Smerenia îi face pe oameni să primească cu bucurie voia lui Dumnezeu și îi face de neclintit în fața criticilor și insultelor care vin din partea altora. Cei care știu unde le e locul și care nu se trufesc sunt cu adevărat la adăpost și bine apărați de disprețul altora.
Smerenia este un semn de virtute și de maturitate, în timp ce mândria și îngâmfarea arată imperfecțiunea și micimea sufletului. Oamenii îmbunătățiți sunt cei care în tovărășia altora se simt în largul lor și au un sentiment de apropiere.
Cei care nu pretind și nu caută mărirea în comunitatea în care trăiesc, mai devreme sau mai târziu ajung să ocupe demnități înalte și să fie mult respectați, pe când cei care suferă de un complex de superioritate sunt respinși de propria lor comunitate și sfârșesc ca niște străini.
Oamenii modești ajung pe trepte înalte ale cunoașterii în instituțiile de pregătire spirituală, profită pe deplin de o bună educație, fie ea religioasă sau științifică, și ajung să fie folositori comunității; cei pe care sentimentul gloriei deșarte și mândria nu-i lasă să profite de disciplina acestor instituții, și care nu se lasă învățați de alții, rătăcesc calea.
Oamenii modești ajung pe trepte înalte ale cunoașterii în insti-tuțiile de pregătire spirituală, profită pe deplin de o bună educație, fie ea religioasă sau științifică, și ajung să fie folositori comunității. Cei pe care sentimentul gloriei deșarte și mândria îi împiedică să profite de spiritul de disciplină din aceste instituții și care nu se lasă învățați de alții, rătăcesc calea.
Modestia este un semn că ai devenit cu adevărat om. A fi modest înseamnă să rămâi același odată ce a dobândit o poziție înaltă, bogăție, învățătură, glorie sau orice alt lucru prețuit de oameni în general. Când într-o astfel de situație omul își schimbă ideile, atitudinile și comportamentul, înseamnă că nu și-a atins adevărata umanitate și nu știe ce este adevărata modestie.
Smerenia este o cheie a tuturor celorlalte virtuți. Omul smerit poate avea și alte virtuți, pe când omul lipsit de smerenie este de multe ori lipsit și de orice altă virtute. După căderea în greșeală, Profetul Adam și-a recâștigat prin smerenie legăturile cu Lumea de Dincolo. În schimb Satana, încercat la fel ca Adam, a devenit pentru eternitate victimă a propriei îngâmfări și trufii.
Îngâmfarea este semnul unei lipse de sensibilitate și de maturitate. Oamenii înclinați spre reflecție și cu sufletul matur înțeleg că orice dar pe care l-ar avea le vine de la Preaînaltul Creator și I se consacră Lui, cu smerită recunostință.
Pentru că fala și măreția se numără printre atributele exclusive ale divinității, oamenii care se poartă cu aroganță și care nesocotesc modestia primesc pedeapsa Lui. Oamenii care își cunosc locul și care rămân modești și smeriți sunt binecuvântați prin prezența Lui.
