Întrebare: În vremurile noastre, sentimentul de curiozitate este adesea îndreptat spre știrile zilnice, controversele politice sau viața celebrităților. În ce constă înțelepciunea Divină care a înzestrat omenirea cu acest sentiment?
Răspuns: Sentimentul de curiozitate este un factor important care declanșează setea de cunoaștere și zelul de a explora alte existențe. Ar trebui să folosim o astfel de dinamică importantă de dragul unui ideal înălțător și nobil. Care poate fi cel mai înălțător ideal pentru o persoană? Cred că idealul cel mai important este recunoașterea și cunoașterea Celui Atotputernic, care ne-a adus la existență din nimic, care ne-a făcut cei mai demni de onoare dintre toate cele create, care a așezat această lume în fața noastră ca un culoar către Paradis, care a înfrumusețat universul cu manifestări ale Numelor Divine precum un teren arabil pentru Viața de Apoi, care ne-a trimis îndrumători demni de încredere pentru a ne da ocazia să vedem dincolo de văl și adevărul tuturor lucrurilor. Din acest motiv, trebuie să ne pregătim pentru o viață plină de curiozitate, să ne folosim de acest sentiment pentru a cunoaște cât mai bine Esența Divină, dincolo de toate formele și dimensiunile.
Esența Divină este categoric mai presus de înțelegere
În continuare, o afirmație a Trimisului lui Dumnezeu ne servește drept criteriu important: „Reflectați asupra actelor de binecuvântare și putere ale Dumnezeului Cel Atotputernic! Dar nu încercați niciodată să reflectați asupra Esenței Divine, pentru că ea transcende mintea umană.”[1] Poate că unii oameni au simțit și au perceput anumite lucruri legate de Esența Divină, în conformitate cu imensitatea conștiinței lor și cu profunzimea sentimentelor și simțurilor lor. Cu toate acestea, aceste adevăruri nu pot fi generalizate în cazul tuturor. Din acest motiv, credincioșii trebuie să respecte limita stabilită de Mândria Omenirii, Pacea și binecuvântările fie asupra sa, și să se deplaseze în sfera Numelor și Atributelor Divine. Și Coranul subliniază acest fapt: „Privirile nu-L ajung, însă El prinde toate privirile” (Al-’An’am 6:103). Esența divină transcende totul și nu poate fi cuprinsă cu mintea; ceva care cuprinde absolut totul nu poate fi în același timp cuprins prin cunoaștere. Dat fiind că El este Cel care cuprinde totul, cei cuprinși nu pot cuprinde pe Cel care cuprinde. De aceea, oamenii trebuie să fie conștienți de ceea ce pot cunoaște, în ce măsură și cum ar trebui să cunoască, și apoi să încerce să învețe ceea ce pot în domeniile îngăduite.
Dobândirea cunoașterii duce la dragostea față de El, iar cu cât cei care Îl caută Îl iubesc mai mult, cu atât își doresc mai mult să știe despre El. La rândul său, Bediüzzaman atrage atenția asupra acestui adevăr înălțător, care este adevăratul scop al existenței umane, prin următoarele cuvinte: „Credința în Dumnezeu este cel mai măreț scop al creației și cel mai sublim rezultat, iar rangul cel mai înalt al omenirii este cunoașterea Lui. Cea mai radioasă fericire și cea mai dulce răsplată pentru djinni și omenire este iubirea față de Dumnezeu cuprinsă în cunoașterea lui Dumnezeu. Cea mai pură bucurie a spiritului uman și cea mai mare încântare a inimii umane este extazul spiritual cuprins în iubirea lui Dumnezeu”[2]. Aici, pe lângă faptul că cere cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu, Bediüzzaman se referă la extazul sau încântarea spirituală ca la un obiectiv. Dar, dacă doriți, puteți cere ca acesta să fie păstrat și pentru viața de apoi. Totuși, trebuie să știți că desfătarea spirituală nu este un lucru de neglijat. Cine știe, atunci când desfătarea spirituală se manifestă în lăuntrul vostru, poate veți cere mai mult și vă veți simți nerăbdători să cercetați mult mai aprofundat.
