Întrebare: Cum ar trebui să înțeleagă voluntarii programul de lucru? Ne puteți destăinui gândurile dumneavoastră cu privire la modul în care sacrificiul de sine se raportează la programul de lucru?
Răspuns: Timpul petrecut lucrând în folosul adevărurilor Divine poate fi încadrat în aceeași categorie cu banii și bunurile donate în numele lui Dumnezeu – sau cu infaq pentru a folosi un termen general cu trimitere la filosofia fundamentală a acestora. În special în contextul condițiilor din perioada Mecca, problema infaq-ului a fost interpretată în sens absolut: „… și din ceea ce le-am dăruit fac milostenie (din bogăție, cunoaștere, putere etc., pentru a oferi hrană celor nevoiași și pentru cauza lui Dumnezeu, pur și simplu pentru buna plăcere a lui Dumnezeu și fără a le impune altora obligații)” (al-Baqara 2:3).
După cum se vede, Dumnezeu Cel Atotputernic ne încurajează să oferim cât de mult putem din binecuvântările pe care El ni le-a oferit. În același mod, a acționa într-un spirit de dăruire deplină și a ne petrece timpul pe calea dreaptă, având o înțelegere totală a perioadei Mecca, reprezintă consecința unor astfel de orizonturi de sacrificiu de sine. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea un aspect important. Pentru a-i motiva pe voluntari, putem face afirmații de tipul „Ar trebui să ofere cât de mult pot” sau „Ar trebui să alerge ca niște armăsari pursânge până li se oprește inima…” Având în vedere că astfel de încurajări pot inspira abordarea unui asemenea stil, există situații în care o persoană poate fi cu adevărat nevoită să renunțe la tot ceea ce deține și să alerge fără suflare până la moarte. Cu toate acestea, dacă privim în general la toată lumea, este necesar să luăm în considerare natura umană atât în ceea ce privește milostenia în numele lui Dumnezeu, cât și planificarea orelor de lucru. Cu alte cuvinte, suntem ființe umane, avem familii de întreținut și alte responsabilități și, prin urmare, așteptările cu privire la noi nu ar trebui să fie mai mari decât ceea ce putem duce. Pot exista personalități excepționale care într-adevăr continuă să alerge până mor. Cu toate acestea, nu trebuie să pretindem un astfel de sacrificiu de la toată lumea, iar astfel de performanțe și programe nu trebuie luate drept referință pentru toată lumea. Trebuie să ne facem planurile luând în considerare datele generale și să ne prezentăm problemele în consecință.
Urmând calea Nobilului Profet în modul de organizare a vieții noastre
Într-un hadis pe care îl putem corela cu subiectul nostru, nobilul Profet, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a declarat „Într-adevăr, această religie este ușoară și nimeni nu se va împovăra vreodată cu religia, cu excepția cazului în care îl va copleși.”[1] Cu alte cuvinte, religia în esența sa nu este ceva dincolo de puterea oamenilor de a duce la îndeplinire. Planificându-ne timpul, punând lucrurile în ordine și sprijinindu-ne unii pe alții, o putem duce la îndeplinire cu ușurință. Cu toate acestea, dacă cineva transformă religia în ceva de neîndurat, acea persoană nu trebuie să uite că va fi doborâtă. O persoană ar trebui să abordeze problema în așa fel încât să fie capabilă să își desfășoare practicile în timpul tinereții, maturității și bătrâneții deopotrivă; astfel încât să poată practica religia nu ca individ, ci ca familie și societate. Întotdeauna vor exista oameni care își dedică întreaga viață slujirii în numele dreptății și al adevărurilor Divine, care abandonează complet lumea și sunt total indiferenți față de orice alt lucru în afară de slujirea credinței. Dacă astfel de oameni nu încearcă să își impună punctul de vedere subiectiv asupra celor din jur, atunci este posibil ca alegerea lor să nu fie rea. De asemenea, printre sufiți, au existat dervișii Halwati, care și-au petrecut viața ca pustnici. Ei își ferecau ușa către lume pentru a evita ca atenția lor să fie distrasă, iar privirea să le fie îndreptată în altă direcție. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că nu asta se așteaptă de la moștenitorii nobilei tradiții a Profetului. Salutăm măreția acelor oameni cu respect. Însă, atunci când Mesagerul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a transmis învățătura divină urmașilor săi, el a afirmat că este mai bine să fii printre oameni și să înfrunți problemele pe care aceștia le provoacă decât să trăiești singur în izolare.[2] În această privință, fiecare trebuie să îndeplinească anumite responsabilități pentru binele poporului său și ceea ce îi revine unui credincios model este să își îndeplinească această responsabilitate în cel mai bun mod cu putință. Înălțarea propriei persoane depinde într-o anumită măsură de înălțarea poporului și a generațiilor viitoare. Prin urmare, ar trebui elaborate proiecte la scară largă care să ia în considerare nevoile relevante ale societății și apoi aceste proiecte trebuie realizate. În plus, credincioșii ar trebui să își planifice timpul fără a-și neglija viața religioasă personală și progresul spiritual, precum și să slujească pe calea lui Dumnezeu în măsura puterilor lor. Apoi, fiecare ar trebui să-și îndeplinească datoria astfel încât nicio parte a vieții să nu rămână neacoperită. Ei ar trebui să își planifice eficient timpul și diviziunea muncii; oricine se străduiește să facă asta în cel mai bun mod cu putință, ar trebui să încerce să fie eficient.
