Nu mă mândresc cu o memorie foarte bună, dar aș putea recita zeci de versete, unul după altul, în care se vorbește despre iertare, dialog și o inimă deschisă către toți semenii. Acestea demonstrează natura atotcuprinzătoare și universalitatea islamului.
Coranul ne spune, de pildă, că „împăcarea este mai bună…” (An-Nisa 4 : 128). Versetul nu se referă neapărat la un anume eveniment, înțeles sau context. Este o regulă generală. În plus, înșăși rădăcina cuvântului „islam” nu exprimă predare, supunere, pace, siguranță și încredere? Astfel, nu putem fi adevărați musulmani fără a avea pe deplin aceste însușiri și fără a le institui. În plus, ceea ce stă la baza înțelesului acestui nume sacru este o esență care încorporează apropierea de tot și de toate, precum și cuprinderea a tot și a toate cu dragoste. Dacă nu abordăm acest subiect în spiritul de mai sus, atunci nu se poate considera că am înțeles islamul, că îl respectăm sau că îl reprezentăm.
În afara regulilor care garantează pacea și securitatea, există în Coran și versete care se referă la atitudinea față de răufăcători și de oameni care provoacă anarhie și teroare. Pentru astfel de oameni există sancțiuni legale, pedepse și dreaptă răsplată. Totuși, în ceea ce privește aceste versete și scrierile din hadith care tratează aceleași probleme, dacă nu luăm în considerare condițiile speciale, dacă nu separăm esența de detaliu și scopul de mijloace, dacă nu evaluăm versetele în contextul premergător și ulterior revelației, vom ajunge întotdeauna la concluzii greșite.
Pot spune, și o spun, că pacea, dragostea, iertarea și toleranța sunt fundamentale în islam. Restul este accidental. Trebuie să acordăm prioritate problemelor în funcție de gradul lor de importanță. De exemplu, dacă Dumnezeu acordă importanță dragostei, dacă ne-a spus că îi iubește pe cei care Îl iubesc și dacă îi dă celui pe care îl iubește cel mai mult numele de Habibullah—cel care Îl iubește pe Dumnezeu și este iubit de El—, atunci trebuie să considerăm dragostea ca fiind principiul fundamental. Jihadul împotriva ipocriților și a necredincioșilor este o regulă secundară, cerută de circumstanțe. Fiecărei reguli îi corespund anumite rațiuni și anumite împrejurări. Dacă rațiunile nu există, atunci regulile nu se aplică.
Regulile privind execuția, exilul și războiul sunt legate de diferite rațiuni. Lucrul esențial aici este să explici și să transmiți principiile islamului prin cuvinte blânde și o atitudine blajină. Pacea, dreptatea și stabilitatea sunt esențiale în islam, războiul fiind un produs secundar al circumstanțelor și dependent de anumite condiții. Din nefericire, cei care ignoră esența și nu iau în considerare rațiunile care stau la baza regulilor și a legilor secundare, cei care (citind Coranul în stilul frust al doctrinei zahiris1) pun accentul pe violență, sunt oameni care nu au înțeles regulile, nu au înțeles rațiunile lor și nu au înțeles nici islamul.
Când apar rațiuni relevante, trebuie aplicate regulile cerute de aceste rațiuni. De exemplu, când armate străine ne atacă țara, nu vom sta liniștiți și nu-i vom întâmpina pe atacatori cu brațele deschise.
Uitați-vă la lumea în care trăim! Aflăm din ziare că în 56 de locuri din lume războaie sângeroase sunt în plină desfășurare. Șiroaie de lacrimi și de sânge încă mai curg în multe părți ale lumii. În multe din aceste războaie, țări care apără democrația și drepturile umane se situează în ambele tabere. Într-un astfel de caz, a te opune războiului înseamnă a te opune unei realități umane. De accea, în clipa în care cineva se va atinge de drepturile și de libertățile noastre democratice, ne vom apăra, desigur, și vom lupta dacă este nevoie. Dar așa cum am spus la început, acestea sunt lucruri secundare. Esența islamului este pacea și dragostea pentru întreaga omenire.
- Adepții doctrinei zahiri abordează Coranul și sunna numai din perspectiva înțelesului imediat, fără putere de pătrundere și fără o percepție corectă. Sunt foarte puțini la număr.