Dacă îl vom cunoaște pe Dumnezeu Cel Atotputernic printr-o cunoaștere atât de profundă, cred că ne vom planifica viețile în consecință, ne vom strădui întotdeauna să mergem în această direcție și cu greu ne vom putea stăpâni entuziasmul de a-i face pe alții să simtă ceea ce am trăit noi. Cred că o asemenea imensitate și profunzime a cunoașterii lui Dumnezeu a stat la baza zelului și entuziasmului Companionilor nobilului Profet și ai Apostolilor lui Isus. Ei Îl cunoșteau atât de bine pe Dumnezeu, Îl simțeau și Îl percepeau intens în conștiința lor și, astfel, credința lor creștea în continuare. În consecință, lucrul acesta a stârnit în ei un entuziasm atât de mare încât și-au păstrat vigilența spirituală având în vedere: „Trebuie să-L pomenim pe Cel Atotputernic Care se manifestă în orice moment”. Pe lângă credința în Dumnezeu, pe măsură ce credincioșii ajung să înțeleagă cu adevărat și alte aspecte ale credinței și elementele esențiale ale religiei, vor începe să manifeste un interes profund pentru ele. De exemplu, atunci când o persoană este curioasă cu privire la valoarea pe care Prințul celor două lumi o are în ochii lui Dumnezeu și cu privire la mesajul pe care l-a prezentat omenirii, atunci persoana respectivă încearcă să îl cunoască pe nobilul Profet așa cum ar trebui să fie cunoscut. Astfel, cunoscându-l mai bine, îi va trezi și mai multă dragoste și respect. În timp, călătorul îl percepe practic pe binecuvântatul Profet drept un îndrumător care îi arată calea în toate privințele. Aprofundarea elementelor esențiale ale credinței și religiei ne ajută să cunoaștem mai bine frumusețile lor și permite naturii noastre să se conformeze acestora. O persoană care resimte toate acestea în conștiința sa nu se va putea abține să nu spună: „Dumnezeul meu, Îți suntem infinit îndatorați! Suntem atât de fericiți că ne-ai permis – în ciuda propriei noastre îngustimi – să Te recunoaștem și să Te cunoaștem atât pe Tine, cât și pe Trimisul Tău. Ai revărsat asupra noastră binecuvântarea islamului, care este fundamentală pentru viața noastră și care ne ajută să ne apropiem de Tine. Dumnezeul meu, Ție îți aduc laudă și slavă! Apoi, precum cel care călătorește prin univers în „The Supreme Sign”[3] a lui Bediüzzaman, el va cere mai mult și va încerca să se adâncească un pic mai mult în cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă te afli lângă o fântână și începi să scoți apă din ea, cred că apa va ieși cu atât mai mult cu cât vei scoate și mai multă. Pe măsură ce scoți apă din fântână, entuziasmul de a scoate mai multă va crește. Astfel, de fiecare dată te simți entuziasmat, cu un avânt insațiabil, și vei ajunge să „ceri mai mult”.
Curiozitatea ne învață cunoașterea
Curiozitatea este un factor foarte important în ceea ce privește lectura acestui univers precum o carte de înțelepciune. Bediüzzaman afirmă: „Curiozitatea în privința unui lucru te împinge să înveți despre el.”[4] Cunoașterea (ilm) menționată aici nu se referă la sensul restrâns al cunoașterii, ca în cazul cunoașterii științifice. Se referă la cunoașterea exterioară, prin teorie, și la cunoașterea interioară, prin experiență spirituală, care duce la cunoașterea lui Dumnezeu prin iubire sinceră, și apoi la experimentarea unei iubiri fervente și a entuziasmului pentru El. Prin urmare, cunoașterea la care se face referire în porunca divină: „Și spune: „Doamne, sporește-mi mie știința!”” (Ta-Ha 20:114) nu este o cunoaștere abstractă a fenomenelor; este o cunoaștere care generează o înțelegere spirituală, care conduce la o „cultură a conștiinței”, care are ca rezultat iubirea față de Dumnezeu și se extinde până la profunzimea iubirii fervente și a entuziasmului pentru El. Așadar, ideea conform căreia curiozitatea ne învață cunoașterea trebuie înțeleasă în acest sens.
