Wajd și Tawajud (Extaz și extazul deliberat)
Wajd (extaz) reprezintă revărsarea bucuriei și entuziasmului spiritual, iar omul mai degrabă merge pe calea stării spirituale pe care se află, decât să folosească rațiunea, logica sau voința. Este o favoare deosebită și reprezintă vizita surpriză pe care Dumnezeu o face inimii slujitorilor săi. Atunci când favoarea își are originea în Harul Divin, începe să se simtă adierea apropierii de El; atunci când își are originea în Măreția Sa[1], stăpânirea de sine își face simțită prezența, însoțită de suferință, frică și groază.
Unii au explicat extazul ca incapacitatea spiritului de a face față neliniștii cauzate de iubire în timpul meditației, chemării lui și rostirii Numelor Lui. De asemenea, a fost interpretat ca uimirea, entuziasmul și fiorul inimii atunci când asupra ei se revarsă favoruri speciale din partea lui Dumnezeu, favoruri ce izvorăsc din Harul și Măreția Lui.
Cu toate că provin din aceeași rădăcină de cuvânt, wajd (extaz) și wujud (găsire) diferă unul față de altul. În timp ce descoperirea, așa cum va fi explicată mai târziu, înseamnă trecerea dincolo de sfera de influență a firii lumești a limitelor trupești și descoperirea Celui Dorit, fără urmă de considerente și limitări calitative și cantitative, extazul reprezintă inundarea inimii cu sentimente de dragoste, dorință, zel, respect și patos. Extazul este o emoție surprinzătoare și neașteptată. Următorul pas este starea de extaz constant, ca rod a rostirii Numelor lui Dumnezeu, a slăvirii, glorificării și lăudării a Lui.
În general, extazul se manifestă în două moduri:
· Anumite daruri Divine și manifestări ale Gloriei Lui iau naștere în inimă, fără ca persoana să își dorească sau să intenționeze acest lucru. Numim acest proces „revelare” sau „dezvăluire” (mukashafa) și nu poate fi legat de nicio altă cauză ce își are originea în însăși ființele umane.
· Extazul se manifestă și sub forma plăcerii spirituale și a zelului, sau sub forma uimirii și mirării. Aceste sentimente se revarsă asupra întregii ființe și dau naștere sentimentelor copleșitoare, de lăcrimare și plâns. Acest tip de extaz se întâlnește mai ales în cercurile în care oamenii recită Numele lui Dumnezeu sau în care studiază împreună adevărurile Divine. Aceste sentimente apar involuntar în inimile oamenilor. Fascinat de sunetul făcut de ciocanul mânuit de Zarkubi în Konya, Mawlana Jalalu’d-Din Rumi[2] a spus:
Sufletele care au fost prinse în apă și humă,
sunt bucuroase că au fost eliberate,
și încep să danseze în aer și în adiere de iubire,
devenind fără de cusur asemenea lunii pline.
Dacă extazul apare ca rezultat al concentrației deliberate și al nevoii, se numește extaz deliberat (tawajud). Poate fi întâlnit în cazul inițierilor, în special la începutul drumului. Îndrumătorul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra lui, sfătuiește: „Plângi când citești Coranul. Și dacă nu poți, forțează-te.”[3]
Dacă adăugăm extazul deliberat și găsirea (wujud) la cele două tipuri de extaz menționate mai sus, putem împărți această tema în patru direcții:
· Extazul deliberat se aseamănă cu extazul, diferența constă în faptul că apare ca rezultat al forțării propriei persoane și al concentrării spirituale. Apare în cazul celor la început de drum și este cel mai mic nivel al faptelor inimii.
