Calitatea de părinte a profetului nostru
În toate împrejurările vieții, Mesagerul lui Allah s-a aflat pe cele mai înalte culmi. Atunci când îl caută, oamenii nu trebuie să-l caute printre cei de nivelul lor sau printre oamenii mari ai secolului. Căutându-l, cercetătorii să se găndească la cele mai înalte culmi ale lumii și imaginația lor să se oprească asupra acestora, încât despre Persoana a cărei valoare a prilejuit alcătuirea de epopei, să nu facă estimări, evaluări.
Da, dacă ei L-ar căuta pe Măritul Muhammed (sas), să-l caute neapărat în orizontul Lui; nu este posibil ca, prin imaginația oamenilor ca noi, care nu sunt în stare de o închipuire corectă, să te apropii de El. Deoarece Allah (cc) i-a destinat, ca un dar divin, superioritate în orice domeniu.
Tabloul de onoare al omenirii a trăit și a plecat cu onoare. Oamenii nu au mai văzut și nu vor mai vedea pe cineva asemănător. Așa cum toată omenirea nu a văzut, tot așa și unii contemporani și chiar cei din preajma lui nu au putut să vadă. Poate că mulți dintre ei, precum florile care-și leagă existența de soare, L-au putut înțelege, dar era prea târziu. Desigur că, în rândul comunității sale, numărul celor care l-au cunoscut, i-au arătat respect era mult mai mare.
Chiar dacă au trecut de atunci 14 secole, noi încă zicând „mama mea” lui Hatice, Aișe, Ümmü Selem, Hafsa, simțim în noi plăcere, bucurie când spunem „mamă” mamei noastre. Desigur că, acest sentiment era mai adânc în acea perioadă, era mai sincer. Toate acestea erau datorită Lui.
Măritul Ebu Bekir îi spunea fiicei sale „măicuța mea„. De altfel, și versetul: „Profetul este mai aproape de credincioși decât sunt ei unii de alții: soțiile sale le sunt lor mame.” (Ahzab [Alianțele], 33/ 6) nu spune același lucru? Și iată că Măritul Ebu Bekir, din aceste considerente, îi zicea „mamă” fiicei sale Mărita Aișe, pe care o crescuse strângând-o la piept. Numai că, toate aceste manifestări de iubire, chiar și capetele plecate la picioarele lor, considerarea lor ca fiind cele mai venerate ființe, nu erau suficiente pentru a înlătura tristețea și amărăciunea celor care le prețuiau. Da, chiar și perioadele de fericire ce au urmat, nu au putut șterge această tristețea de pe chipul lor. Până la sfârșitul vieții s-au sculat triste, au gândit cu tristețe și au vorbit cu tristețe.
Așa cum El era un extraordinar cap de familie, în același timp era un tată desăvârșit. Desigur că era și un bunic fără asemănare, Da, și în această privință El nu avea egal.
El avea o atitudine extraordinar de duioasă față de copii și nepoți și nu neglija să le îndrepte atenția asupra lumii de apoi și a universului. Îi îmbrățișa, le zâmbea, îi dezmierda, îi venera, dar nu era de acord să fie neglijate problemele legate de lumea de apoi. În această privință era foarte deschis cu ei, dar când era vorba de protejarea relațiilor sale cu Allah, era foarte serios. Pe de o parte le arăta căile de a trăi în libertate, omenește, iar pe de altă parte nu-i lăsa să fie dezordonați și lingușitori. Dimpotrivă, ținea piept defectelor lor cu toată delicatețea și îi pregătea pentru lumea de azi și de apoi. Prin semnificația unei asemenea educații, Mesagerul lui Allah reprezenta calea de mijloc, departe de exces și cumpătare, adică calea cea dreaptă. Iată că, această stare constituia o dimensiune aparte a rațiunii sale.
1. Afecțiunea față de copiii și nepoții săi
Într-un hadis relatat de Müslim-i Șerif, cel care a atins cel mai înalt grad prin a fi slujitorul Mesagerului lui Allah și vreme de zece ani neîntrerupți și-a continuat munca cu cel mai mare devotament, Enes b. Malik zice: „Nu am văzut până acum pe cineva atât de afectuos față de membrii familiei precum Măritul Muhammed (sas).„[1]
Da, era atât de afectuos, de tandru, se comporta deschis, încât nu era posibil să arăți un al doilea cap de familie și părinte precum El.
