Rolul de educator și cap de familie al profetului nostru
Măritul Muhammed (sas) este reprezentantul cel mai de seamă al numelui de „Stăpân” al Celui Drept. El este cel mai înalt reprezentant de excepție al acestui nume nu numai printre profeți, ci și printre oameni. Desigur că, și cei care au crescut sub influența educației lui sunt, după profeți, aleșii omenirii. Nu este posibil să înfățișezi și să formezi în lume un alt Ebu Bekir, un Ömer, un Osman, un Ali (r.a). Nu este posibil să te înalți la nivelul lor, dar nici la nivelul altui Companion. Deoarece ei au fost formați, educați personal de către Mesagerul lui Allah. Există și personalități formate sub atmosfera educativă a Mesagerului lui Allah, care s-au răspândit în secolele următoare. Și ei au fost formați și educați, într-un anume sens, de către Mesagerul lui Allah. Nu este posibil să formezi persoane asemănătoare cu acești oameni nobili și deosebiți, considerați a fi sprijinul de onoare al omenirii. Oameni precum: Fuzayl b. Iyaz, Bișr-i Hafî, Beyazid-i Bistamî, Cüneyd-i Bağdadî, Ebu Hanife, Șafiî, İmam Malik, Ahmed b. Hanbel, İmam Rabbanî, İmam Gazalî, Mevlânâ Celaleddin-i Rumî, Șah-ı Geylanî, Șâzelî, Nakșibendî, Ahmed Rufaî și Bediüzzaman și alții au învățat de la El și au fost formați sub influența ideilor și principiilor Lui.
Chiar dacă nu este un hadis, există niște cuvinte cu o semnificație plăcută. Pentru atribuirea acestor cuvinte Mesagerului lui Allah nu există probe certe, dar sunt cuvinte plăcute. Aceste cuvinte atribuite Lui sunt: „Învățații comunită-ții mele sunt precum profeții fiilor lui Israil.” Luând în considerare ansamblul virtuților, nici un om nu-i poate ajunge pe profeți. Numai în situații speciale există unii care pot sta alături de ei. Iată, dintre aceștia fac parte cei amintiți mai sus și toți cei pe care îi putem menționa cu mândrie. Ei au venit pe lume cu umilință. Dacă ar fi nevoie ca locul lor să fie ocupat de alții, ar trebui ca îngerii să fie coborâți din cer. Deoarece, ei pot fi comparați doar cu îngerii.
Aceasta este o însușire a Măritului Muhammed (sas). Numai de El depinde obținerea unui asemenea rod. Până-n ziua de apoi va continua să dea rod. După o perioadă de secetă și ariditate, cine știe ce aleși norocoși vor apărea, pregătiți în zilele noastre sau pentru viitor. Da, toată nădejdea noastră este în ei. Eu, de când mă știu, i-am așteptat fără să-mi pierd speranța și voi continua să-i aștept.
Înainte de a trece la studierea ansamblului rolului educativ al Mesagerului lui Allah, să cercetăm educația din familia Lui. El este un conducător de familie și familia Lui cuprinde copiii, soțiile și nepoții.
1. Măritul Profet- cap de familie
Nu există nici o îndoială că, această familie este cea mai fericită, cea mai mulțumită dintre familiile care au existat și vor exista pe lume. În familia Lui simțeai întotdeauna mireasma fericirii. Poate că era una dintre cele mai sărace familii din lume din punct de vedere al posibilităților materiale, deoarece, luni de zile aici nu se fierbea nici măcar o ciorbă. Locuințele pentru soții erau niște odăițe strâmte sau colibe. Aceste femei preferau să fie împreună cu Mesagerul lui Allah câteva ceasuri pe săptămână și erau mulțumite în cel mai înalt grad.
Toți copiii i- au murit înaintea Lui. Rămăsese numai Mărita Fatıma, care și-a trăit viața în lipsuri. Nici ei Mesagerul lui Allah nu-i pregătise o viață prosperă. Soțiile, fiica sa îl iubeau și-L venerau. Mesagerul lui Allah avea un loc deosebit în inimile lor, mai presus de orice închipuire.
