Sistemul instituit în numele educației
Bazele sistemului de educație și instrucție, instituit de către Profetul nostru, sunt redate în detaliu în Sfântul Coran și în Tradiții. În afară de orice, este uimitor numai faptul că El a transmis și a atribuit oamenilor Sfântul Coran. Subiectul tratat de către noi nu este Coranul, ci relatări în afara acestui subiect.
Tabloul de Onoare al universului a apărut în mijlocul unei comunități care nu știa nimic, nu știa să scrie și să citească, nu cunoștea ce înseamnă școala. Însă, în preajma morții, în rândul comunității pe care o lăsa în urma Sa, nu rămăsese nici un om, de la cel care de-abia atinsese majoratul și până la cel mai în vârstă, ce aștepta moartea, care să nu știe să scrie și să citească. Pe când, în zilele noastre, cu atâtea posibilități, cu atâtea străduințe, cu atâtea eforturi, nu am reușit să-i învățăm pe toți să scrie și să citească! Pe când Mesagerul lui Allah, într-un timp scurt de 20 de ani, i-a făcut pe oameni să creadă, i-a informat, pe toți i-a făcut să învețe să scrie și să citească.
Cred că, în momentul morții Profetului nostru nu rămăsese nimeni dintre prietenii săi, care să nu știe să citească Coranul. Nu numai că știau să citească Coranul, dar agricultorii din Medina, chiar și atunci când arau pământul, știau să recite Coranul în șapte sau zece maniere.
Astăzi, maniera de a recita Coranul numită „vücuh ilmi ” nu este cunoscută nici de acela care scrie aceste rânduri și numărul celor care știu este foarte mic.
Este adevărat că, acei oameni erau foarte inteligenți prin natura lor, iar memoria lor nu era obosită. Dar, pentru a rezolva aceste probleme mari, nu era suficientă inteligența lor. Poate că, sistemul de educație instituit de Mesagerul lui Allah, a fost întregit prin Coran.
Acești oameni înainte erau deschiși spre toate manierele urâte ale moralei. Mesagerul lui Allah, prin acțiunile sale extraordinare, a stârpit toate obiceiurile urâte ale acestor oameni și i-a îndreptat spre o nouă existență.
De exemplu: Coranul le poruncește: „Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții voștri.” (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 23). Această poruncă a exercitat o asemenea influență asupra celor care, până mai ieri, nu-și respectau părinții, îi jigneau, încât unul dintre ei apelează la Mesagerul lui Allah ca să-l întrebe ce pedeapsă merită dacă nu-i răspunde cu un surâs tatălui său.
Un verset din Sfântul Coran zice: „Să nu vă apropiați de averea orfanului!” (En’am [Vitele], 6/ 152; İsra [Călătoria în noapte], 17/ 34). Această poruncă îi impresiona așa de mult pe musulmani, încât mulți dintre ei veneau la Mesagerul lui Allah și cereau ca averea ce aparținea unui orfan să le fie luată și să fie dată stăpânului de drept.
Dacă suntem atenți, în verset nu se spune „Nu cheltuiți averea orfanului.„, ci „Nu puneți mâna pe averea orfanului.” Într-o problemă atât de sensibilă, companionul își dezvăluia propria sensibilitate și voia să scape de averea orfanului pe care o avea în stăpânire. Ce se întâmplase cu acești oameni, care nu recunoșteau dreptul la viață al orfanului și se străduiau să-i acapareze toată avuția!?
Adulterul era foarte răspândit și ajunsese în stare de legalitate. Nu exista cineva care să nu se acomodeze cu această comportare urâtă. Apoi Coranul a venit cu porunca: „Și să nu vă apropiați de preacurvie, căci ea este o josnicie! Și rău drum este ea!” (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 32) și tot ceea ce era împotriva legii parcă a fost retezat cu cuțitul. Da, în acea perioadă dacă au fost semnalate câteva cazuri de adulter.