Dacă această mărturie ne-ar aparține doar nouă, poate că importanța ei ar fi diminuată . Dar, milioanele de oameni cufundați în compasiune și afecțiune cât să nu necăjească nici o furnică, declară și mărturisesc că, Mesagerul lui Allah nu are egal în îmbrățișarea cu afecțiune a întregului univers.
Da, și El, ca și toată lumea, a fost creat ca un om, dar Allah (cc), în vederea formării legăturii cu oamenii, i-a inoculat în inimă o profundă grijă față de toate viețuitoarele. De aceea, Mesagerul lui Allah era plin de o atenție nemaivăzută față de membrii familiei ca și de alți oameni.
Toți fiii Lui se stinseseră prea devreme.[2] Cel din urmă fiu, născut de Mama noastră Mâriye, nu trăise nici el. Mesagerul lui Allah găsea timp printre importantele treburi ca să se ducă lângă copilul ce era în grija unei dădace, îl lua în brațe, îl săruta, îl mângâia, apoi se întorcea acasă.[3]
Înaintea morții copilului, îl luase în brațe, iar ochii plini de lacrimi îi exprimau tristețea. Celor care se uitau cu uimire la starea sa, le-a zis: „Sufletul devine trist, ochii plâng, dar să dea Domnul, nu putem spune altceva decât ceea ce zice Allah, spre mulțumirea lui Allah.” După care, arătându-și limba: „Allah ne mustră cu aceasta.„[4] Încă o dată să ne reamintim că, El este cel mai milos, cel mai mărinimos dintre oameni.
Pe Măritul Hasan și pe Măritul Hüseyin îi plimba luându-i în spinare. Un om de poziția lui ar fi ieșit în lume să-și plimbe copiii astfel? El ieșea și îi plimba. Făcând acest lucru, prevestea onoarea pe care o vor câștiga ei în viitor.
Într-o zi, când Măritul Hasan și Măritul Hüseyin erau în spinarea Lui, a venit Măritul Ömer. Văzându-i la loc de cinste, zise: „Ce frumos vă stă călare!” Imediat Mesagerul lui Allah a spus: „Dar ce frumoși călăreți sunt ei!.[5]
Ei nu înțelegeau semnificația acestei probleme. Dar, Mesagerul lui Allah îi onora astfel. Altă dată, celui care i-a spus Măritului Hasan: „Ce cal frumos ai!„, i-a dat următorul răspuns: „Ce călăreț frumos este el!„
Da, părintele tuturor sfinților ce vor exista până-n ziua de apoi, aflându-se într-o apropiere specială cu acești imami însemnați ai familiei, familie ce poartă în trăsăturile sale germenele onoarei, respectului, demnității ce revine tuturor sfinților, El îi purta pe umerii săi. De această legătură și grijă arătată lor, aveau parte, fără nici o îndoială, familia pe care o reprezentau și toți oamenii cucernici. De aceea, Abdülkadir Geylanî, un membru important al acestei familii, în mod îndreptățit, luând în considerare faptul că strămoșii săi au fost purtați pe umerii Mesagerului lui Allah, zicea: „Sfintele picioare ale Mesagerului lui Allah se află pe umerii mei; iar piciorul meu se află pe umerii tuturor sfinților.” În orice caz, această situație va continua până la sfârșitul lumii.
Altă dată, ieșind cu nepoții pe umerii săi, le va spune: „Calul de sub voi ce frumos este și voi, poveri deasupra lui, ce poveri frumoase sunteți!„[6]
El și-a venerat copiii și nepoții, le-a cucerit inimile și a fost onorat cu o iubire de care n-au avut parte alți părinți și bunici.
