Slăbiciunile omenești ca mijloc de progres spiritual

Slăbiciunile omenești ca mijloc de progres spiritual

Întrebare: Ce sfaturi îi putem da unei persoane care spune: „Am trăsături negative în natura mea precum lăcomia, dușmănia și îndărătnicia și nu pot scăpa de ele în niciun fel”?

Răspuns: Întrucât ființele umane sunt create cu un potențial complex, ele sunt dotate cu abilități corporale și spirituale legate atât de lumea pământească, cât și de cea spirituală. Prin urmare, adevăratul progres și izbăvirea oamenilor depinde de folosirea acestor trăsături latente în scopul pentru care au fost create. Întrucât oamenii sunt onorați cu „cel mai bun model al creației” (ahsan al taqwim), ei se pot alinia îngerilor în măsura în care își conștientizează în profunzime latura lumească și spirituală și își trăiesc viața în limitele legii, exercitându-și voința așa cum trebuie și rezistând în fața sentimentelor negative inerente naturii umane în favoarea diferitelor înțelepciuni. După cum a spus și Rumi, oamenii se află într-un punct în care, deși poftele și sentimentele carnale există în natura lor, uneori îi fac invidioși pe îngeri prin faptele bune pe care le fac; însă alteori îi fac de rușine chiar și pe diavoli.

O, omule! Cunoaște-te cu adevărat!

Din acest motiv, oamenii trebuie mai întâi să dobândească o bună înțelegere a propriei persoane – calitățile și slăbiciunile lor – și să recunoască anumite sentimente negative pe care le au drept mijloc de progres spiritual. Dacă vor reuși să le stăpânească, să le depășească și să le direcționeze spre bine, atunci semințele Paradisului din lăuntrul lor vor începe să încolțească. Acea viață paradisiacă trăită în inimă va transforma lumea într-un pasaj care se continuă până în adevăratul Paradis. În fiecare colț și în fiecare clipă a unei astfel de lumi, o persoană poate simți Paradisul și poate fi martoră la frumusețile sale veșnice în timp ce se află în această lume. De asemenea, putem reda acest adevăr după cum urmează: Dacă sentimentele pozitive din natura umană sunt bine acționate, ele servesc direct progresului spiritual. În ceea ce privește semințele aparent negative, dacă sunt ținute sub observație prin vigilență, atenție și supunere față de poruncile divine, ele devin un instrument de exercitare a diferitelor haruri ale lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în ochii lui Dumnezeu, atitudinea ta integră în fața acestor sentimente negative inerente va fi considerată închinare. De exemplu, așa cum Rugăciunile zilnice sunt o formă foarte importantă de închinare care îl ajută pe om să atingă desăvârșirea umană, înfrânarea poftelor carnale este o formă de închinare la fel de importantă. Dumnezeu Cel Atotputernic punctează acest adevăr în următorul verset: „Iar în ce-l privește pe cel care se teme de Ziua când se va înfățișa Domnului său și și-a oprit sufletul de la pofte, Raiul îi va fi sălaș!…” (An-Nazi’at 79:40-41). Revenind, sentimentele aparent negative pot fi transformate într-un avantaj dacă sunt supravegheate și dirijate spre bine, devenind unul dintre cele mai importante mijloace de intrare în Paradis.

Oamenii devin cu adevărat umani prin punerea în aplicare a voinței lor

Dumnezeu nu a creat omul cu anumite limite, așa cum a făcut cu animalele. Cu alte cuvinte, omul nu este sclavul unui ansamblu de instincte. Dumnezeu a acordat oamenilor voință și – din motive evidente – El a condiționat binecuvântările de voință. De exemplu, El ar putea spune: „ Atunci când îți înalți mâna, Eu fac ca stelele de pe cer să se reverse deasupra creștetului tău”. Într-un astfel de caz, nu am căuta nicio legătură între mișcarea mâinii și revărsarea stelelor. În mod similar, Dumnezeu Cel Atotputernic oferă favoruri și binecuvântări ca urmare a închinării oamenilor și a piedicilor pe care le depășesc pe calea Lui, nu are rost să căutăm o relație de cauzalitate. Atunci, Dumnezeu Cel Atotputernic primește faptele oamenilor, pe care le fac în conformitate cu cerințele cauzelor aparente, aproape ca o sămânță, și le răsplătește aceste fapte cu binecuvântări eterne în Paradis.

