Respect pentru bunăvoința divină
Într-un verset, Allah (c.c) se adresează profetului Său:
„O, Tu, Cel Trimis! Tu propovăduiește ceea ce Ți s-a coborât din partea Domnului Tău! Dacă nu procedezi astfel, înseamnă că nu aduci la îndeplinire mesajul Său! Allah Te ocrotește pe Tine de oameni! Dar, Allah nu călăuzește poporul de necredincioși!” (Maide [Masa], 5 / 67).
Nici unui profet nu i s-a adresat astfel Allah (c.c). Față de ceilalți, adresa-rea se face numai prin nume; numai față de Măritul Muhammed (s.a.s) s-a folosit o asemenea exprimare de preamărire.
Prin cuvintele „O, Cel Trimis!„, s-a dorit a desemna pe cel care aduce me-sajul Celui Drept, care comunică acest mesaj și are știre despre celelalte mesaje. Prin această manieră de adresare, Allah (c.c) îi atribuie o particularitate foarte onorantă, iar nouă ne amintește de prestigiul și importanța Profetului. Se poate spune că se declară prestigiul Lui, iar El, sub umbra acestui prestigiu, ne prezintă mesajul. Cu alte cuvinte, persoana care vă este interlocutor sau vă ia drept inter-locutor, este o asemenea persoană încât, de obicei Allah (c.c) îi arată respect (dacă expresia este îngăduită), nu-i spune „Ahmed, Mustafa, Muhammed, Mah-mud „, ci ” O, onorat mare Trimis! „, adică profet care aleargă în ajutorul oameni-lor prin mesaje ce înviorează sentimentele, gândurile și inimile acestora. Deoare-ce, Allah l-a înălțat pe culmile unei spirale luminoase, l-a considerat superior prin profeție și l-a adus în starea de interlocutor cu care se poate vorbi față în față.
Da, după cum se poate înțelege din aceste declarații, Allah îl aduce în fața Sa și vorbește cu El față în față. Se spune că, Domnul nostru a vorbit cu Cel Drept în timpul călătoriei nocturne (Miraç) și cum a primit unele revelații pe după o perdea sau personal de la Cel Drept. În timpul călătoriei nocturne acest lucru s-a întâmplat într-o întrevedere directă, personală.[1]
Iată că, Măritul Muhammed Mustafa este această persoană. Allah (c.c) l-a înălțat la cel mai înalt statut și i-a zis: „Fără încetare Tu trebuie să faci cunoscute omenirii mesajele pe care ți le dau și în această activitate nimic nu trebuie să Te împiedice. Da, Tu nu trebuie să te împiedici de nimic. De la comunicarea mesaju-lui nu trebuie sa te abată nici frica, nici grijile, nici piedicile, nici foametea sau se-tea și nici rangul și poziția oamenilor.„
Într-adevăr, Mesagerul Generos, Allah să-L binecuvânteze, nu a cedat nici unui obstacol și fără răgaz a dus la îndeplinire această misiune care i s-a încre-dințat. Lui i s-a deschis o ușă a profeției, iar El a smuls balamalele, atingând record după record și apropiindu-se tot mai mult de Allah.
Da, pentru el a fost evaluarea unei limite superioare. El însă a lăsat mult în urmă această limită. Deoarece, a ajuns la un asemenea punct încât, Măritul Gabriel i-a zis: „Pășește, o, Muhammed! După asta mingea este a Ta, bâta este a Ta, eu dacă mai înaintez un deget, măreția luminii Stăpânului meu mă va arde, mă va nimici!„
Acest lucru înseamnă să forțezi domeniul posibilului, chiar să-l deschizi. Aceste exprimări îmi aduc aminte de Auguste Comte. Filosoful francez, Auguste Comte face parte dintre fondatorii pozitivismului. Toată viața a fost dușmanul cre-dinței. Deoarece, după el tot ceea ce nu intră în domeniul experimentului, este sofism. Numai în Istoria lui Murad se relatează un eveniment legat de el: odată Comte s-a dus în Andaluzia și acolo a vizitat cu admirație opere de artă islamică și, pentru a căpăta date despre Islam, a întrebat niște oameni. Printre răspunsuri-le pe care le-a primit, în special l-a uimit faptul că Domnul nostru a fost neștiutor de carte. Nu a crezut și, ducându-se la Roma, s-a întâlnit cu Papa al IX-lea și l-a întrebat despre acest lucru, punându-l să jure. Acesta i-a confirmat adevărul ce-lor spuse, iar filosoful nu s-a putut abține să nu spună: „Muhammed nu este o di-vinitate, dar nu este nici om…„
De fapt și Buseyrî al nostru nu zice?
„Ultimul punct la care a ajuns știința este: El este un om, dar este cel mai bun dintre făpturile create de Allah.” Adică, El este născut de Âmine, este fiul lui Abdullah, nepotul lui Abdülmuttalib. Da, are și El o mamă, un tată și o parte ma-terială. Dar nu este posibil să relatezi elucidându-L cu ajutorul materiei. El este un păun care zboară pe bolta profeției. În timpul călătoriei nocturne (Miraç) a ajuns la un asemenea punct încât, noi suntem incapabili să știm unde și-a pus piciorul. Deoarece, aceasta nu este o problemă ce poate fi înțeleasă de percepția și mintea omenească.
Comunicarea este atât de necesară încât, Cel Drept i-a încredințat aceas-tă misiune robului său iubit, aflat atât de aproape de El și i-a atras atenția că, da-că nu-și va îndeplini misiunea de comunicare, va duce la eșecul total al îndatoriri-lor sale profetice.
În cazul acesta, îndatorirea cea mai utilă pe care o avem noi, dreptcredin-cioșii Săi, este tot cea de comunicare. Să nu uităm că, reînsuflețirea întregii ome-niri în toate domeniile vieții va fi posibilă numai datorită răsuflării însuflețitoare a Mesagerului lui Allah.
[1] İbn Kesir, Tefsîr, 7 / 424