Ca în orice altă problemă, Mesagerul lui Allah a urmărit calea de mijloc și în educarea copiilor. Își iubea toți copiii și nepoții precum viața și ei simțeau acest lucru. Dar nici nu dădea ocazia ca această iubire să fie folosită rău. De altfel, printre copiii și nepoții săi nu exista vreunul care să întreprindă o asemenea încercare.Numai în fața greșelilor inconștiente lua atitudine blândă, oprindu-i să pășească pe un teren nesigur. De exemplu, într-o zi, Măritul Hasan și Hüseyin, la o vârstă foarte fragedă, au întins mâna după curmale. Atunci Mesagerul lui Allah, luându-le din mâini curmalele, zise: „Nouă nu ne este permis să primim de pomană.„[7]
Faptul de a-i crește, de la o vârstă fragedă, cu sensibilitate față de ceea ce nu este permis, este unul dintre exemplele frumoase de educație.
Ori de câte ori intra în orașul Medina, putea fi văzut călărind împreună cu câțiva copii.[8] Prin urmare, Mesagerul lui Allah îi îmbrățișa cu cea mai mare duioșie și sinceritate și le cucerea sufletele prin iubire, nu numai nepoților săi, ci și tuturor copiilor care locuiau aproape de familia sa sau mai departe.
El își manifesta iubirea nu numai față de copiii și nepoții de parte bărbătească. Așa cum îi iubea pe Măritul Hasan și Hüseyin, tot așa o iubea și pe nepoata sa, Ümame în așa măsură, încât putea fi văzut uneori purtând-o pe umerii săi. Chiar și atunci când efectua rugăciunile facultative (nafile), o purta pe umeri. Când trebuia să se prosterneze, o lua de pe umeri, apoi o punea din nou pe umerii săi. [9]
Mesagerul lui Allah își manifesta în mod deschis iubirea sa față de nepoata Ümame, dovedind-o în fața comunității, a oamenilor care până mai ieri își îngropau de vii copiii de sex feminin. Iată că, printre asemenea oameni, apropierea și relațiile Mesagerului lui Allah cu nepoata sa, era o manieră comportamentală foarte diferită și nemaiîntâlnită până în acea zi.
2. Iubirea și afecțiunea față de Mărita Fatıma
Islamul nu face deosebire între bărbat și femeie. Mesagerul lui Allah personal a arătat acest lucru. Cum să se facă deosebire dacă unul este Măritul Muhammed, iar cealalta este Mărita Hatice, dacă unul este Adam, cealalta este Eva, dacă unul este Ali, cealalta este Fâtıma!.
Fatıma era fiica Mesagerului lui Allah. Ea este mama tuturor familiilor care vor mai exista până-n ziua de apoi. Ea este și mama noastră!..
Atuni când delicata Fatıma venea la El, Mesagerul lui Allah se scula în picioare imediat, o lua de mână și o ducea la loc de cinste. O întreba de sănătate, o mângâia și o petrecea cu aceeași atenție.[10]
La un moment dat, Măritul Ali a vrut să se însoare cu fiica lui Ebu Cehil. Această sfântă femeie intrase în İslam ca și fratele său İkrime, alăturându-se convoiului nesfârșit de drept-credincioși. Dar această căsătorie probabil că o va incomoda pe Fatıma. Poate că Măritul Ali nici nu se gândise că o asemenea căsătorie poate să o tulbure pe Mărita Fatıma. Atunci când Fatıma se duse la Mesagerul lui Allah și îi relată situația, arătându-și mâhnirea, Stăpânul Lumilor se necăji foarte mult și, urcând în amvon, ținu următoarea predică: „Am aflat că Ali dorește să se căsătorească. Dacă Ali este hotărât să facă acest lucru, atunci trebuie să se despartă de Fatıma. Deoarece această situație o jignește și o întristează pe Fatıma. Fatıma este o părticică din mine. Cine o întristează, mă întristează pe mine. Cine o bucură, înseamnă că mă bucură pe mine.„[11]
Printre cei care ascultau aceste cuvinte se afla și Măritul Ali, care imediat renunță la idee și se întoarse lângă Fatıma sa.[12]