Hoția, prădăciunea erau ca un maraton al curajului…și erau privite ca semne de bravură. Atunci când veni porunca din Coran: „Cât despre hoț și hoață, tăiați-le lor mâinile, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit [prin furt] și ca pedeapsă de la Allah, căci Allah este Puternic și Înțelept.” (Mâide [Masa], 5/ 38), totul s-a schimbat dintr-odată. După acest verset, dacă au mai fost câteva cazuri de furt…
Sfântul Coran se adresează călăilor: „Și nu luați sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept! Dacă cineva a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el, însă acesta să nu se întreacă în omor, căci el este ajutat [de lege]!” (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 33). Acest verset a fost de ajuns pentru a opri omorurile și crimele.
Într-o perioadă de 23 de ani, în timpul vieții Mesagerului lui Allah, au avut loc evenimente precum un adulter, omorârea unui evreu și tăierea mâinii unei femei. Pe când mai devreme vă prezentasem o comunitate de vampiri, care zicea: „Mâncam leșuri, beam sânge.” Iată că, în cadrul acestei comunități Mesagerul lui Allah scoate oameni curați, inocenți, oameni cărora le zicem „domnii noștri„, precum Domnul Ebu Bekir, Domnul Ebu Hureyre, Domnul Mâiz, și mulți alții. Din acest noroi, din această mlaștină, din această mocirlă, apare o comunitate luminoasă, pură. Dacă acest lucru nu este un miracol, atunci ce poate să fie!?
Nu este posibil să vă redau în detaliu această problemă atât de profundă și cuprinzătoare. Dacă îmi permiteți, oferindu-vă doar câteva exemple referitoare la trei-patru principii ale înaltei morale, doresc a vă expune măreția faptelor Mesagerului lui Allah.
1. Generozitate și altruism
În comunitatea aceea toți se gândeau numai la interesul și profitul lor. Nu le trecea prin minte să vină în ajutorul altuia. A renunța la propriul interes în favoarea altuia – numim acest lucru „Îsar” (altruism) – era ceva necunoscut pentru ei. Așa cum numai profeția Mesagerului lui Allah a schimbat multe lucruri din viața lor, și zgârcenia a fost înlăturată, în sufletele lor inoculându-se sentimentul de generozitate și dăruire.
Într-o zi veni în fața profetului un om. Acesta era Ebu Hureyre. Leul din Devs se apropie de Mesagerul lui Allah și zise: „O, Mesagerule! De câteva zile nu am găsit nimic de mâncare. Fiind mereu flămând, am ținut post.” Mesagerul lui Allah privi în jur. Dar nu văzu pe nimeni care să-l ia acasă și să-l facă musafir. După un timp se ridică Ebu Talha, pe care Mesagerul lui Allah îl iubea mult, și zise: „O, Mesagerule! Îl iau eu ca musafir.” Apoi îl duse acasă la el.
Acești oameni, care dăduseră tot ce aveau în numele İslamului, nu mai aveau nimic, din când în când în casele lor dacă se fierbea o supă. În acea zi, soția lui, Ümmü Süleym reușise să facă supă pentru copiii săi. Urma s-o dea copiilor. La venirea musafirului, se sfătuiră: „În seara aceasta să-l ospătăm pe musafirul Mesagerului lui Allah. Noi putem flămânzi și astăzi ținând post. Pe copii îi convingem să se culce… Dimineața vedem noi ce facem.„
Cronicarii vremii relatează cum au procedat cei doi. Când se vor așeza la masă, soția va stinge ca din greșeală lumânarea și stăpânul casei se va preface că mânâncă, căci supa nu ajungea pentru două persoane, și astfel musafirul se va sătura. Au făcut după cum au planificat. Se făcu dimineață și toți își ocupară locurile în spatele Mesagerului lui Allah, în vederea rugăciunii. Mesagerul lui Allah săvârși slujba de dimineață. Întorcându-se spre Ebu Talha și Ebu Hureyre, întrebă: „Ce ați făcut în noaptea aceasta de a fost pogorât acest verset?„: „Ci i-au preferat pe ei lor înșiși, chiar dacă ei erau în nevoie.” (Hașr [Adunarea], 59/9)[1]
În cărțile din epoca ignoranței nu existau subiecte precum altruismul, săturarea celui flămând, înveșmântarea celor goi, a face pe alții să trăiască, a face pe alții să petreacă. Nu existau, dar Mesagerul lui Allah a arătat calea cea dreaptă, i-a inoculat cu revelațiile divine precum o gravură pe marmură, completându-le sufletele cu aceste sentimente. Voi puteți numi răbdare acest spirit altruist, sau toleranță, sau supunere, dar, orice ați zice, rezultatul nu se va schimba.
