Căci nu ne-a fost lăsat nimic, afară de decât înțelegerea Coranului cu care musulmanul este binecuvântat.[1]
Sayyidina ‘Ali al-Murtada
Lăudat fie Allah, Domnul lumilor, iar pacea și binecuvântările fie asupra Profetului, căruia i-a fost revelat Coranul, și asupra Familiei și Companionilor săi iubiți. Integrarea cunoștințelor teoretice și a gândirii în acțiuni este o practică foarte rară și, într-adevăr, potrivit multora, este chiar imposibilă. Fără îndoială, această observație este adevărată într-o anumită măsură, dar există întotdeauna și excepții, precum lucrările lui Fethullah Gülen. Cercetător renumit și om al acțiunii și al ideilor, Gülen completează cu această nouă lucrare colecția sa actuală de peste cincizeci de cărți.
Reflectări asupra Coranului constituie un studiu și un comentariu asupra unor versete alese din Coran. Lucrarea aduce în atenție subtilitățile și detaliile revelate din aceste versete, explicându-le în ordinea în care apar în Sfântul Coran. Din primele rânduri se poate observa că autorul cunoaște foarte bine cărțile clasice de comentarii asupra Coranului și că și-a construit lucrarea de față pe baza acestor cărți. Un alt aspect care poate fi remarcat imediat este faptul că autorul aduce în fața cititorilor noi perspective, idei și splendori, fără a depăși limitele științei exegezei coranice. Într-adevăr, autorul lasă să se înțeleagă acest lucru în titlul original al cărții Kur’ān’dan İdrake Yansıyanlar (literalmente „Reflectările asupra Coranului în viziunea [autorului]”), prezentat aici ca Reflectări asupra Coranului: Comentarii asupra unor versete alese.
Pe măsură ce specializarea în anumite domenii crește în această eră modernă, experții simt nevoia de a transmite rezultatele acestor studii unui public mai larg și se străduiesc să facă acest lucru. Metoda, cunoscută în Occident sub numele de „vulgarizare”, reprezintă încercarea de a comunica rezultatele studiilor de specialitate unui public larg fără a le diminua calitatea și a devenit o caracteristică definitorie a epocii noastre moderne. În special, cererea de a transmite rezultatele din domeniile științei și cercetării care privesc în mod direct masele mari, cum ar fi religia, continuă să fie în creștere. Dacă un cercetător ar scrie un studiu și un comentariu asupra Coranului în stilul exegezei clasice similar cu cel al lui az-Zamakhshārı̄ (d. 1144), ar-Rāzı̄ (d. 1210), al-Baydawı̄ (d. 1286), an-Nasafı̄ (d. 1310) sau Abū’s-Su’ūd Efendi (d. 1574) astăzi, el ar fi conștient de lipsa potențialilor cititori. Prin urmare, cercetătorii și autorii tind să folosească metode care se adresează publicului existent, cum ar fi utilizarea unui număr minim de termeni tehnici.
Metoda menționată este clar prezentă în această carte. Aici, autorul se adresează unui public general care nu este familiarizat cu vocabularul și limbajul specializat al domeniului, permițând mesajului său să ajungă la un public larg și divers. Cu toate acestea, folosirea unor termeni tehnici în tratarea anumitor subiecte a fost inevitabilă.