Atacuri de la dreapta și de la stânga

Putem compara sentimentele pozitive din natura umană cu partea dreaptă a unei persoane și sentimentele negative cu partea stângă. Cred că acest lucru poate fi înțeles mai bine în contextul amenințării lui Satan, așa cum este relatată în Coran: „Și îi voi împresura în valuri, din față și din spatele lor, de la dreapta și de la stânga lor, și nu-i vei afla pe cei mai mulți dintre ei mulțumitori”. (Al-’A’raf 7:17). În bucuria sa malițioasă, Satana practic spune: „Pot să vin către ei din față și să le spulber speranțele de viitor, să le distrug punțile pe drumul spre Paradis și să îi trimit în schimb spre Iad. Venind către ei din spate, pot să le arăt trecutul ca o groapă îngrozitoare, să-i fac să refuze să învețe din exemplul părinților și bunicilor lor… și să-i fac să cadă în iluzia că viața a început cu ei. Apropiindu-mă de ei prin dreapta, îi pot înșela chiar și în timp ce fac fapte bune și le pot sabota lăudându-mă și mândrindu-mă cu ele. Atunci când vorbesc despre Dumnezeu și despre nobilul Profet sau când încep să scrie, îi fac să scoată în evidență propria persoană și le stric chiar și faptele bune. În cele din urmă, mă apropii de ei prin stânga și le înfățișez fapte interzise ca fiind bune, le ofer miere otrăvitoare pe tăvițe de aur și îi conduc în rătăcire.”

Într-un hadis pe această temă, Trimisul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a afirmat că Paradisul este înconjurat de lucruri neplăcute pentru sufletul carnal, iar Iadul este înconjurat de pofte care sunt ispititoare pentru fire.[1] În consecință, drumul spre Paradis este dificil și neplăcut pentru sufletul carnal. Credincioșii își vor croi drumul spre Paradis trecând pe lângă acestea rând pe rând. În ceea ce privește drumul spre Iad, este împânzit de senzații și pofte carnale. În acest sens, cel mai probabil Satana va împinge omul să piară prin îndestulare în mâncare, băutură, somn și prin trăirea pentru a-și satisface dorințele carnale. Bediüzzaman punctează principalele slăbiciuni umane la sfârșitul celei de-a „Douăzeci și noua scrisori”. El menționează șase intrigi umane și satanice: „iubirea de faimă și funcție, frica, lăcomia, rasismul, egoismul și, în cele din urmă, iubirea de confort și comoditate.”[2] Putem enumera mai multe. De exemplu, avariția, incapacitatea de a-i tolera pe alții, comportamentul lasciv, ostentația și îngâmfarea sunt alte puncte slabe prin care Satana poate găsi o cale de a ne birui.

