Orice cauză nobilă și orice adevăr câștigă perenitate și identitate universală prin efortul hotărât și devotamentul apărătorilor lor. Când cei care îmbrățișează o cauză și un adevăr nu sunt îndeajuns de vigilenți, de devotați și de perseverenți, cauza și adevărul pe care le-au îmbrățișat se vor șterge până la urmă din memoria omenirii sub loviturile adversarilor lor.
Omul se schimbă și decade încet și pe tăcute. O clipă de neatenție și un singur pas făcut alături de drumul pe care merge caravana aduce uneori o prăbușire completă și o pierdere totală. Dar cei care au căzut se percep în continuare înscriși pe aceeași cale, în aceași stare, și nu-și dau seama că de fapt s-au prăbușit ca dintr-un vârf de minaret în străfundurile adânci ale unui hău.
Așa cum apa stătută capătă miros urât și intră în putrefacție prin pierderea fludității, sursa însăși a existenței sale, și oamenii leneși, care se lasă pradă confortului și comodității, intră în mod inevitabil într-o descompunere. Dragostea de confort este primul sunet de alarmă și primul semn al morții. Dar cei a căror simțire este amorțită nu aud și nu văd, neluând în seamă sfaturile prietenilor.
Comoditatea și dragostea de confort sunt principalele surse ale lipsurilor și umilințelor. Oamenii indolenți, care se lasă pradă confortului, se vor trezi într-o bună zi căzuți atât de jos încât vor depinde de alții până și în asigurarea necesităților de bază.
Când dorinței de a nu te depărta de cămin i se adaugă dragostea de confort ce provine din lene, „linia frontului” rămâne goală și oamenii devin lași. Iar când acest declin trece neobservat și nu se acționează în mod chibzuit și inteligent, se naște devierea, cu consecințele ei dezastruoase.
Oamenii care și-au pierdut hotărârea, voința și stăruința pot zădărnici curajul, devotamentul și puterea celor din jurul lor. O simplă ezitare sau încetineală din partea unui om nehotărât poate produce un șoc și o deznădejde la fel de mare precum moartea a o sută de persoane. Un dezastru de asemenea proporții le poate da dușmanilor națiunii noastre îndrăzneala de a lovi.
Unii oameni care părăsesc calea strădaniei și sunt chinuiți de sentimentul de vină, pe care orice trădător și fugar îl cunoaște prea bine, încearcă să se apere și își critică prietenii care rămân devotați cauzei. Unor astfel de oameni le este aproape cu neputință să se smulgă din rătăcirea lor și să se reîntoarcă pe calea dinainte. După căderea în nesocotință, Adam și-a recâștigat condiția inițială printr-un simplu act: mărturisirea greșelii. Satana însă, în ciuda gravității faptei, a încercat să-și apere greșeala și a căzut sub blestemul etern.
Copiii, familia și agonisirile lumești te bucură, dar totodată sunt și o povară. Cei care ies învingători din această încercare sunt oamenii hotărâți, oamenii binecuvântați și cu voință tare, care în fiecare dimineață și în fiecare seară își rostesc din nou, din străfundurile inimii, atașamentul pentru adevărul în slujba căruia s-au pus.
Cei care părăsesc „frontul” de dorul căminului, sau pentru a răspunde chemărilor trupului, adesea au parte de cu totul altceva. Pot ajunge să-și piardă căminele primitoare și copiii dragi. Cât adevăr în vorbele amare ale unei mame către fiul ei, un comandant fără curaj în luptă: „N-ai luptat ca un bărbat. Acum stai și plângi măcar ca o femeie!”