As Abdullah ibn Amr ibn As a fost un companion excepțional în ceea ce privește evlavia și conștientizarea lui Dumnezeu; el a fost, de asemenea, unul dintre oamenii care l-au ascultat și l-au înțeles cel mai bine pe nobilul Profet. Acest companion binecuvântat își petrecea nopțile în rugăciune și zilele postind. Uneori, el nu mânca nimic timp de două sau trei zile la rând. Imaginați-vă ce se întâmplă cu o persoană care duce o astfel de viață de devotament. În cazul în care este căsătorit, el neglijează drepturile familiei. De exemplu, s-ar putea ca un bărbat care stă în Rugăciune până în zori să nu aibă ocazia să își vadă copiii și să stea de vorbă cu ei. De asemenea, este posibil să neglijeze și alte responsabilități. Prin urmare, auzind despre situația companionului său, Trimisul lui Dumnezeu i-a spus să doarmă câteva ore pe noapte și să se roage în restul timpului, să postească în unele zile și să nu postească în altele; apoi l-a avertizat pe Abdullah că, pe lângă dreptul lui Dumnezeu de a primi închinare, există și alții care au drepturi asupra sa, cum ar fi propria persoană, familia și oaspeții săi, și că fiecare dintre cei îndreptățiți ar trebui să își primească drepturile.[3] Prin acest avertisment, iubitul Profet atrage atenția nu numai asupra semnificației responsabilității obiective pe care o putem îndeplini, ci și asupra necesității de a gestiona bine timpul și de a pune în ordine lucrurile pe care trebuie să le facem.
Revenind la întrebarea inițială, modul în care înțelegem slujirea și noțiunea de infaq trebuie să fie echilibrat. Imaginați-vă un proprietar de fabrică care a venit la o organizație caritabilă și a spus: „Aș dori să donez fabrica mea în întregime. O puteți folosi cum doriți”. Și să spunem că alți 10 proprietari de fabrici au făcut la fel. Acest lucru generează o problemă serioasă de gestionare a situației. Poate personalul organizației caritabile să gestioneze fabricile? Pot oamenii care au donat fabricile să facă donația pe care au planificat să o facă în fiecare an? Toate aceste lucruri trebuie luate în considerare. Actele de bunătate trebuie înfăptuite în așa fel încât afacerea să poată funcționa în continuare, iar proprietarul să poată face o contribuție în fiecare an. În caz contrar, cel care dăruiește totul va sta pur și simplu să privească în timp ce alții continuă să doneze în anul următor.
Ce promite o bună gestionare a timpului
Pe lângă spiritul de sacrificiu al propriei persoane, omul trebuie să își gestioneze bine timpul pentru a sluji pe calea cea dreaptă. Așa cum reiese din versetele finale ale capitolului Aș-Șarh din Coran (94:7-8), este cu putință să ne odihnim activ și să folosim timpul în mod eficient, alternând între actele de închinare și sarcinile lumești. Trebuie să combatem oboseala spirituală cu activitatea fizică, iar oboseala fizică cu concentrarea spiritului.
În acest fel, putem avea un trup și un spirit cu o structură puternică, sănătoasă și dinamică. În multe țări, există îndrumători și profesori altruiști care lucrează în școli și instituții de cultură; aceștia își slujesc poporul și întreaga omenire și nu așteaptă nimic în schimb. Ceea ce se așteaptă de la persoanele care lucrează în aceste instituții este diferit – un salariu mic, cum ar fi bursa unui student, un salariu decent sau orice plată de care au nevoie pentru a se descurca. După ce au asigurat subzistența familiilor lor, se așteaptă ca aceștia să ofere 30-40 de ore de lecții, să se ocupe de studenții lor zi și noapte, dacă este necesar, și chiar să le ofere îndrumare în timpul weekendului. Cât de mult mi-aș dori ca aceste suflete altruiste să îi ajute pe studenții cu o hotărâre profetică, să le asculte problemele de orice fel și chiar să dea dovadă de grijă maternă față de studenții lor care stau la cămin sau internat. Doar prin intermediul unei astfel de înțelegeri a muncii putem găsi o modalitate de a ne rândui viața bazată pe cunoaștere și înțelepciune, care a fost într-o stare de degradare pentru o perioadă atât de lungă de timp. Cu toate acestea, înainte de a pretinde un asemenea sacrificiu de sine din partea oamenilor, trebuie mai întâi să le vorbim despre necesitatea înțelegerii muncii, să le oferim recuperarea necesară, să-i familiarizăm pe oameni cu o astfel de muncă și, după toate acestea, să încredințăm liberului lor arbitru noțiunea de sacrificiu de sine. Permiteți-mi să adaug că, în acest context, nu avem nimic de câștigat dacă recurgem la constrângere.
