Întrebare: În ceea ce privește îndatoririle de care suntem responsabili, avem uneori sentimentul că îndeplinim o sarcină banală. Care sunt recomandările dumneavoastră pentru a scăpa de acest sentiment?
Răspuns: Chiar și în cazul activităților și al serviciilor care sunt începute cu cea mai profundă dragoste și cu cel mai puternic entuziasm, oamenii vor fi sortiți monotoniei și vor face lucrurile fără tragere de inimă, dacă lucrările și activitățile desfășurate nu sunt revitalizate prin includerea în proiect a unor perspective și dimensiuni noi. Acest lucru se poate face cu noi nuanțe, modele și desene. Într-o astfel de situație, chiar dacă sarcina pe care o îndepliniți este esențială, vi se va părea obișnuită și, astfel, veți încerca să o terminați rapid, într-o manieră nepăsătoare. Din acest motiv, dacă aveți un ideal nobil, cum ar fi să îi faceți pe oameni să Îl iubească pe Dumnezeu și pe Trimisul Său, atunci trebuie să diversificați continuu, să nu îi lăsați pe oameni să se plictisească din cauza aceluiași format și să nu considerați că responsabilitățile voastre sunt activități obișnuite.
Entuziasm reînnoit datorită formelor noi
Putem corela subiectul nostru cu revelația și mesajul Coranului, în ceea ce privește metoda sa de tasrif – prezentarea unui adevăr în forme noi. Atunci când studiați minunatul Coran din acest punct de vedere, veți constata că același concept și aceeași semnificație se folosesc în diferite părți, în diferite stiluri și forme. De exemplu, parabola lui Moise este repetată în diferite locuri, deoarece este un exemplu bun, care ne permite să rezolvăm diferite probleme, să arătăm diferite căi de scăpare și să reliefăm fervoarea și o lupta profetică. În ciuda acestui lucru, nicio parabolă a lui Moise nu este o simplă copie a unei alte parabole într-un capitol diferit. De fiecare dată, parabolă este redată cu formulări diferite. În ceea ce privește exprimarea aceluiași adevăr cu cuvinte diferite, Dumnezeu Cel Atotputernic schimbă vorbitorul între Moise, Iisus și Mahomed, pacea fie asupra lor. Acesta este sensul conceptului de tasrif, sau prezentarea mesajului în forme variate.
Prezentarea problemelor într-o astfel de formă și într-un glas reînnoit are efect revigorant asupra oamenilor. Transmiterea mesajului într-o formulare reînnoită va reda adevărata profunzime și amploare și, de asemenea, va atrage atenția asupra acestor adevăruri. Astfel, va fi evocat respectul față de problemele pe care le expuneți. Valorile pe care le avem sunt prețioase în sine. Prin urmare, ele ar trebui arătate nu într-o fierărie, ci într-un atelier de bijuterii. Există atât de multe adevăruri frumoase, însă par fără valoare în mâinile oamenilor care nu reușesc să le prezinte așa cum se cuvine. Pe de altă parte, atât de multe adevăruri pale capătă o altă măreție prin gura oamenilor care compun și prezintă subiectul foarte bine și astfel reușesc să fascineze oamenii. Uneori, minciuna poate fi acceptată printr-o retorică vicleană, în timp ce adevărul poate pierde recunoașterea pe care o merită pentru că nu a fost prezentat corespunzător. Din acest motiv, dacă subiectele pe care încercați să le prezentați sunt adevărate – și cu siguranță sunt – atunci trebuie să suscitați respectul cuvenit al celorlalți față de aceste adevăruri prin metoda coranică a tasrif.
Identificarea caracteristicilor epocii
O altă modalitate importantă prin care putem evita extenuarea și putem rămâne mereu în actualitate este recunoașterea și conștientizarea epocii. Având în vedere că credincioșii ar trebui să fie „copiii vremurilor lor”, trebuie să știm foarte bine care sunt caracteristicile vremurilor pe care le trăim și să folosim metodele adecvate. De exemplu, dacă aș începe să vorbesc astăzi în același mod în care țineam predici în Izmir sau Edremit acum treizeci sau patruzeci de ani, ar fi prea simplist. Ascultătorii de astăzi sunt foarte diferiți de cei din trecut; cea mai mare parte a publicului actual a auzit deja aceste chestiuni. Ceea ce trebuie să facem este să abordăm tematicile în profunzimea lor filozofică și să le demonstrăm caracterul rațional.
De exemplu, dacă un subiect islamic pe care urmează să îl abordați este legat de jurisprudență, ar trebui să puteți vedea problema din punctul de vedere al lui Shatibi sau să o dezbateți în cadrul ideilor din Talwih al lui Taftazani. Dacă puteți face asta, oamenii vor considera că merită să vă asculte. În caz contrar, s-ar putea să nu fie dispuși să asculte adevărurile pe care urmează să le spuneți. Având în vedere că Dumnezeu Cel Atotputernic, Învățătorul Cel Veșnic, ne arată calea tasrif-ului din Coran, atunci trebuie să o valorificăm cu folos.