Cititorii care de obicei întâmpină dificultăți în înțelegerea acestor termeni tehnici nu numai că vor beneficia de metoda sa și vor avea prilejul de a-și îmbunătăți și mai mult cunoștințele, dar vor deveni, de asemenea, conștienți de relația intrinsecă dintre aceste versete și alte versete în contextul întregului Coran. De exemplu, cititorii vor afla că termenul „hudan” („călăuzirea desăvârșită”) folosit atât în versetul 2, cât și în versetul 5 din capitolul al-Baqara este un răspuns la rugăciunea de cerere către Dumnezeu în încercarea fierbinte de a obține călăuzirea credinței, care se regăsește în versetul „Pe drumul drept Tu fii-ne Călăuzitor” din capitolul precedent al-Fatiha (1:6). De asemenea, ei vor afla răspunsul la această întrebare provocatoare: „Deși Qur’ān a fost trimis întregii omeniri, de ce acest verset afirmă că este «o călăuză desăvârșită pentru credincioșii evlavioși, devotați lui Dumnezeu»?” Într-adevăr, credincioșii evlavioși nu au nicio urmă de îndoială cu privire la credință și sunt, de asemenea, pregătiți să îndeplinească poruncile Religiei și dornici să accepte adevărul. În plus, întrucât sunt lipsiți de prejudecăți, recolta roadelor unei astfel de credințe le este garantată numai lor.[2]
Ca urmare a faptului că au beneficiat din plin de această călăuzire, poate părea că Sfântul Coran a fost trimis în mod special credincioșilor. În acest moment, găsesc oportun să relatăm excelenta analiză a autorului cu privire la comparația dintre mentalitatea generală a ipocriților și starea de spirit a necredincioșilor care îmbrățișează islamul odată ce simt lumina credinței:
Starea lor este ca pilda aceluia care a aprins un foc și când a luminat ceea ce se afla împrejurul lui, le-a luat Allah lumina lor și i-a lăsat în întunecimi și nu mai zăresc nimic. (Al – Baqara 2: 17)
Acest verset ilustrează limpede lumea interioară a fățarnicilor, comparând-o cu starea celor care, în întunericul nopții, nu prețuiesc lumina. Fățarnicii din primii ani ai islamului au coexistat cu musulmanii; astfel, din când în când, puteau să întrezărească lumina credinței, cel puțin cu coada ochiului. Însă, disensiunile din inimile și mințile lor nu le-au îngăduit să se hrănească așa cum trebuie din această lumină.
Fățarnicii s-au uitat, dar nu au putut vedea făclia din mâna binecuvântatului Profet, pentru că fie privirea lor frivolă a zădărnicit și a întunecat lumina, fie deziluzia le-a întunecat firea naturală și aptitudinile. Din exterior părea că privesc, dar în fața luminii orbitoare a făcliei, în loc să își îndrepte întreaga atenție pentru a vedea, au diminuat, prin îndoială și neîncredere, dinamismul care se pusese în mișcare în sufletul lor, făcându-l complet ineficient. Mai mult, departe de a se folosi de lumină pentru a înainta pe cale, au conceput planuri cu privire la modul în care ar putea aprinde un foc din ea; cuvântul „aprinde” din verset pare să se refere la ambele interpretări.
Necredincioșii, pe de altă parte, nu erau familiarizați cu credința și lumina ei revelatoare. Nu experimentaseră niciodată atmosfera ei feerică și binecuvântată. Acesta este motivul pentru care, odată ce necredincioșii au simțit lumina credinței, nu au abandonat-o niciodată și s-au străduit să ducă o viață de devoțiune sinceră. Acest lucru se datorează faptului că există o diferență clară între necredință și credință. Pentru necredincioși, era ca și cum s-ar fi trezit la o nouă viață și ar fi lăsat în urmă o viață complet diferită și puteau manifesta respect fașă de Islam, cu întreg farmecul lui. Chiar și comparația dintre musulmanii care se nasc și trăiesc pe pământ musulman și cei care îmbrățișează Islamul mai târziu în viață scoate la iveală aceeași realitate.
Pe lângă faptul că atrage atenția asupra unor detalii în ceea ce privește științele elocvenței (Balāgha) și gramaticii (Nahw), autorul ne îndreaptă atenția spre a înțelege sensurile vizate de versetele coranice. Aplecându-se asupra semnificațiilor reale, el ne propune observații și comentarii prețioase. Următoarea explicație a numelui divin „Badī’u’s-samāwāti wa’l-ard” (Făcătorul desăvârșit al cerurilor și al pământului) este un exemplu demn de menționat:
Verbul Ba-Da-‘A în arabă înseamnă a crea ceva complet nou, fără a imita nimic din ceea ce exista înainte. Cerurile și pământul sunt unice și de neegalat în ceea ce privește profunzimea și frumusețea lor. Cu alte cuvinte, ele sunt minuni ale creației, înainte de care nu a existat niciun alt model. În plus față de originalitatea creației lor, nimic, niciun univers nu este mai frumos decât cerurile și pământul. Prin urmare, cu miliardele de lumini călăuzitoare , cerurile și pământul arată spre Făcătorul desăvârșit.
