Ca să le dezvoltăm copiilor conștiința religioasă trebuie să îi facem să iubească Coranul. Dacă le spunem copiilor „Coranul este sacru”, și numai atât, nu descriem Coranul și nu îl facem cunoscut decât într-un mod superficial. Poate fi o modalitate bună la început, dar ea va eșua pe termen lung. De fapt, este dăunătoare, căci conduce spre formarea unor opinii preconcepute despre noțiunile religioase. Trebuie să-i spunem copilului și să sădim în el această convingere: „Coranul este ultima și incontestabila revelație a lui Dumnezeu, ale cărei învățături absolute pătrund dincolo de limitele cunoscute ale științei și tehnologiei”.
Coranul este cartea minunată care confirmă descoperirile științifice cele mai recente în materie de Univers, de creație și de existență. Coranul îți oferă date concise despre toate aceste subiecte. Putem spune că explică totul în termeni de creație, de la microunivers până la macrounivers. Ne confirmă acestea următorul verset: „Și la El sunt cheile necunoscutului și nu le știe decât numai El. Și El cunoaște ceea ce este pe uscat și ceea ce este pe mare. Și nu cade nici o frunză fără ca El să o știe. Și nu există bob în întunericurile pîmântului, nimic proaspăt și nimic uscat, fără ca ele să fie [însemnate] într-o Carte Limpede” (6:59).