Partea pragmatică a modelului consultativ al lui Gülen

Partea pragmatică a modelului consultativ al lui Gülen

İstișare a avut o latură pragmatică. Acesta a încurajat talentul și, după cum a arătat cu atenție Joshua Hendrick, oamenii au avut beneficii din relațiile lor cu Gülen și Hizmet. Ceea ce au câștigat a fost nu numai securitatea financiară, ci și o busolă spirituală și morală, o comunitate cu mulți prieteni și o viață dedicată sensului, dincolo de simpla acumulare de resurse. Sibel Yüksel a ajuns în Houston în 2003, ca proaspătă mireasă în vârstă de douăzeci și unu de ani. Ea și-a urmat soțul, care avea viză H-1 [de muncă]. A început să se întâlnească cu abla, care a întâmpinat-o și a învățat-o cum să gătească (nu învățase în Turcia), cum să conducă (a durat două luni) și a ajutat-o să învețe engleză (nu vorbea deloc atunci când a sosit, dar vorbea fluent când m-am întâlnit cu ea în 2017). Prima ei sarcină în cadrul comunității a fost să gătească orez pentru un eveniment de dialog. Apoi a fost „promovată” la coacerea biscuiților. Nu peste mult timp (în câțiva ani), i s-a cerut să prezinte evenimentele de dialog interreligios. „Puteam face oamenii să râdă”, și-a amintit ea, „și eram prietenoasă”. Acest tip de dezvoltare a unei persoane s-a petrecut organic prin istișare - și reprezintă un microcosm al modului în care a funcționat Hizmet. Nu a fost dictat de Gülen din Pennsylvania: cum ar fi putut? Dar Yüksel a învățat de la Hogeaefendi. Începuse să-și practice credința în timp ce încă era în Turcia, la 18 ani. Dar fusese frustrată de ceea ce a auzit de la cei mai mulți predicatori islamici: „ziceau că nu știu ce lucru se pedepsește cu focul iadului, Satana cealaltă, haram [interzis], haram, haram!” Gülen era diferit. „Am învățat de la Gülen să mă apropii de oameni, acceptându-i așa cum sunt. În Turcia, unii îi judecă aspru pe ceilalți. El acceptă oamenii așa cum sunt. Putem trăi astfel încât să trăiască alții”. În cazul lui Yüksel, asta a însemnat obținerea diplomei de Dezvoltare Educațională Generală. Apoi a obținut-o pe cea de asociat, iar la scurt timp după aceea, o diplomă de licență în învățământul elementar. De asemenea, ea a născut doi băieți. Pe măsură ce a crescut băieții, a lucrat ca bonă pentru a susține educația soțului ei, iar după ce și-a obținut acreditările, a început să lucreze ca profe- sor în Houston Independent School District. Când am intervievat-o în 2017, începea să lucreze la lucrarea sa de dizertație Management educațional, axat pe predarea limbii engleze ca a doua limbă. Și-a continuat activitatea în numele dialogului interreligios, pe care l-a descoperit în consultare cu abi și abla, ca interes și forță. „Atitudinea mea”, a spus ea, „este «Ce pot face pentru tine?» Oriunde mă duc, aceasta este ideea... A fi vecin înseamnă «Ce pot face pentru tine?»”. Între timp, soțul ei urma masterul de Administarea afacerilor și lucra în finanțe. „Mă sprijinea, iar eu ajutam aducând bani în casă. Era vorba doar de dragoste!”33

Așadar, consultarea reciprocă a funcționat nu numai în macrocosmul construirii organizațiilor transnaționale, ci și în microcosmul dintre soț și soție, între surorile mai mari și femeile mai tinere și în găsirea unei vocații. Influența lui Gülen a fost indirectă. Din câte știu, Yüksel nu l-a cunoscut niciodată. Uneori, influența lui Gülen prin consultare pe calea vieții unei persoane ar putea fi, de asemenea, mai directă. Ahmet Muharrem Atlığ era student la teologie în Istanbul în 1994. Era cât pe ce să fie unul dintre acei imami care predică despre pedepsele cu „focul iadului și Satana”. Era familiar cu gândirea lui Gülen, dar nu o adoptase complet. După absolvire, s-a întâlnit cu Gülen. „M-a întrebat Hogeaefendi”, și-a amintit Atlığ, „care este planul tău de viitor?” Era o întrebare de care se temeau mulți tineri. Tânărul și Gülen au continuat conversația, iar apoi Atlığ și-a amintit că Gülen a spus: „Fratele meu, nu te supăra. Dar ai multe idei periculoase”. Gülen l-a întrebat apoi pe tânăr: „«Ai trăit doar în această comunitate - cu oameni ca tine, aceiași oameni, aceeași comunitate musulmană?»”. Atlığ a trebuit să răspundă „Da”. El și-a amintit apoi că Gülen i-a spus: „Îți recomand să pleci în străinătate și să experimentezi și să înveți de la ceilalți”. Așa, Atlığ a făcut acest lucru. A durat câțiva ani. La fel ca Yüksel, el s-a stabilit în Houston, în 2000. A participat la seminarul de la Sf. Maria la Universitatea St. Thomas, unde a primit o diplomă de master, în timp ce făcea voluntariat ca imam. Acolo a cunoscut un profesor, Donald Nesti. După doar o lună de studii, Atlığ a primit vestea că tatăl său, din Istanbul, murise. În timp ce stătea plângând într-un colț al seminarului, Părintele Nesti s-a apropiat de tânăr. „Ce s-a întâmplat, Ahmet?” Își amintește el că a întrebat Nesti. Ahmet nu avea bani să participe la înmormântarea tatălui său. „De ce nu te duci?”, l-a întrebat Nesti. „Acum sunt tatăl tău”. Și Nesti a plătit biletul de avion pentru întoarcerea lui Atlığ în Istanbul. „Atunci am înțeles”, a concluzionat Atlığ, „ce a spus Hogeaefendi despre experiență și învățarea de la ceilalți”. După ce și-a încheiat programul de masterat, Atlığ s-a mutat în Londra, unde s-a oferit voluntar ca imam în partea de sud a orașului. A continuat apoi să lucreze la doctoratul său, de asemenea, la o universitate catolică, comparând teologia lui Rumi cu cea a Sfântului Thomas Aquino.34