După moartea tatălui ei, Mărita Fatıma a jelit cu lacrimi de sânge și a făcut ca și lumea să plângă, declamând elegii sfâșietoare. De altfel, nu a rezistat decât șase luni despărțirii de părintele ei și a plecat cu mare bucurie lângă el. Nici o fiică nu și-a iubit tatăl precum Fatıma. Nici un părinte nu și-a iubit copiii-desigur în mod echilibrat-precum Mesagerul lui Allah. Același lucru putem spune și despre relațiile cu soțiile sale. Nici o femeie nu și-a iubit soțul cum l-au iubit soțiile sale pe Mesagerul lui Allah. Desigur că există un temei pentru acest mediu de iubire familială. Mesagerul lui Allah, prin metoda educativă folosită pentru cei din grija sa, a făcut posibilă apariția unei relații și apropieri nemărginite în inimile acestora. Apoi această legătură, pornind de la acest mic mediu, s-a lărgit valuri-valuri și a cuprins toată omenirea. Iată, o deosebită dimensiune a rațiunii Mesagerului lui Allah!
Gândiți-vă că, atunci când a murit, Mesagerul lui Allah nu a lăsat nici o casă întreagă soțiilor sale. Ele au trăit toată viața în odăi strâmte și au rămas în aceste odăi. Cronicarii consemnează faptul că ele au moștenit câte o capră. Pentru soțiile Stăpânului Lumilor soarta numai atât le-a putut asigura, lăsându-le în sărăcie și lipsuri. Nici una dintre soții, în nici una dintre perioadele vieții nu a rostit un cuvânt din care să se simtă vreo plângere. Chiar dacă uneori în mintea uneia dintre ele a încolțit această idee, cu ajutorul Coranului a dispărut. Măritul Ebu Bekir le mai dădea ceva din avutul comun, iar ele se mulțumeau cu atât. Ceea ce li se dădea nu era însemnat, ci reprezenta cantitatea pe care o primeau și ceilalți. Da, Ebu Bekir nu le-a favorizat și le-a dat o cantitate mai mică decât primilor musulmani. El proceda astfel, căci aceasta era părerea lui. Măritul Ömer este acela care le-a plătit conform primului nivel atunci când a devenit calif. După părerea lui, chiar dacă soțiile profetului nu făceau parte dintre primii musulmani, datorită faptului că erau cele mai apropiate ființe de Mesagerul lui Allah și până la sfârșitul lumii vor fi considerate mame de către drept-credincioși, era necesar să fie incluse în rândul primilor musulmani. În felul acesta a gândit Măritul Ömer și aceasta era convingerea lui. Dar nu acestea sunt problemele asupra cărora dorim să insistăm. Primul subiect asupra căreia am efectuat nenumărate studii este nivelul la care au fost ridicate soțiile profetului din punct de vedere al educației. Era o asemenea educație, care în scurtul timp cât erau împreună, pătrunsese în așa măsură în inimile soțiilor, încât ele nu se mai gândeau la nimic altceva. Deci, El avea un asemenea farmec deosebit și prin acest farmec de obicei vrăjea pe cei din jur. Acest lucru relevă o latură deosebită a profeției Lui.
Nu vom aborda acum faptul că Mesagerul lui Allah a avut mai multe soții, căci la momentul potrivit vom acorda atentie acestui subiect când vom studia calitățile profetului nostru. Vom aminti aici numai faptul că, sfânta familie a Profetului nostru era precum o medrese, deci o școală de instruire a femeilor. Atitudinile, comportamentul Profetului nostru erau însușite în acel mediu tainic, iar cele învățate acolo erau relatate comunității. 90% dintre deciziile, hotărârile referitoare la viața de familie ne-au fost transmise de către soțiile inocente ale Mesagerului lui Allah. Ținând cont de poziția și situația familiei profetului, era o necesitate să se afle acolo diferite femei. Pentru ca deciziile, hotărârile credinței să nu se piardă, Mesagerul lui Allah a decis să se căsătorească cu mai multe femei după împlinirea vârstei de 53 de ani.
Da, în familia Mesagerului lui Allah era nevoie de mai multe femei. Deoarece, bărbații tot timpul puteau să-l asculte pe Profetul nostru la moschee. Dacă unul din ei lipsea, prietenii lui îi compensau lipsa și îi relatau tot ceea ce se discutase în acea zi. Dar femeile, în majoritate erau lipsite de acest privilegiu. Deoarece, ele nu aveau posibilitatea de a-l asculta pe Mesagerul lui Allah. În această situație, cine le relata problemele specifice femeilor? Cine putea să transmită comunității specificul vieții, situațiile referitoare la natura, bunacuviință, comportamentul intim al profetului? Oare avea o singură femeie capacitatea de a transmite credința, relevându-i toate principiile, bazele și disciplinele religiei?