Să repetăm următoarele cuvinte nemuritoare: „Credința implică supunere, supunerea implică abandonare în fața voinței divine, iar aceasta din urmă implică fericirea lumească și pe cea din lumea de apoi.„
Da, dacă aveți credință, să vă supuneți lui Allah. Atunci când vă supuneți lui Allah, să vă lăsați în voia Lui și să aveți încredere în El… Numai atunci veți atinge fericirea lumească și pe cea din lumea de apoi.
2. Eroismul lui Hansâ
Prin elegiile pe care le-a scris la moartea fratelui său, Hansâ a făcut lumea să plângă. Această femeie superioară încă nu reușise să se elibereze din negura epocii ignoranței, să fie conștientă de existența Măritului Muhammed, să-l cunoască, să asculte preceptele fermecătoare din Coran. Atunci când a cunoscut Coranul, s-a schimbat de-odată. Și încă cum s-a schimbat! Acest spirit înalt, ce crease o epopee pentru fratele său, atunci când cei patru fii ai săi au căzut în luptele de la Kadisiye, suferă ca o mamă, se chinuie, dar zice următoarele cu o adâncă supunere: „Îți mulțumesc ție Allah. Mi-ai oferit posibilitatea de a-ți dărui cei patru fii ai mei în timpul vieții mele!„[2]
Iată cum îi schimba pe oameni Mesagerul lui Allah și miraculoasa lui putere de transformare. Iată cum reușea să facă din întuneric lumină și din tiranie o lume senină. Încă o dată vă spun: A trasforma oamenii dintr-odată ce poate să însemne decât un miracol!?
3. Eroii unui moment de purificare
a. İkrime (ra)
După ce Mecca a fost cucerită, İkrime a fugit, apoi s-a întors, fiind convins de soția sa. Acest aprig dușman al Mesagerului lui Allah veni în fața Profetului nostru, care-i zise: Salut, călător în emigrare![3]
Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-i cuceri inima. Își propuse ca atât el cât și fiul său Âmir să aibă șansa de a-și da viața. La Yermuk, atunci când își număra ultimele clipe, îi spuseră: „Fiul tău Âmir a devenit martir.” İkrime își îndreptă poziția și zise: „O, Mesagerule! Îți dădusem cuvântul că îmi voi jertfi fiul pentru cauza ta. Emigrantul adversar s-a ținut de cuvânt?” Poate deveni fiul lui Ebu Cehil „Adversar emigrant„? Poate deveni „Adversar emigrant” cineva care „La fiecare confruntare venea față în față cu Mesagerul lui Allah, avea cea mai mare dorință de a-L ucide„.[4] Adică dintr-un om tiranic, ignorant poate să apară un „Adversar emigrant„? Da, putea să apară…și a și apărut.
În epoca ignoranței el era bogat și puternic, îi asuprea pe cei slabi. Pe atunci cel slab nici nu avea dreptul la viață. Mai ales femeile nu aveau deloc dreptul la viață. Copiii erau uciși pentru nimic. Omul sărac nu putea să spună „am și eu drepturi„. Existau legi, dar acestea erau folosite împotriva neputincioșilor și a celor slabi. (Și în zilele noastre nu este la fel?).
