Profetul nostru și bătăliile sale: Zâtü’r-Rika și Müreysî
Și în anul cinci al hegirei au continuat manevrele de acest tip. În timpul acesta, clanurile Enmâr și Sa’lebe au hotărât să atace Medina, iar Mesagerul lui Allah, aflând acest lucru, a adunat în jurul său patru sute de oameni și a înaintat spre un loc numit Zâtü’r-Rikâ. Clanurile Enmâr și Sa’lebe, auzind de venirea musulmanilor, au fugit și s-au asacuns în vizuinile lor. Nu a avut loc o luptă cu adevărat.[1] Acest lucru a reprezentat una dintre luptele sfinte ale musulmanilor, luptă ce poate fi inclusă în categoria victoriilor. Imadiat după acest eveniment, a survenit lupta sfântă de la Müreysî împotriva clanului Müstalikoğlu.
Müreysî este numele unei localități la o distanță de nouă locuri de popas. Idolatrii care locuiau aici, păcăliți de idolatrii din Mecca, au luat hotărârea de a ataca Medina. Mesagerul lui Allah, împreună cu Zeyd b. Hasib, au cercetat adevărul despre această știre. Zeyd a confirmat știrea. Ca urmare, Profetul nostru a pregătit o campanie împotriva Mureysî. Aflând despre venirea musulmanilor, cei din clanul Müstalikoğul au fugit. Numai cei din Müreysî au ieșit în întâmpinarea Mesagerului lui Allah și au fost învinși în urma luptei ce a avut loc. În această confruntare, din rândul musulmanilor nu a fost nici o victimă, iar din partea adversă au murit zece oameni. La întoarcerea în Medina, învingătorii au luat cu ei șase sute de prizonieri, două mii de cămile și cinci mii de capre. În felul acesta, Mesagerul lui Allah mai adăuga încă o verigă la lanțul biruințelor.[2]
La întoarcerea din această sfântă luptă, unii ipocriți, pentru a beneficia de prada de război și a crea discordie în rândul musulmanilor, s-au infiltrat printre musulmani. Au încercat chiar o cale de a beneficia de o mică ceartă ivită între un companion și un băștinaș, în legătură cu susținerea dreptului unuia sau altuia la prioritatea de a-și adăpa cămilele la o fântână. Tot acești ipocriți, la întoarcerea de la această sfântă luptă, au aruncat cunoscuta calomnie împotriva Maicii Noastre Âișe (r. anha), cea castă și cinstită precum huriile.[3]
Tot la întoarcere, căpetenia ipocriților, Abdullah b. Ubeyy b. Seluk, a zis: La întoarcerea în Medina, cei venerați îi vor expulza pe cei disprețuiți. Acesta se caracteriza pe sine ca onorat, iar pe Profetul nostru și pe musulmai, ca disprețuiți. Dar, fiul acestui ipocrit, marele companion Abdullah (ra), în momentul intrării în Medina, i-a zis tatălui său că nu-i va permite să intre în oraș dacă nu declară că Mohamed (sas) este cel venerat, iar el este cel disprețuit și s-a ținut de cuvânt până când tatăl său a recunoscut gloria Profetului nostru.[4]
[1] İbn Hișam, Sîre, 3.213
[2] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/178-179
[3] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/182-185
[4] Buhârî, Menâkıb, 8; Müslim, Birr, 63