Cum putea o singură femeie să aibă capacitatea, forța să facă față, din considerație pentru umanitate, în asemenea situații speciale, la nenorocirile la care erau expuse femeile? Nu, o singură femeie nu avea puterea de a înțelege toate aceste situații.
Din această cauză, întotdeauna era nevoie de mai multe femei, care să fie lângă El o lungă perioadă și care, observând stările Mesagerului lui Allah, să ni le consemneze. Această cerință nu avea legătură cu umanismul Profetului nostru, ci era o necesitate izvorâtă din cerințe religioase. Mesagerul lui Allah luase asupra sa o asemenea grea sarcină ca urmare a acestei necesități.
Aceste femei, așa cum reprezentau o circumstanță de a-și lega prin rudenie clanurile și popoarele de Mesagerul lui Allah, ele reprezentau și cea mai bună cale pentru păstrarea sutelor și miilor de hadis-uri. Trebuie să afirmăm cu tărie faptul că, lumea femeilor datorează mult soțiilor Mesagerului lui Allah. Dacă toate femeile și-ar așterne capetele precum pietrele de caldarâm sub picioarele lor sfinte, tot nu le-ar plăti drepturile; da, atât de mult au slujit ele credința.
Deci, se poate spune că, căsătoria Mesagerului lui Allah cu ele nu decurgea din necesități materiale, deoarece, într-o țară caldă precum Arabia nu se putea vorbi de căsătoria cu mai multe femei a unui om ajuns la vârsta de 53 de ani și nici de căsătoria femeilor cu el din motive materiale. Deoarece, El trăia ca cel mai nevoiaș dintre oameni. Cu toate că știau situația Lui, aceste femei doreau să-i fie soții. În același timp, Mesagerul lui Allah se comporta cu ele cu dreptate și echitate, vizitând pe fiecare cel puțin o dată pe săptămână. Atunci când se refereau la El, toate soțiile spuneau: „Mesagerul lui Allah a fost omul cu chipul cel mai surâzător, care glumea cel mai mult cu soțiile sale.„
Aceste femei, care nu aveau în casă de-ale gurii mult timp, care erau nevoite să poarte aceleași haine timp îndelungat, nu simțeau necesitatea de a se mânia? Dar nu, nu știm nimic altceva decât faptul că ele acceptau această situație. Cred că îmi vor da dreptate cei care vor cerceta istoria și morala.
Cu tot respectul și demnitatea pe care i le conferea spiritul profetic, El glumea cu soțiile sale. Se afla lângă ele, le căuta compania. Între ei era un văl subțire, care reprezenta legătura Lui cu Allah și cu lumea de apoi, căci El era un profet. Iar soțiile sale erau, înainte de orice, drept-credincioasele sale…
Nu era posibil să umpli lipsa relațiilor prin El. Deoarece, și în acest sens El era un om de excepție. Soțiile lui nu concepeau o lume fără El.
Pe când se afla la Mecca, se cununase cu Mama Sevde. Prin aceasta, a doua soție a Mesagerului lui Allah devenea mama noastră. Dar nu știm din ce considerente Mesagerul lui Allah a vrut să se despartă de ea. Aflând acest lucru, femeia aproape că își pierdu mințile. Alergă imediat la Mesagerul lui Allah. Printr-un mijlocitor se rugă și zise: „Mesager al lui Allah! Nu aștept nimic lumesc de la tine. Ziua pe care mi-ai dedicat-o i-am dat-o lui Aișe. Dacă dorești, nu mai veni la mine toată viața, dar nu mă priva de cununie! Eu aș dori să merg în lumea de apoi fiind cununată cu Tine. Nu am alt gând.„[1] Această dorință a fost primită de către Mesagerul lui Allah și Mama Sevde a rămas ca una ce face parte dintre soțiile inocente ale lui Muhammed.
Iată ce loc ocupa Mesagerul lui Allah în sufletele lor. Dacă s-ar fi despărțit de una din ele, fără îndoială că ea s-ar fi așezat pe pragul Lui și ar fi așteptat până-n ziua de apoi.
