Armonia dintre lucruri și evenimente este impusă de natură, în timp ce ordinea dintre oameni este rezultatul voinței și se bazează în mare măsură pe respectul și teama de măreție. Ordinea este sinonimă cu pacea, încrederea, armonia socială și promisiunea unui viitor. Într-un mediu haotic, nu poate exista pace și armonie, așa cum, într-o atmosferă anarhică, nu se poate vorbi despre viitor și eficiență.
Deși la prima vedere ordinea pare a fi un rezultat al voinței și rațiunii pure, rațiunea care nu se supune sufletului și voința care nu poate elimina înclinațiile negative și amplifica tendințele bune au fost mai aproape de anarhie decât de ordine.
Lumea a fost mereu caracterizată de ordine de la începutul timpului. De la mișcarea armonioasă a particulelor la chipurile splendide ale florilor, de la echilibrul și armonia dintre ființele vii și neînsuflețite la stelele care strălucesc pe cer ca niște poeme și simțăminte, totul este impregnat de ordine. Oriunde și în orice aspect al existenței putem observa o ordine fascinantă.
Da, dacă conștiința ar contempla pentru un moment „cartea” existenței, ar putea observa pretutindeni armonie, o frumusețe amețitoare și o bogăție de semnificații. O inimă ușor sensibilă poate percepe, în fiecare culoare, formă, sunet și mișcare, o poezie a infinitului, un susur continuu. Iar cei care merg mai departe pot, cine știe, să observe lucruri uimitoare în undele fizicii, chimiei, biologiei și astrofizicii. Da, de la murmurele solemne ale mărilor la fiorii aduși de pădurile adânci, de la măreția colinelor la vârfurile munților, de la vuietul neîncetat al apelor la profunzimile cerului ce evocă infinitul, toate exprimă „ordine” și „armonie”, proclamând înțelesurile profunde ale existenței.
Deși totul în natură strălucește de ordine, de unde provine haosul pe pământ? Haosul și lipsa de etică au fost introduse pe pământ odată cu omenirea; cu omul care nu și-a predat mintea lui Dumnezeu, care nu și-a controlat voința împotriva relelor și nu și-a amplificat sentimentele bune. Da, omul este o ființă deschisă la nenumărate pasiuni și unică prin vidurile sale imense. În golurile sale de ambiție, ură, furie, violență, dorință, se manifestă tendințe distructive, sentimente anarhice și vârtejuri de haos.
Pentru ca el să se ridice de la o umanitate potențială la una adevărată, educația sa trebuie să fie în mod necesar inspirată de un orizont divin. Cultura noastră trebuie să se hrănească din valorile proprii ale spiritualității noastre pentru a nu genera reacții negative în conștiința colectivă și în istorie. De asemenea, acest contract social trebuie realizat în funcție de condițiile epocii și în cadrul celor mai avansate concepții despre drepturi și libertăți, astfel încât diferitele părți ale societății să nu-și piardă puterea și valoarea.
Prin „contract” nu înțelegem doar un document semnat reciproc, ci un angajament al conștiințelor trezite la valorile umane, respectul pentru conceptele de drept și libertate și iubirea pentru adevăr. Limitele și cadrul acestui contract sunt determinate de structura interioară a individului, de profunzimea sa spirituală și de modul în care credințele sale devin parte integrantă din natura sa. În această privință, contractul conștiinței fiecăruia este proporțional cu nivelul său de umanitate. O societate formată din indivizi care au depășit dimensiunea materială prin viața inimii și a sufletului este o societate exemplară de ordine. O astfel de ordine în lumea umanității, fiind o extensie a armoniei universale, este una durabilă și promite un viitor luminos.
În lumea noastră, statul este ca un căpitan care se află la timona unei structuri ce exprimă virtuțile morale și etice. Datoria unui astfel de căpitan este de a folosi în cel mai bun mod elementele de care dispune, de a asigura armonia dintre acestea și ordinea cosmică și de a-i conduce spre obiectivul lor fără a se confrunta cu obstacole. Dintr-o societate lipsită de virtute și etică nu poate rezulta o comunitate sănătoasă și un stat perfect, iar așteptările de la un haos generalizat sunt doar iluzii. Autoritatea și statul pot exista doar atunci când scopul suprem al unei idei sublime devine obiectivul întregii societăți și când totul este planificat și organizat în jurul acestui ideal.
Da, fiecare individ și fiecare unitate vitală trebuie pregătită și planificată pentru a ridica națiunea la cele mai înalte culmi, astfel încât micile interese și ambițiile personale să nu perturbe armonia generală. La un moment dat, datorită dominării spiritului islamic, această viziune a fost foarte bine definită, iar societatea a fost organizată în așa fel încât drumul către culmi a devenit parte integrantă din viața sa.
Reevaluarea conceptului nostru de ordine, reînnoirea credinței noastre că armonia divină a existenței va fi transferată în lumea umană prin voințele noastre și alinierea echilibrului statelor la această orbită vor constitui cel mai mare dar al generațiilor de astăzi pentru viitor. Pentru o astfel de misiune importantă, va fi suficient să reevaluăm voințele noastre, să determinăm poziția noastră în fața lui Dumnezeu, să ne stabilim obiectivele naționale și să punem în mișcare dinamismul pe care îl deținem.
Yeni Umit, Ianuarie-Martie 1996, Vol. 4, Nr. 31
