Trebuie să existe un anume timp și un anume loc pentru rugăciune. Vom spune rugăciunile acasă, împreună cu familia, sau vom lua copilul de mână și îl vom duce la moschee. Vom face aceasta din urmă mai ales dacă mama nu poate împlini rugăciunile în anumite zile.[1] Cum ea nu își poate împlini rugăciunile, copilul va gândi: „Deci rugăciunea o poți face sau nu”. Iată de ce e bine să-ți duci copiii la moschee în astfel de zile. Mai există o modalitate de spulberare a îndoielii: în zilele în care femeile nu au datoria rugăciunii, mama își va face abluțiunea ca întotdeauna, se va așeza pe covorul de rugăciune, își va întoarce palmele în sus, către Cel Atotputernic, și I se va ruga. În felul acesta, mama se va ruga și totodată va spulbera orice nedumerire din mintea copilului. Această purtare este încurajată și în multe lucrări islamice de referință. Și este de o importantă covârșitoare în creșterea copilului. Când procedăm așa, copilul va vedea capete plecate, ochi înlăcrimați și mâini cu palmele întinse spre rugăciune. Va înțelege că suntem robii Lui.
Va veni o zi când se va auzi chemarea la rugăciune și, dacă tu nu o auzi, îți va atrage atenția copilul. Îți va spune: „Tată, mamă, trebuie să ne facem rugăciunea!” Vei culege astfel roadele muncii tale.
În fiecare zi trebuie să-ți găsești timp pentru a te ruga lui Allah. În acele momente, stabilite dinainte, trebuie să-i oferi Celui Atotputernic rugăciunea ta invocând Numele Lui și arătând astfel că El este oricând liman ocrotitor și adăpost. Este bine să te rogi în plină vedere și cu glas tare. Însoțitorii Trimisului lui Allah au învățat de la acesta rugăciunile pe care le rostea. Multe dintre aceste rugăciuni ne-au parvenit prin intermediul soției sale, Aisha, dar și datorită lui Ali ibn Abu Talib și a fiilor săi.
De unde se poate vedea că dacă vrei să-i înveți pe copiii să se roage, e bine să-i lași să vadă și să audă cum te rogi tu. Dacă vrei ca inima lor să tresară ori de câte ori este pomenit numele lui Allah, tu, mai mult decât oricine altul, trebuie să le oferi exemplu.
Am avut în viață prilejul de a vedea scene care mă cutremură ori de câte ori mi le reamintesc. Imaginea devoțiunii bunicii mele pentru Allah m-a influențat în mod covârșitor. Eram mic când bunica a murit, dar încă mi-aduc aminte emoția și freamătul ei, ori ce câte ori tata recita vresuri din Coran sau începea să vorbească despre Islam. Punea atâta suflet în tot ceea ce ține de religia noastră, încât dacă cineva rostea înflăcărat numele lui Allah, se făcea albă la față și așa rămânea peste zi. Felul ei de a se purta a avut o puternică influență asupra mea. Deși era neștiutoare de carte și necunoscătoare în multe privințe, rugăciunile ei sincere și lacrimile ei adevărate m-au mișcat adânc. Am auzit de multe ori oameni învățați ținând predici însuflețitoare, dar nici unul dintre ei nu mi-a mișcat sufletul așa cum a făcut-o bunica mea. Sunt musulman datorită credinței sincere pe care am văzut-o la părinții mei și la bunica mea.
Părinții trebuie deci să fie foarte atenți ce fac acasă. Cum am spus mai devreme, dacă îți rostești necazurile cu glas tare către Cel Atotputernic, dacă suspini la Ușa Sa și Îl chemi, dacă te rogi deschis și cu deplină supunere față de Creatorul Cel Preamărit, toate acestea lucruri îl vor impresiona adânc pe copil. Strădania de a te pregăti pentru Viața de Apoi, care trebuie să fie prima noastră grijă, se va imprima în mintea copilului și copilul își va aminti întotdeauna de rugăciunile tale pline de speranță, de dragoste și de pioșenie. Trebuie să te rogi ca și cum L-ai vedea pe Cel Atotputernic, ca și cum I-ai simți mereu prezența. Felul în care stai, felul în care îți pleci capul, felul în care îngenunchiezi, totul trebuie să aducă aminte de El. Cum ai sta în fața Lui? Imaginează-ți că Allah este în fața ta și spune: „Robul meu! Ridică-te și dă socoteală pentru faptele tale!” Vei sta smerit, așteptând să primești Îndurarea Sa. O astfel de atitudine în rugăciune, prin care simțim Sublimitatea Lui și recunoaștem nevrednicia noastră, este însuflețitoare pentru toți cei din jur, așa cum e și pentru noi. Într-un hadith, Trimisul lui Allah a spus: „Sunt clipe pe care le petrec cu Allah în care nici îngerii cei mai de seamă și nici vreo altă ființă nu se pot apropia de mine” (Al-‘Ajluni, Kashf al-Khafa, 2 : 173). O astfel de clipă luminată pe care o trăim îi va inspira pe copiii noștri în rugăciunile lor. Mai târziu, când se vor confrunta cu pericole care le pot zdruncina credința, amintirea părintelui care se ruga fierbinte le va sări în ajutor și le va arăta Calea.
Este un lucru peste care nu trebuie să trecem cu ușurință. In sura Yusuf, Coranul ne vorbește de un astfel de fapt de natură psihologică. După cum știm bine, Profetul Yusuf nu s-ar fi lăsat ispitit de o femeie. Și totuși, Coranul spune: “… de n-ar fi văzut semnul Domnului său” (12 : 24).
Deși ramâne un lucru controversat, după interpretarea dată de o seamă de mari învățați, semnul văzut Yusuf a fost imaginea tatălui său, Profetul Yaqub, care i-a acoperit gura cu mâna și a strigat, cu mare mirare: „Yusuf!” Yusuf, lăudat pentru marea sa curățenie, și-a dat seama și a strigat: „Ferească Allah!” Ochii tăi plini de lacrimi și credința adevărată cu care ceri ajutorul lui Allah vor juca un rol esențial în viața copilului și îl vor feri de căderea în greșeală. Aceste imagini vor rămâne atât de vii în subconștientul său încât îi vor putea vorbi, ori de câte ori îl încearcă vreo ispită. Îi vor spune: „Copilul meu, ce vrei să faci?” Și îl vor păzi astfel de orice rele întâmplări.
[1] În perioada menstruală etc. (TO DEVELOP)