Într-adevăr, cerurile și pământul, frumusețea lor fascinantă, tot ceea ce ascund și misterele din spatele lor au fost create prin porunca „Fii!” a Creatorului cel Atotputernic. Mai mult, ele au fost create în chip desăvârșit, fără niciun cusur. Creaturile nu sunt nici parte a Creatorului și nici întrupări ale lui Dumnezeu. Relația dintre lucrurile și/sau ființele existente și Făcătorul desăvârșit este doar relația dintre Creator și cel creat. Ele nu sunt nici născute din El și nici emanații ale Lui. În mod cert, lucrurile și ființele iau naștere în timp și spațiu și apoi pleacă pentru a face loc altora. Într-adevăr, totul se naște și moare, vine și pleacă, și doar „Făcătorul desăvârșit al cerurilor și al pământului” rămâne neschimbat.
Astfel, așa cum Făcătorul desăvârșit Își manifestă existența dăruind existență sau viață fiecărui nou-venit, tot astfel El Își manifestă eternitatea sau veșnicia prin faptul că își face făpturile să existe una după alta într-o desfășurare succesivă desăvârșită.
Pentru a beneficia de Coran în cel mai bun mod posibil, un musulman trebuie să reflecteze serios asupra modului în care ar trebui să fie citit. Deși cei care reflectă în mod corespunzător asupra acestui aspect constituie o minoritate, cei care pun efectiv în aplicare metoda puternic recomandată de a citi Coranul pentru a înțelege profunzimile semnificațiilor și a beneficia de pe urma lor sunt și mai puțini. Subiectul este discutat pe larg atât în Ihyā ‘Ulūmu’d-Dīn (Renașterea științelor religioase) a lui Imām al-Ghazālı̄, cât și în Mektubat (Scrisori) a lui Bediüzzaman Said Nursi. Evident, distinsul erudit și autor al acestei cărți, Fethullah Gülen, a simțit de asemenea nevoia să sublinieze acest aspect atunci când a spus:
Rugăciunea Profetului Noe pentru poporul său încăpățânat, necredincios și tiranic: „Doamne, nu lăsa pe pământ nici un sălășluitor într-o casă, dinte necredincioși” (Nuh 71: 26), poate părea la prima vedere contrară spuselor celor care trăiesc pentru alții și au milă chiar și de dușmanii lor. De fapt, nu este așa. Conform principiului „formularea concluziei pe baza a ceea ce s-a întâmplat”, Profetul Noe, care și-a cunoscut foarte bine comunitatea în timpul lungilor ani în care a slujit ca Profet, s-a rugat astfel după ce a cunoscut voința sau judecata divină cu privire la poporul său. Atunci când ținem seama de modul și de practicile Profeților, vom ajunge la această concluzie clară.
În plus, există persoane care susțin că povestirile din Coran au caracter simbolic și sunt redate doar pentru a transmite învățăminte. Acest lucru este absolut greșit, căci ele sunt evenimente istorice care au avut loc așa cum relatează Coranul.
Prin relatarea acestor evenimente, Dumnezeu ne arată câteva adevăruri sau legi universale care vor continua să fie adevărate până la sfârșitul veacurilor. Cu alte cuvinte, aceste întâmplări au început odată cu Adam și vor continua să se desfășoare până când nu va mai rămâne nicio ființă umană pe pământ. De fapt, dacă analizăm conținutul lor, ne dăm seama că Coranul nu face referire la niciun moment sau loc concret. Cu siguranță este o caracteristică a Cărții Universale. În plus, pentru a avea de câștigat îndeajuns de pe urma Coranului, nu ar trebui să omitem niciodată acest aspect important. Ar trebui să studiem versetele în care sunt narate astfel de evenimente în raport cu lecțiile pe care acestea vor să ni le transmită. Un alt lucru important este că, indiferent dacă un verset a fost revelat cu privire la o anumită ocazie sau un anumit eveniment sau un anumit grup de oameni, cum ar fi evreii sau creștinii sau necredincioșii sau ipocriții, toți cei care citesc Coranul ar trebui să plece de la premisa că Coranul i se adresează direct. În plus, cititorii Coranului ar trebui să încerce să găsească o corelație între timpul, locul, condițiile și personajele menționate în versete și propriul timp și spațiu și respectiv circumstanțele de viață. Coranul nu este o carte care se adresează doar unui moment și unui loc specific și unor condiții specifice; mai degrabă, se adresează tuturor indiferent de timp, loc și condiții. Prin urmare, cititorul ar trebui să se gândească: „Cu excepția faptului că eu nu sunt profet, Coranul mi se adresează direct”, iar dacă cineva privește Coranul și îl citește din această perspectivă, va vedea că i se adresează DIRECT. Cum poate Dumnezeu și adevărul despre El să se rezume la un anumit timp și loc? Prin urmare, fiind izvorât din Atributul Cuvântului Dumnezeului Cel Veșnic, Coranul se adresează tuturor indiferent de timp și spațiu; totodată, se adresează Trimisului lui Dumnezeu și Companionilor săi. În ciuda acestei realități fundamentale, dacă privim narațiunile din Coran ca fiind povești despre popoarele de odinioară, atunci nu vom putea beneficia prea mult de ele.