De altfel, Măritul Ali o iubea pe fiica Mesagerului lui Allah ca pe ochii din cap, iar Fatıma, care știa cât de legat este el de ea, fără îndoială că îl iubea din suflet. Cu adevărat această femeie parcă nu avea altă misiune decât de a fi esența sfințeniei și inocenței, ochii ei fiind mereu ațintiți asupra cauzei tatălui său. Nu există altă explicație pentru jalea ei, care a aprins toată lumea, atunci când Mesagerul lui Allah i-a transmis sfârșitul său cu ultimele răsuflări și pentru bucuria ei, ca la o sărbătoare, la aflarea veștii că ea este cea care va muri prima după El și astfel se vor revedea.[13]
Da, tatăl își iubea foarte mult fiica și fiica își iubea foarte mult tatăl. Numai că, Mesagerul lui Allah știa să păstreze măsura, arăta cumpătare în comportamentul său, pregătind-o potrivit mediului ce trebuia să înalțe spiritul omului. Deoarece numai acolo urma să fie unitatea veșnică. Mesagerul lui Allah și fiica sa Fatıma au fost împreună doar 25 de ani. Da, Mărita Fatıma a murit după șase luni de la trecerea în neființă a Mesagerului lui Allah și atunci avea doar 25 de ani.[14]
3. Pregătirea copiilor pentru viața veșnică
Mesagerul lui Allah era predestinat veșniciei, adică la ceea ce sunt predestinați oamenii încă de la crearea lor. Da, omul a fost creat pentru veșnicie. Nu este posibil să fie satisfăcut de altceva decât de veșnicie, de faptul de a fi Persoană Veșnică. De aceea, nu-și dorește nimic altceva, în cunoștință de cauză sau nu, râvna lui este aceasta. Din aceste considerente, importanța pe care o acordăm veșniciei omului nu ne va satisface niciodată.
Da, omul are nesfârșite aspirații și dorințe. Orice i-ați da, nu-l veți mulțumi. De altfel, fundamentul mesajului tuturor religiilor și a profeților este această existență a lumii de apoi. Din aceste considerente, Mesagerul lui Allah, pe de o parte le acordă oamenilor binefaceri, iar pe de altă parte nu neglijează de a-i pregăti pentru fericirea veșnică. Unul dintre aceste exemple se poate vedea din această întâmplare: Mama noastră Fatıma vine lângă Mesagerul lui Allah cu un colier la gât. După unele surse (Neseî), Mesagerul lui Allah a luat colierul de la gâtul lui Fatıma, iar după alte surse, colierul se afla în mâinile Mamei noastre Fatıma și Mesagerul lui Allah i-ar fi zis: „Vrei ca lumea să zică (aici, când este vorba despre lume, nu există nici o diferență între oameni și spirite sau îngeri) că fiica Profetului poartă la gât un lanț, un colier din infern?”
Pe de o parte îi adora, iar pe de altă parte le îndrepta atenția către lumea de apoi, către Allah, către frumusețile veșnice ale lumii de apoi. Aceste cuvinte au fost de ajuns pentru Mărita Fatıma. Deoarece aceste cuvinte veneau din partea unui om care-i stăpânea sufletul și care o cucerise prin grația sa. De aceea, Mărita Fatıma declara: „Imediat am vândut colierul…am cumpărat un rob…l-am eliberat pe rob, apoi m-am dus lângă Mesagerul lui Allah…și, povestindu-i tot ceea ce am făcut, se arătă bucuros. Apoi, ridicându-și brațele îi mulțumi lui Allah: „Îi mulțumesc lui Allah că a ocrotit-o pe Fatıma (fiica mea) de iad!„[15]
Desigur că, Mărita Fatıma, prin faptul că purtase un colier, nu săvârșise un lucru nepermis. Numai că, Mesagerul lui Allah se străduia s-o țină în sfera celor apropiați Lui. Profetul nostru trebuia să-i atragă atenția asupra apropierii și temerii de Allah. Acest lucru, într-un sens, era indiferență față de lume, dar mai ales, din considerație pentru comunitatea pe care o reprezentau atunci și până-n ziua de apoi, reprezenta meticulozitatea și delicatețea de care trebuia să dea dovadă mama Familiei (Ehl-i Beyt). Da, nu era ușor să fii mama lui Hasan, a lui Hüseyin și a altora ce înfrumusețează credința.