Uneori, consultările ar putea continua pe parcursul întregii vieți. Yusuf Pekmezci, ale cărui observații le-am urmărit în aproape fiecare capitol, se consulta cu Gülen cel puțin o dată la două luni - dacă nu în persoană, la telefon. A fost unul dintre primii turci care au plecat în Kazahstan în 1991. Această decizie a fost influențată de istișare. După cum și-a amintit, „Hogeaefendi a reunit unii dintre prietenii noștri și le-a spus: «Nu am primit islamul din mâna Profetului. Am primit-o de la alim [cărturarii] din Asia Centrală... Oamenii au nevoi. Ar trebui să mergem să ajutăm... și deschideți instituții de învățământ.»” Cu toate acestea, Gülen nu a ordonat, Pekmezci a spus: „Ne-a făcut să gândim. El ne-a oferit alegeri. Mi-a fost scris de Dumnezeu să merg în Kazahstan. Am stat în Kazahstan timp de cincisprezece ani”.35 Pekmezci nu era educator, era om de afaceri. Așa că a înființat o fabrică de biscuiți. Și, prin consultare cu alți turci și cu oamenii din Kazahstan, Pekmezci și o echipă locală au angajat cadre didactice și administratori, au amenajat clădiri, au planificat curriculum-ul (conform instrucțiunilor statului) și au anunțat că primesc aplicanți. Când a părăsit Kazahstanul (în 2005), existau douăzeci și opt de școli care deser- veau studenți din numeroasele popoare care locuiesc în țară. Fabrica de biscuiți pe care a înființat-o pentru a ajuta la finanțarea eforturilor educa- ționale avea patru sute cincizeci de angajați. Și, trebuie să adaug, ca o remarcă personală, că Pekmezci a fost unul dintre cei mai veseli oameni pe care i-am cunoscut. Deși a trebuit să ne reprogramăm interviul din Izmir de mai multe ori pentru a scăpa de poliție, care deja (în 2015) reprima oamenii apropiați de Gülen, el părea să fie recunoscător pentru viața pe care a dus-o; un individ „auto-actualizat”. Mie mi-a plăcut atât de mult compania sa, încât am amânat foarte mult plecarea de la el, ajungând să pierd avionul.

Procesul de istișare a inclus profesioniști, precum și proprietari de mici afaceri. Șerif Ali Tekalan era medic. A fost atras de Gülen și Hizmet în anii '70. Când l-am intervievat în 2015 era rectorul Universității Fatih - și un cercetător în otolaringologie publicat pe scară largă. Practica sa medicală a început la Kayseri la începutul anilor 1980, unde a început să ajute și la înființarea de școli, centre de tutorat și casele luminii. „Hogeaefendi a venit de câteva ori la Kayseri” în acei ani, a amintit Tekalan. Gülen fugea de junta militară, așa că „nu a venit la o conferință, ci la întâlniri cu grupuri mici”. Ceea ce s-a întâmplat în aceste consultări din Kayseri s-a potrivit modelului prezent de-a lungul istoriei Hizmet: Am înființat Consiliile de Administrație, unde am explicat cum funcționa himmet. Oamenii s-au reunit într-un grup și fiecare oferea o anumită sumă pe an, plătită în rate... Consiliile de administrație au strâns banii, iar oamenii de afaceri au condus organizațiile. Am făcut himmet pentru Hizmet. Dacă aveam nevoie de o masă, scaune și așa mai departe, oamenii s-au implicat pentru a obține acel lucru. Am învățat să avem încredere unul în celălalt... Controlarea banilor este crucială. Localnicii controlează banii... Și acesta este unul dintre principiile fundamentale ale Hizmet-ului. Până în prezent, nu am obținut bani din alte țări musulmane.36

Tekalan și-a amintit o consultare cu Gülen care a implicat persoane din Kuweit și Bahrain. Au fost impresionați de ceea ce făcea Hizmet și s-au oferit să ajute la finanțarea anumitor proiecte. După ce au plecat, Tekalan și-a amintit că Hogeaefendi a spus: „Acest lucru este foarte important. Dacă luăm bani de la oameni din exterior... pot veni cu anumite obligații sau oamenii ar spune că loialitatea noastră a fost față de cineva din afară. Finanțarea trebuie să fie locală, locală, locală.»” Tekalan a susținut că a vizi- tat fiecare țară în care era deschisă o școală Hizmet. Și cu perspectiva re- trospectivei, în 2015, el și-a exprimat recunoștința pentru „o generație mai tânără care a învățat limbi și culturi și pentru care dialogul nu a fost teoretic, ci a fost practic”. În 2016, Tekalan a fost numit președinte al Universității din America de Nord - un colegiu privat situat în Houston. De când a cunoscut Hizmet-ul, a estimat că probabil s-a consultat cu Gülen „la fiecare două-trei luni”.37