Întrebare: S-a afirmat anterior că este absolut necesar să comparăm timpul nobilului Profet cu timpul nostru și să identificăm elementele care au legătură cu timpul nostru. În acest sens, ați putea analiza Tratatul de la Hudaybiya, din perspectiva mesajelor pe care le transmite pentru zilele noastre?
Răspuns: Musulmanii trebuie să consulte întotdeauna disciplina Siyar, biografiile nobilului Profet, întrucât consituie o resursă foarte importantă. Ne arată cum ar trebui să înțelegem Coranul și explică principiile stabilite în religie. Nobilul Mesager al lui Dumnezeu a arătat prin exemplu personal – prin viața, cuvintele, atitudinile, comportamentele și explicațiile sale binecuvântate – cum să duci o viață în conformitate cu revelația Divină. Companionii săi binecuvântați, fiecare dintre ei fiind un maestru al cuvântului, au interpretat corect aceste două surse sfinte, le-au transmis corect înțelesurile și au lăsat o cale de urmat pentru generațiile următoare. Cred că izbăvirea credincioșilor din zilele noastre depinde, de asemenea, de urmarea exemplului lor, așa cum a afirmat nobilul Profet: „Companionii mei sunt precum stelele; pe oricare dintre ei îl urmați, veți găsi călăuzirea corectă.”[1]
Marele interpret: Timpul
Deși evenimentele care au avut loc în timpul nobilului Profet au fost evenimente minore în sine, ele servesc drept reper pentru toate evenimentele la scară mai mare care vor avea loc până la sfârșitul lumii. Toate evenimentele din acea perioadă cuprind câteva sfaturi pentru rezolvarea situațiilor cu care ne vom confrunta în perioadele viitoare. Oamenii care se bazează pe aceste sfaturi pot găsi soluții pentru problemele zilelor lor, dacă iau în considerare contextul epocii lor și nivelul cultural al oamenilor. Acest lucru este valabil și pentru găsirea unor soluții alternative la problemele actuale ale lumii care se confruntă cu o globalizare rapidă. Pentru a rezolva aceste probleme în cel mai bun mod este nevoie să cunoaștem bine atât viața nobilului Profet, cât și să înțelegem și să analizăm bine epoca contemporană. Putem studia toate cărțile de Siyar și să le vorbim și altora despre ele. Poate că ați dobândit o înțelegere foarte bună a evenimentelor din acele timpuri, până într-acolo încât vă simțiți precum unul dintre personajele reale ale poveștilor și simțiți tristețe sau bucurie în funcție de narațiune. Cu toate acestea, dacă vă mulțumiți doar cu atât și nu reușiți să înțelegeți finalurile deschise ale acestora și să vă dați seama cum pot ele umple anumite lacune din timpul nostru, atunci nu câștigați decât o bună narațiune a evenimentelor istorice. În mod firesc, de-a lungul celor paisprezece secole de istorie islamică, se face adesea referire la anumite puncte privind filosofia Siyar, iar unele evenimente din timpul binecuvântatului Profet au fost interpretate în termeni de istorie socială. Este adevărat că există diferențe sociologice foarte mari între condițiile din vremea acelor exegeți și cele din prezent. Unele dintre ideile filosofice anterioare au fost date la o parte în timp, altele s-au învechit și în locul lor s-au dezvoltat noi moduri de gândire. Din acest motiv, chiar dacă putem beneficia de comentariile și perspectivele anterioare, este greu de crezut că acestea sunt suficiente pentru a aduce lumină asupra problemelor contemporane. Numai cei care reușesc să ia în calcul timpul, cel mai puternic interpret, pot veni cu o filosofie solidă a Siyar pentru epoca noastră; ei sunt cei care merită să fie numiți „copiii vremurilor lor” (ibnu’z-zaman). Atunci când Siyar este privit dintr-o astfel de perspectivă, se va vedea că este un izvor de înțelepciune curat și proaspăt. Cei care știu cum să o valorifice, vor avea foarte mult de câștigat. Când analizăm Tratatul de la Hudaybiya menționat în întrebare, observăm că acesta conține numeroase mesaje de înțelepciune valabile pentru vremurile noastre.