Mesagerul lui Allah o pregătea să fie, în primul rând, mama Familiei, apoi a unor Șah-ı Geylanî, Muhammed Bahauddin Nakșibendî, Ahmed Rufaî, Ahmed Bedevî, Șâzelî și a multora. Voia să-i spună: „Fiica mea, tu intri într-o asemenea familie a soțului tău, ca mireasă, încât din această familie vor apărea verigi de aur înlănțuite cât să cuprindă întreaga lume. Scoate acel colier de aur și încearcă să fii mamă!” Veriga de aur a unora precum Nakșî, Rufaî, Șazelî și a altor oameni mari ai credinței…
Da, nu era ușor să fii mama sfinților, a inocenților, a evlavioșilor, a celor apropiați de divinitate. De aceea, în această problemă, Mesagerul lui Allah era mai sensibil și mai aspru cu familia sa. Prin această atitudine, El, luând în considerare faptul de a atrage atenția membrilor familiei asupra lumii de apoi, le amintea o latură deosebită a căii celei drepte și, închizând ferestrele și ușile în fața relelor mari și mici, le îndrepta atenția numai asupra lumii de apoi și zicea: „Voi aveți nevoie de Allah!” Deoarece, în calea lor vor întâlni pe unii, care vor zice:
„Ce zic ei paradis c-ar fi,
Trei-cinci chioșcuri și câteva hurii;
Să le dai cui le dorește,
Eu de Tine am nevoie, de Tine!”
Aceștia, toată viața lor vor arăta statornicie față de lumea de apoi, apropiere de Allah. Mesagerul lui Allah îi purifică de toată mizeria lumii pe cei mai iubiți, nu permite ca poalele lor să fie atinse de praful lumesc, le schimbă existența în dimensiuni înalte și îi pregătește să fie împreună. Căci „Omul este împreună cu cel pe care-l iubește.„[16]
Dacă-l iubiți pe Măritul Muhammed, urmați calea Lui, căci cei care-l vor urma, vor fi cu El și dincolo. Iată că, pe calea pregătirii pentru a fi împreună, Mesagerul lui Allah, pe de o parte îi iubește, îi îmbrățișează, iar pe de altă parte, dă o mare importanță acestei apropieri. „Te-am iubit, te-am îmbrățișat, te-am adorat. Allah a făcut ca tu să fii adorat de drept-credincioși. Ești în fruntea omenirii precum Mărita Maria.” După o sursă slabă, Mesagerul lui Allah ar fi zis despre Mărita Maria: „Dacă ar fi existat un profet printre femei, aceea ar fi fost Mărita Maria. Și tu ești o femeie care atingi această culme… dacă este așa, ar trebui să fii adorată de lume cel puțin tot atât ca el.„
Să existe mărinimie, să fie compasiune, să fie îmbrățișare cu inima și cu sufletul, dar să nu fie nici o slăbiciune în numele zilei de apoi. Iată care este calea cea dreaptă! Este calea de mijloc și cea mai adevărată. Este acea cale în fruntea căreia se află Mesagerul lui Allah…
4. Mărita Fatıma cere slujitoare
O latură a sistemului de educație folosit de Mesagerul lui Allah este redată de İmam Buharî și Müslim. Întâmplarea este povestită de către Măritul Ali: „Nu aveam slujitoare în casă.Toate treburile le făcea Fatıma în persoană. Locuiam într-o singură odaie. Acolo Fatıma aprindea focul și se străduia să gătească. De multe ori, atunci când se apleca să sufle în foc, flăcările îi ardeau îmbrăcămintea din loc în loc. De aceea veșmintele ei erau numai găuri-găuri. Treburile ei nu se limitau la atât. În sarcina ei cădeau și preparatul pâinii, căratul apei. Făcuse bătături de la învârtitul pietrii de măcinat, de la cărat apă. În timpul acesta au fost aduși în Medina prizonieri de război. Mesagerul lui Allah îi împărțea locuitorilor Medinei la solicitarea lor. I-am spus Fatımei să se ducă la tatăl ei și să-i ceară o slujitoare care s-o ajute la treburile casnice. Ea s-a dus și a cerut…„
Acum să ascultăm urmarea evenimentului de la Mărita Mama noastră Fatıma: „M-am dus la tatăl meu, dar nu era acasă. Mărita Aișe mi-a zis: „Îi voi spune că ai venit”, iar eu m-am întors acasă.
