns care să îi mulțumească. I-au spus lui Abu Hanifa că nu cred în Dumnezeu, într-un timp în care progresul științific și gândirea islamică erau în plină evoluție. La Kufah, orașul în care trăia Abu Hanifa, existau mulți adepți ai cultului lui Zarathustra.
Abu Hanifa le-a explicat în chipul cel mai simplu cu putință: „Dacă vedeți o corabie care pleacă din port și se avântă în mijlocul apelor zbuciumate, croindu-și drumul drept și fără șovăială, în ciuda valurilor înfricoșătoare, v-ați îndoi că este cineva acolo care stă la cârmă?” I-au răspuns într-un glas: „Nu ne-am îndoi!” Marele imam i-a întrebat: „Atunci stelele, vastul univers, pământul, tot ceea ce-și urmează calea fără șovăială, prin ape zbuciumate, o face de la sine?” Adoratorii lui Zarathustra au strigat într-un glas: „La ilaha illa’llah Muhammadan Rasulullah.”
Abu Hanifa Here le-a oferit acelor oameni o explicație potrivită pentru nivelul lor. Pentru unii ar părea simplistă, dar pentru alții poate fi explicația de care au nevoie. Chiar dacă explicația este logică, după o anumită vârstă ea poate deveni insuficientă. Va trebui cu timpul să includem noțiuni care cer o gândire mai profundă. Putem da diferite exemple care țin de univers, de biologia umană etc. Corpul omenesc, mecanismele sale interne, celulele, sistemele sale, anatomia și fiziologia sa sunt create la un uimitor nivel de perfecțiune. Înclin să cred că introducerea unor astfel de exemple, într-un context științific, ne poate ajuta să obținem efectul pe care îl dorim. Putem vorbi despre aer, apă, lumină, vitamine, proteine, carbohidrați sau microorganisme. Numai modul de prezentare este altul. Lecția rămâne aceeași. Un foarte bun exemplu în acest sens este ceea ce a spus Bediuzzaman Said Nursi2, vorbind despre Dumnezeu: „Fiecare sat trebuie să aibă conducătorul său. Fiecare ac trebuie să aibă meșteșugarul său. Și, cum bine știți, fiecare literă trebuie săi aibă o mână care să o scrie. Poate o lume în care domnește această ordine perfectă să nu aibă nici un conducător?” Întreabă-l pe copil cum poate fi lăsat la voia întâmplării mărețul și imensul univers, întreabă-l cum se pot întâmpla toate lucrurile de la sine și îl vei face să gândească. Există multe lucrări care tratează despre acest subiect și din care ne putem inspira. Singura noastră grijă este să alegem subiecte potrivite pentru vârsta celor cărora ne adresăm.
- Sânge inchegat.
- Reputat învățat turc (1877-1960), autor al colecției de comentarii moderne ale Coranului Risale-i Nur.