Simțind o neliniște în comportarea Mamei noastre Hafsa, s-ar fi exprimat: „Dacă dorește, are cale liberă.” Acest lucru a fost de-ajuns să-i taie aripile Măritei Hafsa. Mediatorii nu mai terminau de relatat Mesagerului lui Allah faptul că Mărita Hafsa este um om care se roagă mult, ține post. După toate aceste cuvinte și intermedieri, ei s-au rugat de Mesagerul lui Allah să nu se despartă de ea.[2]
Soțiile Mesagerului lui Allah considerau despărțirea de El ca o nenorocire mai mare decât moartea. Acest simțământ era comun tuturor soțiilor, nici una nu gândea altfel. Deoarece, Stăpânul Lumilor pătrunsese în sufletele lor, ocupase un loc de nezdruncinat, contopindu-se cu ele. Își împărțise în așa fel viața sfântă, liniștită, firească, încât nu era posibilă despărțirea de El. Dacă s-ar fi despărțit, ar fi murit rămânând fără aer.
După moartea Lui, era o atmosfera de dor, durere și tristețe. Ori de câte ori Măritul Ebu Bekir sau Ömer treceau pe la ele, le găseau plângând în hohote.[3] Și ei plângeau împreună cu ele, iar jalea a continuat toată viața. Iată că, Mesagerul lui Allah a lăsat în sufletele lor o urmă de neșters. Poate că au fost împreună puțin timp, dar Stăpânul Lumilor a fost pentru ele izvor al vieții. De altfel, aceasta este chestiunea pe care am vrut a o relata. Da, și calitatea de cap de familie scotea în evidență faptul că El era Mesagerul lui Allah.
El a cârmuit și a întreținut, în acea perioadă, nouă soții, fără vreo problemă deosebită. Iată ce fel de cap de familie delicat și sensibil era.
Cu câteva zile înainte de a muri, a zis: „Robul a fost lăsat să aleagă între divinitate și pământ. El a ales divinitatea.” Auzind aceste cuvinte, Ebu Bekir nu s-a putut opri din plâns.[4] Deoarece înțelesese că acel rob este chiar cel care rostise aceste cuvinte. Boala continua să-L macine, să se agraveze. Chiar și în această situație, a continuat să se poarte cu delicatețe cu soțiile sale. Deoarece nu mai putea să le viziteze, a cerut să rămână într-o cameră. Toate soțiile au fost de acord. Ultimele zile Mesagerul lui Allah a rămas în camera lui Aișe.[5] Da, chiar și în cele mai grele condiții, El arăta respect drepturilor soțiilor sale. Iată, El era un om cu suflet.
2. Importanța acordată soțiilor
Importanța pe care Mesagerul lui Allah o acorda soțiilor, era de un nivel nemaiîntâlnit până în acele zile și nici după aceea. Dacă se ducea să-și vadă una din soții, trecea neapărat și pe la celelalte. Prin comportamentul său nu arăta vreo preferință uneia față de alta. Ca toată lumea, și soțiile se considerau cele mai iubite ființe din preajma Mesagerului lui Allah. Acest lucru își avea izvorul în neegalata Lui mărinimie. Așa cum nu poate fi subiect de discuție stăpânirea de către om a înclinațiilor inimii, nici din partera Lui nu se aștepta la un act imposibil de realizat. De aceea, Mesagerul lui Allah cerea iertare de la Cel Drept pentru posibilele înclinații ale inimii și spunea: „S-ar putea ca, fără să-mi dau seama, să iubesc pe una mai mult decât pe celelalte și acest lucru este o nedreptate. De aceea, o, Stăpâne! În această chestiune ce nu depinde de mine, apelez la mărinimia Ta…„[6]
O, Allah! Câtă delicatețe și noblețe! Vă întreb: Voi ați putut respecta același comportament delicat față de fiicele și fiii voștri? Acest „Nu” să-l spun eu în numele vostru dacă-mi îngăduiți. Da, „De sute de mii de ori, nu!” Dacă noi am putea să ne tăinuim înclinațiile inimii, acest lucru poate fi un indiciu al puterii dibăciei și rațiunii noastre. Uneori chiar povestim despre această dibăcie ca un exemplu greșit de vitejie. Pe când Mesagerul lui Allah, probabil datorită acestei îndoieli ce i-a trecut prin minte, cerea iertare Celui Drept.
Delicatețea Lui molipsise sufletele soțiilor prin grația și strălucirea comportamentului față de ele, încât despățirea de El a lăsat în urmă o durere și nostalgie nemaiîntâlnite. Poate că nu-și luau viața pentru că acest lucru era interzis de islam, dar viața lor, după dispariția Mesagerului lui Allah, era searbădă și urâtă. Cu adevărat Mesagerul lui Allah se purta cu delicatețe cu toate soțiile sale și recomanda tuturor această atitudine. Ceea ce afirma față de alții, arăta în mod practic în relațiile cu soțiile sale.