Iată că, Mesagerul lui Allah făcea oameni precum îngerii din rândul unei comunități barbare, care nu știa de dreptate, morală, echitate.
b. Măritul Ömer (ra)
Ömer, renumitul calif, conducea un stat vast, care se întindea de la Yemen până la fluviul Öküz. Într-o zi, între Ömer, acest conducător al unui asemenea stat și Ubey İbni Kâ’b se produce o neînțelegere. Ubey îi zicea lui Ömer: „O, calif al Profetului lui Allah! Faci o nedreptate.” Ömer îi propune să se înfățișeze în fața judecătorului pentru audiere. Judecător era Zeud İbni Sabit.
S-au dus la casa acestuia. Acolo urma să se țină judecata. Cadiul de Medina, văzându-l pe calif, îi face semn să se așeze pe minderul de lângă el, ca semn de respect, zicând: „O, emir al drept-credincioșilor, așează-te aici!” Ömer își încruntă sprâncenele și zice cu mânie: „Deja ai făcut o greșeală de autoritate.„[5]
c. Episodul cu Mâiz și sistemul de control legat de conștiință
Iată un fragment tulburător din episodul cu Mâiz. Müslim i-a acordat un loc deosebit, punându-i titlul „Un om care și-a sacrificat propria persoană cu generozitate.” Da, cel care a dat dovadă de generozitate a fost Mâiz.
Într-o zi, acesta vine lângă Mesagerul lui Allah. Era încovoiat, palid, cu obrajii supți și nu era în stare să rostească un cuvânt. Acest om sfârșit, zise cu greutate: „O, Mesagerule! Izbăvește-mă!„
Mesagerul lui Allah își întoarse capul, căci nu dorea să știe ce are de spus. A doua oară Mâiz vine din cealaltă parte și spune aceleași cuvinte. Această situație se repetă de patru ori. De fiecare dată, Mesagerul lui Allah își întoarce capul. Iar Mâiz vine din partea în care și-a întors capul și îi cere să-l purifice. A patra oară Mesagerul lui Allah îl întreabă: „Pentru care păcat să te izbăvesc? Mâiz răspunde: „De adulter, o, Mesagerule!„
Toată lumea era uimită. În timpul Mesagerului lui Allah poate pentru prima dată se pronunța cuvântul „adulter„. Această mărturisire produsese un șoc. Cei care ieri considerau adulterul ceva legal, după ce îmbrățișaseră İslamul, se îndepărtaseră atât de mult de această practică, încât au rămas uimiți ca în fața unui lucru necunoscut. Liniștea a fost întreruptă de vocea duioasă a Mesagerului lui Allah, care îi întrebă pe cei de față:
-Mâiz a înnebunit?
-Nu, o, Mesagerule! Mâiz este un om cu capul pe umeri.
-Oare este beat?
I-au mirosit gura și au zis:
-Nu este beat!
La atâtea insistențe de a mărturisi, Mesagerul lui Allah nu mai avea ce face. Atunci porunci: „Aplicați legea!” Dar El nu se afla printre cei care aruncau cu pietre. Mâiz a fost dus pe un maidan. Începură să arunce cu pietre. Îndură ce îndură, apoi nu mai rezistă și începu să fugă. Atunci cineva îl lovi cu un os al maxilarului și-l doborî. Mâiz muri.
Toată întâmplarea, așa cum se desfășurase, cum voise să fugă, cum fusese lovit cu un os al maxilarului și murise, a fost relatată Mesagerului lui Allah, iar acest monument de mărinimie nu a mai rezistat și a zis plângând: „Nu trebuia să mi-l lăsați mie?„
Poate că Mâiz renunța la mărturisire. Atunci situația era alta.