Ridică ziduri împrejurul tău prin rugăciune

Satana profită de aceste slăbiciuni apropiindu-se din stânga. Așa cum a afirmat el: „Pe puterea Ta (jur)! Eu îi voi duce în ispită pe toți” (Sad 38:82). Mândria Omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra sa, ne-a învățat această rugăciune pentru a-l înfrunta pe Satana: „O, Allah! Acoperă-mi neputințele și alină-mi toate temerile! O, Allah! Ocrotește-mă (împotriva pericolelor) din față, din spate, de la dreapta mea, de la stânga mea și de sus, și caut scăpare în măreția Ta pentru a nu fi înghițit de pământul de sub mine.”[3] El ne-a invitat să căutăm scăpare la Dumnezeu în fața Satanei recitând această rugăciune zi și noapte.[4] Satana este specialist; el cunoaște astfel de trucuri încât a răsturnat mulți uriași folosindu-se de ele. De exemplu, dacă cineva încearcă să se trezească noaptea pentru rugăciunea Tahajjud, Satana folosește diverse trucuri și capcane pentru a-l împiedica. El nu se va opri indiferent dacă nu reușește, iar credinciosul părăsește așternutul cald în ciuda tuturor obstacolelor. El folosește un șiretlic diferit în cazul abluțiunilor și un alt șiretlic în timpul Rugăciunii. De exemplu, el caută să îl provoace pe credincios să facă zgomot, scopul său fiind ca vecinii să audă sunetul și să îl aplaude pe respectivul, astfel încât fapta să poată fi coruptă în momentul în care cel credincios se mândrește trufaș cu fapta sa. Satana are atât de multe vicleșuguri încât este foarte greu să le înfrângi; este nevoie de hotărâre și voință, la care se adaugă adăpostirea în permanență sub ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu. În această privință, este clar că un singur zid nu va fi suficient împotriva vicleniei Satanei. Trebuie să înălțăm fără încetare ziduri noi prin rugăciune asiduă. Niciodată nu putem vorbi de prea multe ziduri. Înainte de a merge la culcare, Mândria Omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra sa, recita surele Al-Mulk,[5] Ya Sin,[6] As-Sajda,[7] Muawwizatayn[8] (Al-Falaq și An-Nas) și ultimele două versete din capitolul Al-Baqara.[9] În plus, el a căutat adăpost în Dumnezeu cu rugăciuni precum: „O, Allah! Cu adevărat m-am supus Ție, mi-am întors fața către Tine, Ți-am încredințat Ție problemele mele, m-am bizuit pe Tine, nu există nicio scăpare sau siguranță în afară de Tine. O, Allah! Cred în Cartea pe care Tu ai revelat-o și în Profetul pe care Tu l-ai trimis.”[10] De asemenea, el i-a avertizat pe credincioși spunând: „Nu vă lăsați niciodată pradă nepăsării, căutați întotdeauna refugiu împotriva Satanei în Dumnezeu.”

Credincioșii trebuie să privească slăbiciunile noastre ca pe o parte a naturii umane și să caute în mod constant adăpost în Dumnezeu pentru a scăpa de ele, dând voinței noastre ceea ce i se cuvine, și să transforme astfel acești factori negativi în trepte ale progresului spiritual. Totodată, ei trebuie să depună eforturi constante pentru a se ridica la nivelul de viață al inimii și al spiritului, urmând adevărații conducători spirituali, și astfel să își continue călătoria pe calea cea dreaptă.


[1] Sahih al-Bukhari, Riqaq, 28; Sahih Muslim, Jannah, 1

[2] Nursi, The Letters, pp. 399–413

[3] Sunan Abu Dawud, Adab, 110

[4] Sunan Abu Dawud, Adab, 100; Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 2/25

[5] An-Nasa’i, As-Sunanu’l-Kubra, 6/535

[6] Darimi, Fazailu’l-Qur’an, 21; İbn Hibban, As-Sahih, 6/312

[7] Ad-Daylami, Al-Musnad, 5/411

[8] „Cele două moduri de a căuta adăpost în Dumnezeu”, care se referă la ultimele două sure ale Coranului. Sahih al-Bukhari, Fazailu’l-Qur’an, 15; Tibb, 39; Sunan at-Tirmidhi, Da’awat,

[9] Sahih al-Bukhari, Fazailu’l-Qur’an, 10; Sahih Muslim, Salatu’l-Musafirin, 256

[10] Sahih al-Bukhari, Da’awat 6; Tawhid, 34; Sahih Muslim, Dhikr, 56–58