Un cititor atent va recunoaște fără îndoială că acest scurt pasaj încorporează științele elocvenței, evaluări ale circumstanțelor în care au fost revelate versetele specifice, reflectarea temeinică asupra versetelor, lecții pentru noi și o înțelegere a scopului și semnificației din spatele istoriilor Profeților și a națiunilor de altădată din Coran și natura călăuzitoare atotcuprinzătoare a Coranului – cu alte cuvinte, caracteristica sa de a călăuzi într-o manieră desăvârșită toate generațiile până în Ziua Judecății. La fel cum un expert în domeniu va aprecia că toate informațiile din această carte sunt mai mult decât satisfăcătoare, un cititor obișnuit va descoperi cu siguranță că multe aspecte ale cărții sunt foarte valoroase.
În această lucrare, autorul aduce adesea referințe directe sau face aluzii la colecția Risale-i Nur (Epistolele Luminii), un important comentariu modern asupra Coranului al eminentului cărturar și exeget musulman Bediüzzaman Said Nursi.[3] (Vezi paginile 12, 33, 44, 54, 64, 70-71, 78, 98-99, 112, 158, 170, 185, 189, 204, 240-241, 268.) În plus față de trimiterile sale frecvente la acest comentariu modern, precum și la exegezele și comentariile clasice, autorul prezintă o perspectivă în plus asupra subiectelor, așa cum vedem în pasajul detaliat alocat explicării termenului, „mawāqi’i’n-nujūm” (locurile stelelor), din capitolul al-Waqi’a (56:75). Aici, el explică excelent diferite implicații din punct de vedere al expozeului și comentariului coranic. Pentru Gülen, „locurile stelelor” se referă la Profetul Mahomed, steaua omenirii, și la ceilalți Profeți, pacea fie asupra lor; locurile stelelor în spațiu; inima demnă de încredere a Arhanghelului Gabriel, căreia i-au fost încredințate toate versetele Coranului; versetele (sau stelele) Revelației Divine, fiecare având propriul loc în Coran, precum și perfecțiunea fiecărui verset care urmează; și inimile curate ale credincioșilor ca lăcaș al versetelor din Coran . Toate aceste aspecte pe care autorul le explică în legătură cu „ locurile stelelor ” luminează la fel de frumos precum stelele. Pe măsură ce subiectul se deschide, el atinge de fapt un alt punct important:
Vai de oamenii a căror inimă a fost împietrită și acoperită cu rugină! Dumnezeu Cel Atotputernic, Care este Atotcunoscător, cunoaște această stare a omenirii și Își descoperă Mesajul printr-un legământ răsunător.
O ființă umană ar trebui să se teamă de acest lucru și să se înfioare atunci când citește versetele însoțite de această semnificație și mesaj. Domnul omenirii jură și vorbește categoric și răspicat pentru a trezi omul la adevărul Coranului și pentru a-l convinge că Coranul este Cartea sau Mesajul Său cel mai demn de cinste.
Autorul încheie acest lung pasaj, spunând: „Datorită tuturor acestor înțelesuri sau realități și a multor altora similare, Dumnezeu Cel Atotputernic jură pe „locurile stelelor”. Și El afirmă că acest jurământ este un jurământ foarte mare și important. Iară noi credem în tainele neștiute de noi, la fel cum credem în cele cunoscute, și rostim din toată inima declarația Divină: „Și acesta este un jurământ mare, dacă voiți să știți!”.”
