A venera înseamnă a te recunoaște pe tine cu deplină sinceritate ca rob și pe Dumnezeu ca singurul și adevăratul obiect al venerării, a-ți croi viața ca rob călăuzindu-te după legătura care există între un rob adevărat și adevăratul obiect al venerării, în lumina faptului că tu ai fost creat și El este Creatorul.
A venera înseamnă a-ți arăta recunoștința pentru darurile cu care ai fost dăruit, daruri precum viața, conștiința, puterea de percepție și credința, în timp ce neluarea în seamă a datoriei de a venera este amarnică nerecunoștință.
Venerarea este calea cea mai sigură prin care conștiința ta dobândește certitudinea de neclintit a adevărului suprem, la început cunoscut numai teoretic. În fiecare etapă a acestei călătorii în care conștiința, purtată pe aripile pioșeniei și ale respectului, caută certitudinea, fiecare își trăiește propria sa experiență în a-L zări chiar și numai pentru o clipă pe Cel venerat.
Unele suflete, care nu vor să primească adevărul, trăiesc aplecate numai asupra unor probleme teoretice. Chiar dacă își petrec viața în preajma unor vorbitori iscusiți și se desfată cu cele mai fascinante expresii ale adevărului, nu se apropie de adevăr nici cu o palmă.
Actul de adorație cel mai demn de laudă este cunoașterea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, dragostea pentru El și binele făcut celorlalți oameni. Un lucru și mai demn de laudă este acela este de a căuta încuviințarea și plăcerea lui Dumnezeu în tot ceea ce faci și, călăuzindu-te după porunca „fiți drepți precum vi s-a poruncit”, de a urma în viață idealul cel mai înalt și mai adevărat.
Credința este o sursă binecuvântată și mereu îmbogățită, care hrănește gândul și voința omului de a fi bun, drept și virtuos. Este un elixir misterios, care vindecă pornirea lui înnăscută către rău. Cel care soarbe din el de mai multe ori pe zi, reflectând asupra adevărurilor divine și în aducere aminte de Dumnezeu, acela a purces pe drumul perfecțiunii și este bine apărat de ispitele trupului.
Credința îl face pe om asemeni îngerilor, îl pregătește pentru Paradis și îl ajută să-și stăpânească pornirile trupului. În istoria omenirii, mulți au fost cei care, prin credință, i-au întrecut pe îngeri. În timp ce alții, care nu au acceptat credința, s-au prăbușit cât se poate de jos.
Credința este drumul pe care trebuie să mergem, drum deschis de Cel care ne poruncește să credem. Tot ea este și este un model de bune purtări pe care El ne-a poruncit să-l respectăm, pentru a ajunge în sfârșit la El și pentru a dobândi fericirea în lumea de aici și în Lumea de Dincolo. Cei care nu găsesc acest drumul și nu își însușesc aceste purtări nu pot ajunge la Dumnezeu și nici nu pot cunoaște adevărul.
