Viața este un lanț neîntrerupt de încercări de la un capăt la altul. Încercările încep pentru om încă din copilărie. Și continuă necontenit până în clipa în care sufletul se desparte de trup. Pentru cei care pot înțelege și simți, aceste mici încercări au legătură cu selecția sufletelor care vor ajunge în finală — cu identificarea lor în conștiința omului și în privirea celor spirituali.
Încercările sunt de tot felul și se desfășoară pe tot parcursul vieții, în forme și adâncimi variate: examenul de admitere la școală, promovarea clasei, absolvirea; încercarea de a fi o binecuvântare pentru părinți și invers, așteptările dintre copil și tată… și multe altele. Însă printre toate acestea, încercarea de a fi „scos din joc” din cauza gândirii proprii și a idealurilor înalte și de a fi lipsit de drepturile de cetățean este una dintre cele mai grele și mai umilitoare.
Mai există și încercările pricinuite de dușmani neînduplecați și lipsiți de milă, dar și cele pricinuite de prieteni lipsiți de loialitate – care, într-adevăr, sunt cele mai greu de suportat. Căci atitudinea inamică a unui dușman, deși nu poate fi explicată prin umanitate și noblețe, este totuși conformă logicii dușmăniei. Ba mai mult, pe măsură ce se adâncesc diferențele de concepție, de viziune asupra lumii și de valori, această dușmănie devine, în aceeași logică, firească. Dar invidia și rivalitatea celor care se luptă pe aceeași linie a destinului și împărtășesc aceleași sentimente și gânduri — până la a ajunge să se denunțe unii pe alții — nu pot fi în niciun fel explicate prin rațiune. Cu atât mai puțin prin omenie sau noblețe…
Da, a primi trădare și durere de la cineva de la care așteptai loialitate este deopotrivă dureros și tulburător. Dar ce putem face? Într-o lume în care înșelătoria este considerată istețime, fanatismul este văzut ca fidelitate, iar închistarea în idei drept conservatorism, asemenea nenorociri și încercări nu vor lipsi niciodată — așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să înțelegem și să îndurăm. Da, ca indivizi, ca familie, ca societate:
„Fie că vine suferință din mânia Ta,
fie că vine răsfăț din frumusețea Ta,
amândouă ne sunt bine-venite —
plăcut este și harul Tău, plăcută și mânia Ta.”
Trebuie să răbdăm și să stăruim.
Din trecut până azi, acest popor — când din partea dușmanilor, când din partea celor ce s-au deghizat în prieteni, dar au fost dușmani — a suferit în mod constant lovituri de trădare și a fost în permanență prigonit. De-a lungul istoriei, a cunoscut cele mai amare și mai grele încercări. Au fost vremuri când toată lumea și-a trimis armatele asupra sa și l-a înconjurat cu blocade. Ba chiar unii au fost convinși că acest popor va fi complet șters din istorie. Însă el a depășit și aceste încercări de viață și moarte și, o dată în plus, a dat peste cap planurile lumii întregi care îi era potrivnică. Poate că și de acum înainte va mai trece prin unele încercări, va fi zguduit din nou, va da peste munți de foc și oceane de sânge și durere; dar toate acestea vor contribui la reînnoirea și la încordarea sa metafizică. Căci prin ele va distinge între prieten și dușman, se va șlefui, va învăța căderea și ridicarea, își va învăța lecția despre regăsirea de sine…
Omul se purifică prin încercări și ajunge la esența sa. Viața, prin încercări, scapă de monotonia sa și capătă culoare. Sufletul, cu cât este mai încercat, cu atât se maturizează și devine capabil să înfrunte lucruri mărețe. În măsura în care încercările sunt grele, iar întrebările sunt transpirante, individul câștigă dreptul să avanseze în școala umanității și să se înalțe.
Acolo unde nu există încercări, nu se poate vorbi nici despre purificarea individului, nici despre încordarea și întărirea societății. Sufletele care se contractă sub greutatea încercării se încordează asemenea arcului și izbucnesc precum săgeata, atingând dintr-o răsuflare ținta. Da, grijile care îi înconjoară neîncetat, foamea și setea care le zguduie căminele, lipsurile, ba chiar pierderile de avere și de vieți, zdrobirea lor sub șenilele necruțătoare ale evenimentelor — toate acestea îi vor transforma în cele mai tari oțeluri și îi vor pregăti pentru viitor.
Sufletele moarte și necoapte, care nu au trecut prin încercări, nu vor putea urca spre umanitate nici măcar pentru propria lor ființă, cu atât mai puțin vor fi de vreun folos societății în care trăiesc.
Doar prin încercare pot fi diferențiate sufletele de diamant de cele cu fire de cărbune. Acolo unde nu există încercare, nu poți distinge aurul de pietriș sau diamantul de cărbune. Tot acolo, cele mai blestemate suflete stau laolaltă cu cele mai înalte. Prin încercare, sufletele pure ca îngerii se despart de cele malefice și ajung la culmile hărăzite lor.
Pentru o inimă cunoscătoare a adevărului, fiecare încercare este o aripă care-l ridică spre lumi de dincolo de ceruri, iar fiecare greutate este un elixir care-i sporește puterea și vitalitatea. În ochii unui astfel de om, a fi aruncat în foc înseamnă a face cel mai puternic pas spre prietenia cu Creatorul; a fi răstignit devine o înălțare spre El.
Da, pentru cineva al cărui suflet este împodobit cu cele mai înalte idealuri, fiecare nouă încercare este o biciuire a voinței sale, o vrajă care-i trezește hotărârea și o lumină care-i luminează busola inimii. Cu fiecare încercare, devine mai limpede ca un cristal, se încordează ca un arc și urcă pas cu pas spre Raiurile pe care le-a clădit în inima sa.
Sufletele moarte care nu pot înțelege că încercarea este la fel de valoroasă fie că vine ca har, fie ca încercare — să nu înțeleagă nimic. Cei care s-au dăruit sensului acestui adevăr nu vor găsi nimic mai plăcut decât suferințele îndurate pe acest drum. Chiar dacă ard asemenea cuptoarelor, nu vor plânge și nu se vor tângui în fața străinilor. Nici lipsa de loialitate a prietenilor, nici lipsa de milă a dușmanilor nu îi vor putea opri din slujirea lor pentru națiune și patrie. Iar legământul lor va fi următorul:
„Fie ca soarta să adune toate uneltele sale de chin,
de mă întorc din drumul meu spre popor, să fiu un laș!”
Fie-ți sufletul luminat, Namık Kemal!
Fethullah Gülen, Sızıntı, anul IV, nr. 42, iulie 1982