Olimpiadele de limbi străine și factorul orelor de lucru
Dacă dorim să obținem rezultate bune de pe urma activităților noastre, trebuie să le dedicăm un timp semnificativ. Să presupunem că sunteți profesor îndrumător sau administrator la o școală. Pe lângă îndeplinirea responsabilităților administrative în timpul orelor de curs, trebuie să supravegheați elevii și să le împliniți nevoile cu privire la locul unde ar trebui sau nu să meargă. Eficiența ta va fi direct proporțională cu timpul dedicat și cu efortul depus. Cred că productivitatea pe care Dumnezeu Cel Atotputernic a acordat-o muncii voluntarilor este într-un fel legată de faptul că aceștia au depășit noțiunea de timp și s-au străduit la maximum. Să luăm, de exemplu, olimpiadele de limbi străine. Unii laudă această frumoasă activitate care servește drept vector al limbii și culturii; unii își exprimă admirația și aprecierea; iar alții nu-și pot stăpâni lacrimile de fericire. Dar nu trebuie să uităm că toate aceste realizări sunt favoruri Divine acordate în schimbul unor serioase eforturi și a unei munci sârguincioase, zi și noapte, înțelegând munca mai presus de norme. Fie ca Dumnezeu să le dea succes acelor oameni buni care desfășoară activități care contează mult pentru poporul lor și pentru întreaga omenire și să le asigure în continuare o astfel de înțelegere a muncii, să le permită să își iubească munca și să își planifice timpul cu înțelepciune și să continue să Își reverse binecuvântările asupra noastră!
Înțelegerea corectă a legilor fundamentale ale creației și elaborarea unui plan de lucru
În lucrările sale, Bediüzzaman se referă la gestionarea timpului ca fiind unul dintre elementele esențiale ale progresului și afirmă că poate fi obținut prin respectarea poruncilor Divine, prin smerenie și prin respectarea temeinică a religiei.[4] Taqwa (smerenia) include evitarea a tot ceea ce este interzis, îndeplinirea fără cusur a tuturor responsabilităților fard (obligatorii), a actelor wajib (necesare) și delimitarea de lucrurile îndoielnice. În acest sens, respectarea cu strictețe de către o persoană a drepturilor sale legitime, capacitatea sa de a-și folosi eficient timpul, de a se concentra asupra muncii sale și de a-și îndeplini îndatoririle în cel mai bun mod sunt responsabilități direct legate de taqwa. Din acest motiv, dacă o persoană care a primit o îndatorire nu își îndeplinește responsabilitățile, va fi trasă la răspundere de Dumnezeu și va dezamăgi instituția pentru care lucrează.
După cum se știe, taqwa mai are o dimensiune: respectarea legilor creației, pe lângă respectarea legilor religioase.[5] De exemplu, desfășurarea fără probleme a activităților prin buna gestionare a timpului trebuie să se facă în conformitate luându-se în considerare evoluția lumii și diferitele persoane sau cercuri ostile susceptibile să împiedice activitățile dumneavoastră; acesta este aspectul lumesc al taqwa care implică multe dintre responsabilitățile noastre. Dacă o persoană face rău poporului său și cercului de slujire la care este afiliată, în numele lui Dumnezeu, cum poate fi numit acest lucru altfel decât păcat? Întrucât gestionarea timpului este o poruncă religioasă, este un mijloc foarte important pentru a ne conduce spre succes. Este necesar să planificăm cu atenție când să ne odihnim, când să muncim, ce vom câștiga prin ce mijloace, când primim hrană spirituală și când o oferim… toate acestea trebuie să fie bine planificate. Trebuie să fim prompți și să respectăm cu atenție orele planificate.