De fapt, există oameni de lume care sunt curioși, într-o anumită măsură, să citească universul precum o carte. Curiozitatea lor este demnă de laudă. Cu toate acestea, ei privesc problema dintr-o perspectivă materialistă și în cadrul limitat al legilor fizicii. Prin urmare, nu identifică nicio perspectivă pentru considerații metafizice. Unii dintre acești oameni pot avea, de asemenea, potențial pentru teme de spiritualitate. Mai mult, unii dintre ei pot fi absorbiți în imensitatea parapsihologiei. De exemplu, chiar și în perioada în care materialismul se afla în plin avânt, comunicarea cu spiritele și djinnii era o practică destul de frecventă. Până și renumitul Victor Hugo a manifestat o astfel de slăbiciune. Dacă citești cu atenție Mizerabilii, poți sesiza acest tip de înclinație printre rânduri. Și nu doar Victor Hugo; mulți alții care aveau viziuni materialiste căutau consolare în astfel de activități. Însă cei mai mulți dintre cei care se ocupau cu științele seculare aveau o înțelegere limitată din cauza lipsei unui îndrumător spiritual sau a ineficienței învățăturii religioase pe care o urmau; erau incapabili să meargă mai departe.
În ciuda tuturor lucrurilor, studiul și cercetarea meticuloasă pe care le-au făcut asupra fenomenelor merită apreciate. Așa cum am menționat într-o discuție anterioară, există atât de mulți oameni printre ei care și-au dedicat viața studiului unei singure specii de animale. De exemplu, unul dintre ei afirmă că și-a petrecut douăzeci de ani studiind viața scorpionilor. Un altul a procedat la fel pentru studiul cobrelor. Toate acestea sunt consecințe ale curiozității. Însă, așa cum am menționat mai sus, ei nu au fost niciodată capabili să depășească realitatea fizică și să își deschidă mintea către considerații metafizice. Nefiind niciodată în măsură să ajungă pe tărâmul inimii și al spiritului, ei nu au reușit să admire minunatele realizări spirituale și să fie curioși cu privire la adevăratul Autor și Creator. În plus, este imposibil să fim martorii unui lucru în tărâmul fizic care să răspundă dorinței noastre inerente de eternitate sau de alte imensități umane. Prin urmare, toate aceste dorințe umane își au originea în alt tărâm și servesc la direcționarea individului către un alt tărâm. Așadar, oamenii de știință și cercetătorii care nu erau receptivi la metafizică erau surzi și orbi în fața tuturor acestor mesaje. Chiar dacă s-au osândit să meargă pe o cale stearpă, lipsită de înțelepciune și reflecție, cel credincios ar trebui să o evite. Datorită faptelor care le sunt revelate cu privire la adevărurile despre credință, este oricând posibil pentru credincioși să își aprofundeze ideile cu privire la omenire, univers și fenomene; apoi, ei se înalță spre diferite orizonturi de gândire prin reflecție, ruminație și meditație. În mod firesc, fiecare are propria capacitate de înțelegere și cunoaștere. De fapt, cele trei niveluri de certitudine din sufism, bazate pe cunoaștere, vedere sau experiență directă, indică această diferență între oameni. Pe de altă parte, întrucât un credincios ar putea interpreta poruncile creațiunii prin intermediul științei, trebuie să se raporteze în mod constant la Coran, care este traducătorul nemuritor, interpretul lucid și dovada articulată a universului;[5] acest lucru îi va permite să interpreteze corect aspectele aparent vagi din poruncile creațiunii, fiind o condiție necesară pentru a-l feri de interpretări greșite în timp ce studiază științele naturii. Astfel, credincioșii nu numai că vor înțelege corect ceea ce spune creația, dar vor avea și o cunoaștere și o iubire mai profunde pentru Cel Unic pe care îl vizează toate aceste științe.
[1] At-Tabarani, Al-Mu’jamu’l-Awsat, 6/250; Al-Bayhaqi, Shuabu’l-Iman, 1/136; Abu’sh-Shayh, Al-Azama, 1/220
[2] Nursi, The Letters, pp. 239–240
[3] Pentru Ayatu’l Kubra (the Supreme Sign/Semnul Suprem), a se vedea „The Seventh Ray” în The Rays, Bediüzzaman Said Nursi, New Jersey: Tughra Books, 2010.
[4] Nursi, The Letters, p. 456
[5] Nursi, The Words, p. 388
