Allah este lumina cerurilor și a pământului. (An-Nur 24: 35)
Dumnezeu este Cel care a scos și scoate totul din întunericul non-existenței la Lumina existenței și a transformat universul într-o expoziție și o carte pe care trebuie să le cercetăm, hrănindu-ne conștiințele cu înțelesuri care ne luminează ochii și ne înveselesc inimile. Ochii nu văd acolo unde Lumina Sa (de călăuzire) nu există, inimile nu se bucură de cunoaștere, științele provoacă fantezii și capricii, adevărurile sunt confundate cu ipotezele, iar existența este un haos ale cărui sensuri sunt ascunse și nu pot fi înțelese. Nu există nici o filosofie solidă a cunoașterii la nivelul minților, nici o cunoaștere despre Dumnezeu la nivelul inimilor.
Doar prin Creatorul Luminii, care luminează cerurile și pământul cu tot ceea ce se află în ele, se poate trece de la cunoaștere la credință și de la credință la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și de la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu la o conștientizare profundă a slujirii față de El la răspântia dintre lumea umană exterioară și cea interioară.
Într-adevăr, tot prin această Lumină, soarele și numeroși alți sori luminează universul, pământul este acoperit cu nenumărate frumuseți, iar inimile sunt luminate cu înțelegere și percepție. Toate aceste fenomene sunt asemenea unor semințe din care oamenii pot obține cunoașterea Creatorului și a iubirii Sale și dorința de a călători spre El. Tot prin această Lumină oamenii gândesc și își formează idei în minte, raționează și judecă, ajungând la anumite adevăruri prin deducție, inducție, comparație și analogie sau silogism.
Ochii ființelor umane văd culorile și armonia cromatică, precum și poezia eternă din armonia generală a existenței și le transferă în inimă sub formă de informații. Intuiția preia aceste informații, le reanalizează și le sintetizează, transformându-le în cunoașterea sau recunoașterea lui Dumnezeu. Credincioșia față de Dumnezeu și abordarea tuturor lucrurilor prin prisma Luminii și a cunoașterii Sale amplifică adevărul omenirii, care este cuprins într-o mică picătură, și transformă această mică picătură într-un ocean, iar cunoașterea umană, care este cuprinsă într-un atom, este transformată într-un soare uriaș; de asemenea, transformă inima umană, care nu reprezintă nimic în sine, în pulsul universului. Deși ființele umane nu pot vedea cu ochii lor trecutul, viitorul și nici prezentul în ansamblu, ele percep și simt atât propria persoană, cât și toate celelalte lucruri sensibile datorită intuiției. De asemenea, ele percep atât fragmentele, cât și întregul, atât entitățile fizice, cât și adevărurile lor (și anume, Numele Divine pe care se bazează. Existența fiecărei entități fizice și a naturii sale esențiale se datorează unuia sau mai multor Nume ale lui Dumnezeu). În plus, percep Adevărul adevărurilor, la care se raportează întregul univers și tot ceea ce este cuprins în el, și intră în contact cu El prin intermediul unui rang de certitudine, fiecare în funcție de capacitatea sa.
Cunoștințele despre Dumnezeu dobândite prin studiul mental sau intelectual și spiritual al universului și a tot ceea ce este și se petrece în el pot genera confuzie cu privire la Ființa Divină. Pentru a evita orice urmă de confuzie, în timp ce noi, ca simpli călători ai acestei lumi, pășim printre semnele, dovezile, evenimentele și indiciile Sale și suntem martori la toate acestea cu ochii noștri fizici, ar trebui să ne îndreptăm intuiția către sau să o concentrăm asupra Creatorului și Luminătorului Luminii, astfel încât cunoștințele pe care le dobândim din univers să poată fi transformate în cunoașterea lui Dumnezeu și astfel încât sentimentele și trăirile noastre să nu ne tulbure. Prin urmare, existența trebuie cercetată în Lumina Cărții luminilor, care este mai strălucitoare decât soarele, așa cum se menționează în versetul „V-a venit vouă Dovadă de la Domnul vostru” (An-Nisa’ 4:174), și în lumina Profetului Spiritului existenței, și anume Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. La fel cum lumea noastră este luminată de soare în timpul zilei și de lună noaptea, după cum spune versetul „Binecuvântat este Cel ce a făcut zodii (constelații și planete) în cer și a făcut în el o candelă (Soarele) și o Lună luminoasă!” (Al-Furqan 25:61), Profetul Spiritului existenței este soarele conștiințelor și inimilor noastre și luna minților noastre.