· Extazul reprezintă inundarea neprevăzută a inimii înzestrate cu credință, cunoaștere și dragoste pentru Dumnezeu, cu bucurii spirituale, dorințe, zel, bucurie spirituală și daruri Divine. Este subiectul principal discutat în cazul nostru și reprezintă starea care se bazează pe Hadith: „Există trei lucruri care ne arată că cel care este înzestrat cu ele a gustat din plăcerile credinței: să-L iubești pe Dumnezeu și pe Mesagerul Său mai mult decât orice, să iubești pentru numele Lui toate lucrurile și persoanele pe care El le iubește, să fii atent cu lucrurile care trimit în Paradis sau Iad.”[4]
· Extazul constant este starea în care inima este înzestrată cu o tensiune spirituală continuă, cu experiențe spirituale, și variabil, cu necontenite daruri Divine izvorâte din virtutea profunzimii relației cu Ființa Necesar Existentă și Dătătorul de Viață și din căutarea devotată a inimii a căilor prin care să se apropie de El. Versetul (18:14) exprimă acest tip de dragoste și entuziasm: „Le‑am întărit Noi, aşadar inimile, iară ei s‑au ridicat şi au zis: „Domnul nostru este Stăpânul cerurilor şi al pământului! Noi nu vom chema niciodată un alt Dumnezeu afară de El”.
· Găsirea celui mai înalt punct al excelenței; este menționat în Tradiția Profetică drept închinarea la Dumnezeu ca și cum L-am vedea,[5] și sentimentele de efuziune a entuziasmului și uimirii, care rezultă în urma revărsării manifestărilor Existenței Divine.
Chiar extazul însuși are niveluri:
· Nivelul de jos este cel care ia naștere în urma reflectării asupra semnelor lui Dumnezeu și se folosește de celelalte simțuri și capacități pentru a avea o legătură strânsă și sigură cu Dumnezeu. O inimă care are un asemenea nivel de extaz experimentează bucuriile credinței și cunoașterea lui Dumnezeu, închizându-se în fața celorlalți și deschizându-se doar în fața lui Dumnezeu.
· Al doilea nivel este acela în care, proporțional cu profunzimea inimii și a darurilor primite, conștiința sau natura umană conștientă este trezită la viață, către iluminarea și inspirațiile ce depășesc capacitatea de receptivitate a urechilor, ochilor și minții.
· Cel mai înalt nivel este starea de neconceput în care omul Îl vede, Îl recunoaște pe Dumnezeu în toate, se gândește la El și Îl simte aproape. Nu mai sunt luate în calcul alte ființe, în virtutea faptului că toate facultățile umane sunt după asemănarea Lui (așa cum tot universul este după asemănarea Lui). Cel care a ajuns la acest nivel poate dobândi uimire (dahsha), dacă va putea face jumătate de pas înainte și va cădea în stupoare (hayman) dacă face pasul întreg. Este dificil pentru capacitatea umană de percepție și raționare să priceapă și să interpreteze aceste două stări.
O, Doamne! Lumina Ta a fost desăvârșită și ne-ai îndrumat către adevăr, laudă Ție; Mila Ta ne-a copleșit și ne-a iertat, laudă Ție. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului, asupra Familiei și Companionilor lui.
[1] Atributele lui Dumnezeu pot fi înțelese în linii mari ca fiind de două feluri, cu două tipuri de manifestare. Unul se referă la Atributele Harului – precum Milă, Compasiune, Dragoste, Iertare, etc. Celălalt se referă la Atributele Măreției – copleșitor, convingător, necruțător, etc. [2] Jalalu’d-Din Rumi (1207–1273): unul dintre cel mai cunoscuți învățători sufiți din istoria islamului; cel care a înființat Ordinul Mawlawi (Mevlevi) al dervișilor rotitori, cunoscut pentru Mathnawi, o epopee a vieții religioase în șase volume. [3] Ibn Maja, Sunan, „‘Iqama as-Salah,” 9. [4] al- Bukhari, „Iman,” 9; Muslim, al-Jami'us-Sahih, „Iman,” 67. [5] Hadithul este: „Ihsan (bunătatea desăvârșită sau excelența) indică situația în care I te închini lui Dumnezeu ca și cum L-ai vedea. Chiar dacă nu Îl vezi, El te vede.” Hadithul menționează două grade ale excelenței: închinarea ca și cum L-ai vedea, care se află pe primul loc și închinarea conștientizând că Dumnezeu își vede slujitorii. al- Bukhari, „Iman,” 37; Muslim, „Iman,” 1.
Comments