Fii întotdeauna prudent, pentru că prudența te pune la adăpost de regrete și de amărăciunea pierderii și a eșecului. Sunt mulți cei care lansează un proiect și apoi regretă sau dau vina pe soartă, pentru simplul fapt că nu au judecat de la început cu prudență și inteligență. Astfel de oameni greșesc de două ori: o dată pentru că nu au gândit și a doua oară pentru că dau vina pe soartă.
A fi prudent nu înseamnă a fi temător sau a te sustrage. Tot așa cum a acționa fără un plan și fără o pregătire inițială nu înseamnă a fi curajos și îndrăzneț. Prudența excesivă poate și ea aduce rău, dar un astfel de rău este ușor de reparat. Pe când felul nesocotit și indiscret de a acționa al acelora care cred că lipsa de prudență înseamnă eroism este riscant și foarte periculos.
Eforturile de a atinge un obiectiv și măsurile de prevedere luate în acest scop cheamă ajutorul Celui Atotputernic. Sunt două laturi ale aceleiași realități. Un pas greșit în pregătirea sau realizarea unui proiect te poate lipsi de acest ajutor. Și, când se-ntâmplă așa, nu vei cunoaște succesul. Numai oamenii vigilenți și cu mintea trează pot înainta pe cale temeinic și cu pasul neșovăitor. Fericiți cei care o știu!
Începe orice lucrare după ce ai planificat totul temeinic și ți-ai luat toate măsurile de prevedere. Ferește-te de acele acțiuni care nu aduc niciun beneficiu material sau spiritual și care nu crează valoare. Orice proiect abordat fără precauțiile necesare este un nonsens și un semn de prostie și de lipsă de maturitate.
Indiferent de anvergura unui proiect, trebuie să-ți iei întotdeauna măsurile de prevedere necesare pentru a-l duce la bun sfârșit. Dacă nu-ți faci un plan de acțiune realist și dacă nu cântărești cu atenție posibilele avantaje și dezavantaje, arăți o lipsă fie de seriozitate, fie de inteligență. Acțiunile unor astfel de oameni sunt deseori mai dăunătoare decât lipsa lor de acțiune.
Nu este înțelept să ții seama numai curajul unei armate victorioase și să treci cu vederea importanța strategiei. La fel de lipsit de înțelepciune este să pui succesul pe seama îndrăzne-lii, fără a ține seama de importanța esențială a chibzuinței și a prevederii.
Ca multe alte obiceiuri rele, manipularea maselor prin diferite tehnici de control mincinoase este un „dar” ce ne-a veni de peste granițe. Respingem astfel de practici care ne duc cu gândul la găina care trâmbițează că tocmai a făcut un ou. Alegem în schimb calea înceată și liniștită, fie și dacă cere strădanii lungi și grele.
Oamenii își arată virtutea și valoarea prin dobândirea succesului în ciuda dificultăților și a împrejurărilor vitrege. Succesul lor în condiții de adversitate depinde înainte de toate de existența unui plan realist și de voința de a-l pune în practică fără șovăire. Virtutea și valoarea unui om sunt strâns legate de succes, iar acesta este la rândul său strâns legat de gradul de prudență arătat înainte de întreprinderea unei acțiuni.
Prudența și măsurile de siguranță sunt mjloace importante în atingerea obiectivului. Este o mare greșeală să neglijezi un detaliu care, mai târziu, îți poate aduce eșecul sau oprobriul din partea celorlalți. Oamenii înțelepți analizează toate posibilele inconveniente și probleme, apoi încearcă să-și imagineze cum le-ar putea soluționa. Așa cum spune un vechi proverb de-al nostru: „Prinde hoțul înainte să-ți intre în casă.”
A-ți face datoria într-un mod constant și echilibrat depinde de măsurile și planurile inițiale, precum și de capacitatea de a nu se lăsa descumpănit de acțiunile potrivnice. O astfel de dăruire cere spirit de prevedere și prudență. Mulți se avântă cu mare zarvă și sunt prinși din urmă și opriți de rivali sau de dușmani chiar de la primul pas. Mulți se trezesc năpădiți de rele, de jigniri și se arată surprinși, deși fuseseră preveniți. Consecințele sunt însă și mai grave. Gândiți-vă la efectele pe care le resimt cei care au crezut în ei și i-au urmat: gustul eșecului, pierderea speranței, încremenirea, apatia.
Valoare ta în ochii Creatorului se măsoară prin energia de care faci dovadă și noblețea obiectivelor tale. Semnul limpede al acestor două elemente este sacrificiul propriului bine pentru prosperitatea altora. Există oare un sacrificiu mai mare decât acela de a-ți risca propria demnitate pentru binele social, de a-ți stăpâni mânia când simți că vrei să strigi sau de a-ți domoli propriile dorințe când prosperitatea îți surâde?