Într-adevăr, atunci când Lumina Divină este ignorată, întregul univers nu este decât întuneric. Atunci când privim totul în lumina Luminii lui Dumnezeu, atunci totul – văzut sau nevăzut – este luminat și vorbește cu glas articulat despre Creatorul și Susținătorul său.
Pe scurt, totul a prin viață, totul se întâmplă ca urmare a manifestării Luminii Sale. De asemenea, totul se dezvoltă prin manifestarea Luminii Sale. Lumina, în sens absolut, Îi aparține în întregime. A atribui Lumina altcuiva decât Lui este fie o metaforă a elitei, fie ignoranța oamenilor de rând. Dacă nimeni nu este conștient de acest adevăr, se datorează intensității inimaginabile, infinite și orbitoare a manifestării Sale în univers și la orizontul conștiințelor noastre. Așa cum a fi invizibil duce la incomprehensibilitate, tot așa intensitatea manifestării duce la invizibilitate. Uneori, însă, această intensitate a manifestărilor Luminii Divine devine o portiță pentru ca cea mai subtilă facultate spirituală a unor oameni să reflecteze asupra lor.
Într-adevăr, Dumnezeu este Lumina cerurilor și a pământului. Începând cu Lumina Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, despre care Profetul însuși spune: „Primul lucru pe care l-a creat Dumnezeu este Lumina mea”,[1] totul este manifestarea Luminii Sale la diferite lungimi de undă și prezența sa sub diverse forme în lumea exterioară.
Mai mult, aș dori să mai atrag atenția asupra câtorva aspecte cu privire la versetul „Allah este lumina cerurilor și a pământului”. Deși ambele sunt traduse ca lumină, nūr și ishiq sunt două lucruri diferite. Nūr este ceva imaterial și poate fi esența imaterială a luminii (ishiq), care este ceva material. În această traducere, am interpretat acest Nūr ca fiind „Lumina”. Versetul îi atribuie lui Dumnezeu Lumina, nu lumina. Fără să cunoască această diferență, unii se întreabă: „Știm care este viteza luminii; cum rămâne cu viteza Luminii?”. Pentru a putea înțelege Lumina, trebuie să ne apropiem de sursa Luminii. Sursa Luminii este Dumnezeu, Care este dincolo de timp și spațiu. Prin urmare, aceasta este perspectiva din care ar trebui să abordăm și analizăm Lumina Sa. Într-adevăr, lumina și lucrurile care țin de lumină pot fi prezente în milioane de locuri în același timp și se pot transfera dintr-un loc în altul într-o clipă. De fapt, întrucât corpul binecuvântat al Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, dobândise un asemenea nivel de desăvârșire încât să își poată însoți spiritul său (legea prin care energia și materia se transformă una în cealaltă poate fi o explicație în acest sens), Profetul și-a încheiat Înălțarea în câteva minute și s-a întors. În condiții naturale, pentru o astfel de călătorie este nevoie de o mie de miliarde de ani. Cu toate acestea, relatările autentice ne transmit că patul Profetului era încă cald când s-a întors din Ascensiunea. Este ca și cum el ar fi trecut dincolo de limita temporală în timpul acestei călătorii.
Cu toate acestea, nu trebuie să presupunem că Lumina nu este creată. Lumina (Nūr) este creată. Creatorul ei este Dumnezeu, Care este Creatorul a toate. Cuvântul profetic: „Primul lucru pe care l-a creat Dumnezeu este Lumina mea”[2] , indică, de asemenea, acest lucru. Primul nucleu sau sămânță care a fost adus la viață a fost Lumina Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa.
În concluzie, nu trebuie să confundăm Lumina și lumina. Se poate ca Lumina să fie sursa luminii, iar lumina să fie o manifestare a Luminii în domeniul fizic al existenței.
O, Doamne, Lumină a tuturor Luminilor, O, Luminator al Luminii, O, Creator al Luminii! Luminează inimile și simțirile noastre cu Lumina cunoașterii Tale și întărește-ne cu un duh din Prezența Ta; și, o, Doamne, dăruiește binecuvântări stăpânului nostru Mahomed, pe care l-ai trimis ca o lună strălucitoare, Familiei și Companionilor săi, care l-au urmat întocmai.
[1] Al-‘Ajlūnı̄, Kashfu’l-Khafā, Vol. I, pp. 311–312.
[2] Ibid.