În timp ce autorul interpretează aceste versete din Coran, avertizându-i pe credincioși împotriva necredincioșilor și a ipocriților necruțători, el îi invită, de asemenea, pe credincioși să fie atenți la amăgirea și capcanele care îi pândesc:
Ipocriții și necredincioșii care persistă în necredință și erezie și a căror necredință a fost înrădăcinată în caracterul lor nu sunt diferiți de Satana. Dacă cuvântul „Dumnezeu” le iese uneori din gură și dacă vorbesc despre religie și viața religioasă în mod pozitiv, acest lucru are ca scop amăgirea. Ei se comportă cu ranchiună și dușmănie față de credincioși și întotdeauna caută modalități de a-și hrăni furia și dușmănia. Atunci când nu reușesc să le facă rău credincioșilor, acționează în chip fățarnic, încercând să își ascundă ura și dușmănia în spatele zâmbetelor înșelătoare, al blândeții și al susținerii democrației. Dar ori de câte ori găsesc o ocazie, fiind capabili să facă orice pentru a le face rău credincioșilor, comit tot felul de ticăloșii în numele necredinței lor. Pentru ei, puterea este dreaptă, iar democrația este fie o fantezie, fie este acceptată atâta timp cât le servește interesele.
În timp ce a avea încredere în astfel de oameni reprezintă lipsă de respect față de încrederea în Dumnezeu, a te teme de ei reprezintă neîncredere în El. Fără a fi descurajați de necredincioșii satanici și de ipocriți, credincioșii ar trebui să fie întotdeauna deschiși și sinceri față de toată lumea și să acționeze cu dragoste și afecțiune, adăpostindu-se în Dumnezeu din calea acestor oameni și a relelor lor.
După analiza sa pe această temă, autorul încheie cu cuvintele:
Cum ipocriții sunt ei înșiși mincinoși, necinstiți și cu două fețe și sunt preocupați să-i amăgească pe alții, ei privesc cu suspiciune chiar și cel mai naiv comportament și consideră toate cuvintele, acțiunile și mișcările care provin din cele mai sincere, inocente și decente sentimente și gânduri ca fiind ostile față de ei. De vreme ce îi privesc pe ceilalți prin oglinda caracterului lor otrăvitor de scorpion, ei cred că și cei mai inofensivi oameni sunt mincinoși asemenea lor. Potrivit proverbului care spune: „Cel ce trădează se teme”, inimile ipocriților bat din cauza gândului trădării, în timp ce pulsul lor bate cuprins de teamă. Ei sunt cei mai periculoși dușmani ai credincioșilor.
Demascând trăsăturile lor lăuntrice și exterioare, Dumnezeu Cel Atotputernic îi avertizează pe credincioși să fie prudenți față de fățarnici, timp în care faptele și comportamentele lor rămân drepte, oneste și corecte.
Comentariul versetului următor, care îi vizează pe cei care renunță la islam, demonstrează excelentele abilități analitice ale lui Gülen. O persoană care citește rapid versetul poate crede că l-a înțeles foarte bine. Cu toate acestea, după ce citește analiza autorului, publicul va recunoaște cu siguranță că, de fapt, a descoperit foarte multe detalii cu privire la sensul și înțelepciunea versetului.
„Cum să-i călăuzească Allah pe aceia care au refuzat credința, după ce au crezut și după ce au mărturisit că Trimisul este adevărat și după ce le-au venit semnele limpezi? Allah nu-i călăuzește pe oamenii nelegiuiți!” (‘Al ‘Imran 3: 86)
Cei care susțin răul, necinstea și necredința și îi sprijină pe cei care fac răul și pe necredincioși, chiar dacă au fost martorii binelui și ai adevărului în toată splendoarea lor și ai răului și ai minciunii în toată urâțenia lor, sunt oameni aroganți, inumani, care trăiesc în rătăcire. Ei sunt cei nefericiți care și-au pervertit natura sau caracterul și și-au diminuat atât de mult capacitatea de a asculta învățătura corectă încât, în conformitate cu Practica Divină sau cu modul de a Se purta cu creația Sa, Dumnezeu nu îi mai îndrumă pe calea cea dreaptă. Întrucât acești oameni au părăsit forța sacră a islamului și s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de el, vor avea întotdeauna tendința să se îndepărteze de islam, acuzând și denigrând constant centrul pe care l-au părăsit și, prin urmare, își natura lor va fi nespus de întunecată. Astfel, îi vor expune pe credincioși într-o manieră negativă ca și cum i-ar cunoaște îndeaproape, vor ridica moralul necredincioșilor și îi vor face fericiți în timp ce pe credincioși îi sufocă cu tristețe și confuzie.