După ce am subliniat cât de important este să înțelegem ce înseamnă să fim copii ai vremurilor noastre, aș dori să atrag atenția asupra unui alt aspect care ar putea fi înțeles greșit. Așa cum nu este corect să fii rupt de contextul vremurilor în care trăiești, nu este corect nici să asociezi problema în totalitate cu epoca în cauză și să respingi totul pe baza unei abordări istorice ca aparținând trecutului. Dacă prin ceea ce am spus mai sus transmit un astfel de mesaj, caut adăpost în Dumnezeu; adevărurile veșnice ale Coranului nu se schimbă niciodată. Cu toate acestea, există chestiuni fără răspuns atât în Carte, cât și în Tradiția nobilului Profet, care sunt lăsate în seama circumstanțelor vremii. Prin urmare, copiii vremurilor lor trebuie să răspundă la aceste întrebări cu judecata și concluziile științifice corespunzătoare (ijtihad și istinbat). În plus, a alege dintre hotărârile și deciziile luate în diferite perioade pentru a răspunde nevoilor credincioșilor contemporani este un alt aspect important care trebuie luat în considerare. Acestea sunt domeniile în care timpul devine un factor care poate influența interpretare. Acesta este sensul afirmației concise a lui Bediüzzaman: „Timpul este un factor important; el nu trebuie contestat atunci când își dezvăluie sentința.”[1]
Autocritică și reînnoire
Un alt mijloc de reînnoire este evaluarea critică a faptelor și a activităților la anumite intervale de timp. Am auzit că japonezii se retrag împreună în fiecare an într-un anumit loc pe parcursul unei perioade de timp și discută despre ce au realizat și ce vor mai realiza. Ei spun că, în acele întâlniri, lucrurile făcute în trecut sunt reconceptualizate, reformulate și, de asemenea, sunt stabilite noi obiective pentru a se pregăti pentru viitor și pentru a menține vigilența spirituală. Dacă se organizează astfel de programe, chiar și în interesul vieții industriale și comerciale, atunci este evidentă nevoia continuă de reorganizare cu privire la o problemă atât de crucială precum îndrumarea spirituală, problemă care privește viața veșnică a oamenilor. Având în vedere că așa stau lucrurile în ceea ce privește problemele lumești, același lucru trebuie făcut și în ceea ce privește problemele din alte lumi, ca o necesitate absolută de importanță vitală. Din acest motiv, putem spune că, dacă călătorii pe calea îndrumării spirituale nu participă la un seminar pentru a-și îmbogăți propriile capacități, pentru a-și curăța mintea, pentru a-și revizui greșelile din trecut și pentru a-și lua măsurile de precauție necesare pentru viitor, ei vor continua să repete aceleași greșeli și nu vor avea succes în ceea ce fac.
Acesta este tipul de readaptare de care avem nevoie. Căci responsabilitatea pe care ne-o asumăm este foarte importantă și măreață. Încercăm să fim demni de încredere în ochii lui Dumnezeu și a Trimisului Său. Permiteți-mi să clarific situația cu un exemplu: Marele cărturar și Companion Ibn Mas’ud nu îndrăznea să relateze nimic despre nobilul Profet fără să afișeze semne de îngrijorare, o îngrijorare provocată de această povară grea. El se ruga la Dumnezeu pentru ajutor și dădea semne de neliniște din cauza fricii de a spune ceva greșit. Îi era atât de teamă să nu spună ceva în contradicție cu spiritul problemei deoarece era conștient de importanța responsabilității sale.
Uneori, un cuvânt poate distruge totul. Vezi figuri importante care țin discursuri extraordinare. Dar, uneori, ele strică totul atunci când amestecă strigătul unui corb cu cântecul unei privighetori. Oamenii cu responsabilități nu pot vorbi niciodată într-o manieră nepăsătoare. Un pacient poate formula anumite observații cu privire la propria boală, dar un medic disciplinat, cu preocupări etice, care intenționează să respecte jurământul lui Hipocrate – nu va face și nu poate face niciodată afirmații pripite bazate pe zvonuri. În caz contrar, o declarație greșită poate provoca complicații mult mai grave pentru pacientul pe care ar trebui să îl trateze. Gravitatea este evidentă atunci când subiectul în cauză este religia, care vă ordonează viața lumească și vă arată căile spre fericirea veșnică în lumea cealaltă, care vă permite să aveți o viziune corectă asupra Divinității și a Misiunii Mesagerului. O responsabilitate atât de mare nu poate fi asumată fără o astfel de readaptare și completare a cunoștințelor anterioare.
Cei care greșesc cel mai mult
Poate că unii au făcut parte din grupul celor care se străduiesc să slujească omenirea. Cu toate acestea, dacă nu și-au hrănit eficient inima și mintea, nivelul lor de cunoaștere ar putea rămâne cu aproximativ zece ani în urma altora care s-au alăturat cercului mai târziu. Adevărul dureros este că cei care s-au alăturat mai devreme nu își dau seama de această diferență. De aceea, este vremea unui nou început și trebuie să se ia în considerare, să se analizeze și să se descifreze lucrurile din nou. În caz contrar, se pot face foarte multe greșeli fără ca vreunul să fie conștient de ele. Cei care fac cele mai multe greșeli sunt cei care au încredere în experiența lor anterioară. Cei noi fac mai puține greșeli în comparație; pentru că, un ochi este ațintit asupra a ceea ce urmează să facă, iar cu celălalt se uită la îndrumătorul din fața lor. Ori de câte ori le vin in minte astfel de gânduri: „Sunt implicat în această chestiune de ani de zile, la urma urmei, am un anumit grad de cunoștințe…”, ar trebui să știe că sunt deja în afara problemei și nu sunt cu adevărat conștienți de ceea ce se întâmplă. Pentru a nu cădea într-o astfel de capcană, toată lumea ar trebui să se reunească o dată sau de două ori pe an, să analizeze punctul în care se află și să reflecteze asupra greșelilor pe care le-au făcut. Pentru a nu repeta aceleași greșeli, ei trebuie să ia în considerare măsurile de precauție care trebuie luate, precum și sarcinile și proiectele care trebuie duse la îndeplinire în viitor.
[1] Nursi, Münazarat, p. 73