Stăteam întinși, iar după puțin timp a venit Mesagerul lui Allah. Eu și Ali am vrut să ne ridicăm, dar El s-a opus și s-a așezat între noi. Eu îi simțeam picioarele reci. Ne-a întrebat ce dorim, iar eu i-am relatat întocmai situația. Deodată Mesagerul lui Allah s-a încruntat și a zis: „O, Fatıma! Teme-te de Allah și nu-ți neglija îndatoririle față de Allah! Îndeplinește întocmai obligațiile cu care ți-a împovărat Allah umerii. Să fii supusă și ascultătoare față de soțul tău! Să ai în vedere și drepturile lui. (Adică: tu ai două îndatoriri: să fii roaba lui Allah și supusă soțului tău.) Să-ți mai spun ceva. Înainte de culcare rostește de treizeci și trei de ori „Laudă Stăpânului Atotputernic!”, de treizeci și trei de ori „Recunoșință lui Allah!”, și de treizeci și trei de ori ” Allah este Mare!”[17] Iată ce este mai important decât slujitoarea ta!„
Semnificația acestor cuvinte este aceasta: Eu îți îndrept existența spre lumea de apoi…și acolo, pentru ca tu să ajungi lângă mine și să fii cu mine, există două căi: Prima este să nu existe nici un cusur în îndatoririle pe care le ai față de Stăpân; A doua cale este să-ți îndeplinești îndatoririle și sarcinile față de soțul tău. Dacă o slujitoare ți-ar lua locul și ar îndeplini ea îndatoririle pe care le ai față de soțul tău, acest lucru îți poate pricinui, într-o oarecare măsură, o neplăcere. Pe când tu trebuie să fii un om care are cunoștințe vaste despre lumea de azi și lumea de apoi. Cum poate fi omul un desăvârșit rob și cum își poate el îndeplini la perfecție îndatoririle de supus? Cum poate fi cineva cel mai desăvârșit om și cum poate el să îndeplinească fără cusur și fără dificultăți sarcinile care-i revin? Aceste lucruri trebuie cercetate.
Tu, în primul rând, să-ți manifești supunerea de rob în cel mai desăvârșit mod și să fii un desăvârșit rob! Apoi să-ți îndeplinești toate îndatoririle pe care le ai față de un om mare și venerat și să fii um om desăvârșit! Atunci vei putea ajunge în rai împreună cu mine și alături de cei desăvârșiți!
Aici, nu pot trece mai departe până nu voi relata o chestiune legată de Măritul Ali. Mesagerul lui Allah fusese de acord să-și dea fiica de soție lui Ali, fără ezitare. Deoarece el avea meritul de a deveni soțul Măritei Fatıma, fiică de profet, și ginerele unui profet. Deoarece el era un sfânt și fusese creat cu însușiri care să-i permită de a deveni părintele unor sfinți.
Într-o zi, Mesagerul lui Allah i-a zis: „O, Ali! Fiecare profet are o descendență proprie; descendența Mea va fi prin tine.„[18]
Prin aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah voia să spună: tu vei uda ramura seminției mele, o vei face să crească, o vei îngriji. Cei care vor culege roadele te vor pomeni și pe tine împreună cu mine în cadrul Familiei, iar dacă problema este văzută prin această prismă, supunerea față de Măritul Ali este aceeași supunere față de Mesagerul lui Allah, iar supunerea față de Mesagerul lui Allah înseamnă supunere față de Allah.
De altfel, Mesagerul lui Allah a zis, în sens general, despre drepturile soțului: „Dacă s-ar pune problema prosternării în fața cuiva, în afară de Allah, le-aș porunci femeilor să se prosterneze în fața soților lor.” Dacă așa ceva ar fi fost permis, de mult Măritul Ali câștigase acest drept. Da, dacă se punea această problemă, primul ar fi fost Măritul Ali.
Pentru ca Mărita Fatıma să aibă două aripi, când era atât de important să-l slujească ea pe Măritul Ali, a se folosi de slujitoare însemna frângerea uneia dintre ele. Dar, cineva cu o singură aripă nu putea deveni mama Măritului Hasan, a Măritului Hüseyin, a lui Geylanî și a tuturor sfinților ce vor apărea până la sfârșitul lumii, a întemeietorilor de școli religioase, a erudiților religiei.