Buharî consemnează atitudinea Lui plină de delicatețe. Întâmplarea ne-o relatează Saad b. Ebî Vakkas, preluând-o de la Măritul Ömer. Măritul Ömer zice: „Într-o zi am intrat la Mesagerul lui Allah și l-am găsit zâmbind într-una. L-am întrebat: „Să te facă Allah să râzi în veci, O, Mesagerule! Pentru ce râzi?” Tot zâmbind mi-a răspuns: „Râd de aceste femei. Stăteau lângă mine și vorbeau. Auzindu-ți glasul, fiecare s-a ascuns.” Atunci eu am zis cu glas ridicat: „O, dușmanele egoiștilor! De mine vă este frică, dar nu vă este teamă de Mesagerul lui Allah și arătați lipsă se considerație lângă El, așa-i?” Mi-au dat următorul răspuns: „Tu ești aspru și dur!„[7]
Măritul Ömer nu era deloc aspru și dur. Și el era delicat cu femeile. Așa cum cel mai frumos om pare urât în comparație cu Măritul Yusuf, tot așa și delicatețea Măritului Ömer, în comparație cu cea a Mesagerului lui Allah, părea aspră și dură. Această apreciere rezulta în urma comparării cu Mesagerul lui Allah. Pe când, nu era posibil să compari pe nimeni cu El…
Da, ele se obișnuiseră prea mult cu blândețea, delicatețea și grația Mesagerului lui Allah. De aceea faptele și comportamentul Măritului Ömer li se păreau aspre și dure. Măritul Ömer (r.a) era viitor candidat care să-și încarce umerii cu sarcina califatului. El va duce o viață plină de exigență și rigoare și va deveni unul din exemplele cele mai mari după profeți și a și devenit când a sosit vremea. Prin toate faptele sale căuta echitatea, dreptatea și depunea efort maxim pentru a arăta că nedreptatea este strâmbă, iar dreptatea este dreaptă.
El avea o stare sufletească care să-l ducă la rangul de calif. Această stare de spirit li se părea unora dură. Numai că, pentru a-și asuma această cauză Măritul Ömer putea reuși numai datorită acestui spirit și a și reușit.
3. Consultarea cu soțiile
Mesagerul lui Allah stătea de vorbă cu soțiile sale. Dezbătea împreună cu ele, prietenește, unele probleme. Profetul nu avea nevoie de ideile lor, deoarece El era ajutat prin revelație. Voia doar să-și învețe comunitatea cu unele lucruri. Și aceasta era poziția înaltă pe care trebuia situată femeia. Mesagerul lui Allah punea acest lucru în practică începând cu familia sa.
Și un exemplu
Înțelegerea de la Hudeybiye era foarte grea pentru musulmani. De aceea, nimeni nu avea puterea de a se mișca din loc. În acest timp, Mesagerul lui Allah le-a poruncit celor care își propuseseră să se ducă la locurile sfinte să sacrifice animalele și să renunțe la veșmintele pregătite pentru pelerinaj.
Companionii, gândind „oare va fi vreo schimbare în hotărârea dată?„, nu s-au grăbit să se conformeze. Mesagerul lui Allah și-a repetat porunca. Dar, ceea ce a sperat din partea companionilor nu s-a produs. Acest lucru nu însemna că ei se opuneau Mesagerului lui Allah, numai că ei așteptau o altă poruncă. Deoarece porniseră la drum pentru vizitarea locurilor sfinte.
Se putea întâmpla ca cele spuse la Hudeybiye să nu ajungă a fi aplicate și atunci probalil se ivea o schimbare în înțelegere.
Stăpânul Lumilor, intuind această stare a companionilor, intră în cortul său și se consultă cu soția sa Ümmü Seleme. Această femeie cu vederi largi vorbi numai pentru a îndreptăți consultarea cu ea, deoarece Mesagerul lui Allah nu avea nevoie de părerile ei. Consultarea o făcea pentru a ne da nouă o lecție socială. În asemenea situații, nu era nici un inconvenient de a se consulta cu soțiile sale.
