Și printre djinni erau (unii) care munceau dinaintea lui (Solomon), cu îngăduința Domnului său. Iar pe aceia dintre ei care se abăteau de la porunca Noastră îi făceam Noi să guste chinul flăcărilor. (Saba’ 34:12)
Profetul Solomon, pacea fie asupra sa, știa câteva rugăciuni și câteva Nume Divine pentru a stăpâni djinnii și a-i face să i se supună. Prin îngăduința lui Dumnezeu, atunci când Solomon le-a rostit, djinnii au trecut sub comanda sa. De fapt, Numele lui Dumnezeu nu se rezumă doar la cele 99 de Nume pe care Abū Hurayra le-a relatat. Într-una dintre rugăciunile sale, Trimisul lui Dumnezeu spune: „O, Doamne! Îți cer de dragul Numelor Tale prin care Te-ai numit pe Tine însuți sau pe care le-ai revelat în Cartea Ta sau pe care le-ai împărtășit uneia dintre creaturile Tale sau pe care ți le-ai alocat Ție însuți în cunoașterea Ta a Lucrurilor Nevăzute (fără să înștiințezi pe nimeni despre aceasta).”[1]
Această rugăciune a Trimisului lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra sa, presupune că este posibil ca Dumnezeu să fi învățat pe fiecare Profet unul sau câteva dintre Numele Sale, pe care nu le-a spus altora. Astfel, este posibil ca Profetul Solomon să fi controlat djinnii recitând numele care i-au fost predate. În realitate, Dumnezeu a fost Cel care i-a pus pe djinn și pe demoni sub stăpânirea lui Solomon. Acest lucru este clar în capitolul Al-’Anbiya’ (Profeții) din Coran.[2]
Conform unor relatări din izvoare israelite care nu se regăsesc în nicio sursă islamică autentică, Profetul Solomon a ascuns aceste Nume într-un colț al tronului său pentru a nu fi folosite în mod abuziv după moartea sa. Cu toate acestea, evreii din acea vreme le-au găsit și le-au folosit în interesul lor. Unele abordări din Vechiul Testament ar putea implica această afirmație.
O parte dintre mișcările și tendințele recente au adăugat semnificații și funcții suplimentare la folosirea de către profetul Solomon a Numelor Divine care i-au fost predate. De exemplu, unii susțin că satisfacerea forțelor sau a puterilor malefice este suficientă pentru a îndrepta lucrurile și, prin urmare, nu este nevoie să ne rugăm la Dumnezeu. Alții afirmă că puterile răului sunt superioare puterilor binelui; prin urmare, ele ar trebui să fie satisfăcute. Aceste afirmații și anumite abordări masonice similare, multe dintre ele bazate pe Kabala, precum și alte afirmații pe care le întâlnim în special în desenele animate, cum ar fi „In the name of the grey skull, I have the power!”[3] sau „În numele puterii umbrelor sau a întunericului”, sunt minciuni care nu își au locul în crezurile și terminologia noastră. Astfel de afirmații și declarații lezează mințile și spiritele copiilor și denaturează adevăratele realități metafizice sau spirituale. Se pare că astfel de neadevăruri și distorsiuni vor continua până când adevăratele noastre concepții despre metafizică și spiritualitate vor fi consolidate.
Un alt aspect demn de menționat în acest verset este faptul că atât David, cât și Solomon au fost favorizați prin faptul că au putut folosi părți ale existenței în serviciul lor. Munții obișnuiau să fie părtași la rugăciunile și chemările în ajutor ale lui David, care folosea fierul și cuprul pentru a făuri multe obiecte, precum armurile. În ceea ce îl privește pe Solomon, pe care Dumnezeu îl laudă în Coran spunând: „Și i l-am dăruit Noi lui David pe Solomon, care a fost un rob prea bun și care a fost cu căință!” (Sad 38:30), nu numai djinnii și diavolul au fost puși în slujba lui, ci și vântul. Profeții David și Solomon au reprezentat dimensiunea lăuntrică sau metafizică și respectiv exterioară sau fizică a Adevărului lui Ahmad – adevărul reprezentat de Profetul Mahomed înainte de venirea sa în lume. În cele din urmă, se poate spune că Profetul David a fost o sămânță a dimensiunii interioare a Adevărului lui Mahomed, în timp ce Solomon a fost o sămânță a dimensiunii sale exterioare. La momentul potrivit, s-au contopit în persoana ilustrului Profet Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa.
Dumnezeu știe cel mai bine.
Și când am hotărât Noi moartea lui (Solomon), nimic nu le-a arătat lor moartea lui, afară de o vietate a pământului (termite) care a ros toiagul lui. Și când s-a prăbușit, li s-a arătat djinnilor că, dacă ei ar fi știut cu adevărat necunoscutul, ei nu ar fi rămas în chinul umilitor (al robiei lor). (Saba’ 34:14)
Mai întâi de toate, ceea ce Coranul dorește să ne transmită în acest verset este faptul că djinnii nu știu Necunoscutul. Din moment ce djinnii nu cunosc Cele Nevăzute, cei care pretind că află informații despre Cele Nevăzute de la djinnii nu cunosc și nu vor cunoaște niciodată Nevăzutul. Prin urmare, s-a hotărât că cei care acceptă ceea ce spun ghicitorii despre viitor ies din sfera Religiei – Dumnezeu să ne ferească de astfel de rătăciri.[4]
În al doilea rând, există exegeți moderni care afirmă că descrierile Coranului referitoare la faptul că djinnii acționau sub porunca Profetului Solomon sunt figuri de stil. Cu toate acestea, nu există niciun temei pentru o astfel de afirmație. Acestea și alte descrieri similare din Coran vizează realități. Ceea ce ne revine nouă este să încercăm să înțelegem lecțiile pe care le au în vedere. De exemplu, să încercăm să înțelegem ce ne transmite Coranul prin versetul de mai sus:
Universul este o multitudine de sisteme, unul în interiorul celuilalt, care a fost construit și continuă să existe grație Cunoașterii, Voinței și Puterii divine. Nu există loc pentru hazard în niciun sistem și în nicio mișcare din cuprinsul universului. Astfel, faptul că toiagul lui Solomon a fost ros de o termită (sau de termite) nu este un lucru întâmplător. Poate că acest eveniment simboliza faptul că regatul lui Solomon se va dezintegra și se va prăbuși într-o zi. De fapt, atmosfera haotică de dinaintea domniei tatălui său, Profetul David, a revenit în anii care au urmat morții Profetului Solomon, pacea fie asupra sa, iar ciocnirile și dezbinările au reapărut în regatul său.
Într-adevăr, chiar și cele mai puternice state și imperii se prăbușesc pe neașteptate și devin istorie. Iar cei care s-au agățat de ele se trezesc într-un nou început.
[1] Musnad Ahmad, 1/391, 452.
[2] Vezi Surat Al-’Anbiya’ 21:79-82.
[3] N.t. Aluzie la desenul animal He-Man și stăpânii universului
[4] Vezi Tirmidhī, Tahārah, 102; Ibn Mājah, Tahārah, 122; Abū Dāwūd, Tibb, 1.