Trecură câteva zile și în fața Mesagerului lui Allah se înfățișă o femeie. Era femeia cu care păcătuise Mâiz. Și ea, ca și Mâiz zise: „O, Mesagerule! Izbăvește-mă!” Mesagerul lui Allah procedă ca și în cazul lui Mâiz și îi zise: „Du-te și căiește-te!” Dar femeia era insistentă. Atunci Mesagerul lui Allah o trimise înapoi, zicându-i: „Poate că ești însărcinată. Nu putem sacrifica sângele acelui nevinovat.„
Trecură luni de zile și femeia născu. Cu prima ocazie ea veni la Mesagerul lui Allah și își repetă cererea. Și de această dată Mesagerul lui Allah o trimise înapoi, zicându-i: „Acest copil are nevoie de îngrijire, de lapte.„
Ultima oară când veni, femeia spuse că îl învățase pe copil să se hrănească singur: „Uite că nu are nevoie de mine. O, Mesagerule! Aplică legea în privința mea și scapă-mă de chinurile conștiinței!„
Au dus-o pe o rampă de unde să prindă aripi pentru liniștea conștiinței, iar când a murit era fericită.
Atunci când unul îi aruncă în cap cu o piatră, Mesagerul lui Allah, care privea din depărtare, se încruntă și zise: „Această femeie așa de mult s-a căit, încât era de ajuns pentru toată lumea din Medina.„[6]
De ce? Pentru că, păcătuise fără s-o vadă cineva și, temându-se să nu fie trasă la răspundere în lumea de apoi, s-a hotărât să mărturisească și, până în momentul suportării pedepsei, a purtat în spate, precum o cămașă, chinurile conștiinței pentru vina față de Allah și comunitatea din care făcea parte. Da, călcase strâmb și greșise, dar nu renunțase de a căuta scăparea la porțile credinței.
Aici nu putem înșira toate preceptele și regulile moralei. Deoarece există sute de precepte și reguli morale. Noi am reușit doar să semnalăm unele dintre ele. Dacă ar fi posibil ca toate preceptele morale să fie înșirate una câte una, ar fi posibil să dăm de urma faptelor supaomenești ale Mesagerului lui Allah. Deoarece omul acelor zile era în contradicție cu toate preceptele și regulile morale cunoscute. Iată că, Stăpânul Lumilor i-a stârpit obiceiurile negative, înzestrându-l cu cele pozitive.
Mesagerul lui Allah a făcut miracole și în ceea ce privește educația și a instituit bazele fundamentale ale educației umane, care au fost îmbogățite cu analogii și comparații, au căpătat caracteristici ce puteau cuprinde toată omenirea și toate timpurile. Sunt convins că, atunci când vom înțelege proiectele și adâncimea gândirii ce stau la baza principiilor Lui și vom pătrunde semnificația lor, vom ajunge la un nivel, pentru care și îngerii ne vor invidia. Noi suntem pe această cale.
Măritul Moise își exprimă nedumerirea în fața lui Allah: „O, Stăpâne! Văd mulți oameni, care mergând pe calea Ta și găsindu-Te, deodată își schimbă drumul și merg în altă direcție.„
Cel Drept îi poruncește cu o desăvârșită înțelepciune: „O, Moise, ei nu au venit niciodată la Mine, nu M-au găsit și nu au ajuns la Mine. Ei erau oameni ce se aflau pe drum și și-au schimbat calea.” ( Să ne ocrotească Allah (cc) ca, atunci când suntem pe un drum, să ne atașăm de acesta și fiind atașați, să ne schimbăm calea!).
Da, nu există garanții. Nimeni nu poate garanta nimănui că nu va devia…
Ordinea tuturor lucrurilor este în mâna lui Allah (cc). El să nu ne despartă de calea cea dreaptă! Să nu ne lase față în față cu patimile noastre de când ne deschidem ochii și până îi închidem! Allah (cc) să facă în așa fel, încât această nobilă, sfântă națiune, ce nu are egal în istorie, să-și găsească echilibrul internațional!