Mama noastră rosti cuvinte cu acest sens: „O, Mesagerule! Nu-ți repeta porunca. Poate că se vor opune și vor fi distruși. Dar Tu săvârșește-ți kurban-ul și fă ihram, fără să le spui nimic. Înțelegând fermitatea poruncii Tale, ei se vor supune vrând-nevrând.„
Mesagerul lui Allah gândea la fel. Ieși imediat din cortul său și, apucând cuțitul, trecu la sacrificarea animalelor ce-i reveneau. Nici nu apucase să termine și companionii se apucară și ei să-și sacrifice animalele. Toată lumea înțelesese că nu există cale de întoarcere de la hotărârea luată.[8]
Nu pot să nu vă întreb: care dintre voi aveți o atitudine atât de binevoitoa-re față de femei? Câți conducători de state există, care să se consulte cu soția în cele mai critice momente? Câți oameni, în calitatea lor de cap de familie, se consultă cu soțiile în ceea ce privește viața de familie? Înmulțind întrebările, care întrebare o putem îndrepta către toate structurile sociale? Să audă cei cu gura mare, care sustin că İslamul a înrobit femeia! Orizontul cărei feministe a atins acest nivel?
Ca orice lucru bun, consiliul și consfătuirea au apărut pentru prima dată în familia profetului și Mesagerul lui Allah s-a sfătuit cu soțiile sale. Noi încă ne învârtim în jurul acestei semnificații și nu știm de unde se deschide această ușă. Nici n-am reușit să găsim posibilitatea de a suna la acea ușă. Da, astăzi, chiar și în mentalitatea celor care susțin că apără drepturile femeilor, femeia nu a scăpat de a fi o ființă de gradul al doilea. Considerăm femeia ca fiind jumătatea bărbatului. Ea este jumătatea unui întreg și este nevoie de existența ei pentru a completa cealaltă jumătate. Numai atunci când cele două părți sunt împreună, credem în formarea unei unități umane. Unde lipsește această unitate, nu există nici omenire. Nu există nici oameni inocenți, nici profeți, nici lumea islamică, nici națiune. !
Prin atitudinea sa, Profetul nostru câtă noblețe arăta față de femei și îndemna prin luminoasele sale cuvinte ca toată lumea să se comporte la fel!
Într-unul din hadis-uri se spune: „Cel fără de cusur în privința credinței dintre drept-credincioși, este acela care are conduita cea mai frumoasă. (Omul, prin comportarea, morala sa, atinge asemenea culmi, se ridică spre asemenea înălțimi omenești încât, cu nici o rugăciune nu poate cuceri acele locuri.) Cei cu morala, comportamentul cel mai frumos sunt aceia care au cea mai frumoasă atitudine față de femei.„[9]
Este evident faptul că, dacă lumea femeilor a găsit ceea ce căuta în istoria omenirii și dacă a fost onorată în sensul adevărat al cuvântului, acest lucru s-a întâmplat în timpul Măritului Muhammed (sas).
4. Hadis-ul Tahyîr
Hadis-ul Tahyîr are ca subiect problema libertății soțiilor Mesagerului lui Allah de a alege să trăiască sau nu împreună cu Profetul nostru. Oricare i-ar fi originea, acest hadis este porunca personală a Celui Drept către Mesagerul lui Allah. Versetul din Coran, care are legătură cu acest subiect zice: „O, Profetule! Spune soțiilor tale: „Dacă vreți Viața Lumii și podoaba ei, veniți, vă voi da bunuri și vă voi da apoi drumul după cuviință. Dacă îl vreți pe Allah, pe trimisul Său și Lăcașul de Apoi, să știți că Allah a pregătit o mare răsplată celor, dintre voi, făptuitoare de bine.” (Ahzab [Alianțele] 33/28-29).
Probabil că, unele soții ale Profetului nostru și-ar fi dorit o viață mai îmbelșugată și ar fi spus: „Oare și noi, ca și alți musulmani, nu putem trăi mai bine? Măcar o dată pe zi nu putem mânca și noi o ciorbă? Nu putem să ne dichisim puțin îmbrăcămintea?„
La prima vedere, aceste pretenții și altele, care le-au apărut în inimi, pot apărea ca nevinovate și juste, fiind în cadru legal. Pe când ele se aflau într-o asemenea familie, încât această familie era un exemplu pentru viitoarele familii până-n ziua de apoi. Și în această direcție soțiile Profetului se aflau în miezul problemei. Din această cauză, nu puteau să se comporte precum femeile altor musulmani. Deoarece ele făceau parte dintre cei apropiați de Mesagerul lui Allah. Lucruri permise celorlalte femei, pentru soțiile Profetului nu erau.
