Națiunea noastră trece printr-un proces intens de recuperare și de renaștere. Dacă vânturi potrivnice nu ni se ridică împotrivă, anii care vor veni vor fi ani ai devenirii noastre. Renașterea însă cunoaște metode diferite. A fost greu să ajungem la un consens cu privire la metodele pe care să le acceptăm și la cele pe care să le respingem, pentru renașterea vieții noastre intelectuale și culturale în ultimele secole. Au existat mereu diferențe de stil și de metodă în insuflarea un nou spirit în societate. Nuanțele diverse care apar în efortul de a crea o punte între trecut și viitor ne umplu de speranță. Și totuși, par să ne aștepte zile de grele încercări.
Astfel, pe măsură ce pășim spre viitor ca o națiune întreagă, toleranța este refugiul cel mai sigur și fortăreața noastră împotriva piedicilor care se nasc din dezbinare și fărâmițare, precum și din dificultățile inerente în atingerea unui consens. Ne așteaptă pericole la fiecare cotitură.
Trebuie să avem destulă toleranță pentru a putea închide ochii la greșelile altora, pentru a respecta idei diferite de ale noastre și pentru a ierta tot ceea ce poate fi iertat. Chiar și când ne confruntăm cu încălcări ale drepturilor noastre inalienabile, trebuie să continuăm să respectăm valorile umane și să încercăm să restabilim dreptatea. Chiar și în fața celor mai aspre gânduri și a celor mai brutale idei, idei care ni se par cu neputință de acceptat, cu prudența unui profet și fără să ne pierdem răbdarea, trebuie să răspundem cu blândețe. Această blândețe apare în Coran sub forma „vorbei prietenoase”. Ea îmblânzește inimile oamenilor. Ea vine dintr-o inimă blândă, un stil de abordare prietenos și un comportament blajin. Mai mult, trebuie să avem destulă toleranță pentru a putea trage folos și de pe urma ideilor contrare. Chiar dacă nu ne învață nimic, în mod direct sau indirect, astfel de idei ne pot ajuta să ne păstrăm inima, spiritul și conștiința active și treze.
Toleranța, uneori sinonimă respectul, îndurarea sau răbdarea, este elementul esențial al sistemelor morale. Este o foarte însemnată sursă de disciplină și o virtute celestă a oamenilor cu înalte însușiri.
Prin ochii toleranței, meritele dreptcredincioșilor ating noi culmi și cresc spre infinit. Greșeala și vina pierd însemnătate, se ofilesc și se usucă, până când, în mărunțimea lor, încap și într-un degetar. Purtarea Celui care este dincolo de timp și de spațiu trece prin prisma toleranței. Vrem ca El să ne cuprindă în îmbrățișarea Lui atât pe noi, cât și întreaga creație. Grație nesfârșitei Sale îmbrățișării, femeia păcătoasă care dăduse de băut unui câine însetat, odată ajunsă la „Poarta Îndurării”, a văzut deschizându-i-se în față calea spre castitate și spre Paradis. Tot la fel, din dragostea pe care o simțea pentru Allah și pentru Trimisul Lui, iubitorul de băutură s-a eliberat de patima lui și a devenit însoțitor al Profetului. Un alt exemplu este cel al ucigașului, salvat din monstruoasa lui patimă și înălțat la rangul cel mai înalt, un rang care întrecea cu mult capacitățile sale naturale, dar pe care a reușit până la urmă să-l atingă.
Vrem ca oamenii să ne privească cu ochii toleranței. Vrem să adie iertarea în preajma noastră mereu. Ne vrem trecutul și prezentul sub semnul toleranței și al răbdării, care topesc, transformă și purifică, pentru ca să putem păși apoi spre viitor în siguranță, fără teamă. Nu vrem trecutul să ne fie criticat sau viitorul umbrit din cauza prezentului. Vrem dragoste și respect pentru întreaga viață, așteptăm toleranță și iertare, vrem să fim înconjurați de afecțiune și mărinimie. Vrem toleranță și iertare pentru faptele noastre rele de la părinți, acasă, de la profesori la școală, din partea victimelor nevinovate ale purtării noastre urâte și nedrepte, din partea judecătorului și a procurorului, la tribunal, din partea superiorilor noștri în armată, din partea ofițerilor de poliție și din partea Judecătorului Judecătorilor, atunci când ne înfățișăm celui mai Înalt Tribunal.