Mesagerul lui Allah, pentru a face din ea o mamă de asemenea dimensiuni, trebuia să-i taie toate legăturile cu lumea de azi și să-i îndrepte atenția numai către lumea de apoi. Deoarece și Allah (cc) procedase la fel cu El și îl educase în acest sens. Da, înainte de a se naște îi luase tatăl…și El, atunci când și-a deschis ochii, nu găsise pe nimeni de care să se sprijine. La vârsta de șase ani l-a lipsit de un alt sprijin…și când se afla de-abia la începutul vieții, i-a deschis calea spre recunoașterea unicității lui Allah, acea unicitate tainică. S-a întâmplat ca o perioadă să fie sub tutela lui Abdulmuttalib. În ceea ce privește tutela lui Ebu Talib, aceasta nu a depășit protecția de unchi și era o binefacere trudnică dăruită pentru a deveni tatăl Măritului Ali. Datorită acestei apropieri, va veni o zi când îl va lua pe Ali lângă El și-l va forma, aducându-l la starea unui om de mare bravură, de sfințenie.[19]
Așa a acționat Allah(cc), toate simțămintele le-a direcționat către El, i-a zis că El nu poate să rămână în lumea materială, că reprezintă adevărul în toate: „Ați avut voi o pildă frumoasă în Avraam și în aceia care au fost alături de el, atunci când ei au zis către neamul lor: „Noi ne lepădăm de voi și de cele pe care voi le venerați în locul lui Allah. Ne lepădăm de voi. Dușmănia și vrajba s-au ivit între noi pentru totdeauna, până când voi veți crede numai în Allah. Dar [nu vă țineți] de cuvântul lui Avraam către tatăl său: „Mă voi ruga de iertare pentru tine cu toate că eu nu voi avea nici o putere pentru tine la Allah” Doamne, în Tine ne încredem, și la Tine ne întoarcem cu căință și la Tine este întoarcerea [în Ziua de Apoi].” (Mümtehine [Celei încercate], 60/ 4). Să ne încredem în Allah, în Allah să găsim reazem.
Fatıma era fiica Lui. Nu putea să-și protejeze fiica de lucrurile ce i s-au oferit în numele educației și a binefacerilor. Ea era cea care urma să devină mama tuturor sfinților, începând cu Măritul Hasan până la ultimul sfânt. Ținând cont de acest lucru, ea trebuia să fie formată pentru a deține trăsăturile necesare de a deveni germenele acestor fructe sacre. De aceea, Profetul nostru, pe de o parte îi insufla în inimă compasiunea extraordinară, generozitatea, iubirea, iar pe de altă parte, direcționa atenția Fatımei către lumea de apoi.
5. Ansamblul atmosferei educative a Familiei Fericite
În fericita familie a Mesagerului lui Allah persista o permanentă atmosferă de teamă. În tot ce făceau se simțea teama. Cei care erau în stare să surprindă privirile Mesagerului lui Allah, puteau să vadă și să simtă invidie pentru rai și înfiorare pentru iad. Înfiorarea și tremurul atunci când își făcea rugăciunile, legănatul când într-o parte, când în alta, cutremurarea și neliniștea gândului la iad, înariparea precum o turturea de dorința raiului, toate acestea erau caracteristice acelei familii și erau lucruri văzute și știute în acea familie. Da, cine îl privea, își amintea de Allah.
İmam Nesaî relatează: „Atunci când Mesagerul lui Allah (sas) se ruga, se auzea un clocot.„[20]
El își îndrepta chipul către Allah și înălța rugi fierbinți și clocotitoare. De multe ori, Mama noastră Aișe l-a găsit prosternat, rugându-se tremurând.[21]
Desigur că, această stare influența în mod pozitiv pe membrii familiei, aceștia având multe de învățat de la Mesagerul lui Allah. Așa cum îi era teamă de Allah acestui Sultan al Profeților, tot astfel insufla și El teamă soțiilor și copiilor săi. Deoarece Mesagerul lui Allah spunea cum trăia și exemplifica prin modul de trai ceea ce spunea. Efectul acestui lucru îl putem vedea în modul cel mai clar numai în familia Lui. Dacă toți pedagogii și educatorii din lume și-ar aduna toate cunoștințele din domeniul educației, în scopul formării omului, nu vor putea atinge eficacitatea educației din acea familie.