Soarele blândeții care a topit gheața urii
În al șaselea an al hegirei, nobilul Profet le-a promis Companionilor săi că vor face Umrah (pelerinaj mai mic) și a pornit spre Ka’ba pentru a-i învăța cum să îndeplinească Umrah în conformitate cu esența și spiritul islamului. Cu toate acestea, tribul Quraysh a urmărit cu îndârjire să îi împiedice. În apropiere de Mecca, Mesagerul lui Dumnezeu a trimis un om pentru a le transmite că ei doar doreau să facă Umrah. Cu toate acestea, câțăva dintre oamenii din Quraysh au încercat să îl ucidă pe mesager. După aceea, a fost trimis Uthman ibn Affan, dar l-au prins și l-au întemnițat.[2] După aceasta, Mesagerul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, i-a adunat pe musulmani pentru a depune un jurământ de credință.[3] Ca urmare a acestor evenimente, atmosfera era foarte tensionată. Companionii își țineau mâinile pe tecile săbiilor și erau pregătiți să reacționeze. Nobilul Profet a făgăduit că vor merge în pelerinaj și au parcurs cei 400 km în condițiile acelor vremuri, călare pe cămile și cai. Ajunseseră până aproape de Jeddah, dar politeiștii le-au blocat înaintarea. Dacă Profetul binecuvântat ar fi tratat acest lucru ca pe o chestiune de onoare și le-ar fi făcut semn să înainteze, Companionii nu s-ar fi temut de călăreții lui Khalid ibn al Walid sau de armata din Mecca formată din zece mii de soldați înarmați. Ei ar fi luptat și ar fi ajuns la Ka’ba. Cu toate acestea, o astfel de strategie nu ar fi fost de ajutor în ceea ce privește idealurile lor nobile. Înaintea lor erau atât de mulți oameni care, sperăm, cu timpul, au crezut într-un singur Dumnezeu. Trimisul lui Dumnezeu, care era mereu chibzuit, a evaluat cu perspicacitate eventualele consecințe și a semnat un tratat de pace în Hudaybiya cu politeiștii din Mecca. Întrucât primise jurământul de credință din partea Companionilor săi că vor lupta până la moarte dacă va fi necesar, el a întors această loialitate într-un tratat de pace.[4] Oamenii care au jurat credință într-o astfel de situație dificilă s- ar fi supus mult mai ușor ordinelor la întoarcerea în Medina fără a se confrunta. Întrucât această perspicacitate fără pereche și atitudinea sagace a nobilului Profet pot fi percepute drept o consecință a inspirației Divine, ele pot fi interpretate și ca un rezultat natural al caracterului său.
Articolele tratatului păreau dezavantajoase pentru musulmani.[5] În primul rând, 1500 de oameni[6] ale căror inimi ardeau de dorința de a vizita Ka’ba nu vor trece dincolo de Hudaybiya, ci se vor întoarce la Medina. În aparență, părea să fie o pierdere. Însă, acești oameni, care și-au găsit liniștea datorită Tratatului de la Hudaybiya, se vor răspândi în regiune printre diferite triburi și le vor descoperi versetele Coranului și frumusețile islamului. În același timp, atmosfera pașnică instaurată de tratat a început să preschimbe atitudinea rigidă a meccanilor într-una mai blândă. În decurs de un an sau doi, personalități foarte importante precum Khalid ibn al-Walid, Amr ibn al-As și Uthman ibn Talha[7] au simțit vidul de conținut al taberei pe care o susțineau, au devenit conștienți de dezvoltarea puterii în fața lor și au trecut la islam nu prin forță, ci prin alegere voluntară. Având în vedere că nu au fost constrânși să accepte islamul, inimile lor nu au fost zdrobite. Nu a fost vorba doar de acești trei oameni; au fost sute sau mii de convertiți în aceeași situație. Datorită caracterului blând al binecuvântatului Profet, taberele adverse și-au venit în fire, una câte una, în atmosfera pașnică generată de Tratatul de la Hudaybiya și au acceptat de bunăvoie islamul. Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, care a avut în vedere toate aceste întâmplări având o viziune de ansamblu, nu a prioritizat sosirea la Ka’ba sau chiar cucerirea Meccăi, ci a urmărit cucerirea inimilor. De aceea, el a preferat pacea, chiar dacă condițiile erau aparent dezavantajoase. Totodată, el nu a lăsat triburile vecine să spună „musulmanii au pătruns în sfânta Ka’ba prin vărsare de sânge”. Mecca a fost cucerită după puțin timp, fără vărsare de sânge sau încălcarea sanctuarului sfânt.[8] Doar un grup restrâns de oameni a reacționat în timpul intrării lor în Mecca, iar aceștia erau oameni care nu înțeleseseră esența problemei.[9] Totuși, a fost vorba de o situație minoră, care a constituit o excepție.