Dar trebuie să le merităm. Cel care nu iartă nu are dreptul să ceară a fi iertat. Fiecare va primi respectul pe care îl arătă altora. Cel care nu iubește nu mertiă să fie iubit. Cine nu îmbrățișează întreaga omenire cu toleranță și iertare își pierde dreptul de a primi iertarea. Cei care rostesc vorbe grele nu au dreptul de a fi respectați de ceilalți. Cei care blestemă vor fi blestemați, și cei care lovesc vor fi loviți. Dacă adevărații musulmani ar respecta principiile coranice din versetele de mai jos, dacă și-ar urma drumul cu vrednicie, trecând peste orice ponegrire, vor veni alții în urma lor și vor face dreptate.
„Cei care nu fac mărturie mincinoasă și dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie.” (Al-Furqan 25:72).
„Însă dacă voi sunteți îngăduitori și treceți peste (greșelile lor) și îi iertați pe ei, să știți că și Dumnezeu este Iertător, Îndurător.” (At-Taghabun 64 : 14).
În țările în care corupția, intoleranța și cruzimea abundă, lucruri precum libertatea de gândire, critica civilizată și schimbul de idei în conformitate cu principiile dezbaterii echitabile și sincere lipsesc cu desăvârșire. Cât despre roadele gândirii logice și ale inspirației, ar fi cu totul de prisos să mai vorbim. Acesta este, cred eu, adevăratul motiv pentru care de ani de zile nu mai există nici un progres, în ciuda tuturor vorbelor goale.
Vedem de ani și ani exemple nenumărate de imoralitate — nu-mi voi îngădui să vorbesc despre ele în mod explicit — deși cei care ni le dau s-au bucurat mereu de toleranță. Și totuși, încercările de a-i eticheta pe unii oameni drept „fanatici înapoiați, care sprijină regimuri teocratice” continuă. „Fundamentalismul” este un alt termen la modă cu care acești oameni sunt mânjiți. Mai mult, islamul este acuzat că nu ține pasul cu vremurile. Vedem deseori cu tristețe că oameni care nu fac altceva decât să-și exprime sentimentele religioase sunt numiți reacționari, fanatici și fundamentaliști. Din nefericire, sunt mulți aceia care nu știu să facă deosebirea între spiritul religios adevărat și fanatismul orb.
Nu putem vorbi despre idei comune sau despre o conștiință colectivă în comunități în care oamenii nu se privesc unul pe altul cu toleranță sau în țări în care spiritul îndurării nu este lăsat să prindă rădăcini. În astfel de țări, ideile se sfâșâie una pe alta în focul conflictului. Efortul gânditorilor devine inutil. În astfel de țări, libertatea de credință și de gândire nu vor putea fi instituite niciodată. Nu vor fi lăsate să înflorească. Într-o astfel de țară, nu se poate spune că statul se sprijină pe un adevărat sistem de justiție. Chiar dacă pare a fi așa, este o simplă înșelătorie. De fapt, acolo unde nu există toleranță, nu se poate vorbi de o gândire elevată, de o mass-media sănătoasă sau de activități culturale pertinente. Tot ce vedem că poartă un astfel de nume nu este altceva decât efort steril, făcut numai de o parte, în funcție de anumite concepții și de o anumită filozofie. Asemenea eforturi nu pot produce nimic benefic și nimic promițător.
Articol scris în 1996 și publicat inițial în Yeșeren Düşünceler (Gândurile sporesc și poartă rod), Kaynak, İzmir, 1996, p. 19-22.