În plus, din moment ce au părăsit islamul, a cărui lumina luminează precum un soare spre deosebire de alte religii a căror lumină se aseamănă cu o candelă, acești oameni răuvoitori vor fi mereu în continuă căutare. Însă, incapabili să găsească ceea ce caută, viața lor se va sfârși în încercarea de a găsi ceva imposibil de găsit. În acest proces, ei dau un exemplu negativ mulțimilor naive și dezorientate.
Uneori, autorul prezintă explicații privind adevăratul obiectiv al unor subiecte care pot fi înțelese greșit. De exemplu, comunicarea mesajului de credință și de călăuzire este esențială. Cu toate acestea, există persoane care interpretează versetul: Deci îndeamnă, (pe robii lui Allah) întrucât îndemnarea este spre folos. (Al-‘A’la 87:9) astfel: „Le-am explicat de multe ori, dar ei nu au înțeles. La urma urmei, erau incapabili să înțeleagă. Așadar, sfaturile și avertismentele mele nu sunt de niciun folos. Stipulația beneficiului este o clauză condițională a acestui verset și nu mai este nimic de făcut.” În comentariul următor referitor la versetul menționat mai sus, autorul explică scopul real al versetului și, de asemenea, explică faptul că perseverența în îndeplinirea îndatoririlor și în transmiterea mesajului credinței este un lucru esențial:
De vreme ce maestrul nostru, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, era pe deplin responsabil să reamintească, să instruiască și să îndemne, propoziția „întrucât îndemnarea este spre folos” are menirea de a sublinia responsabilitatea mai degrabă decât de a o restrânge. Un mesaj elocvent și puternic, Coranul, care a fost revelat întru călăuzirea și beneficiul oamenilor, are cu siguranță potențialul și capacitatea de a oferi beneficii. Dacă unii nu beneficiază de el, în timp ce mulți alții au de câștigat de pe urma lui și sunt călăuziți, aceasta este strict problema lor. Prin urmare, ar trebui să înțelegem versetul în discuție ca: „Deci îndeamnă, întrucât este cu siguranță de folos”.
În final, aș dori să remarc comentariul autorului asupra următorului verset din Coran, care stabilește atât cadrul, cât și perspectiva privind modul musulman de viață, muncă, activitate și odihnă:
Iar atunci când vei termina, trudește. (Aș-Șarh 94:7)
Acest verset le prezintă musulmanilor o importantă filosofie de viață. Într-adevăr, credinciosul trebuie să fie mereu activ; atât munca, cât și odihna lui trebuie să fie o formă de activitate. Cu alte cuvinte, credincioșii ar trebui să își organizeze orele de lucru astfel încât să nu existe perioade de pauză în viața lor. De fapt, odihna este o condiție esențială a calității umane, însă acest tip de odihnă ar trebui să fie o odihnă activă. De exemplu, atunci când oamenii ale căror minți sunt ocupate cu cititul și scrisul obosesc, ei se pot odihni întinzându-se și dormind, dar se pot odihni și dacă își schimbă ocupația sau activitatea pe care o fac. Pot citi Coranul, pot face Rugăciunea, pot face exerciții fizice sau se pot angaja într-o conversație cordială. După un timp, se pot întoarce la activitatea lor normală. În concluzie, credincioșii trebuie să fie mereu activi și să rămână activi prin alternarea activităților. Adică, ei se odihnesc lucrând și lucrează odihnindu-se.