Dacă la unele dintre soții simțea o asemenea dorință, Mesagerul lui Allah lua imediat o poziție potrivită. Se jura că nu le va mai vedea și se retrăgea în balconul casei. Imediat se afla despre întâmplare.Toți erau triști și au alergat la moschee plângând, deoarece cel mai mic eveniment care-l întrista pe Mesagerul lui Allah îi făcea să plângă. În așa măsură erau solidari toți musulmanii cu Mesagerul lui Allah, încât cel mai mic eveniment care avea loc în casa lui era știut, iar musulmanii așteptau cu nerăbdare ca, această întâmplare care-l întristase pe Mesagerul lui Allah, să dispară. În acea zi fusese la fel.
În mod deosebit erau aproape de această întâmplare Măritul Ebu Bekir și Măritul Ömer. Deoarece și fiicele lor erau incluse în acest eveniment. Având știre de această stare, ca toată lumea, ei au alergat la moschee.
Au cerut permisiunea de a intra lângă Mesagerul lui Allah, dar cererea fu respinsă. Ca și alții, și ei au început să aștepte la intrarea in moschee. După a treia solicitare li se permise să intre, apoi începură să-și dojenească fiicele. Mesagerul lui Allah urmărea această scenă și zise: „Ele îmi cer ceea ce eu n-am.„[10]
Coranul li se adresează astfel: „O, voi, femei ale Profetului! Voi nu sunteți asemenea nici unei alte femei!” (Ahzab [Alianțele] 33/32). Poate că unii scapă doar înfăptuindu-și obligațiile, dar cei care se aflau în miezul problemei, cei care erau adevărații confidenți din casa lui trebuia să-și sacrifice toată ființa lor. Să se procedeze în așa fel, încât să nu se simtă vreo slăbiciune.
Desigur că, a fi soția Mesagerului lui Allah le conferea mari avantaje. Dar, și riscurile puteau fi mari și grele. Mesagerul lui Allah le pregătea să fie exemple pentru credință și lume. Era foarte atent și le păzea ca pe ochii din cap, ca nu cumva să profite de bunurile ce aparțin doar lumii de apoi și să fie expuse cuvintelor din versetul: „În ziua când cei care tăgăduiesc vor fi înfățișați Focului, li se va spune: „Voi ați risipit bunurile voastre în Viața de Acum și v-ați bucurat de ele vremelnic. Astăzi veți fi răsplătiți cu osânda umilinței, căci ați fost îngâmfați pe pămănt fără drept și ați fost desfrânați.” (Ahkaf, 46/ 20).
Din unele puncte de vedere, în familia profetului se trăia strâmtorat. Datorită acestui trai, pe ascuns sau pe față, erau și unele cerințe. Dar conjunctura era alta. Ele aveau responsabilități, deoarece nu puteau să râdă ca toată lumea, nu puteau să mânânce ca toată lumea. De altfel, unii oameni mari, în toată viața lor dacă au râs o dată sau de două ori, iar unii nici măcar o dată nu au mâncat pe săturate…
Fuzayl b. İyaz nu râdea niciodată. O dată, văzându-l răzând, s-au uitat la el cu uimire, iar el a explicat că nu era râs ci zâmbet, datorat faptului că : „Astăzi am fost anunțat de moartea fiului meu. M-am bucurat că Allah mă iubește și de aceea am zâmbit.„[11]
Situația celor mari aceasta fiind, soțiile inocente ale Mesagerului lui Allah, care făceau parte dintre cei mai mari, desigur că erau deosebite.
Meritul de a fi alături de Mesagerul lui Allah în lumea de azi și în lumea de apoi nu era o poziție atât de ușor de obținut. De aceea, prin indicarea versetului, aceste femei de excepție dădeau un examen de voință. Mesagerul lui Allah le lăsa să aleagă între familia sa nevoiașă și luxul și ironia lumii. Dacă ele vor alege lumea de azi, Stăpânul Lumilor le va acorda tot ceea ce este lumesc, dar apoi le va da drumul să plece. Dar dacă vor alege pe Allah și pe Mesagerul lui Allah, era necesar ca ele să fie mulțumite de standardul de viață de până acum. Deoarece aceasta era caracteristica acestei familii. De vreme ce această familie era una de excepție, și cei care făceau parte din ea trebuiau să fie de excepție. De altfel capul familiei fiind unul de excepție, și soția și copiii care depindeau de acesta erau nevoiți să fie precum El.