Da, atunci când această națiune își va ocupa locul istoric, noi vom găsi ocazia de a relata în mod convingător despre morala islamică și morala Coranului. Atunci omenirea va vedea că utopicele sale căutări au existat cu secole în urmă și va fi uimită.
Noi citim acum „Republica” lui Platon și ne străduim să învățăm cum au condus filosofii statul. Dar, lăsând la o parte acest lucru, vedem că au existat perioade în care statele au fost conduse într-o manieră de neînțeles de mintea filosofilor. Iată începutul Islamului și iată gloriosul Imperiu Otoman! Dacă îngerii ar forma în cer o formă de guvernământ, aceasta ar putea fi asemenea lor.
Numai că noi, până în momentul în care vom reuși să relatăm despre Islam de la acel nivel, națiunile își vor astupa urechile și nu ne vor asculta. Poate că, ca rezultat al pătrunderii luminii Coranului în unele conștiințe, unele persoane devin musulmani și adevărul acestei glorioase națiuni va fi îndeplinit.
Acum mă întorc puțin în urmă. Mesagerul lui Allah, în mijlocul unui mediu al ignoranței, al unei comunități ignorante, în mijlocul unei colectivități pătrunse de obiceiuri barbare, aduce o grandioasă revoluție. Și această revoluție se înfăptuiește în toate domeniile vieții.
În istoria omenirii au existat multe revoluții și în anumite domenii ele au reșit să aducă unele schimbări. Dar s-au limitat exclusiv la acele domenii. De exemplu: un geniu din domeniul social a ridicat pe culmile problemelor sociale generațiile pe care le-a format, însă în domeniul economic le-a sărăcit, în domeniul psihologic nu a putut să le acorde nimic, în domeniul educațional nu s-a înaintat prea mult, iar din punct de vedere spiritual nu au câștigat nimic.
A mai apărut un geniu, care a făcut o revoluție în domeniul economic și a dus o anumită comunitate la un anume nivel, dar acesta nu a reușit să facă acea comunitate să facă un pas în domeniul social, iar în ceea ce privește autocontrolul, moderația și reflecția nu a putut să spună nimic. Și un altul, în alt domeniu, și altul într-un alt domeniu…nici unul nu a desăvârșit ceva în totalitate.
Numai Măritul Muhammed (sas) a îmbrățișat toate aspectele vieții, ducându-le spre culmi și le-a asigurat garanția de a rămâne pe culmi pentru veșnicie. Da, El se află pe cele mai înalte culmi în domeniul economic…se află în vârful domeniului social…este la înălțime în problemele de război…se află sus în ceea ce privește autocontrolul…este neîntrecut în a-i face pe oameni să-L asculte…este inegalabil în stabilirea echilibrului dintre lumea de azi și lumea de apoi…în a influența evenimentele și lucrurile…în a pătrunde dincolo de existență…în toate se află la înălțime.
Da, în sistemul educativ al Măritului Muhammed Mustafa (sas) nu a fost omis nici un sentiment omenesc, nimic nu a fost trecut cu vederea; dimpotrivă, toate au fost dezvoltate și au fost deschise oamenilor căile prosperității…iar soarta le-a surâs, formând cei mai desăvârșiți și perfecți oameni în toate domeniile.
[1] Buhârî, Tefsir, (59) 6; Müslim, Eșribe, 172; Umdetü’l-Kârî, 19/227, 228
[2] İbn Esîr, Üsdü’l-Gâbe, 7/88-90; İbn Hacer, el-İsâbe, 4/287, 288
[3] Müstedrek, 3/241-243; İbn Hacer, el-İsâbe, 2/496; Mecmau’z-Zevâîd, 9/385
[4] Kenzü;l-Ummâl, 13/541; Beyhâkî, es-Sünenü’l-Kübrâ, 9/44
[5] Kenzü’l-Ummâl, 5/808
[6] Müslim, Hudud, 22, 23
