El a văzut unele din semnele cele mai mari ale Domnului său. (An-Najm 53:18)
Acest verset se găsește în sura care descrie Înălțarea maestrului nostru, Profetul Mahomed, și se referă la Înălțare. Pe lângă relația specială cu Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra sa, el conține multe alte adevăruri.
Faptul că Profetul a văzut semnele și dovezile existenței și Unității lui Dumnezeu și ale tuturor celorlalte adevăruri ale credinței în univers și în omenire, observându-le și percepându-le în inima și spiritul său, constituie favoarea și rodul Înălțării sale. Întrucât această persoană ilustră a avut o viziune și o capacitate de înțelegere universale, el a văzut și a observat acele semne și dovezi pe care versetul în discuție le numește „semnele cele mai mari”. A văzut sau a observat manifestările Divine în chip explicit, fără niciun văl. Nimeni nu-l poate contrazice pe cel care a avut o astfel de viziune și observație universală. Nici măcar viziunea și percepția celor care observă cerurile de pe pământ și cele ale oamenilor care nu pot detecta nici măcar ceea ce se află în fața lor nu vor fi deloc la fel.
Versetul are o structură care poate da curs unei semnificații duble. Prepoziția „min” poate fi fie folosită în sensul de „din”, fie funcționează ca un cuvânt explicativ. În primul caz, sensul este: „El a văzut unele din semnele cele mai mari ale Domnului său”. În al doilea caz, sensul este: „El a văzut semnele cele mai mari ale Domnului său”. Indiferent de sensul pe care îl preferăm, adevărul în ambele cazuri este că, în timpul Ascensiunii sau călătoriei sale prin și dincolo de timp și spațiu, acea persoană fără pereche cu vedere și auz universal a văzut mărețe semne, dovezi și miracole ale Stăpânirii lui Dumnezeu Cel Atotputernic și minuni ale creației, încât nu este cu putință să exprimăm sau să descriem manifestările Divine pe care le-a văzut în tărâmurile prin care a călătorit. El este singurul care a văzut, a auzit și a simțit misterele și luminile din orizonturile prin care a călătorit și nimeni altcineva nu poate fi capabil de o astfel de viziune și observație universală. Cei care nu sunt la fel de mari ca acea persoană, și anume Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, nu pot vedea sau observa „semnele cele mari”, căci această observație este exclusivă pentru rangul său de neegalat.
Ceea ce înțelegem prin „semnul cel mare” nu este Ființa Divină, Cel Unic și Veșnic Slăvit. Prin urmare, Profetul nostru nu a văzut Divinitatea însăși, ci a văzut semnele Sale cele mari – cele mai cuprinzătoare și universale semne și dovezi ale existenței și Unității Sale și alte adevăruri ale credinței. El a observat întreaga creație în dimensiunile sale fizice și metafizice și în dimensiunea sa de timp și loc. Chiar dacă este absolut imposibil să înțelegem Ființa divină, după cum se afirmă în: „Privirile nu-L ajung” (Al-An’am 6:103), dintr-o anumită perspectivă este posibil să-L „vedem” pe Dumnezeu cu ochii inimii sau să avem vederea asupra Lui. Cu toate acestea, ceea ce Profetul nostru a văzut sau a observat în timpul Înălțării sale nu a fost El, ci semnele Sale absolute sau cele mai mari sau cuprinzătoare.
Viziunea și observația Trimisului lui Dumnezeu pot fi percepute, de asemenea, ca o lectură a propriului adevăr, ca și cum ar fi o carte sau o analiză a rădăcinilor, trunchiului, ramurilor, florilor, frunzelor și fructelor naturii sale universal dezvoltate. Căci natura sau adevărul său este cerneala cu care a fost scrisă cartea universului, iar Lumina sa este sâmburele creației. Această călătorie miraculoasă a continuat până în punctul de dincolo de timp și spațiu unde a auzit sunetele emise de Pana Destinului, trecând prin umbra Tronului Divin Suprem. În punctul său final, călătorul binecuvântat,pacea și binecuvântările fie asupra lui, a fost încoronat cu veșnica mulțumire și aprobare a lui Dumnezeu față de el.
O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și dă-ne puterea să îl urmăm; și arată-ne minciuna ca fiind minciună și dă-ne puterea să ne ferim de ea.