Prima dată Mesagerul lui Allah o chemă pe Mărita Mama noastră Aișe și zise: „Vreau să discut ceva cu tine, dar nu te grăbi să iei o hotărâre până nu vorbești cu părinții tăi.” Apoi îi citi versetul specificat mai sus. Răspunsul Măritei Aișe era potrivit devotatei fiice a unui tată devotat: „O, Mesagerule! Să vorbesc cu părinții mei în această problemă? Jur că eu am ales pe Allah și pe Mesagerul Lui.„
Urmarea acestor întâmplări o aflăm de la Mama noastră: „Cu oricare dintre soții ar fi vorbit, Mesagerul lui Allah primi același răspuns. În această problemă nimeni nu a exprimat o opinie diferită. Ce declarasem eu, același lucru au spus și ele…„[12]
Au spus același lucru, deoarece toate erau unite în jurul Mesagerului lui Allah și nu puteau să spună altceva. Dacă Mesagerul lui Allah le-ar fi zis: „Toată viața veți posti fără a mânca„, ar fi suportat cu bucurie acest lucru și au suportat în așa fel, încât masa ce urmă lungului post fu alcătuită din șerbetul morții oferit de Măritul Azrail.
Printre soțiile Lui erau și femei care trăiseră în palate și Mărita Safiyye era una dintre ele. Ea își pierduse soțul și tatăl în luptele de la Hayber. Cei doi erau domnii Hayber-ului. Safiyye se afla printre prizonierii de război și această situație o impresionase foarte mult pe această femeie mândră. Până să-l vadă pe Mesagerul lui Allah, poate că omul pe care-l ura cel mai mult fusese El. Dar văzându-l, toate simțămintele ei s-au schimbat.[13]
Da, printre soțiile Mesagerului lui Allah, care suportau viața grea și plină de lipsuri a familiei, erau și femei precum Safiyye, venite din palate. Și ele împărțeau aceeași viață ca și celelalte soții.
Da, Mesagerul lui Allah intrase în așa măsură în sufletele lor, încât cu orice preț, a se afla împreună cu El devenise primul scop al soțiilor sale.
Mama noastră Safiyye era evreică. Într-o zi, una dintre soții i-a zis în față: „O, fiică de evreu!” Ea i-a transmis Mesagerului lui Allah acest lucru și s-a arătat mâhnită. Profetul nostru a sfătuit-o astfel: „Dacă îți vor mai spune asemenea vorbe, tu să le dai următorul răspuns: „Tatăl meu este Măritul Harun, unchiul meu este Măritul Moise, iar soțul meu, după cum vedeți, este Măritul Muhammed Mustafa. Voi cu ce vă mândriți în comparație cu mine?„[14]
Și Safiyye, atunci când pleca de lângă Mesagerul lui Allah, lăsa în urmă toate supărările. Deoarece soțul ei era Măritul Muhammed Mustafa (sas).
Probabil că, după aceea, aceste cuvinte vor fi cât mai des musafirii buzelor ei.
În consecință, cârmuirea familiei de către Mesagerul lui Allah era cea mai desăvârșită: a întreține atâtea femei și a fi iubit în cel mai înalt grad de ele, a fi iubitul inimii lor, dascălul minții lor, educatorul sufletelor lor și în tot acest timp să nu-ți neglijezi atribuțiile ce-ți revin în cadrul statului, a națiunii, toate acestea sunt argumente clare ale profeției Lui. Dacă nimic altceva n-ar fi un argument, ar fi de-ajuns să urmărești linia pa care a urmat-o în calitatea sa de cap de familie.
[1] Mecmau’z-Zevâid, 9/246; Müslim, Radâ, 47
[2] Nesâî, Talak, 76; Mecmua’z-Zevâid, 9/244
[3] İbn Hișâm, Sîre, 4/305
[4] Buhârî, Salât, 80; Fezâilü’l-Ashâb, 3
[5] İbn Sa’d, Tabakat, 2/231; İbn Hișâm, Sîre, 4/298
[6] Tirmizî, Nikâh, 41; İbn Sa’d, Tabakat, 2/231
[7] Buhârî, Edeb, 68
[8] Buhârî, Șurut, 15
[9] Ebu Dâvud, Sünnet, 15; Tirmizî, Radâ, 11; Darimî, Rikâk, 74
[10] Müslim, Talak, 34, 35
[11] Ebu Nuaym, Hilye, 8/100
[12] Müslim, Talak, 35
[13] Mecmau’z-Zevâîd, 9/252; İbn Sa’d, Tabakat, 2/108
[14] Tirmizî, Menâkıb, 64