Porțile inimilor se deschid în atmosfera de pace
Acest eveniment, pe care îl relatăm în linii mari, are câteva repere care pot constitui o sursă de inspirație pentru cei din ziua de astăzi. În lumea contemporană, în care distanțele s-au diminuat datorită mijloacelor de transport și de comunicare, coexistă oameni cu credințe și culturi diferite. De exemplu, atunci când vizitezi o țară din Africa, observi că unii oameni păstrează religiile lor tribale, iar alții practică creștinismul. Unii dintre ei sunt chiar creștini mai devotați decât semenii lor din Occident. Pe de altă parte, unii dintre ei manifestă o atitudine negativă și părtinitoare față de islam. Dacă se dorește construirea unor relații bune cu ei, trebuie să analizăm cu atenție situația actuală și să acționăm cu înțelepciune, calculând bine fiecare detaliu. Nu se acceptă nicio jignire în această privință. Nu puteți construi niciodată relații bune cu o atitudine de dispreț total față de valorile lor. În schimb, putem construi o relație caldă prin dialog, toleranță, respectând opiniile fiecăruia, recunoscând că au fost onorați cu cel mai bun model al creației și recunoscând că fiecare dintre ei este o oglindă strălucitoare a Divinității, în ceea ce privește esența și potențialul lor. După ce am dobândit o înțelegere reală a tuturor acestor aspecte și am spus: „Sunt un copil al acestor vremuri și trăiesc într-o astfel de societate”, este important să stabilim un mod de acțiune. Cred că unul dintre cele mai mari neajunsuri ale noastre este dezvoltarea unui discurs universal care să îi includă pe toți. Așa cum există centre de dialog, mi-aș dori să existe centre de dezvoltare a discursului care să le permită oamenilor din zilele noastre să dobândească o manieră rafinată; mi-aș dori să se explice cum se poate „stabili un dialog cu oameni din medii culturale și credințe diferite fără a-i ofensa”. Musulmanii au la dispoziție două surse importante, Coranul și Sunna. Acestea pot oferi soluții pentru problemele oricărei epoci. Prezentarea frumuseții lor diferitelor societăți și copiilor din diferite culturi necesită cunoașterea aceleiași limbi. Apoi, este necesar să înțelegem sentimentele celorlalți și să le cunoaștem sensibilitatea cu privire la aspecte precum limba, cultura și altele asemenea. Încercarea de a exprima propriile adevăruri fără a lua în considerare aceste aspecte constituie o greșeală. Oamenii care sunt preocupați exclusiv de propria mașină nu pot fi șoferi buni. Trebuie să-i privești pe ceilalți care conduc pe același drum și să acționezi în consecință. A vorbi la întâmplare, cu răbufniri de emoție din când în când, poate fi extrem de ofensator dacă faci acest lucru fără să fii conștient.
Revenind la subiectul nostru principal, exemplul Hudaybiya ne oferă un exemplu în acest sens. Trebuie să căutăm căi de pace într-o lume mai mică, indiferent de credința altor oameni. Pentru aceasta, este posibil ca organizațiile societății civile să semneze tratate privind relațiile dintre societăți, cum ar fi un tratat al Africii, al Orientului Îndepărtat sau al Canadei etc. Împotriva posibilelor atacuri sau atitudini părtinitoare, trebuie să găsim o ocazie de a arăta că nu intenționăm să facem rău. În acest fel, ne putem exprima mai bine. În calitate de credincioși, nu intenționăm să facem rău nimănui. Dar trebuie să avem un teren prielnic pentru a ne prezenta adevăratul caracter și pentru a-i lăsa pe ceilalți să ne asculte. Trebuie să știți că ceilalți vor avea încredere în voi în măsura în care vă vor cunoaște pe voi, inima și lumea voastră interioară. Pe scurt, evoluția pozitivă în condițiile de astăzi poate avea loc doar într-o atmosferă de prietenie, alianță și sprijin. Dacă ne întâlnim cu oameni din culturi și credințe diferite, ne ținem de mână, mâncăm la aceeași masă și bem același ceai, atunci avem ocazia să ne cunoaștem mai bine unii pe alții. Doar astfel ne pot cunoaște ceilalți, cu propriile profunzimi și bogății culturale. Oamenii care trăiesc în diferite regiuni culturale ale timpului nostru pot scăpa de prejudecăți doar printr-o astfel de interacțiune și dialog.
[1] Aliyyulqari, Al-Asraru’l-Marfua, p.388
[2] Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 4/323–325
[3] Ibn Hisham, As-Siratu’n-Nabawiyya, 4/283
[4] Ibid.
[5] Sahih al-Bukhari, Shurut, 15; Sahih Muslim, Jihad, 90–92
[6] Sahih al-Bukhari, Maghazi, 35; Sahih Muslim, İmara, 67–72
[7] Ibn Sa’d, At-Tabakatu’l-Kubra, 4/252; 7/395; Al-Waqidi, Kitabu’l-Maghazi, 1/748
[8] Ibn Hisham, As-Siratu’n-Nabawiyya, 5/42–68
[9] Ibid., 5/66–67