Da, Mesagerul lui Allah a reprezentat și a exprimat prin fapte în plus tot ceea ce a dorit să facă și să relateze, ca apoi să fie interpretul a ceea ce a rezultat din faptele sale. Mesagerul lui Allah a pus în practică acasă modul cum omul să se teamă de Allah, cum trebuie să fie modest, cum trebuie efectuate pozițiile din timpul namaz-ului (sejde, ruku, ka’de), cum trebuie să te rogi nopțile, apoi la întâlnirile cu prietenii le-a zis: „Așa să facă oamenii. În felul acesta să-și stăpânească copiii, așa să interpreteze adevărul și justețea…„. Tot ceea ce a declarat a fost primit foarte bine atât în familia sa, cât și afară, găsind ecou în inimile oamenilor.
Înainte de toate, El era un părinte și un bunic fără egal. Această chestiune de viață, care ni se pare foarte simplă, în realitate este de o mare dificultate, ce nu se poate rezolva atât de ușor, iar Mesagerul lui Allah este primul părinte și bunic care a depășit foarte ușor acest obstacol.
El a format și a crescut asemenea copii și nepoți, încât câți oameni ca verigă de aur ce descind din neamul lor există, toți sunt, în orizontul omenirii, precum soarele, luna și stelele răspândite de-alungul veacurilor. Această particularitate este un privilegiu propriu numai pentru Mesagerul lui Allah, încât Cel Drept l-a făcut fără pereche și cu acest privilegiu. Singura generație care nu a adăpostit nici un om care să respingă islamul sau, cu o altă exprimare, singura generație din care nu a apărut nici un om care să respingă islamul, este generația Mesagerului lui Allah, numărul urmașilor ajungând la milioane.
Există atâția oameni pe lume, care, chiar dacă sunt mari și bogați, sunt săraci în ceea ce privește creșterea și formarea copiilor. Copiii lor sau copiii copiilor lor au apucat pe căi greșite și au căzut în plasa diavolului. Chiar și în zilele noastre se pot da sute de asemenea exemple. Numai copiii și nepoții Mesagerului lui Allah nu au trădat familia care i-a format și crescut, nu și-au trădat originea. Nu numai că nu au trădat, dar cu orice prilej au subliniat această legătură naturală și au devenit exemple de devotament.
Da, și acest lucru este o dovadă a profeției Mesagerului lui Allah încât, omul, chiar de ar fi un geniu, nu poate fi un educator de o asemenea dimensiune.
[1] Müslim, Fezâil, 63; Müsned, 3/112
[2] İbn Kesîr, el-Bidâve, 5/328
[3] Mecmau’d-Zevâîd, 9/161; Müslim, Fezâil, 62
[4] Buhârî, Cenâîz, 44; Müslim, Fezâîl, 62, 63; Cenâîz, 12; İbn Mâce, Cenâîz, 53; Müsned, 3/194; Ebu Dâvud, Cenâîz, 24
[5] Mecmau’z-Zevâîd, 9/ 181
[6] Mecmau’z-Zevâîd, 9/182; Kenzü’l-Ummâl, 13/663
[7] Müsned, 2/278; Müslim, Zekât, 161
[8] Hayâtü’s-Sahâbe, 3/182
[9] Buharî, Edeb, 18; İbn Sa’d, Tabakat, 8/39
[10] Müslim, Fezâîlü’s-Sahâbe, 98; Buhârî, Menâkıb, 25; Mecmau’z-Zevâîd, 9/203
[11] Müslim, Fezâîlü’s-Sahâbe, 93-96
[12] vezi 26
[13] Müslim, Fezâîlü’s-Sahâbe, 98, 99; Buhârî, Menâkıb, 25
[14] Mecmau’z-Zevâid, 9/211; İbn Sa’d, Tabakat, 8/29; İbn Hacer, el-İsâbe, 4/379
[15] Nesâî, Zînet, 39
[16] Müslim, Birr, 165
[17] Buhârî, Fezâîlü’l-Ashâb, 9; Müslim, Zikr, 80, 81; u Dâvud, Edeb, 100
[18] Bediüzzamân, Lem’alar, 4
[19] İbn Hișâm, Sîre, 1/162
[20] Nesâî, Sehv, 18
[21] Nesâî, İşretü’n-Nisâ, 4
