Evenimentele din ultimii ani au pus și mai mult în lumină nevoia de dialog între oamenii de diverse credințe. Dialogul interconfesional este privit ca o alternativă la mult discutatul „conflict între civilizații”. Sunt oameni care nu acceptă inevitabilitatea conflictului între civilizații și care propun în schimb dialogul între civilizații, schimbul de păreri care îmbogățește sufletul omenesc și o împărtășire reciprocă a cunoștințelor, care poate duce la o înțelegere mai profundă a naturii Divinității și a voinței Sale pe acest Pământ.
Acesta este subiectul lucrării de față, care dezvăluie cititorului gândirea unuia dintre cei mai importanți oameni de cultură musulmani și lideri spirituali ai lumii islamice de azi, Fethullah Gülen. Mișcarea inițiată și condusă de Fethullah Gülen le arată musulmanilor cum pot fi trăite valorile islamice în contextul cerințelor complexe ale societății moderne. Pornită inițial în Turcia, această mișcare s-a răspândit cu repeziciune într-un mare număr de țări ale lumii, prin școlile înființate, activitățile culturale și de mass-media, proiectele sociale și întâlnirile dintre membrii diasporei turce din Europa, America de Nord și Australia, în așa fel încât influența mișcării lui Fethullah Gülen se face acum simțită în toate regiunile lumii în care musulmanii formează o majoritate sau o minoritate.
Lucrarea de față are două scopuri. Pe de o parte, este o chemare adresată musulmanilor de a înțelege mai profund că islamul mărturisește nevoia de dialog și că musulmanii au datoria de a fi purtători și martori ai îndurării universale a Creatorului. Ea se inspiră dintr-o cunoaștere profundă a tradiției islamice, a Coranului, a tradiției Profetului și a gândirii musulmane de veacuri, cu dorința de a demonstra în mod convingător că toleranța, dragostea și compasiunea sunt valori autentic islamice, pe care musulmanii au datoria de a le promova în lumea modernă.
Totodată, lucrarea este o invitație adresată oamenilor de alte credințe pentru a lăsa deoparte ideile preconcepute, neîncrederea și jumătățile de adevăr, cu scopul de a putea înțelege ce este cu adevărat islamul. Cine cunoaște islamul numai din titlurile ziarelor ajunge să creadă că este o religie care propovăduiește terorismul, atacurile sinucigașe, oprimarea femeii și ura pentru oricine nu face parte din comunitatea musulmană. Ar putea cineva dori să intre în dialog cu asemenea oameni? Ar putea cineva dori să trăiască printre ei?
Parcurgând rândurile lui Fethullah Gülen, cititorul va vedea însă că interpretarea corectă a învățăturii musulmane pune în lumină valori spirituale adevărate, cum ar fi iertarea, pacea sufletească, armonia socială, cinstea și încrederea în Divinitate. Prin exprimarea acestor valori islamice, care sunt valori împărtășite de credincioși de diverse confesiuni, autorul le adresează atât musulmanilor cât și oamenilor de alte credințe chemarea de a intra în dialog și a dezbate idealuri comune tuturora.
Aș putea să mă ofer pe mine însumi drept exemplu. Sunt preot catolic de origine americană și trăiesc la Roma. Îi cunosc pe membrii mișcării lui Fethullah Gülen de mai bine de zece ani și pot spune fără șovăire că sunt oameni care trăiesc cu sinceritate în spiritul învățăturilor îndrumătorului lor spiritual. Îl numesc pe Fethullah Gülen, respectuos, „Hocaeffendi”, ceea ce înseamnă „Învățătorul”. Textele pe care le reunește lucrarea de față și care își trag substanța din Coran și din iradiția islamică, formează și modelează atitudini prin care acești musulmani își pun în practică atașamentul lor față de credința islamică. Lucrarea cuprinde articole publicate în numeroase ziare și interviuri cu Fethullah Gülen, care vin în întâmpinarea celor care au dorința de a cunoaște idealurile care stau la baza acestei mișcări.
Cu un an în urmă am predat o serie de cursuri la Urfa și la Gaziantep, în regiunea de est a Turciei. Pe când mă întorceam la Roma, am fost invitat să vorbesc în fața unui grup de tineri, la o întâlnire organizată de Mișcarea lui Fethullah Gülen la Istanbul. Am descoperit cu surpriză în sală un număr de peste 4.000 de tineri care veniseră să mă asculte. Vorbind cu ei, am aflat că proveneau din medii diverse. Unii erau studenți la politehnică, medicină sau informatică. Alții lucrau. Fetele ca secretare, învățătoare sau agenți de turism. Băieții ca funcționari de bancă, șoferi de camioane sau muncitori pe șantierele de construcții.
Erau tineri veseli și entuziaști, care se adunaseră pentru a celebra împreună nașterea Profetului Muhammad. Nu este un fapt lipsit de importanță că tocmai eu, un preot catolic, fusesem invitat să le vorbesc pe tema „Profeții, o binecuvântare a omenirii”. Discursul meu a fost urmat de citirea unor poeme dedicate lui Muhammad și seara s-a încheiat cu imnuri religioase, cântate de un binecunoscut interpret turc în acompaniament de chitară electrică. Am simțit în acea seară, așa cum am simțit în multe alte rânduri, că dacă Fethullah Gülen și mișcarea sa au reușit să sădească în inimile atâtor tineri dorința de a-L lăuda pe Domnul și a-L mulțumi, precum și aceea de a trăi în dragoste și respect pentru ceilalți, lucrarea lor este de o înaltă valoare spirituală.
Cei care sunt de alte credințe vor recunoaște fără îndoială că poți trăi și poți conlucra cu astfel de oameni, spre binele tuturora. Tot ei se vor întreba însă care este atitudinea lui Fethullah Gülen și a mișcării sale față de musulmanii care cred în violență. În paginile de față, autorul abordează astfel de întrebări în capitolul „Jihadul – Terorismul – Drepturile Omului”, explică ce este jihadul și arată limpede că un adevărat musulman nu se poate niciodată angaja în acțiuni teroriste.
Voi încheia acest Cuvând înainte printr-un citat care ilustrează cât se poate de bine calitatea de îndrumător spiritual a lui Fethullah Gülen:
„Dacă aș putea citi gândurile oamenilor, altfel spus, dacă aș putea cunoaște fiecare om în parte, cu particularitățile sale, i-aș arăta fiecăruia calea spre acea culme de perfecțiune care i se potrivește. I-aș sfătui să nu se oprească niciodată din reflecție, din contemplație și din lectură. I-aș îndemna să cerceteze semnele Divinității în univers și în oameni. I-aș sfătui să studieze Coranul fără preget, pe unii, să recite zilnic părți din Coran și rugăciuni, iar pe alții să reflecteze mereu asupra fenomenelor naturale. Cu alte cuvinte, i-aș da fiecăruia sarcina pe care abilitățile sale naturale îi îngăduie să o îndeplinească.”
Thomas Michel
Roma, 25 mai 2004