Dacă luăm în considerare slujirea credinței și a Coranului, se poate spune că ne bucurăm de darurile și binecuvântările pe care Dumnezeu le oferă fără să ceară nimic în schimb. Dumnezeu, Cel Atotputernic ne-a creat oameni și ne-a binecuvântat cu Islamul și cu slujirea credinței și a Coranului. Acest lucru se manifestă în viața multora dintre noi. De exemplu, mulți oameni bogați care caută buna plăcere a lui Dumnezeu și doresc să își slujească atât societatea, cât și omenirea în general, închiriază case care găzduiesc mulți studenți săraci și talentați. Nu se mulțumesc cu atât, ci construiesc cămine pentru primirea unui număr mai mare de studenți și deschid școli private pentru educarea lor în condiții mai bune și mai avantajoase. În fața cererilor sincere ale unor „inimi” care doresc să slujească omenirea în domenii mult mai extinse, Dumnezeu le-a dat ocazia să deschidă școli sau alte instituții de învățământ în întreaga lume. Ei gustă plăcerea de a servi idealuri nobile în cele mai înalte grade. (…)În esență, credincioșii nu au alte alternative decât să acționeze într-o astfel de manieră. În primul rând, binecuvântările pe care Dumnezeu le acordă credincioșilor sunt foarte mari. Faptul că ne-a creat ca ființe umane este o binecuvântare; sănătatea este o altă binecuvântare. Credința și înțelegerea acestora în lumina credinței ca fiind daruri din partea lui Dumnezeu este un alt dar generos. A mânca și a bea și a anticipa binecuvântările veșnice sunt alte binecuvântări mărețe. De fapt, totul este o binecuvântare pentru noi; suntem înconjurați de binecuvântări. Cu toate acestea, din păcate, nu le putem aprecia valoarea din cauză că suntem mult prea obișnuiți cu ele și, astfel, nu reușim să mulțumim cum se cuvine pentru ele. În timp ce oameni din alte țări suferă de sărăcie, alții mor sau rămân văduvi, orfani sau fără copii în războaie nemiloase și se află în întunericul necredinței sau în ghearele unor regimuri tiranice, este o mare binecuvântare faptul că noi urmăm calea dreaptă, avem posibilitatea de a ne îndeplini datoria de a ne închina și nu suferim la fel de mult cum au suferit mulți înaintea noastră din cauza credinței lor. Prin urmare, ar trebui să fim mereu activi, să trecem de la o activitate la alta, (…) și să trăim fără să creăm niciun timp mort în viața noastră.
După cum se poate observa din aceste citate, cartea conține îndrumări care vor umple viața credincioșilor cu energie. Într-adevăr, unul dintre elementele importante în exegeza Coranului este conceptul care poate fi denumit „exegeză dinamică”. Cercetători și exegeți islamici precum Sayyid Qutb (1906-1966) și Mawdūdı̄ (1903-1979) au considerat „exegeza dinamică” drept condiție indispensabilă comentariilor lor, întrucât Coranul nu este nicidecum o carte de analiză a religiei, izolată de viața și activitățile cotidiene. Dimpotrivă, este o chemare care necesită punerea în aplicare și practicarea în viața de zi cu zi – o chemare divină care s-a pogorât treptat și în etape, ca răspuns la anumite întrebări sau probleme care trebuiau rezolvate sau în contextul anumitor ocazii și circumstanțe care au condus la revelarea unor versete.
În încheierea analizei mele preliminare a acestei cărți valoroase, trebuie să afirm că, deși autorul a încercat să scrie cartea într-o manieră simplă, care să poată fi înțeleasă de un public larg și, de asemenea, a evitat să folosească termeni tehnici în știința exegezei coranice, este posibil ca pentru anumiți cititori, capitole ale cărții să fie greu de înțeles. În astfel de situații, recitirea capitolului respectiv, dar cu mai multă atenție a doua oară, poate fi în beneficiul cititorului. Ca alternativă, cititorii pot încerca să își îmbunătățească nivelul de cunoștințe întrebând pe cineva familiarizat cu subiectul sau consultând pur și simplu un dicționar. Dacă tot nu au succes, asemenea unei persoane care intră într-o livadă și după ce mănâncă pe săturate din diferitele fructe, poate lăsa restul în seama experților care sunt bine ancorați în cunoaștere, spunând: „ Nu este nevoie să mănânci toate fructele, cei care pot ajunge la fructele rămase se vor bucura de restul”. Indiferent de nivelul de cunoaștere pe care îl avem, ar trebui să ne amintim mereu că: „Și peste oricine are știință, este cineva mai știutor” (Yusuf 12:76). Iar Dumnezeu știe cel mai bine!
