Sunt unii dintre oameni care Îl adoră pe Allah pe o margine (într-o manieră indecisă, șovăielnic): Dacă au parte de bine, sunt ei netulburați, dar dacă au parte de o încercare, atunci își întorc ei fața (revenind la necredință), pierzând și această lume și Viața de Apoi. Aceasta este pierderea învederată! (Al-Hajj 22: 11)
Există o mulțime de versete similare în Coran. De fapt, Dumnezeu îi încearcă deseori pe credincioși, pe ipocriți și pe necredincioși pentru a scoate la iveală diferențele dintre lumile lor lăuntrice. El le supune conștiința la încercare prin necazuri și dezastre și chiar prin lucruri pozitive. Astfel, Dumnezeu le reamintește de valoarea lor reală sau îi face conștienți de propria persoană. Într-adevăr, s-a dovedit prin multe experiențe că până și oamenii care se sacrifică în diferite moduri pentru cauza lui Dumnezeu au parte din când în când, uneori chiar frecvent, de eșecuri, înfrângeri și suferințe. Situația lor financiară se poate prăbuși, afacerile se pot destrăma, iar munca lor se poate compromite. Aceasta nu este decât o încercare pe care Dumnezeu o pregătește slujitorului Său. Cu toate acestea, nu înseamnă că Dumnezeu, Care este Cel Absolut Bogat și Generos, Își va abandona slujitorii care renunță la lumea lor și fac sacrificii pentru a înălța religia Sa sau că îi va lăsa să fie asupriți în condiții vitrege. Și totuși, Creatorul Cel Atotputernic, Care are acționează întotdeauna cu înțelepciune și care nu face niciodată nimic inutil, testează sinceritatea și credincioșia slujitorilor Săi prin intermediul purtării lor și a judecăților lor de conștiință. Întotdeauna vor exista persoane care nu trec acest test și care vor pierde atât în această lume, cât și în cea viitoare. Versetul se încheie cu exclamația: „Aceasta este pierderea învederată!”.
Cei menționați în verset care au picat testul și au suferit pierderi atât în această lume, cât și în Lumea de Apoi au fost în general ipocriții. Ei nu au găsit unitatea dintre inimă și gură; astfel, nu au putut ajunge la credința adevărată. Cu credința pe vârful limbii, ei priveau cu suspiciune evenimentele și trăiau o viață la marginea religiei, fără a o îmbrățișa vreodată pe deplin și sincer în viața lor. Au rămas mereu la granița dintre credință și necredință, fiind vigilenți pentru a nu pierde avantajele lumești de a fi credincios în comunitatea credincioșilor, precum o muscă care intenționează să se înfrupte din miere. În opinia lor, au fost chibzuiți și atenți față de obligațiile religioase și față de anumite îndatoriri dificile pe care le considerau neavantajoase.
Cu această atitudine, ipocriții au întocmit planuri pentru a beneficia de toate avantajele de care se bucură musulmanii. Dacă obțineau ceea ce sperau, se conformau și se prefăceau că sunt credincioși perfecți și mulțumiți. Cu toate acestea, dacă la orizont apărea o suferință sau un necaz, se întorceau imediat la atitudinea lor inițială.
Există posibilitatea ca un credincios să nu poată fi un credincios adevărat în fiecare faptă. E posibil ca faptele, atitudinile și atributele unui credincios să nu fie rezultatul credinței – mi-aș dori să nu fie așa. Din această cauză, anumiți credincioși pot cădea pradă influenței unor astfel de rațiuni ipocrite și să își dorească ca vântul să sufle așa cum își doresc, ca ploaia să se reverse în funcție de propriile interese, iar roata destinului să se întoarcă întotdeauna în favoarea lor. La fel cum au existat astfel de oameni în timpul perioadei timpurii a Islamului, oameni care au întors spatele islamului atunci când nu au obținut ceea ce sperau, în vremurile noastre este imposibil să nu existe multe persoane care să se confrunte cu rătăciri în lumea lor lăuntrică și cu o stare de confuzie în ceea ce privește sentimentele și atitudinile.
Domnul nostru! Nu lăsa inimile noastre să rătăcească după ce ne-ai călăuzit. Și, revarsă asupra noastră îndurare din Prezența Ta. Cu siguranță Tu ești Cel A-toate-generos.