Diviziunea muncii și rezolvarea lucrurilor la timp
Pe de altă parte, nu numai planificarea orelor de lucru este foarte importantă, ci și alegerea lucrurilor pe care trebuie să le facem. Trebuie să alegem corect cine ce va face și sarcinile pe care oamenii le pot gestiona mai bine. Acest lucru poate fi îndeplinit cu succes de către liderii cu adevărat competenți. O altă profunzime a perspicacității profetice a Trimisului lui Dumnezeu a fost aceea că toți cei cărora le-a încredințat o anumită sarcină s-au dovedit a fi exact alegerea potrivită. Nu a fost nevoie să schimbe niciunul dintre oamenii pe care i-a numit; fiecare dintre ei și-a îndeplinit cu succes datoria. Acest lucru depinde de o bună cunoaștere a oamenilor, de o bună evaluare a lor și de o bună cunoaștere a caracterului lor înainte de a le încredința o misiune. În condițiile vremurilor noastre, cunoașterea capacităților indivizilor și delegarea lor corectă depinde de raționamentul și conștiința colectivă.
Aș dori să fac aici o ultimă precizare: În instituțiile de stat sau în cele private au loc diferite programe și întâlniri la anumite intervale de timp. Este absolut necesar să fim prompți cu privire la sincronizare, deoarece timpul este foarte prețios. Nimeni nu are dreptul să irosească timpul prețios al altor oameni. Dumnezeu îi va trage la răspundere pentru un astfel de comportament iresponsabil. În special în cazul anumitor sarcini, întârzierea ta de o jumătate de oră poate duce la eșec; o mică întârziere ar putea cauza pierderi serioase și consecințe nefaste. Pe de altă parte, a conveni pentru o întâlnire la o anumită oră și într-un anumit loc este o formă de promisiune. Cel care nu o respectă ar trebui să se teamă de avertismentul divin: „De ce spuneți voi ceea ce nu faceți?” (As-Saff 61:2). Deși versetul conferă o gamă largă de semnificații, atunci când analizăm motivul pentru care a fost revelat, constatăm că a fost vorba despre un caz de nerespectare a promisiunii.[6] Din acest motiv, o persoană care a promis să participe la o întâlnire trebuie să facă tot posibilul pentru a ajunge la timp. Dacă este nevoie, ar trebui chiar să meargă acolo cu ceva timp înainte și să aștepte la ușă. În loc să îi facem pe alții să ne aștepte, ar fi bine să îi așteptăm noi pe alții. Dacă cineva se confruntă cu o problemă din cauza căreia întârzie, atunci trebuie să telefoneze imediat pentru a-și cere scuze și a anunța, astfel încât ceilalți să nu vină mai devreme și să-și piardă timpul. În plus, chestiunile care urmează să fie discutate în cadrul întâlnirii trebuie puse în ordine dinainte, trebuie pregătite note serioase pentru a prezenta problema și nu trebuie să existe un discurs dezorganizat în funcție de ceea ce ne vine în minte în acel moment. Chestiunile pe care le-am notat cu privire la mintea, sentimentele și inima sănătoase sunt foarte importante pentru noi; în acest fel, putem să menține discuția în anumite limite. În caz contrar, cineva face o remarcă, altcineva dă un răspuns, cineva aduce în discuție o altă problemă, apar emoții și sentimente și, astfel, putem pierde din vedere problemele principale. Cu toate acestea, notițele pe care le luăm în prealabil vor trasa un cadru pentru noi. Însemnările pe care le luăm cu mintea limpede ne vor ajuta să ne menținem pe linia de plutire și nu vom irosi timpul.
Un alt aspect asupra căruia am încercat să îi avertizez pe prietenii mei este să nu prelungească inutil conversațiile telefonice. Uneori, se lungesc atât de mult, încât expresii precum „ăăă…” sau „gen…” constituie cea mai mare parte a conversației. Cu toate acestea, dacă cineva hotărăște să ia notițe înainte de a vorbi, poate să evite pierderea nejustificată de timp. Uneori constați că o chestiune care trebuie prezentată în două minute durează o jumătate de oră din cauza lipsei de pregătire și a faptului că se vorbește dezorganizat. Medicii avertizează că vorbitul la telefonul mobil un timp îndelungat poate duce la apariția unei tumori pe creier. Prin urmare, trebuie să le urmăm sfatul și să fim atenți cu folosirea acestor telefoane; altfel, vom comite un păcat. În concluzie, credincioșii trebuie să fie bine organizați în toate acțiunile lor; ei trebuie să se comporte disciplinat, să vorbească disciplinat și să își continue viața în cadrul disciplinei și a regulilor Divine.
[1] 45 Sahih al-Bukhari, İman, 29; Sunan an-Nasa’i, İman, 28
[2] Sunan at-Tirmidhi, Qiyamah, 56; Sunan ibn Majah, Fitan, 23
[3] Sahih al-Bukhari, Sawm, 54; Sahih Muslim, Siyam, 181
[4] Nursi, The Gleams, p. 171
[5] Nursi, The Words, p. 750
[6] Fakhruddin ar-Razi, Mafatihu’l-Ghayb, 29/270; Al-Baghawi, Ma’alimu’t-Tanzil, 4/337
