În relațiile cu ceilalți, călăuzește-te întotdeauna după ceea ce îți aduce ție mulțumire sau nemulțumire, voiește pentru ceilalți ceea ce voiești și pentru tine și nu uita că o purtare care te supără pe tine îi va supăra și pe ceilalți. În felul acesta, nu vei ajunge niciodată să te porți greșit sau urât și nici să îi rănești pe ceilalți.
Binele pe care îl faci altora nu este niciodată prea mult. Cei care își închină viața binelui omenirii știu să fie atât de altruiști încât să se sacrifice până și pe ei însuși pentru alții. Totuși, un astfel de altruism este o mare virtute numai dacă pornește din sinceritatea și puritatea intențiilor și nu fac deosebiri între oameni pe baza preferințelor rasiale.
Semnele de bunăvoință pe care le primești te fac să simți afecțiune și atașament pentru cel din partea căruia vin. Ar trebui astfel să știi cum te poți face plăcut celorlalți și cum poți câștiga afecțiunea și atașamentul lor. Se spune că „oamenii sunt robi ai bunăvoinței care li se arată”. Bunăvoința pe care o arăți și binele pe care îl faci semenilor tăi te pune la adăpost de orice rău care ar putea veni din partea lor.
Să treci cu vederea greșelile, stângăciile sau gesturile urâte ale altora, să le tolerezi defectele, este un semn de mare generozitate și bunătate. Să te amesteci în treburile altora și să le găsești cusururi este un lucru urât și necivilizat, iar să o strigi în gura mare este de neiertat. Să le arunci în față astfel de lucruri este o lovitură grea adusă relației dintre oameni, o lovitură de pe urma căreia, din păcate, prietenia rareori mai supraviețuiește.
Maturitatea și perfecțiunea spiritului se reflectă în purtarea față de ceilalți, îndeosebi față de cei care ți-au făcut o nedreptate. Răspunde răului cu bine! Nu pregeta a face bine, nici celor care ți-au făcut rău. Poartă-te cu ei omenește, cu noblețe, căci a face rău cuiva este un exemplu de purtare grosolană. A răsplati răul cu rău este semnul unui caracter deficient, pe când a răsplăti răul cu binele este un semn de noblețe.
Umanitatea și noblețea noastră sunt strâns legate de apropierea noastră față de prieteni și de felul în care știm să ni-i păstrăm. A vorbi despre noblețe și bunătate atunci când nu arăți căldură și apropiere în relațiile cu alți oameni înseamnă a spune vorbe goale. A face bine numai ca răspuns la binele primit, și uneori a nu mai face binele drept pedeapsă, arată o carență morală și o lipsă de maturitate.
Cei care văd în binele pe care îl fac altora un lucru lipsit de însemnătate, oricât de mare ar fi el, și își arată recunoștința pentru cea mai mică dovadă de bunăvoință pe care o primesc, sunt oameni îmbunătățiți, care au ajuns să cunoască tiparele Divine de comportament și care și-au găsit liniștea conștiinței. Oameni ca ei nu vorbesc niciodată despre binele făcut și niciodată nu se plâng când alții îi privesc cu răceală.