Apreciatul eruditul și autorul nu are nicio pretenție cu privire la amploarea cărții: „Ar fi nevoie de multe volume groase pentru a explica Coranul, folosindu-mă de exemple. Ceea ce am încercat să prezentăm în această carte relativ subțire, de un volum, sunt doar câteva sufluri în printre superficialitatea discursurilor improvizate pe care le-am ținut în diferite momente și ocazii și după cum s-a ivit ocazia. Mai mult, oare dacă aceste sufluri aparțin cuiva care face ca până și cele mai strălucitoare adevăruri să pălească în fața trăirilor și gândurilor sale?” Deși nu am dreptul să comentez cu privire la modestia autorului, nu pot să îi accept cuvintele și aș dori să profit de această ocazie pentru a-l felicita pe autorul acestei cărți pentru succesul remarcabil, fiindcă înțelegerea Coranului , care, așa cum este descrisă în cuvintele menționate mai sus ale lui Sayyidinā ‘Alı̄ al-Murtadā, este dreptul și datoria fiecărui musulman. Îl rog pe Dumnezeu, Cel a Cărui bunăvoință este din belșug, să îi dăruiască sănătate și succes în slujirea Islamului, a cunoașterii și a științelor islamice, iar această carte să fie un prilej de răsplătire pentru autor și de folos pentru toate audiențele.
Prof. Dr. Suat YILDIRIM
[1] Când ‘Ali, Dumnezeu să fie mulțumit de el, a fost întrebat: „A lăsat oare Trimisul lui Dumnezeu ceva familiei sale ( Ahl al-Bayt)?”, el a răspuns: „Pe Cel Care desface boabele și semințele și le face să rodească și Care a creat omenirea și toate creaturile vii desăvârșit, jur că Mesagerul lui Dumnezeu nu ne-a lăsat nimic în afară de înțelegerea Coranului, cu care este binecuvântat musulmanul, și ceea ce se află în aceste pagini (indicând doar câteva hadisuri scrise acolo).” as-Suyūtı̄, al-Itqān fī ‘Ulūm al- Qur’ān (The Perfect Guide to the Sciences of the Qur’ān), 2/179, Cairo, 1368 .
[2] Vezi paginile 3-4.
[3] Bediüzzaman Said Nursi (1877-1960) a prezentat adevărurile islamului minților și inimilor moderne indiferent de nivelul de înțelegere în lucrarea sa magistrală, Risale-i Nur. Deși Nursi a fost în mod clar un exeget desăvârșit, colecția sa Risale-i Nur nu este o lucrare de exegeză în sensul tehnic al cuvântului. Deși colecția Risale-i Nur este, în principiu, un comentariu asupra Coranului, nu este o expunere secvențială, verset cu verset, a Coranului, ci un corp mare de comentarii coranice care se concentrează în principal pe versetele de care oamenii din epoca noastră modernă au cea mai mare nevoie. Cu alte cuvinte, studiază versetele despre cele șase principii ale credinței islamice, cum ar fi credința în existența și Unicitatea lui Dumnezeu, Învierea și Ziua Judecății, Profetul, Scripturile divine, incluzând în primul rând Coranul, tărâmurile invizibile ale existenței, Destinul divin și liberul arbitru al omului, închinarea, dreptatea în viața omului, precum și locul și datoria omenirii în întreaga creație. Depășind 5.000 de pagini, Risale-i Nur este o colecție cu patru volume principale: Sözler (Cuvintele- The Words), Mektubat (Scrisorile- The Letters), Lem’alar (Strălucirile- The Gleams), și Șualar (Razele- The Rays). Toate aceste volume, precum și Al-Mathnawi al-Nuri, Muhakemat (Rațiunile- The Reasonings) și Asay-ı Musa (Toiagul lui Moise- The Staff of Moses) sunt, de asemenea, traduse în limba engleză și publicate de The Light Publishing în New Jersey. Traducerile colecției Risale-i Nur a lui Nursi sunt, de asemenea, disponibile în diferite limbi din întreaga lume. (Tr.)
